Recovery of fiscal guarantee deposit following unconstitutionality of security measures subsisting during criminal proceedings

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2020

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională Antifraudă 3 Alexandria şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti:

1) să se constate că măsurile asigurătorii dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 21.11.2016 au încetat la data de 22.05.2017;

2) să fie obligată pârâta Direcţia Regională Antifraudă 3 Alexandria la emiterea unei decizii de ridicare a măsurilor asigurătorii dispuse prin Decizia nr. x din 21.11.2016, ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 213 alin. (7) din CPF;

3) să fie obligată pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti la eliberarea sumei de 1.915.382 RON achitată cu titlu de garanţie prin OP nr. x din data de 21.11.2016;

4) să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1715 din 05 aprilie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepţia lipsei de obiect şi excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiate şi a respins acţiunea formulată de reclamanta B. S.A. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Regională Antifraudă 3 Alexandria ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate, întrucât suma de 1.915.382 RON a fost achitată de reclamantă cu titlul de garanţie, conform dispoziţiilor art. 213 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, tocmai pentru a obţine ridicarea măsurilor asigurători, astfel că sumei respective în se aplică regimul juridic al măsurilor asigurătorii reglementat şi în cuprinsul art. 213 din Codul de procedură fiscală.

Potrivit alin. (7) al art. 213 Codul de procedură fiscală, "(…) în situaţia în care au fost instituite măsuri asigurătorii şi au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii subzistă până la data soluţionării cauzei de către organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată."

S-a mai arătat că, din înscrisul depus la data de 22.02.2018, rezultă că în cazul reclamantei au fost sesizate organele de urmărire penală, fiind constituit dosarul penal nr. x/2013, dosar la care s-a transmis şi adresa nr. x/22.12.2016 în cuprinsul căreia se face referire şi la activitatea reclamantei.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta B. S.A. criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, următoarele:

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii, temei de drept art. 488 alin. (1) pct. 6. Instanţa a motivat soluţia pe fondul cauzei în 4 paragrafe, considerându-se că hotărârea pronunţată nu este motivată. Mai mult, deşi "motivarea" este extrem de succintă, ea cuprinde motive contradictorii. Pe de o parte, se reţine că din înscrisul nr. x/22.12.2016 emis de ANAF ar rezulta că în cazul societăţii au fost sesizate organele de urmărire penală, fiind constituit dosarul penal nr. x/2013, însă, dosarul penal precede sesizarea penală cu 3 ani. Pe de altă parte, instanţa apreciază " că refuzul organelor fiscale de a restitui suma de 1.9153.82 RON, achitată de reclamantă cu titlu de garanţie . . . . . . . . . . . .nu este justificat, astfel că va respinge acţiunea ca neîntemeiata."

- instanţa a aplicat în mod greşit disp. art. 213 alin. (8) C.pr fiscală, în cauză neexistând dovada sesizării organelor de urmărire penală potrivit legii. Singurul argument al instanţei constă în faptul ca în înscrisul nr. x/22.12.2016 emis de ANAF se face referire la activitatea reclamantei. Prin adresa de înaintare la dosarul cauzei nr. A_DAF 5725/21.02.2018, ANAF prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscala menţionează:

"având în vedere acordul comunicat de unitatea de parchet sesizată va transmitem, anexat, extras respectiv filele x din actul de sesizare nr. x/22.12.2016".

- instanţa a admis în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice - Bucureşti - temei de drept art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8. Pârâta DGRFP Bucureşti a încercat şi a reuşit să inducă în eroare instanţa de judecată invocând faptul că aceasta nu ar avea nicio implicare în litigiul de contencios administrativ şi fiscal născut ca urmare a abuzurilor exercitate de către organele fiscale. În primul rând, se precizează faptul că A. S.A. (actuala B. S.A.) nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată anularea unui act administrativ fiscal astfel cum se invocă în mod greşit, ci obligarea pârâtelor la emiterea unui act administrativ fiscal şi eliberarea unei sume achitate cu titlu de garanţie.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1715/2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în data de 05.04.2018 în dosarul nr. x/2017, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate ca temeinică şi legală şi implicit pe fond respingerea acţiunii formulate.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta-reclamantă B. S.A. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 213 alin. (13) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu o acţiune prin care a solicitat să se constate că măsurile asigurătorii dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 21.11.2016 au încetat la data de 22.05.2017, să fie obligată pârâta Direcţia Regională Antifraudă 3 Alexandria la emiterea unei decizii de ridicare a măsurilor asigurătorii dispuse prin Decizia nr. x din 21.11.2016, ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 213 alin. (7) din CPF şi să fie obligată pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti la eliberarea sumei de 1.915.382 RON achitată cu titlu de garanţie prin OP nr. x din data de 21.11.2016, cu cheltuieli de judecată.

