Incompatibility of public office with private directorship: effective suspension of management duties negates concurrent exercise of functions

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017 din 24.04.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2017, întocmit la data de 29.03.2017 în lucrarea nr. x/21.07.2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4504 din 22 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinţei, admiterea acţiunii, anularea raportului de evaluare.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât aceasta nu a analizat cerinţa legii cu privire la exercitarea efectivă a administrării societăţii după 28.06.2012. Astfel, începând cu 28.06.2012, contractul de muncă şi de administrare al reclamantului se suspendă pe o perioadă de patru ani, în vederea exercitării funcţiei de viceprimar, potrivit deciziei nr. 1 a asociatului unic al S.C. B. S.R.L.. Aceste menţiuni au fost făcute în Registrul general de evidenţă a salariaţilor.

A menţionat că, prin suspendarea muncii prestate şi a plăţii salariului, raporturile contractuale de muncă încetează în mod temporar, ceea ce presupune implicit încetarea temporară a calităţii de director-administrator al societăţii. Totodată, această încetare este cu atât mai evidentă cu cât a fost însoţită de emiterea deciziei de numire a unei alte persoane în calitate de administrator, iar faptul că nu au fost făcute menţiuni la Registrul comerţului are efecte doar cu privire la terţii care au desfăşurat raporturi comerciale cu societatea.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a depus concluzii scrise la dosarul cauzei, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

A menţionat că prima instanţă a interpretat în mod corect prevederile aplicabile în speţă, observând caracterul legal şi temeinic al raportului de evaluare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2017, întocmit la data de 29.03.2017 în lucrarea nr x/21.07.2016, prin care s-a constatat că, începând cu data de 28.06.2012 (data validării mandatului de viceprimar al reclamantului) şi până la data de 09.05.2014 (data revocării din funcţia de administrator), reclamantul ar fi deţinut concomitent atât funcţia de viceprimar al comunei Moieciu, judeţul Braşov, cât şi calitatea de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L..

Instanţa de fond a constatat că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, şi anume Hotărârea nr. 5/28.06.2012 a Consiliului Local al Comunei şi informaţiile furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, rezultă că începând cu data de 28.06.2012, reclamantul A. a fost ales în funcţia de viceprimar al Comunei Moieciu, judeţul Braşov, iar de la această dată şi până la data de 09.05.2014, reclamantul a deţinut simultan şi funcţia de administrator al societăţii comerciale B. S.R.L.. Din menţiunile existente la Registrul Comerţului rezultă că noul administrator al B. S.R.L., care l-a înlocuit pe reclamant, a fost numit prin decizia asociatului unic (în fapt, chiar reclamantul) nr. 1/09.05.2014. A mai reţinut prima instanţă că susţinerea reclamantului din cuprinsul acţiunii în sensul că ar fi fost revocat din funcţia de administrator al B. S.R.L. încă din 28.06.2012 şi că ar exista o încheiere de dată certă a actului de revocare nu este susţinută de vreun mijloc de probă aflat la dosarul cauzei, reclamantul nedepunând vreun astfel de înscris. În aceste condiţii, instanţa de fond a constatat că reclamantul nu şi-a dovedit afirmaţiile din cuprinsul acţiunii şi că nu există nici un motiv pentru a nu se avea în vedere datele înregistrate la Registrul Comerţului, mai ales în condiţiile în care aceste date fac referire la o decizie de numire a noului administrator luată chiar de către reclamant la data de 09.05.2014, iar nu la data de 28.06.2012.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte abordarea judecătorului fondului, considerând-o a fi formalistă şi contrară scopului normei prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, precum şi în prevenirea corupţiei, astfel cum se prevede expres în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, obiectul care circumscrie sfera de incidenţă a incompatibilităţilor vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrităţii persoanei ce ocupă o funcţie sau demnitate publică de eventualele ingerinţe determinate de interese personale ce decurg din desfăşurarea în paralel a unor activităţi private conexe. În egală măsură, în accepţiunea legiuitorului, protejarea integrităţii se corelează în mod necesar cu evitarea faptelor de corupţie ce ar putea fi săvârşite ca urmare a îmbinării exercitării funcţiei publice cu desfăşurarea unor activităţi economice.

Înalta Curte apreciază că asigurarea acestei integrităţi şi prevenirea faptelor de corupţie se realizează doar în situaţia în care există premise reale de natură a ameninţa în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcţii vizate de legiuitor, situaţie în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcţii sau demnităţi publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităţilor şi este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi.

O demnitate, o funcţie publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci şi de ansamblul atribuţiilor, prerogativelor, drepturilor şi competenţelor prevăzute de lege care intră în conţinutul lor şi prin a căror exercitare concomitentă şi concurentă în viaţa socială, de către acelaşi subiect, se potenţează situaţiile de conflict pe care legiuitorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităţilor.

Aşa fiind, numai exercitarea simultană a unei demnităţi publice şi a funcţiei de administrator într-o societate comercială conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, de înlăturare a cauzelor şi condiţiilor care determină corupţia.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că la 27.06.2012 a fost emisă decizia nr. 1 a asociatului unic al S.C. B. S.R.L., potrivit căreia, începând cu 28.06.2012, contractul de muncă şi de administrare al reclamantului la societatea menţionată se suspendă pe o perioadă de patru ani, în vederea exercitării funcţiei de viceprimar. Prin aceeaşi decizie se numeşte în funcţia de administrator al S.C. B. S.R.L. dna C.. Menţiunile privind suspendarea contractului de muncă al reclamantului din funcţia de director al societăţii au fost efectuate în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, potrivit filei 9 dosar recurs.

Pe de altă parte, intimata nu a făcut vreo probă din care să rezulte că reclamantul, după dobândirea calităţii de viceprimar al Comunei Moieciu, judeţul Braşov şi-ar fi exercitat atribuţiile de administrator al societăţii comerciale B. S.R.L..

În aceste condiţii, se impune concluzia că nu poate fi reţinută în sarcina reclamantului incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

În concluzie, raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, care consacră o stare de drept contrară este nelegal, iar hotărârea instanţei de fond care-l validează este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fapt ce reclamă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A., împotriva sentinţei nr. 4504 din 22 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite acţiunea şi va anula raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A., împotriva sentinţei nr. 4504 din 22 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite acţiunea.

Anulează raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 octombrie 2020.