Doctoral title allowance reduction quashed on procedural grounds with referral to Constitutional Court and remand

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2020

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei - Ministrul Justiţiei şi Tribunalul Gorj, au solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea în parte a Ordinului nr. 2200/C din 31.08.2017, emis de Ministerul Justiţiei - Ministrul Justiţiei, în ceea ce îi priveşte, cu privire la data şi cuantumul sporului aferent titlului de doctor, cu consecinţa emiterii unor noi ordine de reîncadrare, obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui alt ordin de salarizare, prin menţinerea la 01.07.2017 în indemnizaţia de încadrare a sumei corespunzătoare sporului pentru deţinerea titlului de doctor în drept în cuantum de 15% şi în continuare până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a dreptului câştigat, repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor la care au dreptul, respectiv obligarea pârâţilor la alocarea fondurilor şi restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului câştigat, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea la daune interese de 100 RON/zi de întârziere până la executarea obligaţiilor.

II sentinţa pronunţată de instanţa de fond

2. Prin sentinţa nr. 2251 din 11 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., D., E., F., G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei - Ministrul Justiţiei şi Tribunalul Gorj, ca nefondată. A luat act de renunţarea la judecata cererii formulată de către B. şi C..

III Recursul formulat de reclamantele A. şi D.

3. Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamantele A. şi D., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6), pct. 7) şi pct. 8) din C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii formulate.

4. În motivarea recursului, au arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii - art. 488 pct. 6) C. proc. civ., este încălcată autoritatea de iucru judecat - art. 488 pct. 7) C. proc. civ. şi hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8) C. proc. civ. susţin nelegalitatea Ordinului MJ nr. 2200/C/31.08.2017 prin prisma greşitei aplicări a legii în timp referitor la indemnizaţia pentru deţinerea titlului ştiinţific, în principal întrucât dispoziţiile legale trebuie aplicate începând cu 01.01.2018 şi nu începând cu 01.07.2017, şi în subsidiar au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) şi art. 39 alin. (3) din Legea nr. 153/2017; instanţa nu a analizat admisibilitatea excepţiei şi nu a sesizat Curtea Constituţională, fiind îngrădit astfel accesul la justiţie şi încălcat dreptul la apărare.

5. Recurentele au arătat, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., că instanţa nu a analizat, în limitele învestirii, niciuna din apărările formulate, esenţială fiind aplicarea în timp a Legii nr. 153/2017 în ceea ce priveşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, deşi au invocat, pe de o parte, excepţia de neconstituţionalitate, însă instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii cererii şi nu a sesizat Curtea Constituţională, şi, pe de altă parte, au invocat şi ca apărare de fond aplicarea în timp a prevederilor expres menţionate.

6. Analizând efectele prevederilor Legii nr. 153/2017, în ceea ce priveşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, se reţine că actul normativ se aplică doar situaţiilor viitoare, începând cu data aplicării legii pentru fiecare familie ocupaţională, după caz, de la data de 01.01.2018 pentru familia ocupaţională "Justiţie", ceea ce înseamnă că lasă neatinse drepturile câştigate anterior de către magistraţi, în ceea ce priveşte sporul de doctorat, drepturi câştigate prin Legea nr. 193/2016, în vigoare de la 5 noiembrie 2016, şi statuările aduse prin Decizia nr. 21/21.11.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru judecarea recursurilor în interesul legii. În măsura în care se consideră că Legea nr. 153/2017 se aplică de la momentul intrării în vigoare în ceea ce priveşte sporul de doctorat pentru familia ocupaţională "Justiţie", atunci aceasta are caracter retroactiv şi este neconstituţională, aşa cum au arătat invocând excepţia de neconstituţionalitate, dar instanţa a refuzat să analizeze admisibilitatea excepţiei şi nu a sesizat Curtea Constituţională.

7. Fiind un drept salariat fundamental, o componentă a salariului, sporul de doctorat este un drept patrimonial, protejat chiar de Legea nr. 153/2017, deci nu poate fi afectat de intrarea în vigoare a noii legi, astfel cum rezultă din art. 10 alin. (2) din acelaşi act normativ, Anexa nr. V, Capitolul VIII - "Reglementări specifice personalului din justiţie", Secţiunea I - "Dispoziţii comune". Cu referire la noţiunea de "bun", au arătat că sporul de doctorat este parte a salariului, a devenit un element al patrimoniului fiecăruia din reclamanţi, aşa încât diminuarea cuantumului acestuia încalcă art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nu corespunde limitărilor prevăzute de Convenţie.

8. Cum, potrivit Deciziei RIL nr. 21/21.11.2016, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, au susţinut că sporul de doctorat a devenit componentă a salariului. Această sumă compensatorie a fost prevăzută pentru a respecta dispoziţia legală potrivit căreia nivelul salariilor în plată nu poate scădea prin aplicarea noii legi.

9. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7) C. proc. civ., au arătat că din înscrisurile doveditoare depuse la dosar rezultă că fiecare din reclamanţi a obţinut titlul sub incidenţa prevederilor Legii nr. 330/2009, că au purtat litigii soluţionate definitiv, puterea lucrului judecat şi golirea de conţinut a drepturilor câştigate fiind contrară prevederilor legale din dreptul intern şi Convenţiei.

10. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., au arătat că, din punct de vedere al aplicării în timp sub aspectul indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, întrucât reţinerea dispoziţiilor art. 14 din partea generală a Legii nr. 153/2017 nu are nicio legătură cu reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei, pentru care dispoziţiile referitoare la întinderea şi modalitatea de acordare a sporurilor se regăsesc în cuprinsul art. 4 şi art. 5 din Capitolul VIII - Secţiunea 1, limita de 30% nefiind valabilă în ceea ce le priveşte.

11. Astfel, în baza art. 38 alin. (2) lit. a) din Capitolul IV privind Dispoziţii tranzitorii şi finale, prevederile Legii nr. 153/2017 se aplică etapizat. Deşi în cuprinsul Ordinului MJ nr. 2200/C/31.08.2017 se face trimitere la prevederile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017, care garantează, în ce îi priveşte, menţinerea pentru perioada 01.07.2017 - 31.12.2017 în plată a nivelului salarial acordat pentru luna iunie 2017, prin emiterea actului administrativ contestat se procedează la reducerea substanţială a drepturilor salariale, fără niciun temei, discreţionar şi printr-o interpretare eronată a legii. Prin Decizia RIL nr. 21.21.11.2016, referitor la sporul de doctorat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat la paragraful 37 că "... Pentru cei care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, aveau în plată sporul de doctorat, soluţia legislativă a fost aceea de a introduce cuantumul acestui spor, nu procentual, ci ca sumă compensatorie acordată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. Această sumă compensatorie a fost prevăzută pentru a respecta dispoziţia legală potrivit căreia nivelul salariilor în plată nu poate scădea prin aplicarea noii legii".

12. Deşi este expres prevăzut că dispoziţiile Legii nr. 153/2017 se vor aplica etapizat, familia ocupaţională "Justiţie" şi Curtea Constituţională nefiind beneficiare ale legii începând cu 01.07.2017, întrucât nu se regăsesc între excepţiile limitativ indicate de art. 38 care reglementează "Aplicarea legii", unde sunt arătate categoriile profesionale cărora legea le este destinată imediat, prin emiterea Ordinului MJ nr. 2200/C/31.08.2017 şi a anexelor la ordin aceste prevederi legale sunt nesocotite flagrant, reclamanţii fiind prejudiciaţi. Noua lege de salarizare este aplicabilă sistemului judiciar începând cu data de 01.01.2018, nefiind posibilă o interpretare care să accepte o incidenţă imediată, chiar şi parţială a acesteia, cum s-a procedat prin ordinul contestat. In acest sens, chiar art. 39 alin. (3) privind "Aplicarea tranzitorie" prevede expres că "Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul. ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14".

13. Cu privire la noţiunea de "aplicare a legii", Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în considerentele Deciziei RIL nr. 21/21.11.2016, referitor la sporul de doctorat, a statuat în sensul că "...Situaţiile tranzitorii nu înseamnă încălcarea legii şt nu pot justifica diferenţe salariale importante perpetuate...". Astfel, prin emiterea ordinului contestat s-a realizat o confuzie nepermisă şi cu consecinţe grave între noţiunea de "intrare în vigoare a legii", reglementată în situaţia de faţă prin art. 43 din Legea nr. 153/2017, în acord cu prevederile art. 78 din Constituţia României, şi noţiunea de "aplicare a legii" - reglementată de prevederile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 153/2017.

14. În continuare, au arătat că alin. (3) al art. 39 foloseşte expresia " ... de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă ...", ceea ce presupune că, printr-o interpretare logică şi sistematică a textelor (art. 38 din lege care vizează aplicarea legii şi art. 39 care vizează aplicarea tranzitorie), norma tranzitorie îşi găseşte raţiunea exclusiv prin raportare la ipoteza sporului de doctorat obţinut anterior aplicării noii legi, iar nu prin raportare la ipoteza momentului intrării în vigoare a legii noi versus aplicării acesteia. Astfel, punerea în aplicare a noii legi trebuie să decurgă firesc şi să nu atragă retroactivitatea acesteia şi conflictul între normele succesive - art. 54 din Legea nr. 24/2000. Aşadar, conţinutul normativ al art. 39 din Legea nr. 153/2017 vizează cu necesitate o altă ipoteză decât cea a momentului intrării în vigoare a legii noi versus aplicării acesteia, iar această ipoteză nu este decât cea rezultată din inserarea în cuprinsul alin. (3) a sintagmei "indiferent de data obţinerii acestuia" titlului.

