Inadmissibility of administrative challenge to government ordinance where unconstitutionality is the exclusive object of the suit

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu Guvernul României, a formulat acţiune împotriva Ordonanţei de Urgenta a Guvernului nr. 80/26-06-2013 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cât şi a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a), lit. f) si alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin prezenta acţiune a invocat excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 80/18.05.2016, în sensul că se încalcă art. 1 alin. (3), alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), alin,2, alin. (3), art. 61, alin. (1), art. 108, alin. (3), art. 115 alin. (4) si alin. (6), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituţia României. A considerat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate în vederea sesizării Curţii Constituţionale, excepţia invocată nefiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, solicitând să se dispună prin încheiere, cuprinzând punctele de vedere ale părţilor asupra acestei excepţii, şi sesizarea Curţii Constituţionale pentru judecarea excepţiei invocate.

În termen legal, pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului a formulat, în temeiul art. 205 C. proc. civ., întâmpinare la cererea de chemare în judecată introdusă de A., prin care a solicitat constatarea neconstituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare şi acordarea de "daune morale pedepsitoare" necuantificate. În susţinerea apărărilor a înţeles să invoce excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

La termenul din data de 02 martie 2018, cauza a fost luată în pronunţare, după care, instanţa a repus cauza pe rol pentru ca reclamantul să precizeze dacă formulează acţiunea în nume propriu sau în calitate de reprezentant legal al unei persoane, în a doua situaţie să depună dovada calităţii de reprezentant legal, să precizeze obiectul acţiunii sub aspectul indicării cuantumului daunelor morale şi a vătămării produse de actul a cărui anulare se solicită.

La data de 16 martie 2018, reclamantul A. a formulat răspuns la solicitările instanţei, care se regăsesc în conţinutul încheierii completului C6B din cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ si Fiscal, din data de 02.03.2018, în ceea ce priveşte precizarea dacă formulează acţiunea în nume propriu sau în calitate de reprezentant legal al unei persoane, în a doua situaţie urmând să depună dovada calităţii de reprezentant legal, şi să precizeze, de asemenea, obiectul acţiunii sub aspectul indicării cuantumului daunelor morale şi a vătămării produse de actul a cărui anulare se solicită.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 305 din 25 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

În soluţionarea cauzei, instanţa de fond a apreciat că acţiunea introductivă este inadmisibilă, prin raportare la dispoziţiile exprese ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care demersul juridic iniţiat de reclamant are ca obiect principal şi exclusiv constatarea neconstituţionalităţii unor dispoziţii din O.U.G. nr. 80/2013, fără a fi indicate/dovedite pretenţii privind repararea unui prejudiciu cert, consecinţă directă a aplicării acelor prevederi într-o speţă concretă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea căi de atac exercitate, reclamantul a susţinut, în esenţă, următoarele:

Nulitatea sentinţei civile, prin raportare la dispoziţiile art. 426 alin. (3) C. proc. civ., reclamantul invocând lipsa semnăturilor membrilor completului de judecată, respectiv a grefierului.

În motivarea căii de atac, mai susţine recurentul că hotărârea instanţei de fond "nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază convingerea instanţei" şi că este dată cu "exces de putere", raţionamentul instanţei fiind "rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii".

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor intimatului, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat potrivit următoarelor considerente:

Reclamantul a învestit instanţa de contencios cu acţiune împotriva Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cât şi a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a), lit. f) si alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. A invocat excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 80/18-05-2016, în sensul că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3), alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), alin,2, alin. (3), art. 61, alin. (1), art. 108, alin. (3), art. 115 alin. (4) si alin. (6), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituţia României. A solicitat instanţei să ia act şi să constate faptul că O.U.G. nr. 80/2013 este extrinsec neconstituţională, neexistând din punct de vedere juridic. A solicitat daune morale.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză, cu referire la inadmisibilitatea acţiunii invocată de pârât, reclamantul a menţionat că interesul său în formularea acţiunii este justificat şi de posibilitatea de a solicita anularea O.U.G. nr. 80/2013 declarată neconstituţională şi de a solicita repararea daunelor produse prin aplicarea actului normativ - O.U.G. nr. 80/2013, iar în raport de dispoziţiile art. 2 lit. o) din Legea nr. 554/2004, justifică interesul său prin prefigurarea vătămării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prin aplicarea O.U.G. nr. 80/2013 sau a unor dispoziţii ale acesteia. Totodată, reafirmat obiectul acţiunii, ca fiind anularea, lipsirea de efecte juridice a O.U.G. nr. 80/2013 în ansamblul său. A mai arătat că obiectul acţiunii nu este neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 80/2013 în ansamblul său, ci anularea, lipsirea de efecte juridice a O.U.G. nr. 80/2013 în ansamblul său. A solicitat şi suspendarea executării O.U.G. nr. 80/2013 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

La solicitarea instanţei, a precizat cuantumul daunelor morale - 1.500.000 RON şi a menţionat că vătămarea produsă de O.U.G. nr. 80/2013 constă în faptul că prin adoptarea acestui act Guvernul a săvârşit un abuz îngrădindu-i accesul liber la instanţă. Cu titlu de exemplu, a arătat că a depus trei acţiuni la Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, una în nume propriu şi două în calitate de mandatar, toate fiind respinse ca netimbrate.

