Taxpayer wins appeal: suspension of tax challenge review quashed as abuse, authority ordered to decide on merits.

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrata la data de 04.04.2016 pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. x/2016, contestatoarea S.C. T.A.G.C.M. Dunărea S.A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 144/16.02.2016 pentru soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. x/10.12.2015.

La termenul de judecată din data de 21.10.2016, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale în raport de criteriul valoric aplicabil în cauzele care au ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora (contenciosul fiscal), excepţie pe care a admis-o, dispunând declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sens în care a pronunţat sentinţa nr. 796/25.10.2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 129/2017 din 07 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond în mod nelegal, printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor legale incidente în speţă, a reţinut că organul fiscal a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei în contextul începerii urmăririi penale dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

A menţionat că din adresa comunicată instanţei de fond rezultă că s-a dispus începerea urmăriri penale in rem, în conformitate cu dispoziţiile art. 305 alin. (1) din C. proc. pen., iar aceasta nu poate constitui un temei suficient pentru suspendarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei.

A mai arătat recurenta că instanţa de fond trebuia să facă atât o verificare a legalităţii deciziei de suspendare a procedurii prealabile, cât şi o verificare a oportunităţii măsurii de suspendare a acesteia.

Simpla sesizare a organelor de cercetare penală nu duce automat la suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative, cu atât mai mult cu cât organul fiscal s-a pronunţat deja asupra raporturilor de drept fiscal verificate, emiţând decizia de impunere contestată, în urma analizării înregistrărilor din evidenţa contabilă a reclamantei din perioada octombrie 2011 - iulie 2012 a achiziţiilor de prestări servicii de la S.C. A. şi S.C. B. S.R.L. Bucureşti, considerându-se fictive şi stabilind, urmare a acestei calificări, obligaţii fiscale principale şi accesorii suplimentare.

A menţionat că decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei reprezintă un act administrativ emis cu exces de putere în înţelesul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. Urmare a suspendării contestaţiei administrative obligatorii ca procedură prealabilă sesizării instanţei de contencios, având în vedere şi practica instanţelor de a respinge ca inadmisibile acţiunile promovate înainte de soluţionare pe fond a contestaţiilor administrative prealabile obligatorii, recurenta este în imposibilitatea soluţionării litigiului.

Recurenta a menţionat că în speţă trebuie făcută aplicarea prevederilor art. 413 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., potrivit cărora suspendarea unui litigiu civil nu poate să dureze mai mult de un an de la data când a intervenit urmarea existenţei unei urmăriri penale, dacă în respectiva cauză penală nu s-a dispus o soluţie.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 144/16.02.2016 privind suspendarea soluţionării contestaţiei prealabile împotriva deciziei de impunere nr. x/10.12.2015, înregistrate la DGRFP Galaţi sub nr. x/06.01.2016 şi, pe cale de consecinţă, modificarea punctului 3 al deciziei contestate în sensul obligării pârâtei la soluţionarea contestaţiei şi în ceea ce priveşte suma de 1600177 RON.

Această măsură a suspendării soluţionării contestaţiei prealabile a intervenit ca urmare a faptului că organele de inspecţie fiscală care au efectuat inspecţia reclamantei au întocmit şi transmis către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi sesizarea penală nr. 2865/16.12.2015, în vederea efectuării cercetărilor pentru stabilirea existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală.

Organul fiscal a avut în vedere faptul că între stabilirea obligaţiilor bugetare în sumă de 1600177 RON stabilite prin decizia de impunere contestată şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă, de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă. Această interdependenţă constă în faptul ca în speţă s-a ridicat problema realităţii tranzacţiilor comerciale cu S.C. A. S.R.L. Bucureşti şi S.C. B. S.R.L. Bucureşti, echipa de inspecţie fiscală neluând în considerare achiziţiile respective, pretins a fi efectuate de reclamantă de la aceste societăţi, în perioada octombrie 2011 - iulie 2012. Organele de inspecţie fiscală au constatat că societăţile furnizoare ale serviciilor pretins prestate nu au declarat sau au declarat parţial tranzacţiile respective, nu au avut salariaţi care să îndeplinească serviciile respective, au prezentat documente incomplete, din care nu reieşeau datele privind materialele folosite, locul prestării serviciilor, costul manoperei, persoanele care au supravegheat lucrările, însuşirea lucrărilor de către beneficiar prin semnătura pe situaţii de lucrări, ori au fost declarate inactive. Au apreciat organele fiscale că s-au ivit indiciile săvârşirii infracţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este nelegală, aceasta fiind dată cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material aplicabile.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 93/2003 privind Codul de procedură fiscală, "organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă".

Astfel, pentru a se putea dispune de organul fiscal competent în soluţionarea contestaţiei fiscale suspendarea soluţionării acestei contestaţii este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii: să existe o sesizare penală formulată de chiar organul care a efectuat activitatea de control, în respectiva sesizare să fie indicate indicii privind săvârşirea unei infracţiuni, infracţiune care trebuie să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţionării cauzei în procedura administrativă.

Înalta Curte apreciază că prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 pot constitui temei al suspendării soluţionării contestaţiei administrativ fiscale, însă nu este suficient ca organul fiscal să fi sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, ci este necesar ca dezlegarea dată de organele de cercetare penală cu privire la existenţa faptei, identitatea şi vinovăţia autorului să constituie în sine un temei pentru soluţionarea procedurii administrative.

În ceea ce priveşte înţelesul sintagmei de "înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă", ca premisă în vederea aplicării dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, Înalta Curte aminteşte că norma legală impune în sarcina organelor administrativ fiscale să dezvolte argumentele pentru care soluţionarea definitivă a sesizării penale, în sensul constatării existenţei sau după caz, a inexistenţei infracţiunii sesizate (în speţă evaziunea fiscală) este necesară pentru a dezlega raportul juridic de drept fiscal cu care au fost învestite, pornind de la concluziile anchetei penale, condiţie ce nu este îndeplinită în cauză.