15. Recurentele au mai arătat că Legea nr. 193/2016, în vigoare de la data de 5 noiembrie 2016, a prevăzut, prin art. I, că după art. 19 se introduce un nou articol, 19^1, iar prin art. 44 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, prin punctul 22, se abrogă art. II din Legea nr. 193/2016, ceea ce înseamnă, printr-o interpretare per a contrario, că prevederile art. I din lege, referitoare la sporul de doctorat, au rămas în vigoare. Nu se poate susţine că prin abrogarea Legii nr. 284/2010, pct. 9 al art. 44 alin. (1), poate fi considerată abrogată implicit şi total şi Legea nr. 193/2016, în condiţiile în care acestui din urmă act normativ legiuitorul i-a rezervat o "atenţie" aparte, reglementând în mod expres, prin pct. 22, situaţia juridică a acestuia. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 64 alin. (5) din Legea nr. 24/2000.

16. Recurentele au invocat şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 594/14.09.2016, prin urmare, în condiţiile în care sporul de doctorat este o componentă a salariului şi, implicit, a dreptului care derivă din conţinutul acestuia, iar reducerea salariului nu poate opera sub nicio formă, având în vedere şi statuările din Decizia RIL nr. 21/21.11.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi principiile legalităţii, egalităţii, nediscriminării şi importanţei sociale a muncii, consacrate de art. 6 din Legea nr. 153/2017, susţin că pentru toate categoriile de personal aflate în situaţii identice salarizarea trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică unde sunt încadraţi, iar atunci când este analizată identitatea de situaţii între doi angajaţi nu trebuie verificată identitatea de reglementare, ci trebuie avută în vedere identitatea de activitate desfăşurată şi de pregătire profesională (paragraful 47 din Decizia RIL nr. 21/21/11/2016).

IV Apărările formulate de intimatul pârât Ministerul Justiţiei

17. Intimatul pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

18. A arătat că instanţa de fond a observat că legiuitorul este îndrituit să stabilească atât cuantumul drepturilor salariale, mai ales al celor suplimentare (cum sunt sporurile, primele, premiile etc), cât şi modalitatea de plată a acestora, orice suprimare sau eliminare a unor astfel de drepturi salariale aplicându-se asupra tuturor raporturilor juridice de muncă aflate în derulare, fără ca aceste măsuri să atragă nerespectarea dispoziţiilor constituţionale privind neretroactivitatea legii. În acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a invocat decizii ale Curţii Constituţionale

19. Aşadar, acordarea sporului, a sumei compensatorii sau a unei indemnizaţii pentru titlul ştiinţific de doctor este la libera apreciere a legiuitorului, care este în măsură să stabilească şi condiţiile şi criteriile de acordare a unui asemenea beneficiu pentru persoanele care deţin titlul respectiv şi, prin urmare, modificarea cadrului legislativ nu poate fi considerată o încălcare a drepturilor fundamentale sau a autorităţii de lucru judecat.

20. Ca atare, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că ordinul contestat a fost emis cu respectarea prevederilor noii legi de salarizare conform cărora sporul pentru titlul ştiinţific de doctor acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază nu se mai aplică, că personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiază de prevederile art. 14, respectiv de o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul, că acordarea indemnizaţiei respective se aplică de la 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, că art. 39 din lege nu prevede aplicarea etapizată cu privire la indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, ci doar cu privire la salariul de bază, iar art. 38 alin. (2) din lege nu se aplică acestui spor, acesta având reglementări speciale în cuprinsul Legii nr. 153/2017.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

21. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6), 7) şi 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs referitor la faptul că instanţa nu a analizat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) şi art. 44 pct. 9) din Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi sunt nefondate celelalte motive de recurs invocate.

V.1 Cererea formulată la instanţa de fond de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate

22. Recurentele reclamante au invocat, prin cererea de chemare în judecată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) şi art. 44 pct. 9) din Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale. Prin cererea de recurs, au formulat motive, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate, exclusiv cu privire la dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017, în aceste limite urmând a fi examinată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

23. În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

24. Raportat la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine următoarele:

Punctul de vedere al reclamantelor asupra excepţiei de neconstituţionalitate

25. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reclamantele au arătat că acestea prevăd un cuantum strict determinat prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată si nu la indemnizaţia de încadrare a fiecărui salariat. Prin chiar noţiunea de spor, legiuitorul ar fi trebuit să aibă în vedere un adaos procentual al indemnizaţiei/soldei/salariului de bază al salariatului care deţine titlul ştiinţific de doctor si nu al salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

26. Raportat la art. 164 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 din H.G. nr. 1/2017, salariul de bază minim brut pe ţară reprezintă o garanţie a plăţii unor drepturi de bază, minime, în raporturile dintre salariaţii care au încheiat un contract de muncă şi sunt reprezentaţi de organizaţii sindicale, ceea ce nu este cazul magistraţilor, care sunt numiţi în funcţie prin Decretul Preşedintelui României, nu au un contract de muncă, sunt salarizaţi în baza legii şi le este interzisă prin lege organizarea în asociaţii sindicale care să le reprezinte interesele la negocierea prevăzută de art. 164 din Legea nr. 53/2003. Pe de altă parte, procentul de 50 % din cuantumul salariului minim este motivant doar pentru categoriile de salariaţi ale căror drepturi se situează la limita inferioară, şi nu şi pentru cei care au un salariu mai mare, stabilit, conform legii, în funcţie de natura muncii prestate şi restricţiile sociale impuse.

