Securitate worker status: whether political surveillance measures restricting private life qualify under Emergency Ordinance 24/2008

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.12.2018, sub nr. x/2017, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1737 din 11 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea promovată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a fost constatată calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâtul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, au fost învederate, în esenţă, următoarele:

Activitatea recurentului-pârât cu privire la dosarul numitului A. nu a fost de natură să îi îngrădească acestuia dreptul la viaţa privată, prevăzută de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, ci mai degrabă o activitate în folosul sus numitului pentru că prin propunerea recurentului a fost înlăturată suspiciunea care exista asupra sa şi persoana respectivă a fost scoasă din evidenţele Securităţii.

La soluţionarea cauzei prima instanţă nu a avut în vedere că la momentul respectiv recurentul nu avea cunoştinţe, pregătire de specialitate şi experienţă, fiind îndrumat de şeful direct şi de ceilalţi colegi.

În concluzie, sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, opinând că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală, este motivată şi aplică în mod corect art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt nefondate.

Hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

Motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic şi gradual argumentele care au fundamentat soluţia adoptată

Din perspectiva acestor critici, se reţine că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor, exigenţe ce în cauză sunt îndeplinite de hotărârea atacată.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Analizând actele şi lucrările depuse la dosarul instanţei de fond, se constată că acţiunea în constatare formulată de reclamant a fost însoţită de înscrisuri în susţinerea acesteia, respectiv Nota de constatare nr. x/20.06.2017, Raportul din data de 21.02.1979 prin care s-a propus interceptarea corespondenţei, formularul tipizat, fiind aprobat prin semnătură de şeful Biroului 3, Notele de transcriere emise de Biroul "T" al U.S. Dâmboviţa în perioada martie- aprilie 1979, documente destinate lt. A., aşa cum rezultă din menţiunea şi indicativul "Bir. III/A.", şi arhivate în vol. 2, fila x, 6.

Judecătorul fondului a analizat susţinerile şi apărările formulate pe parcursul procesului şi a încuviinţat probele solicitate de către părţi, pe care le-a apreciat concludente pentru judecarea cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ., republicat, toate părţile, având deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prima instanţă, analizând documentaţia depusă la dosarul cauzei de către reclamant, a reţinut în mod corect că, prin activitatea desfăşurată, recurentul-pârât a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că dosarul respectiv era unul intitulat dosar de problemă şi nu un dosar de urmărire informativă şi care fusese înregistrat înainte începerii activităţii sale şi în care a întocmit doar un raport în luna noiembrie 1978 prin care i s-a aprobat o discuţie directă cu numitul A., fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului.

Înalta Curte constată, că, în speţă, măsurile propuse de pârât şi acţiunile întreprinse pentru îndeplinirea acestora, se încadrează în categoria activităţilor care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului stipulate de Constituţia României de la acea dată, precum şi de normele internaţionale la care România era parte.

Astfel, înscrisurile depuse la dosarul primei instanţe, al căror conţinut este descris pe larg în considerentele sentinţei recurate, demonstrează, cu prisosinţă, acţiunile întreprinse de către pârât, ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţa privată, protejat normativ şi în perioada anterioară anului 1989.

Instanţa de primă jurisdicţie nu a preluat aprecierile cuprinse în documentele fostei Securităţi, ci a examinat datele comunicate, pentru a putea stabili dacă acestea îndeplinesc cerinţele legii.

Or, aprecierile asupra activităţii persoanei urmărite sunt dublate şi de informaţiile corespunzătoare, de măsurile întreprinse şi solicitate de pârât, ceea ce a determinat constatarea faptului că sunt îndeplinite cerinţele impuse de textul de lege.

Simpla obţinere şi mai ales, folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

Nu prezintă relevanţă dacă informaţiile obţinute şi prelucrate de către recurent au determinat sau nu îngreunarea situaţiei persoanei urmărite, sau dimpotrivă, au condus la concluzia că aceasta nu avea opinii critice la adresa regimului comunist, importantă fiind, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţa privată a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reţinută calitatea de lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofiţer al Securităţii să fi desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Se constată că legiuitorul nu face distincţie între persoanele care au iniţiat şi supus spre aprobare anumite măsuri şi persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliţie politică să vizeze încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Prin urmare, toate activităţile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de iniţiere, propunere sau aprobare, etc., conduc la constatarea calităţii de lucrător în sensul prevăzut de dispoziţiile legale anterior enunţate.

Recurentul nu se poate apăra invocând natura activităţii desfăşurate în baza raporturilor de serviciu, având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist", care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti", şi că "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 1737 din 11 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2020.