State agency challenge to res judicata effect of prior civil judgment fixing calculation of late-payment penalties on public loan recovery

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 10 august 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - AFIR, anularea Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/04.05.2017 emisă de AFIR, ca nelegală şi neîntemeiată; anularea Deciziei nr. 15232/13.06.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva deciziei menţionate, emisă de AFIR, ca nelegală şi neîntemeiată; obligarea pârâtei la recalcularea accesoriilor aferente debitului, până la data plăţilor parţiale, separat pentru fiecare parte din datorie, care s-a stins prin plata respectivă, cu luarea în considerare şi a sumei de 111.607,30 RON achitate ulterior stingerii debitului principal; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 158 din 19 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi D.G.R.F.P. BRAŞOV - A.J.F.P. Harghita.

Au fost anulate Decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii nr. x/04.05.2017 emisă de AFIR precum şi Decizia nr. 15232/13.06.2017 emisă de pârâta AFIR în soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei 11466/04.05.2017.

A fost respins ca rămas fără obiect petitul referitor la recalcularea accesoriilor de către pârâta AFIR.

A fost obligată pârâta AFIR la plata către reclamantă a sumei de 3700 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale (3400 RON onorariu avocaţial + 300 RON taxă de timbru).

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea cu reţinere şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond, apreciind că sentinţa nr. 2921/10.10.2013 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc are putere de lucru judecat, a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la recalcularea accesoriilor aferente debitului, până la data plăţilor parţiale, separate pentru fiecare parte din datorie care s-a stins prin plata respectivă, cu luarea în considerare şi a sumei de 111607,3 RON, achitată ulterior stingerii debitului principal, motiv de recurs care se circumscrie prevederilor art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

A arătat recurenta că nu a fost parte în litigiul menţionat, astfel că este evident că sentinţa civilă nr. 2921/10.10.2013 nu îi este opozabilă, măsurile dispuse de instanţă vizând strict actele de executare emise de DGFP Braşov.

A menţionat că neemiterea titlului prin care se stabileau obligaţiile de plată accesorii s-a datorat faptului că ANAF a comunicat structurilor din subordine să nu mai calculeze obligaţii de plată accesorii în calitate de organe de executare, acestea urmând a fi stabilite de titularii acestor creanţe, dar şi divergenţelor dintre AFIR şi ANAF cu privire la emiterea titlului de creanţă pentru accesorii.

Măsura instanţei de anulare a unor penalităţi de întârziere datorate în mod cert de debitor, necorelată cu o obligare a autorităţii la recalcularea accesoriilor aferente perioadei 19.03.2009-24.12.2014 în temeiul normelor legale în vigoare are drept consecinţă lipsirea AFIR de un drept prevăzut de lege, respectiv dreptul de a obţine plata penalităţilor de întârziere datorate în temeiul unui titlu executoriu perfect valabil până la data achitării integrale a debitului.

Totodată, faptul că suma de 111607,3 RON a fost achitată de intimata-reclamantă cu titlul de accesorii nu înseamnă că această sumă acoperă toate penalităţile de întârziere datorate de debitoare. Dreptul recurentei de a calcula accesorii rezultă din dispoziţiile legale, iar calculul accesoriilor efectuat de DGFP Harghita în cadrul titlului executoriu nr. x/8.01.2013 nu este opozabil AFIR, astfel că respingerea capătului de cerere privind obligarea AFIR la recalcularea accesoriilor aferente debitului până la data plăţilor parţiale, separat pentru fiecare parte din datorie care s-a stins prin plata respectivă este nelegal.

A mai arătat recurenta că intimata-reclamantă a fost informată despre contul în care trebuie să transmită sumele datorate către AFIR, iar pentru transferul cu întârziere al sumelor datorate de către o altă instituţie nu poate oferi explicaţii recurenta, singurul document care confirmă plata datoriei reclamantei fiind extrasul de cont de recuperare datorii al AFIR din 20.03.2009 care certifică creditarea contului cu 312385 RON.

Recurenta a prezentat procedura de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi/sau fraudă survenite pe parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanţare, procedură reglementată de O.G. nr. 79/2003 şi a arătat că nu poate proceda la anularea sau stingerea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor fiscale aferente titlului de creanţă nr. x/22.03.2007 decât în momentul achitării integrale a obligaţiilor fiscale prin virarea de către ANAF a sumelor executate silit. Virarea cu mare întârziere a sumelor se datorează AJFP Bălan, iar nu recurentei.