27. În acest mod, se tinde a fi afectată însăşi calitatea actului de justiţiei, câtă vreme, pe lângă dorinţa de perfecţionare profesională, unul din motivele urmării cursurilor doctorale de către magistraţi, ca de altfel al tuturor categoriilor profesionale este şi acela al recompensării pecuniare. Or, salariaţii cu un salariu mai mare, care până în prezent încasau un spor/sumă compensatorie de 15% din indemnizaţia/salariul/solda de încadrare, sunt dezavantajaţi şi descurajaţi a urma această formă de învăţământ postuniversitar, fiind încălcat chiar dreptul la educaţie, astfel cum este consfinţit de art. 32 din Constituţia României, potrivit căruia dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.

28. Deşi stabilirea unui cuantum egal pentru toţi deţinătorii titlului de doctor aparent ar fi nediscriminatorie, trebuie observat că discriminarea se produce la nivelul categoriilor profesionale care încasează un salariu mai mare celui minim garantat în plată de 1.450 RON lunar. Discriminarea dintre deţinătorii titlurilor de doctor pe criteriul cuantumului drepturilor salariate încasate şi implicit al categoriilor profesionale este în contradicţie cu art. 4 din Constituţia României, privind egalitatea între cetăţeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 privind dreptul la muncă şi protecţie socială din acelaşi act normativ, fiind de natură a afecta statutul acestei profesii astfel cum este reglementat în art. 124, art. 125 din Constituţie.

29. De asemenea, invocă şi incidenţa Protocolului nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000, aprobat de România prin Legea nr. 103/2006, aplicabil direct în dreptul intern conform art. 20 din Constituţia României, din care reiese că principiul egalităţii protejează orice drept prevăzut de lege, nu doar un drept fundamental. Chiar Curtea Constituţională, într-o decizie anterioară, a arătat că "un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii" (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, M. Of. 69/1994).

30. Or, încălcarea principiului egalităţii se reflectă prin descurajarea anumitor categorii profesionale de a urma cursurile doctorale şi încurajarea unor alte categorii de salariaţi, în acest mod fiind subminat chiar statutul categoriei profesionale din care fac parte.

31. S-a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, prin care s-a reţinut că prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneţia, dată la cererea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia din 17 - 18 decembrie 2010, s-a arătat în mod expres că: "în lipsa unei interdicţii constituţionale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situaţii excepţionale şi în anumite condiţii stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenţei autorităţii judecătoreşti". Legiuitorul nu a făcut în niciun mod dovada existenţei unei crize economice pentru a justifica reducerea salariilor judecătorilor care deţin titlul de doctor, în condiţiile în care pentru celelalte categorii profesionale legea unică de salarizare prevede majorări substanţiale.

32. S-a menţionat că problema modului de reglementare a sporului de doctorat a fost supusă analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a pronunţat Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, în litigiile ce au ca obiect acordarea de către angajator a unor despăgubiri rezultate din discriminarea la care sunt supuse persoanele care au dobândit titlul de doctor după data de 1 ianuarie 2010, despăgubiri echivalente cu cuantumul sporului aferent acestui titlu.

33. Analizând dispoziţiile art. I din Legea-cadru nr. 284/2010, astfel cum a fost completată prin Legea 193/2016, în sensul că, potrivit articolului 19^1, "personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază/indemnizaţia de încadrare", Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că această modalitate de stabilire a sporului în discuţie este cea mai potrivită, în contextul dispoziţiilor legale şi constituţionale.

34. S-a menţionat că un important număr dintre persoanele afectate de dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale deţin hotărâri judecătoreşti prin care sporul pentru titlul de doctor în cuantum de 15% a fost inclus în indemnizaţia de bază şi s-au emis ordinele de salarizare de către Ministerul Justiţiei. Anulând drepturile dobândite pe calea unor hotărâri judecătoreşti, Parlamentul prin dispoziţiile criticate a încălcat autoritatea de lucru judecat a acestora şi nu a respectat statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exprimate în considerentele Deciziei nr. 21/2016, aceasta fiind de natură a afecta actul de justiţie şi astfel puterea executivă şi cea legislativă interferează şi afectează în mod evident puterea judecătorească şi implicit separaţia puterilor în stat.

Punctul de vedere al pârâtului asupra excepţiei de neconstituţionalitate

35. Ministerul Justiţiei a depus punct de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamanţi, în sensul respingerii acesteia.

36. A arătat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit că principiul egalităţii consacrat prin art. 16 din Constituţie "vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui" (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002).