Instanţa de fond a apreciat că acţiunea introductivă este inadmisibilă, prin raportare la dispoziţiile exprese ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care demersul juridic iniţiat de reclamant are ca obiect principal şi exclusiv constatarea neconstituţionalităţii unor dispoziţii din O.U.G. nr. 80/2013, fără a fi indicate/dovedite pretenţii privind repararea unui prejudiciu cert, consecinţă directă a aplicării acelor prevederi într-o speţă concretă.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului cu privire la nulitatea sentinţei civile recurate, instanţa de control judiciar apreciază că nu poate fi reţinută în considerarea următoarelor argumente.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ.: "Hotărârea va fi semnată de membrii completului de judecată şi de grefier", iar potrivit alin. (6) "Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri ale instanţei".

Din economia acestor dispoziţii legale reiese faptul că vor fi semnate cele doua exemplare originale ale hotărârii la care se referă art. 426 alin. (6) C. proc. civ., nu şi exemplarele care se comunică părţilor, aşa cum prevede art. 131 alin. (5)1 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată trebuie avute în vedere şi prevederile art. 427 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată şi semnată în condiţiile legii", dispoziţii legale prevăzute de art. 131 alin. (8)2 din Regulamentul anterior amintit.

Prin urmare, hotărârea va putea fi comunicată, în copie, doar după redactarea şi semnarea ei de către toţi membrii completului, cerinţe respectate în prezenta cauză.

A mai susţinut recurentul că hotărârea instanţei de fond "nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază convingerea instanţei" şi că este dată cu "exces de putere", raţionamentul instanţei fiind "rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii".

Din interpretarea dispoziţiilor prevăzute de art. 425 C. proc. civ. reiese că, în motivarea hotărârii, instanţa se va referi atât la împrejurările de fapt cât şi la motivele de drept care au format convingerea acesteia, fără a însemna însă că instanţa va trebui să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi pentru susţinerea pretenţiilor şi apărărilor pe care le-au formulat, aceasta fiind îndreptăţită să grupeze respectivele argumente pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent comun.

În cuprinsul hotărârii, conţinutul actelor de sesizare a instanţei şi apărările părţilor sun sintetizate. Motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să arate silogismul juridic din care rezultă aplicarea normei de drept la situaţia de fapt reţinută.

În cauza de faţă, hotărârea instanţei de fond este dată cu respectarea acestor dispoziţii, mai ales în condiţiile în care textul de lege aplicabil în speţă se regăseşte în art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, acesta fiind explicit asupra condiţiilor de admisibilitate pe care trebuie să le îndeplinească o cerere de chemare în judecată, cum este cea formulată de reclamant.

Prezenta acţiune, astfel cum a fost formulată de reclamant, a fost în mod corect respinsă ca inadmisibilă, prin raportare la prevederile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Din motivarea cererii de chemare în judecată reiese faptul că instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu soluţionarea unei cereri având ca obiect constatarea neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare şi acordarea de "daune morale pedepsitoare".

Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 prevăd că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.

Legea stabileşte limitativ şi obiectul pe care îl pot avea aceste acţiuni, şi anume acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.

În concluzie, atunci când obiectul exclusiv al acţiunii principale introductive de instanţă este constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă a Guvernului, excepţia de neconstituţionalitate este transformată într-o veritabilă acţiune, pierzându-şi, astfel, natura sa de excepţie, înţeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii.

Prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată sub forma unei cereri de constatare a neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că, în speţă, reclamantul nu a respectat condiţiile legale stabilite de art. 9 din Legea contenciosului administrativ.

În acest context instanţa de fond, în mod corect a apreciat că "reclamantul poate apela la procedura reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004 în condiţiile în care demersul juridic nu are ca obiect principal şi exclusiv constatarea neconstituţionalităţii unor dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului, ci pretenţii privind repararea unui prejudiciu cert, consecinţa aplicării acelor prevederi legale din ordonanţă într-o speţă concretă".

Nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentului-reclamant în sensul că vătămarea produsă de O.U.G nr. 80/2013 constă în faptul că prin "adoptarea acestui act Guvernul a săvârşit un abuz îngrădindu-i accesul liber la instanţă" întrucât "trei acţiuni formulate la Tribunalul Constanţa au fost respinse ca netimbrate".

Instanţa de control judiciar reţine că accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru (...). Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Plata taxelor judiciare de timbru este o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, iar obligaţia la plata anticipată a acestor taxe este justificată.

În concluzie, instanţa de fond a apreciat, în mod corect că, acţiunea introductivă este inadmisibilă, prin raportare la dispoziţiile exprese ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care demersul juridic iniţiat de reclamant are ca obiect principal şi exclusiv constatarea neconstituţionalităţii unor dispoziţii din O.U.G. nr. 80/2013, fără a fi indicate/dovedite pretenţii privind repararea unui prejudiciu cert, consecinţă directă a aplicării acelor prevederi într-o speţă concretă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat de A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 305 din 25 mai 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2020.