Statute of limitations defense against public integrity conflict-of-interest report

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 02 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/15.02.2018, întocmit de pârâtă, solicitând admiterea contestaţiei şi anularea raportului de evaluare contestat.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 105/F-CONT din 8 octombrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamanta A. împotriva raportului de evaluare nr. x/15.02.2018, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată următoarele:

Prima instanţă a respins în mod nelegal motivul referitor la împlinirea termenului de prescripţie. Recurenta arată că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 449/2015 instanţa investită cu contestaţia la raportul de evaluare are obligaţia de a verifica şi împlinirea termenului de prescripţie în materie civilă care este incident şi în raporturile de drept administrativ, termen care, conform de Decretul 167/1968 privitor la prescripţia extinctivă, era de 3 ani de la data semnării actelor în raport cu care se pretinde că partea s-a aflat în conflict de interese.

Cum aceste acte au fost semnate la datele de 01.10.2008, 24.08.2010 şi 15.07.2010 iar raportul de evaluarea a fost întocmit la data de 15.02.2018, termenul de prescripţie era împlinit.

Un al doilea motiv de recurs se referă la încălcarea dreptului la apărare în procedura de emitere a raportului de evaluare.

Recurenta-reclamantă arată că a fost informată cu privire la o posibilă încălcare a regimului juridic al conflictului de interese potrivit art. 70 şi 76 din legea nr. 161/2003, formulându-şi apărări cu privire la acest aspect. Or prin raportul de evaluare au fost identificate elemente ale conflictului de interese prin raportare şi la art. 71 din legea 161/2003 şi art. 75 din legea nr. 393/2004.

De asemenea, organul administrativ a indicat doar două acte cu privire la care recurenta-reclamantă s-ar fi aflat în conflict de interese, respectiv dispoziţiile nr. 1261/01.10.2008 şi 421/24.08.2010 dar prin raportul contestat a reţinut conflictul de interes şi în legătură cu referatul nr. x/15.07.2010. Cu privire la acest din urmă act recurenta-reclamantă afirmă că nu a fost în măsură să îşi facă apărări, nefiind informată că este verificată şi în legătură cu respectivul act.

Un al treilea motiv de recurs se referă la greşita reţinere a conflictului de interese în legătură cu cele trei acte menţionate în raportul de evaluare contestat.

Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţia nr. x/2008 de numire a fiicei sale în funcţia publică recurenta-reclamantă arată că nu a influenţat în niciun mod promovarea examenului de către fiica sa, comisia de examinare legal constituite fiind singura în măsură că evalueze candidatul. Ulterior declarării acesteia ca "admisă" nu avea posibilitatea să refuze numirea acesteia în funcţie întrucât erau îndeplinite toate condiţiile legale.

Referitor la Dispoziţia nr. 421/24.08.2010, recurenta-reclamantă arată că a dispus avansarea în funcţie a fiicei sale întrucât întrunea toate condiţiile impuse de lege. Interpretarea potrivit căreia persoana respectivă nu mai putea avansa în funcţie pe toată perioada mandatului mamei sale nu poate fi acceptată întrucât legea nr. 161/2003 nu a urmărit să blocheze cariera funcţionarilor publici.

În ceea ce priveşte referatul nr. x/15.07.2010, recurenta-reclamantă arată că la momentul semnării acestui act nu avea reprezentarea faptului că în viitor fiica sa va îndeplini condiţiile pentru avansarea în funcţie. Interpretarea potrivit căreia semnarea referatului s-a făcut în scopul creării unui avantaj material pentru fiica sa nu poate fi primită nefiind susţinută probator.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la împlinirea termenului de prescripţie, intimata-pârâtă arată că prin raportul de evaluare nu a stabilit o răspundere civilă sau administrativă a reclamantei ci doar a constatat existenţa unui conflict de interese. În aceste condiţii erau incidente prevederile art. 11 din legea 176/2010 potrivit căruia A.N.I. are dreptul să constate conflictul de interese pe toată perioada mandatului cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestuia.

Cu privire la încălcarea dreptului la apărare se afirmă că recurentei-reclamante i s-a solicitat un punct de vedere fiind informată despre identificarea unui conflict de interese prin semnarea Dispoziţiei nr. 1261/01.10.2008 şi a Dispoziţiei nr. 421/24.08.2010.

În ceea ce priveşte conflictul de interese, intimata-pârâtă arată că prin semnarea actelor menţionate în raportul de evaluare funcţionarul public a urmărit obţinerea unui avantaj constând în angajarea fiicei sale şi, ulterior, avansarea acesteia.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, interpretarea propusă de reclamantă în sensul că avea obligaţia de a semna actele ar lăsa practic fără aplicare această prevedere privind conflictul de interese administrativ. Parcurgerea unor etape prealabile nu transformă semnarea actelor într-o simplă formalitate sau într-o obligaţie a primarului chiar dacă prin aceasta s-ar încălca dispoziţiile legii.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului dedus judecăţii

Examinând recursul prin prisma motivelor de fapt arătate, a temeiurilor de casare invocate, precum şi a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reţine caracterul lui fondat, pentru considerentele expuse în continuare:

II.1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Într-adevăr, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 449/2015 s-a reţinut constituţionalitatea prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 8, art. 10, art. 11, art. 25 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

În cuprinsul motivării, însă, Curtea Constituţională a făcut o serie de aprecieri care au forţă obligatorie întrucât doar prin prisma acestor considerente prevederile legale menţionate mai sus pot fi considerate constituţionale.