37. Prin urmare, diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru oricare dintre categoriile de salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanta şi complexitatea diferitelor funcţii. "Instituirea şi diminuarea acestora, ori acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca şi a altor condiţii şi criterii de acordare ţin de competenţa şi de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiţie de ordin constituţional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal tare se află într-o situaţie identică" (Decizia nr. 728/2006).

38. Nu se poate susţine că sunt în prezenţa unei veritabile încălcări a principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, de vreme ce textul este aplicabil deopotrivă tuturor persoanelor aflate în această situaţie. Instanţa de contencios constituţional a statuat constant în jurisprudenţa sa în materie că nu poate da o altă formulare textelor de lege pe care le-ar considera nesatisfăcător redactate, nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv şi nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite şi că "(..) acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării" (Decizia nr. 154/2017).

39. Referitor la pretinsa încălcare a art. 41 din Constituţie, în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a constatat că sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariate suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie, şi că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de persoanele cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 329/2013).

40. În ceea ce priveşte încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituţie, instituirea unor noi reglementări în materie nu poate fi calificată ca o nesocotire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, sens în care apreciază că observaţiile aduse de reclamanţi sunt neîntemeiate sub acest aspect. De asemenea, apreciază că nici dispoziţiile art. 124 şi art. 125 din Constituţie nu au fost încălcate, motiv pentru care s-a solicitat respingerea excepţiei invocate prin raportare la aceste prevederi.

Admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată la instanţa de fond

41. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017 (în prezent, art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 a devenit art. 39 alin. (5) din lege, ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 prin art. I pct. 13 din O.U.G. nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 din 8 decembrie 2017).

42. Dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă prevăd următoarele:

- Art. 14 alin. (1):

"Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25.";

- Art. 39 alin. (3):

"Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14.";

43. În opinia recurentelor reclamante, aceste dispoziţii contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 4 alin. (2) privind criteriile de nediscriminare, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 41 alin. (1) şi (2) privind dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii.

44. Prezenta cauză are ca obiect cererea de anulare, în parte, a Ordinului nr. 2200/C din 31.08.2017 emis de Ministrul Justiţiei, prin care, începând cu 01.07.2017, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, s-a stabilit că recurentele reclamante, care deţin titlul ştiinţific de doctor şi îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţin titlul, beneficiază de o indemnizaţiei lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, cu privire la data şi cuantumul sporului aferent titlului de doctor, cu consecinţa emiterii unor noi ordine de reîncadrare, obligarea pârâtului la emiterea unui alt ordin de salarizare, prin menţinerea la 01.07.2017 în indemnizaţia de încadrare a sumei corespunzătoare sporului pentru deţinerea titlului de doctor în drept în cuantum de 15% şi în continuare până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a dreptului câştigat, repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor la care au dreptul.

45. Indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor a fost reglementată prin dispoziţiile art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

46. Dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă, dintr-o lege în vigoare, au în mod evident legătură cu soluţionarea cauzei, al cărei obiect a fost reţinut anterior, şi nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, motive pentru care Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Opinia Înaltei Curţi asupra excepţiei de neconstituţionalitate

47. Dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă au fost prezentate anterior.

48. Reclamanţii au arătat că acestea încalcă dispoziţiile art. 4 privind egalitatea între cetăţeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 privind dreptul la muncă şi protecţie socială art. 124 privind Înfăptuirea justiţiei şi art. 125 privind Statutul magistraţilor din Constituţia României

49. În opinia Înaltei Curţi, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, are în vedere faptul că este de competenţa legiuitorului eliminarea sau acordarea drepturilor salariale suplimentare; de asemenea, sporurile la salariul de bază plătit personalului plătit din fonduri publice nu sunt drepturi fundamentale, astfel că statul are deplină legitimitate constituţională de a le acorda, legiuitorul fiind în drept să le instituie şi să le diferenţieze (în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010), motive pentru care nu sunt încălcate dispoziţiile din Constituţia României privind egalitatea între cetăţeni, egalitatea în drepturi şi dreptul la muncă şi protecţie socială. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 124 privind Înfăptuirea justiţiei şi art. 125 privind Statutul judecătorilor, acestea nu au legătură cu sporurile salariale suplimentare, care ţin în mod exclusiv de voinţa legiuitorului.

50. În ceea ce priveşte sporul de doctorat, astfel cum a fost reglementat anterior Legii nr. 153/2017, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 august 2012 şi a reţinut că "sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula".

51. De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut, sesizată chiar cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (5) (anterior alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, că "indemnizaţia acordată pentru titlul ştiinţific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, astfel că cele reţinute în jurisprudenţa sa, potrivit cărora este de competenţa exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională, îşi păstrează în continuare valabilitatea. Aşa fiind, Curtea apreciază că modificarea condiţiilor de acordare a sporului de doctorat determinată de politica financiară a statului, respectiv transformarea acestui drept într-o indemnizaţie cu un cuantum fix, nu este condiţionată de respectarea condiţiilor referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevăzute de art. 53 din Constituţie", "prin noua reglementare, legiuitorul a transformat sporul pentru doctorat într-o indemnizaţie cu o valoare fixă, această opţiune legislativă circumscriindu-se, de asemenea, libertăţii de care legislativul se bucură în reglementarea acestui drept" (Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020).