În cauză, organul fiscal nu arată motivat care este legătura de cauzalitate dintre obligaţiile fiscale contestate în procedura administrativă şi stabilirea de către organele fiscale a faptului că există indiciile săvârşirii unei infracţiuni şi care este înrâurirea hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă. Contrar dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, care reclamă o decizie "motivată" a organului care soluţionează contestaţia administrativă, Înalta Curte constată că singura referire din considerentele deciziei la strânsa dependenţă care ar exista între soluţia fiscală şi cea penală vizează constatările organelor de control a căror realitate urmează să fie tranşată de organele de cercetare penală.

Este adevărat că art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 conferă organului de soluţionare a contestaţiei administrative un drept de apreciere asupra oportunităţii adoptării măsurii de suspendare aflate în discuţie, dar această apreciere nu trebuie făcută în condiţii care să pună sub semnul întrebării buna credinţă a organului fiscal în relaţia cu contribuabilul.

În condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a oferit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operaţiunilor economice derulate de societatea controlată, determinând stabilirea unor obligaţii fiscale suplimentare prin emiterea unui act administrativ-fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate accepta că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate să se pronunţe asupra contestaţiei administrative a contribuabilului, pe motiv că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existenţa sau nu a unei infracţiuni.

Având în vedere că la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare organul de control şi-a exercitat dreptul de apreciere conferit de art. 6 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, coroborat cu 11 alin. (1) din Codul fiscal, organul de soluţionarea a contestaţiei trebuia să aprecieze relevanţa stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege şi, în temeiul dispoziţiilor de drept fiscal aplicabile, să se pronunţa cu privire la realitatea sau conţinutul economic al operaţiunilor efectuate. Această soluţie trebuia fundamentată pe analiza activităţii economice desfăşurate de societate, cu valorificarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, având în vedere că, în raport de constatările organului de control fiscal, o eventuală stabilire a răspunderii penale nu ar fi de natură să conducă la agravarea răspunderii fiscale a contribuabilului.

Exercitarea dreptului de apreciere în analiza documentelor prezentate de societate permite organului de soluţionare a contestaţiei administrative să nu acorde valoare probatorie acestora în măsura în care consideră că nu sunt apte să dovedească starea de fapt fiscală de care se prevalează societatea, cu consecinţa recalificării sau înlăturării unor tranzacţii, însă stabilirea unor obligaţii fiscale suplimentare în acest temei nu este condiţionată de constatarea instanţei penale cu referire la existenţa elementelor constitutive ale unor infracţiuni.

În fine, în pofida perioadei mari de timp scurse de la momentul sesizării organului de cercetare penală - decembrie 2015 şi până la data soluţionării acestui recurs, autoritatea fiscală nu a făcut dovada că demersul său a avut o finalitate concretă, în sens procesual penal. Potrivit demersurilor efectuate de instanţă, dosarul x/2015, constituit în baza sesizării nr. 2865/16.12.2015 se află în faza de urmărire penală in rem. Consecinţa este amânarea soluţionării contestaţiei administrative o perioadă de timp nerezonabilă, aşa încât Înalta Curte reţine că circumstanţele concrete ale cauzei sunt de natură a infirma soluţia pronunţată de instanţa de fond.

Prin menţinerea suspendării procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei pe o perioadă îndelungată de timp se aduce atingere dreptului constituţional al reclamantei de a se adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru a obţine verificarea legalităţii deciziei de impunere emise în sarcina sa şi se perpetuează starea de aşteptare a unei soluţii în cauza penală, ceea ce se constituie într-un exces de putere, chiar dacă în justificarea acestuia se invocă prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

Aşa fiind, pentru a se asigura un just echilibru între interesul public pe care îl exprimă organul fiscal şi interesul privat al contribuabilului de a-şi vedea clarificată situaţia fiscală, Înalta Curte consideră că se impune obligarea organului competent să se pronunţe asupra fondului contestaţiei administrative.

În condiţiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâta DGRFP Galaţi la 2737 RON cheltuieli de judecată către reclamanta S.C. T.A.G.C.M. Dunărea S.A., reprezentând onorariu avocaţial, dovedit prin depunerea la dosarul instanţei de recurs a facturii fiscale seria x nr. x/19.06.2020 şi extrasului de cont din 25.06.2020.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. T.A.G.C.M. Dunărea S.A. împotriva sentinţei nr. 129/2017 din 07 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite acţiunea, va anula punctul 3 din decizia nr. 144/16.02.2016 emisă de DGRFP Galaţi, va obliga pârâta DGRFP Galaţi să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă înregistrată la AJFP Galaţi sub nr. x/22.12.2015 formulată de S.C. T.A.G.C.M. Dunărea S.A. având ca obiect obligaţiile fiscale suplimentare de plată în sumă de 1.600.177 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. T.A.G.C.M. Dunărea S.A. împotriva sentinţei nr. 129/2017 din 07 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare:

Admite acţiunea.

Anulează punctul 3 din decizia nr. 144/16.02.2016 emisă de DGRFP Galaţi.

Obligă pârâta DGRFP Galaţi să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă înregistrată la AJFP Galaţi sub nr. x/22.12.2015 formulată de S.C. T.A.G.C.M. Dunărea S.A. având ca obiect obligaţiile fiscale suplimentare de plată în sumă de 1.600.177 RON.

Obligă pârâta DGRFP Galaţi la 2737 RON cheltuieli de judecată către reclamanta S.C. T.A.G.C.M. Dunărea S.A.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 octombrie 2020.