În legătură cu termenul de prescripţie a răspunderii administrative Curtea Constituţională a arătat, în paragraful 27 că "în materie civilă, care acoperă şi sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din C. civ., sau, după caz, în funcţie de momentul săvârşirii faptei şi implicit a legii aplicabile, de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 11 din 15 iulie 1960, abrogat prin Legea nr. 70/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011"

Tot în legătură cu acest termen a arătat, în paragraful 28, următoarele:

"Cu prilejul analizării legalităţii raportului de evaluare, faţă de data săvârşirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, instanţa de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale.".

În ceea ce priveşte termenul de 3 ani de la încetarea mandatului, reglementat de art. 11 din legea nr. 176/2010, reţinut de instanţa de fond, Curtea Constituţională arată, în paragraful 29 al aceleiaşi hotărâri, următoarele:

"Ca atare, Agenţia Naţională de Integritate nu face altceva decât să semnaleze existenţa unor potenţiale nesocotiri ale prevederilor legale referitoare la conflictele de interese şi compatibilităţi. Ulterior revine instanţei de contencios administrativ chemată să se pronunţe asupra legalităţii raportului de evaluare, atunci când fapta nu are valenţe penale, sau celei care judecă procesului penal declanşat ca urmare a finalizării urmăririi penale cu întocmirea unui rechizitoriu ca act de învestire a instanţei şi trimitere în judecată a persoanei evaluate obligaţia de a se pronunţa, cu precădere, cu privire la intervenirea prescripţiei răspunderii. Verificarea normelor referitoare la prescripţia răspunderii pentru fapta în discuţie va fi făcută de instanţa de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acţionând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenţia Naţională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă."

În raport de aceste considerente ale instanţei constituţionale se constată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că, întrucât prin raportul de evaluare nu s-a aplicat nicio sancţiune administrativă, nu este posibilă analizarea împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii administrative ci se poate verifica doar împlinirea termenului reglementat de art. 11 alin. (1) din legea nr. 176/2010 (care, în speţă, nu era împlinit).

Înalta Curte constată că, dimpotrivă, se impunea verificarea acestui motiv de nelegalitate în conformitate cu cele statuate de Curtea Constituţională în decizia menţionată mai sus.

Verificând împlinirea termenului de prescripţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prin raportul de evaluare nr. x/15.02.2018 s-a apreciat că la semnarea referatului nr. x/15.07.2010, a dispoziţia nr. x/01.10.2008 şi a dispoziţia nr. x/24.08.2010 recurenta-reclamantă s-a aflat în conflict de interese.

Or, în raport cu datele la care au fost săvârşite faptele instanţa de fond ar fi trebuit să reţină că nu mai era posibilă întocmirea raportului de evaluare, termenul de prescripţie pentru angajarea răspunderii administrative fiind împlinit.

Aşa cum a arătat recurenta-reclamantă, în perioada în care au fost semnate actele era în vigoare Decretul 167/1968 privind prescripţia extinctivă potrivit căruia termenul general de prescripţie era de 3 ani, acest termen fiind aplicabil, în lipsă de normă derogatorie, şi în raporturile de drept administrativ. Se observă că din anul 2010, când au fost semnate ultimele acte, până în anul 2018, când a fost întocmit raportul de evaluare contestat au trecut mai mult de 7 ani, fiind, în mod evident, depăşit termenul de prescripţie. De altfel, răspunderea administrativă era prescrisă încă de la data sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate respectiv 18.09.2013.

În raport de aceste considerente se constată că raportul de evaluare a fost nelegal întocmit întrucât la data emiterii actului era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii administrative.

Cât priveşte celelalte motive de recurs, acestea se referă la motive de nelegalitate a raportului de evaluare care au ca premisă existenţa unui act emis în termen. În condiţiile în care termenul de prescripţie a răspunderii administrative era împlinit la data întocmirii raportului de evaluare, nu se mai justifică analizarea motivelor de nelegalitate referitoare la procedura urmată de autoritate sau a celor de fond referitoare la temeinicia raportului de evaluare.

2. Temeiul de drept al hotărârii

În consecinţă, în temeiul art. 496 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va casa sentinţa şi, rejudecând, va admite acţiunea aşa cum a fost formulată în sensul anulării raportului de evaluare contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 105/F-CONT din 8 octombrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A..

Dispune anularea raportului de evaluare nr. x/15.02.2018, emis de intimata- pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2020.