Prima instanţă, pentru considerentele arătate pe scurt la punctul 2, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepţia lipsei de obiect şi excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiate şi a respins acţiunea formulată de reclamanta B. S.A. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Regională Antifraudă 3 Alexandria ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta B. S.A. criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare. Astfel, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, deşi recurenta reclamantă investise instanţa cu un capăt de cerere prin care solicita să fie obligată pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti la eliberarea sumei de 1.915.382 RON achitată cu titlu de garanţie prin OP nr. x din data de 21.11.2016.

Or, această sumă a fost achitată într-un cont deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, instituţie aflată în subordinea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, astfel cum rezultă din adresa nr. x/18.11.2016 .

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stabileşte cadrul procesual al litigiului de contencios administrativ, reglementând în detaliu categoriile de subiecte care pot avea calitate procesuală activă, persoanele ori entităţile care pot fi chemate în judecată, obiectul acţiunii, condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune, precum şi limitele controlului judecătoresc asupra actelor administrative.

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

În cadrul unui litigiu de având ca obiect o acţiune pronunţată în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, o autoritate publică poate avea calitate de pârât numai în măsura în care are calitatea de emitent al actului administrativ contestat sau nu a soluţionat în termenul legal ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitor la un drept sau la un interes legitim.

Cum unul dintre capetele de cerere vizează restituirea sumei de 1.915.382 RON achitată cu titlu de garanţie într-un cont deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, această din urmă parte dobândeşte calitate procesuală pasivă în litigiul de faţă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că intimata pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti are calitate procesuală pasivă şi prin urmare va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, critica din recurs fiind fondată.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că deşi soluţia adoptată nu a fost amplu motivată, totuşi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii acţiunii, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Nici în fraza indicată de recurentă:

"Curtea apreciază că refuzul organelor fiscale de a - i restitui suma de 1.915.382 RON, achitată de reclamantă cu titlul de garanţie, conform dispoziţiilor art. 213 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, nu este nejustificat astfel că va respinge acţiunea ca neîntemeiată", nu se constată o contradicţie, critica fiind nefondată.

Ultimul motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare. Astfel, în luna noiembrie a anului 2015, A. S.A. a fost supusă unui control efectuat de către Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, în urma căruia a fost încheiat procesul-verbal de control nr. x/11.11.2016 şi Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 21.11.2016. În baza acestei decizii s-a instituit poprirea asigurătorie asupra sumelor datorate debitorului A. S.A. de terţi, până la concurenţa sumei de 2.880.558,02 RON.

În temeiul art. 210 lit. b) raportat la art. 211 din Codul de Procedură fiscală, societatea a constituit o garanţie sub forma consemnării de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului în valoare de 1.915.382 RON.

Urmare a depunerii garanţiei, în temeiul art. 210 lit. b), coroborat cu art. 214 din Noul Codul de procedură fiscală, pârâta Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria a emis Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii nr. x/12.12.2016.

La data de 21.06.2017, reclamanta a solicitat Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 3 Alexandria restituirea sumei de 1.915.382 RON, cererea fiind respinsă prin adresa nr. x/24.07.2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 213 - Poprirea şi sechestrul asigurător alin. (1-8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 21.11.2016:

"(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.

(6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.

(7) În situaţia în care măsurile asigurătorii au fost luate înainte de emiterea titlului de creanţă acestea încetează dacă titlul de creanţă nu a fost emis şi comunicat în termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asigurătorii. În cazuri excepţionale, acest termen poate fi prelungit până la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul fiscal are obligaţia să emită decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, iar în cazul popririi asigurătorii să elibereze garanţia. (8) Prin excepţie de la prevederile alin. (7), în situaţia în care au fost instituite măsuri asigurătorii şi au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii încetează de drept la data la care au fost luate măsuri asigurătorii potrivit Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare."

Ulterior, prin O.G. nr. 30/2017, alin. (8) menţionat mai sus a fost modificat, după cum urmează:

"(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (7), în situaţia în care au fost instituite măsuri asigurătorii şi au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii subzistă până la data soluţionării cauzei de către organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată. După comunicarea soluţiei date de către organele de urmărire penală sau hotărârii judecătoreşti, în cazul în care măsurile asigurătorii instituite de către organul fiscal competent nu se transformă în măsuri executorii potrivit legii, acestea se ridică de către organul care le-a dispus."