Soluţia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată la instanţa de fond

52. Pentru aceste motive, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (4) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate fiind admisibilă, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa, va admite cererea formulată de recurentele reclamante şi va sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017 (în prezent, art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 a devenit art. 39 alin. (5) din lege, ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 prin art. I pct. 13 din O.U.G. nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 din 8 decembrie 2017).

V.2 Motivele de recurs privind respingerea cererii de chemare în judecată

53. Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

54. Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, reglementată de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii, în mod clar şi precis, a situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate, a dispoziţiilor legale, prezentarea motivelor pentru care a admis sau a respins cererile părţilor, analiza argumentelor relevante invocate de părţi şi expunerea concretă a motivelor de fapt şi de drept.

55. Examinând considerentele sentinţei, raportat şi la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", Înalta Curte constată că hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept avute în vedere de instanţă pentru respingerea cererii de chemare în judecată.

56. Instanţa de fond a reţinut obiectul acţiunii, motivele invocate de reclamanţi, apărările pârâţilor şi dispoziţiile legale incidente, art. 39 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, în vigoare începând cu data de 01.07.2017, art. 14 alin. (1), art. 38 alin. (1) din acelaşi act normativ, art. 39 alin. (3) care instituie o excepţie de la dispoziţiile art. 38 alin. (2) lit. a), observând faptul că, întrucât la data de 01.07.2017 au intrat în vigoare dispoziţiile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, a fost emis OMJ nr. 2204/C/31.08.2017; instanţa a prezentat actele normative care au reglementat sporul pentru titlul de doctor anterior şi a arătat faptul că, în raport de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, unul dintre principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin lege fiind cel al legalităţii, dispoziţia privind acordarea unei indemnizaţii persoanelor care deţin titlul ştiinţific de doctor, în locul sporului sau sumei compensatorii, este una care este în competenţa legiuitorului, legitimă din punct de vedere legal şi constituţional, A reţinut cele stabilite de principiu în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cu prilejul soluţionării unor excepţii de neconstituţionalitate pentru încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, şi faptul că acordarea sporului, a sumei compensatorii sau a unei indemnizaţii pentru titlul ştiinţific de doctor este la libera apreciere a legiuitorului, care este în măsură să stabilească şi condiţiile şi criteriile de acordare a unui asemenea beneficiu pentru persoanele care deţin titlul respectiv.

57. Instanţa de fond, deşi în mod succint, a expus concret, în raport de motivele invocate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată şi dispoziţiile legale incidente, argumentele de fapt şi de drept pentru care a constatat legalitatea ordinului a cărui anulare în parte s-a solicitat. Obligaţia de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, ci expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată, pe care le-a avut în vedere pentru pronunţarea sentinţei recurate. Sentinţa recurată corespunde acestor cerinţe, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea în parte a Ordinului emis de Ministrul Justiţiei.

58. Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7) din C. proc. civ. este nefondat. Acesta se referă la casarea unei hotărâri atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat şi presupune că prin hotărârea recurată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, în raport de dispoziţiile art. 430 din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

59. Deşi recurentele reclamante nu indică în concret elementele în raport de care să se aprecieze cu privire la încălcarea autorităţii de lucru judecat, la dosar se regăseşte sentinţa nr. 1991/2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, prin care s-a constatat existenţa discriminării între reclamanţi şi alţi magistraţi deţinători ai titlului de doctor şi au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Gorj să plătească reclamanţilor, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul creat prin discriminare, suma echivalentă contravalorii sporului de 15 % pentru titlul de doctor, calculat de la 26.04.2012 pentru A. şi de la 07.04.2014 pentru D., până la zi, a fost obligat Ministerul Justiţiei să emită ordine de reîncadrare, cu includerea în indemnizaţia de încadrare şi a sporului de doctorat, s-a respins petitul 2 al cererii pentru viitor. Prin decizia nr. 1782/2016, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul pârâţilor şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul ca plata să fie făcută începând cu data de 9 aprilie 2015.

60. Motivul de casare este nefondat. Legea-cadru nr. 153/2017, în temeiul căreia a fost emis ordinul contestat, are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, potrivit art. 1 alin. (1), şi prevede imperativ, prin art. 1 alin. (3), faptul că, începând cu data intrării sale în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege.

61. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale (în acest sens, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). De asemenea, a reţinut că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului. sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006,).

62. Eventualele hotărâri judecătoreşti privind recunoaşterea unor drepturi salariale trebuie avute în vedere în raport de actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care reglementează aceste drepturi salariale, cu sau fără aplicabilitate generală, în cazul de faţă anterioare intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, pe care le-au interpretat şi aplicat, şi în raport de obiectul acestora şi cele stabilite.

