Appeal rejected: resident status alone insufficient to prove Securitate collaboration.

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., ca, în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3206 din 4 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect "constatarea calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs recurentul reclamant, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurentul-reclamant a arătat următoarele:

Instanţa de fond a reţinut că intimatul-pârât şi-a asumat rolul de rezident al Securităţii dar a apreciat în mod greşit că nu s-ar fi dovedit faptul că acesta a coordonat efectiv activitatea unor informatori. Or, recurentul-reclamant afirmă că modalitatea în care intimatul-pârât a coordonat activitatea unor informatori rezultă din rapoartele şi notele de analiză depuse la dosar, fiind dovedită implicarea acestuia în activitatea specifică unui rezident al Securităţii. Sunt prezentate, în acest sens, informaţiile furnizate de raportul din 12.12.1975, nota de analiză din 29.12.1976 şi notele de analiză din 31.08.1978 şi din 31.10.1978.

În ceea ce priveşte considerentele instanţei de fond referitoare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 672/2012, recurentul-reclamant afirmă că decizia nu este incidentă în speţă întrucât nu se aplică şi în cazul rezidenţilor Securităţii. Decizia menţionată vizează expres doar conţinutul şi efectele informaţiilor consemnate de lucrătorii de Securitatei furnizate verbal de către sursele din legătura personală. Or, în speţă, nu au fost invocate astfel de acte (care privesc, de altfel, doar situaţia colaboratorilor în sensul tezei I a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008) ci au fost prezentate documente ce consemnează activitatea desfăşurată de către ofiţerii de legătură din cadrul Securităţii, respectiv supravegherea, coordonarea şi controlul activităţii desfăşurate de către persoanele recrutate.

Documentele prezentate se bucură de prezumţia relativă de veridicitate, prezumţie neînlăturată în cadrul speţei de cele statuate de instanţa de contencios constituţional în Decizia nr. 672/2012, şi fac dovada activităţii desfăşurate de către pârât.

Mai mult, în opinia recurentului-reclamant, în cazul rezidenţilor Securităţii recrutarea voluntară este suficientă pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii (fapt dovedit cu prisosinţă cu Raportul de felul cum a decurs recrutarea numitului A. în calitate de rezident, datat 10.05.1974) fără a mai fi necesară o altă condiţie. Acest lucru se explică prin importanţa deosebită pe care rezidenţii o deţineau în angrenajul Securităţii, ei având un rol mult mai important decât cel al informatorilor. În plus, categoria rezidenţilor nu permite subclasificări pe criterii morale, aşa cum este posibil în cazul informatorilor (a căror activitate este analizată în funcţie de conţinutul delaţiunilor furnizate Securităţii).

4. Apărarea în cauză

Intimatul- pârât A. nu a formulat întâmpinare în recurs.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului dedus judecăţii

Examinând recursul prin prisma motivelor de fapt arătate, a temeiurilor de casare invocate, precum şi a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reţine caracterul lui nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

II.1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Argumentele recurentului-reclamant pot fi structurate pe două paliere:

Pe de o parte, se susţine că, în speţă, a fost dovedit faptul că intimatul-pârât a avut o activitate de coordonare a unei reţele de informatori. Acest lucru ar rezulta din înscrisurile întocmite de organele de Securitate, înscrisuri care se bucură de prezumţia de veridicitate, nefiind incidente considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 672/2012.

Pe de altă parte, se afirmă că în cazul rezidenţilor Securităţii este suficientă dovedirea faptului că au fost recrutaţi în mod voluntar, fără a mai fi necesară şi o altă condiţie.

Niciunul dintre aceste argumente nu este întemeiat.

Instanţa de fond a procedat în mod corect raportându-se, în evaluarea probelor, la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 672/2012. Chiar dacă aceste considerente au fost formulate într-un litigiu care se referea la neconstituţionalitatea sintagmelor indiferent sub ce formă şi relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii motivele care au determinat instanţa de contencios constituţional să declare respectivele sintagme neconstituţionale au o aplicabilitate mai largă, fiind formulate de o manieră generală.

Astfel, în Decizia nr. 672/2012 s-a apreciat că "ţinând cont de specificul contextului politico-istoric în care au fost consemnate, relatările verbale pot fi caracterizate prin subiectivism, arbitrariu şi uneori simulare, iar acestea pot genera un conţinut vag, neclar, incert, neverosimil, fictiv şi inutil, astfel, cauzei privind constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. Pe de altă parte, în situaţia în care instanţa judecătorească îşi formează convingerea exclusiv prin aprecierea unor asemenea documente, există riscul ca orice îndoială să poată fi interpretată împotriva persoanei verificate, iar aparenţa să fie considerată relevantă. Toate acestea creează între părţile acţiunii în constatare - Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în calitate de reclamant, şi persoana verificată, în calitate de pârât, un dezechilibru incompatibil cu principiul egalităţii de arme."

Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, aceste considerente nu se verifică doar în cazul relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii ci sunt valabile şi pentru înscrisurile depuse în susţinerea acţiunii de faţă fiind, şi în acest caz, vorba de acte întocmite de organele de Securitate prin care se consemnează fapte ce se pretinde a se fi petrecut în epoca respectivă. Înalta Curte constată că şi în cazul acestor acte este posibil ca modalitatea de întocmire să fie caracterizată prin subiectivism, arbitrariu şi uneori simulare. Organul de Securitate care a întocmit actul era interesat să prezinte într-o lumină cât mai avantajoasă activitatea colaboratorilor pe care îi avea în responsabilitate, de acest aspect depinzând evaluarea propriei sale activităţi, ceea ce putea conduce la consemnarea unor fapte nereale, exagerate, interpretate subiectiv în raport de interesul celui care a întocmit actul.

Atribuirea unei prezumţii de veridicitate acestor acte şi soluţionarea litigiului exclusiv în baza lor fără ca aceste înscrisuri să se coroboreze cu alte probe legal administrate ar fi de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. Aşa cum a arătat Curtea Constituţională în decizia menţionată "A accepta o asemenea interpretare echivalează cu a acorda instanţei judecătoreşti un rol superficial, incompatibil cu funcţia sa de înfăptuire a justiţiei. Or, în cazul unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, realizarea justiţiei presupune şi verificarea obiectivă a veridicităţii actelor şi faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context politic şi istoric al ţării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiţia imparţială, fără urme vindicative, într-o societate democratică şi protecţia drepturilor individului să fie atins". Aceste considerente sunt valabile nu doar în cazul colaboratorului de securitate în forma prevăzută de art. 2 lit. b) teza I ci, în general, în cazul acţiunilor în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, aşa cum s-a exprimat, de altfel, şi Curtea Constituţională în paragraful redat mai sus.

În condiţiile în care, în speţă, nu au fost prezentate decât acte întocmite de organele de Securitate în care se afirmă că intimatul-pârât ar fi coordonat activitatea unor colaboratori (fără a se furniza detalii legate de acţiunile concrete ale intimatului-pârât şi fără a se prezenta alte înscrisuri care să permită o coroborare a faptelor menţionate în notele şi rapoartele care au însoţit nota de constatare cu fapte şi date rezultând din alte surse) instanţa de fond a considerat în mod corect că în speţă nu s-a făcut dovada faptului că intimatul-pârât a coordonat, într-adevăr, o reţea de informatori, nefiind întrunite condiţiile impuse de art. 2 lit. b) teza finală.

În ceea ce priveşte cel de al doilea argument al recurentului-pârât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că interpretarea sistematică a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 nu permite concluzia că, în cazul rezidenţilor Securităţii, este suficientă dovada recrutări lor voluntare fără a se mai solicita alte condiţii referitoare la activitatea concretă a acestora.

Potrivit art. 2 lit. b) teza finală "Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor;"

După cum se poate constata, în cazul rezidenţilor Securităţii nu era suficientă deţinerea acestei calităţi ci era necesar ca aceştia să coordoneze activitatea informatorilor.

Argumentul potrivit căruia calitatea de rezident era suficientă pentru declararea unei persoane ca fiind colaborator al Securităţii datorită importanţei deosebite pe care această categorie de colaboratori o avea în activitatea organului represiv nu poate fi primit.

Pe de o parte, indiferent de importanţa pe care rezidenţii Securităţii o aveau în activitatea acestei instituţii acest lucru nu ar putea înlătura prevederea expresă a legii care impune ca, dincolo de faptul recrutării, persoana să fi coordonat activitatea unor informatori.

Pe de altă parte, se constată că nici în cazul ofiţerilor sau subofiţerilor de Securitate care, în mod cert, aveau o importanţă mai mare decât cea a rezidenţilor, legiuitorul nu a înţeles să confere relevanţă simplei deţineri a respectivei calităţii ci, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, calitatea de lucrător al securităţii este condiţionată şi de desfăşurarea unor "activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Pretinsa imposibilitate de subclasificare pe criterii morale a rezidenţilor Securităţii nu poate conduce la declararea tuturor acestor persoane ca fiind colaboratori ai Securităţii independent de activitatea reală pe care au desfăşurat-o şi de rolul lor concret în cadrul activităţii represive realizate de organele de Securitate.

2. Temeiul de drept al hotărârii

Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 496 din C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, soluţia de respingere a acţiunii fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 3206 din 4 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2020.