Recuperarea prejudiciului produs din culpa intimatei-reclamante este obligatorie pentru derularea Programului SAPARD în condiţiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta şi ratificate de Guvernul României, precum şi pentru o judicioasă şi legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

4.2 Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/04.05.2017 emisă de AFIR, ca nelegală şi neîntemeiată; anularea Deciziei nr. 15232/13.06.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva deciziei menţionate, emisă de AFIR, ca nelegală şi neîntemeiată; obligarea pârâtei la recalcularea accesoriilor aferente debitului, până la data plăţilor parţiale, separat pentru fiecare parte din datorie, care s-a stins prin plata respectivă, cu luarea în considerare şi a sumei de 111.607,30 RON achitate ulterior stingerii debitului principal.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea şi a anulat actele administrative contestate, respingând ca rămas fără obiect petitul referitor la recalcularea accesoriilor de către pârâta AFIR.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul a criticat sentinţa instanţei de fond invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În legătură cu criticile aferente motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 6, Înalta Curte apreciază că acestea au fost încadrate greşit, în realitate susţinându-se încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel că, urmează să fie analizate în cadrul criticilor expuse pentru pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

O primă critică a recurentei vizează aprecierea instanţei de fond privind puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2921/10.10.2013 pronunţate de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. x/2013 şi obligaţia organului de executare de a recalcula majorările de întârziere până la data plăţilor parţiale, separat pentru fiecare datorie în parte, arătând aceasta că nu a fost parte în litigiul respectiv, astfel că sentinţa menţionată nu îi este opozabilă.

În ceea ce priveşte aceste susţineri, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, având în vedere prevederile art. 431 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Înalta Curte constată că, întrucât instanţa de fond nu a reţinut autoritatea de lucru judecat a hotărârii, ci prezumţia legală de lucru judecat, criticile recurentului nu pot fi primite.

Prezumţia legală de lucru judecat nu opreşte judecata celei de-a doua acţiuni, ci facilitează sarcina probaţiunii aducând înaintea instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare, de care este necesar să se ţină seama. Puterea de lucru judecat este o prezumţie legală, juris et de iure, în virtutea căreia ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat. Această prezumţie constituie, alături de excepţia lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituţiei lucrului judecat, operând atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluţionată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune identitate de acţiuni, ci doar chestiuni juridice litigioase.

În contextul arătat, în acord cu cele reţinute de judecătorul fondului, se constată că ceea ce prezintă relevanţă în cauza dedusă judecăţii, în raport şi de hotărârea anterioară, respectiv sentinţa civilă nr. 2921/10.10.2013, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 350/11.06.2014, este identitatea de chestiune litigioasă.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. presupune, în termenii acestui text, că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Aceasta înseamnă că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, astfel cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior care să se impună noii judecăţi, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că, din moment ce prin sentinţa nr. 2921/10.10.2013 s-a tranşat în mod definitiv modul de calcul al accesoriilor aferente debitului principal cuprins în procesul-verbal nr. x/22.03.2007, acestea se impun şi pârâtei AFIR, decizia atacată fiind, prin urmare, emisă în mod nelegal.

Astfel fiind, inclusiv din perspectiva considerentelor teoretice arătate, rezultă temeinicia şi legalitatea hotărârii pronunţate, fiind evidentă puterea lucrului judecat cu privire la chestiunea litigioasă soluţionată în dosarul nr. x/2013, ce se impune în cauza de faţă, fără ca instanţa de judecată să poată reveni cu o nouă statuare asupra aceloraşi dezlegări din dosarul anterior menţionat.

A doua critică a recurentei priveşte faptul că nu îi aparţine culpa pentru transferul cu întârziere al sumelor datorate de către o altă instituţie şi implicit pentru acumularea penalităţilor de întârziere, decalajul de timp substanţial între momentul debitării conturilor reclamantei şi momentul efectiv al virării sumelor de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita în contul AFIR având ca efect calcularea majorărilor de întârziere.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că recuperarea creanţei rezultate din procesul-verbal nr. x/22.03.2007 s-a făcut prin executare silită de către AFP Bălan, nefiind reclamanta cea care a depus sumele într-un alt cont decât cel indicat de recurentă, astfel că acesteia nu i se poate imputa faptul că AFP Bălan a transferat cu întârziere sumele datorate.

Penalităţile de întârziere reprezintă o sancţiune civilă pentru neplata la termen a obligaţiilor, debitorul care a plătit datoria neputând fi sancţionat pentru perceperea penalităţilor în continuare.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ. şi cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă AFIR la 3000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L., reprezentând onorariu avocaţial redus, apreciind că onorariul solicitat rezultat din facturile depuse la dosar este disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, care a constat în formularea întâmpinării, răspunsului la întâmpinarea formulată de cealaltă intimată, cererii de preschimbare a termenului de judecată şi prezenţa la singurul termen de judecată acordat pentru soluţionarea recursului.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 158 din 19 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 158 din 19 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă AFIR la 3000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L., cu aplicarea prevederilor art. 451 din C. proc. civ.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 octombrie 2020.