Prin Decizia nr. 581/2019, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 213 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.

De asemenea, prin aceeaşi decizie, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi parte în dosarul aceleiaşi instanţe şi s-a constatat că prevederile art. 213 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei decizii, Curtea a statuat, între altele, că:

"40. În ceea ce priveşte prevederile art. 213 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, deşi instituie o limită temporală până la care subzistă măsurile asigurătorii, şi anume până la data soluţionării cauzei de către organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată, Curtea constată că acest interval de timp nu poate fi calificat drept un termen rezonabil în interiorul căruia organele judiciare ar fi obligate să acţioneze (a se vedea paragraful 29 al prezentei decizii). Curtea reţine că, în realitate, măsurile asigurătorii luate în faza administrativ-fiscală în noua reglementare sunt mai intruzive, întrucât se menţin de jure până la soluţionarea cauzei. Or, astfel cum s-a arătat în privinţa art. 213 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în redactarea anterioară modificării aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, menţinerea măsurii asigurătorii administrativ-fiscale în cursul procesului penal pentru o lungă perioadă de timp, şi nu ca măsură tranzitorie pentru a asigura trecerea în bune condiţii de la procedura administrativ-fiscală la cea penală, reprezintă, de principiu, o încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 44 din Constituţie. Astfel, textul analizat consacră o intruziune a organului fiscal în desfăşurarea procesului penal, creându-se o tensiune normativă între prevederile Codului de procedură fiscală şi cele ale C. proc. pen. şi neagă competenţa organelor judiciare de a dispune ele însele măsuri asigurătorii, fiind, astfel, ţinute de măsura asigurătorie dispusă de organul fiscal, ceea ce înseamnă că sunt înlăturate garanţiile procesuale ce caracterizează luarea măsurii asigurătorii de către organul judiciar. Prin urmare se încalcă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii şi securitatea juridică a persoanei, respectiv dreptul la un proces echitabil prevăzute de art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. Totodată, este afectat iremediabil dreptul de proprietate privată al contribuabilului asupra bunului supus măsurii antereferite, contrar art. 44 din Constituţie."

Or, în cauza de faţă, dosarul penal nr. x/2013 la care fac referire organele fiscale este constituit din anul 2013, anterior controlului ce a precedat emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, societatea având calitatea de parte responsabilă civilmente.

În cadrul acestui dosar s-a emis Ordonanţa din 3.09.2020 prin care s-a instituit sechestrul asigurător asupra sumei de 1.129.400 RON şi a sumei de 338.200 RON .

Pe de altă parte, în interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, apreciem că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) şi care sunt consecinţele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, pot fi avute în vedere şi alte elemente decât cele indicate anterior. Se impune a analiza în ce măsură, dispunerea măsurilor asiguratorii poate fi considerată justificată doar prin raportare la detalierea unui anumit comportament fiscal al contribuabilului. Trebuie subliniat faptul că motivele care fundamentează concluzia unor debite fiscale suplimentare nu pot justifica prin ele însele instituirea unei măsuri asiguratorii.

Cum au fost instituite alte măsuri asigurătorii în cadrul dosarului penal şi în lipsa unei decizii de impunere cu privire la cele constatate de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria prin procesul-verbal de control nr. x/11.11.2016, luând în calcul şi perioada îndelungată de incertitudine a obligaţiilor fiscale ale societăţii, Înalta Curte constată fondată critica formulată. 6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta B. S.A. împotriva sentinţei nr. 1715 din 05 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi va admite în parte acţiunea formulată de reclamanta B. S.R.L., obligând pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Direcţia Regională Antifraudă 3 Alexandria să efectueze demersurile necesare şi să elibereze reclamantei suma de 1.915.382 RON achitată cu titlu de garanţie prin O.P. nr. x/21.11.2016.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

În temeiul art. 453 din C. proc. civ., va obliga intimatele-pârâte să plătească recurentei-reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 200 RON în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta B. S.A. împotriva sentinţei nr. 1715 din 05 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta B. S.R.L. şi obligă pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Direcţia Regională Antifraudă 3 Alexandria să efectueze demersurile necesare şi să elibereze reclamantei suma de 1.915.382 RON achitată cu titlu de garanţie prin O.P. nr. x/21.11.2016.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Obligă intimatele-pârâte să plătească recurentei-reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 200 RON în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2020.