63. Legea-cadru nr. 153/2017 creează un nou cadru legislativ de la data intrării sale în vigoare (1 iulie 2017), instituind reguli noi în ceea ce priveşte modul de stabilire a salariilor de bază pentru întreg personalul din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, iar Curtea Constituţională a reţinut faptul că prin adoptarea unui nou sistem de salarizare pentru personalul bugetar, legiuitorul a acţionat în domeniul propriu de competenţă, fără a interfera, sub niciun aspect, cu activitatea de înfăptuire a justiţiei (în acest sens, Decizia nr. 310/2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 663 din 9 august 2019).

64. În acest sens, este de menţionat şi distincţia pe care Curtea Constituţională a observat-o între hotărârea judecătorească care, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală, întrucât, în procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului. Curtea Constituţională a constatat, astfel, prin Decizia nr. 794/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1029 din 21 decembrie 2016, că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, a exemplificat Curtea Constituţională, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat).

65. Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ. este nefondat.

66. Conform art. 43 din Legea-cadru nr. 153/2017, care a stabilit un nou sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, data intrării în vigoare a legii este 1 iulie 2017.

67. Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează în art. 14 (Drepturi salariale pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor) dreptul la indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, şi anume "(1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25".

68. Aceste dispoziţii fac parte din Secţiunea a 2-a - Alte drepturi salariale din capitolul II - Salarizarea din Legea-cadru nr. 153/200417 şi se aplică întregului personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului căruia i se adresează Legea-cadru de salarizare.

69. În vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare (1 iulie 2017, conform art. 43) trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat "pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38", iar art. 38 cuprinde dispoziţii prin care se determină condiţiile de aplicare în timp a legii, prin alin. (1) al acestui articol fiind instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017.

70. Etapele temporale sunt prevăzute de alin. (2) - (6). Prima etapă, reglementată prin art. 38 alin. (2) lit. a) din lege, priveşte perioada 1 iulie 2017 - 31 decembrie 2017. Pentru această perioadă, se menţin în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, cu derogările expres prevăzute de legiuitor. A doua etapă, reglementată prin art. 38 alin. (3) lit. a), priveşte anul 2018, începând cu luna ianuarie 2018. Pentru acest an, se prevede acordarea cuantumului brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, majorate cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a se depăşi limita prevăzută de art. 25 din lege, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, cu derogările expres prevăzute de legiuitor. A treia etapă priveşte perioada anilor 2019-2022, reglementată prin art. 38 alin. (4) din lege. Pentru această perioadă, s-a prevăzut că se acordă anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018, cu derogările prevăzute expres de lege, creşterea respectivă şi data de aplicare stabilindu-se prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h).

71. Art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziţii de aplicare tranzitorie şi prevede, la alin. (3), în ceea ce priveşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, că "Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14" (ulterior devine alin. (5), ca urmare a modificărilor aduse legii prin O.U.G. nr. 91/2017, astfel cum s-a reţinut anterior).

72. Din coroborarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) cu cele ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 (în prezent art. 39 alin. (5), rezultă că sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat, potrivit reglementărilor anterioare în domeniul salarizării, ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, nu se mai acordă de la data aplicării prevederilor Legii-cadru. iar personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiază de prevederile art. 14, şi anume de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul.

73. Având în vedere că data aplicării prevederilor Legii nr. 153/2020 este data de 1 iulie 2017, începând cu această dată fiind reglementată aplicarea etapizată a legii, potrivit art. 38, dispoziţiile art. 14 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 39 alin. (3), se aplică de la această dată, fiind în mod evident nefondate susţinerile privind retroactivitatea legii, întrucât aceste dispoziţii se aplică de la momentul intrării lor în vigoare, 1 iulie 2017, pentru viitor.

74. Art. 39 cuprinde situaţii de aplicare tranzitorie, până la aplicarea integrală a legii, întrucât aplicarea se face etapizat, conform art. 38. Contrar susţinerilor recurentelor, conţinutul normativ al art. 39 alin. (3) (în prezent alin. (5) este clar; prevede, pe de o parte, că de la data aplicării prevederilor legii nu se mai acordă sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază (potrivit reglementărilor anterioare în materie de salarizare), iar pe de altă parte că, de la data aplicării acestei legi, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de prevederile art. 14; expresia "indiferent de data obţinerii acestuia" priveşte faptul că norma este aplicabilă indiferent de data obţinerii titlului ştiinţific, aşadar şi pentru situaţiile în care a fost obţinut anterior aplicării legii, cât şi pentru situaţiile în care a fost obţinut ulterior aplicării legii.

75. Susţinerea recurentelor referitoare la faptul că art. I din Legea nr. 193/2016, referitor la sporul de doctorat, a rămas în vigoare, este nefondată.

76. Legea nr. 193/2016 pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a introdus, prin art. I, art. 19^1 în Legea-cadru nr. 284/2010, prin care se acorda, pentru personalul care deţinea titlul ştiinţific de doctor, un spor de 15% din salariul de bază/solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază/indemnizaţia de încadrare, dacă îşi desfăşura activitatea în domeniul pentru care poseda titlul ştiinţific sau conducătorul instituţiei aprecia că pregătirea doctorală este utilă compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea persoana respectivă (spor care nu era acordat persoanelor care beneficiau deja de acest spor sau cărora le fusese introdus în salariul de bază, potrivit reglementărilor legale anterioare, ca sumă compensatorie). Prin art. 44 alin. (1) pct. 9) din Legea-cadru nr. 153/2017 a fost abrogată Legea-cadru nr. 284/2010, iar prin art. 44 alin. (1) pct. 22) din Legea nr. 153/2017 a fost abrogat art. II din Legea nr. 193/2016.

77. Abrogarea în mod distinct, prin pct. 22, a art. II din Legea nr. 193/2016, este determinată de faptul că pct. 22 priveşte art. II din Legea nr. 193/2016, care a prevăzut că pentru persoanele care ocupă funcţii de execuţie de cercetare ştiinţifică în domeniul agricol şi beneficiază de 6 clase de salarizare succesive suplimentare, salariul de bază se stabileşte corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, în timp ce art. I din Legea nr. 193/2016 a prevăzut că Legea-cadru nr. 284/2010 se completează, Legea nr. 284/2010 fiind abrogată, cu modificările şi completările ulterioare, prin art. 44 alin. (1) pct. 9).

78. Susţinerea că diminuarea cuantumului încalcă art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nu corespunde limitărilor prevăzute de Convenţie este, de asemenea, nefondată. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, pct. 94), că un stat poate introduce, suspenda sau elimina plata anumitor remuneraţii, prin intermediul unor modificări legislative (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, pct. 23)

79. În ceea ce priveşte Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, invocată de recurente, prin care s-a stabilit că au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, este de observat că aceasta priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, acte normative în materie de salarizare anterioare Legii nr. 153/2017.

80. Mai mult, prin Decizia nr. 51/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 204 din 13 martie 2020, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi ale art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 4 alin. (1) şi ale art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi ale art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 sunt neconstituţionale în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

81. Curtea Constituţională a reţinut, analizând criticile de neconstituţionalitate, existenţa unei contradicţii între interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispoziţiilor de lege analizate şi interpretarea dată aceloraşi prevederi de lege de Curtea Constituţională prin pct. 26 din Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, pct. 3 din Decizia nr. 587 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 august 2012, pct. II din Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 august 2012, şi considerentele Deciziei nr. 885 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 12 ianuarie 2013.

82. A constatat că cele două instanţe au dat o interpretare diferită textelor de lege criticate. Astfel, în timp ce instanţa supremă a apreciat că "legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă şi efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care îşi perfecţionează pregătirea profesională prin obţinerea titlului ştiinţific de doctor", astfel că dreptul a supravieţuit, dobândind denumirea de "sumă compensatorie", instanţa de contencios constituţional a apreciat că "sporul în discuţie a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010". Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că sumele compensatorii se acordă şi celor care au obţinut titlul de doctor după 12 decembrie 2009 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, în vreme ce Curtea Constituţională a apreciat că sumele de bani aferente sporului au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu doar pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009.

83. Curtea Constituţională a reţinut că "atâta vreme cât cadrul legal a rămas nemodificat ulterior pronunţării deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie avea obligaţia ca, în interpretarea pe care o dădea textelor de lege, să respecte deciziile instanţei de contencios constituţional, care, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României". A constatat că interpretarea dată prin soluţia pronunţată în Decizia nr. 21/2016 ignoră faptul că, după intrarea în vigoare Legilor-cadru nr. 330/2009 şi nr. 284/2010, sporul de doctorat a fost transformat dintr-un drept salarial secundar într-o componentă a salariului, că nu a mai fost prevăzut în legislaţie, iar suma compensatorie acordată a reprezentat o măsură cu caracter tranzitoriu, ce urmărea să evite diminuarea veniturilor persoanelor care, anterior, obţineau venituri salariale mai mari decât cele care ar fi rezultat din aplicarea noilor legi-cadru în domeniul salarizării.

84. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că sunt nefondate motivele de casare invocate prin cererea de recurs, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6), 7) şi 8) C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

VI Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

85. Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (4) din Legea nr. 47/1992, va admite cererea formulată de reclamantele A. şi D. şi va sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017 (în prezent art. 39 alin. (5) din lege, ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 prin art. I pct. 13 din O.U.G. nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 din 8 decembrie 2017). Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei, privind respingerea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantele A. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 2251 din 11 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi în rejudecare, admite cererea formulată de reclamantele A. şi D. şi sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Menţine dispoziţiile sentinţei în ceea ce priveşte respingerea cererii de chemare în judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2020.