Council's discrimination complaint ruling annulled; appeal rejected, case remanded for merits examination.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel - Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorului B., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, C., Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, D., E., Asociaţia Judeţeană Ilfov Motivation a Sportului pentru Persoanele cu Handicap, F. anularea Hotărârii CNCD nr. 234/05.04.2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4248 din 22 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Asociaţia Judeţeană Ilfov Motivation a Sportului pentru persoane cu handicap, Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi DASPC Sector 4, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora.

Totodată, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâţii CNCD, D., C., E., şi F., a fost anulată Decizia CNCD nr. 234/05.04.2017 şi a fost obligat pârâtul CNCD să analizeze faptele de discriminare invocate de reclamantă prin plângerea înregistrată sub nr. x/18.05.2016; s-a respins în rest acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii CNCD, D., C., E. şi F., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4248 din 22 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate împotriva instituţiei.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a arătat că reclamaţii de discriminare au susţinut că nu au avut un comportament discriminatoriu faţă de petentul B., care a fost adus la şcoală fără scaun rulant şi fără însoţitor, astfel că acesta este motivul real al refuzului, iar nu handicapul de care suferea asa cum cu rea-credinţă a susţinut reprezentanta acestuia.

Contrar reţinerilor instanţei de fond, recurentul a arătat că este evident că reclamanta nu ar fi susţinut că petentul a fost trimis la scoală fără scaun rulant şi fără însoţitor, aceasta reprezentând practic asumarea faptului că, aşa cum susţin şi reclamatii de discriminare "reprezentanta petentului B. nu îşi îndeplineşte îndatoririle ce îi revin în calitate de reprezentat legal al petentului minor."

Astfel, CNCD nu avea/are competenţa să examineze/interpreteze în ce măsură reclamatii de discriminare au interpretat actele normative incidentE, mai exact modul în care aceştia şi-au exercitat atribuţiile în data de 09.03.2016.

Este evident, în opinia recurentului, că fapta prezentată nu poate să ţină de câmpul de aplicare al actului normativ invocat în susţinerea acţiunii, în speţă O.G. nr. 137/2000R, cu privire la acest aspect învocând dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, care are ca obiect solicitarea reclamantei de obligare a pârâţilor autorităţi publice să desemneze o persoană care să îl asiste pe minor la orele de curs şi în pauză, cu prestarea activităţilor aferente.

A mai susţinut recurentul că din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că handicapul, rasa, naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, apartenenţa la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu al petentului minor nu a avut niciun fel de relevanţă în cauză, motivul neprimirii copilului minor la şcoală fiind posibila neîndeplinire a îndatoririlor ce îi revin reprezentantei petentului în calitatea sa de reprezentant legal al acestuia, respectiv "posibila interpretare eronată a unor prevederi legale" de către reclamatii de discriminare, sens în care a făcut trimitere la Decizia nr. 1530/10.03.2009 a ÎCCJ.

Totodată, a invocat faptul că este de notorietate că CNCD, ca organ administrativ-jurisdictional, cu competenţă limitată la a constata faptele de discriminare prin emiterea unei hotărâri şi, eventual, stabilirea unei sancţiuni contravenţionale, nu are competenţa materială de a se pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii de către inspectorii din cadrul DGASPC Sector 4.

În concluzie, în exercitarea atribuţiilor, CNCD nu poate analiza interpretarea şi aplicarea unor prevederi legale a reclamaţilor de discriminare, considerată chiar şi discriminatorie, interpretarea şi aplicarea legii fiind atributul instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, obiectul real al petiţiei a fost posibila discriminare a intimatului de către reclamatii de discriminare, respectiv dacă petentul/intimatul nu a fost primit la şcoală din cauza handicapului de care suferă sau din cauza ca a fost adus fără scaun rulant şi fără însoţitor.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimatul-reclamant B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

4.2 Intimata-pârâtă Asociaţia Judeţeană Ilfov Motivation a Sportului pentru persoane cu handicap a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, în ceea ce priveşte respingerea acţiunii formulate în contradictoriu cu aceasta, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, pe care înţelege să o susţină şi în prezentul stadium procesual.

4.3 Intimatii-pârâti D. şi E. au formulat, de asemenea, întâmpinari, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, invocând argumente similare.

Astfel, au apreciat că sentinţa de fond este criticabilă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod ptocedură civilă, arătând, în esenţă, că, în cauză, prin raportare la circumstanţele factuale, în situaţia reclamată, nu au existat fapte de discriminare, nu există elementul de comparabilitate cerut pentru reţinerea discriminării şi nu a existat o diferenţiere bazată pe un criteriu care atinge un drept.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 10 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 18.05.2016 a fost înregistrată la CNCD plângerea formulată de petenta A. în numele minorului B., prin care a solicitat sancţionarea comportamentului discriminator al numiţilor C., D., E. şi F., pe motiv că "la data de 09.03.2016 numita C. a chemat DGASPC Sector 4 şi împreună cu aceştia au cerut transportatorului să nu mai fiu primit la ore, să rămân needucat şi fără şcoală şi a dispus fără nicio autoritate întoarcerea mea acasă fără şcolarizare, pe motiv că am un handicap şi nu pot să merg singur".

S-a mai arătat în plângere că "pârâta C. a motivat gestul prin faptul că şcoala nu are angajaţi care să îi asigure integritatea corporală şi nicio fişă de post nu include sarcini speciale astfel cum a avut la scoala precedentă, iar ei, toţi angajaţii scolii refuză să mă ajute la nevoie şi să mă evacueze în caz de nevoie si să îi cer mamei mele să stea tot timpul în şcoală în cazul în care am nevoie de ceva să facă mama".

Ca urmare a depunerii plângerii aceasta a fost comunicată părţilor reclamate, pentru formularea unui punct de vedere.

De asemenea, Colegiul Director al CNCD a dispus efectuarea de verificări la Colegiul Mihai Eminescu şi la Direcţia de Protecţia Copilului Sector 4 Bucureşti, pentru a se analiza motivul pentru care minorul cu handicap grav nu a fost primit la ore, rezultatul verificărilor fiind consemnate în Raportul nr. x/17.09.2016 .

Ulterior, părţile au fost citate la CNCD pentru audierile din data de 25.10.2016, în acest sens fiind comunicată citaţie inclusiv petentei A. .

La data de 05.04.2017 pârâtul CNCD a emis Hotărârea nr. 234 în care a reţinut că obiectul petiţiei formulate este constatarea unei fapte de discriminare săvârşită de cei 4 reclamaţi "cu privire la diferenţa de tratament aplicată fiului minor B., încadrat în grad de handicap grav, care nu a fost primit la ore întrucât nu avea la dispoziţie scaunul rulant şi nici însoţitor personal".

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorului B., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, C., Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, D., E., Asociaţia Judeţeană Ilfov Motivation a Sportului pentru Persoanele cu Handicap, F. anularea Hotărârii CNCD nr. 234/05.04.2017.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, pârâtul CNCD, care a fost obligat să analizeze faptele de discriminare invocate de reclamantă prin plângerea înregistrată sub nr. x/18.05.2016, formulând critici de nelegalitate prin care a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că faptele invocate în plângere nu sunt fapte de discriminare, iar aplicarea şi interpretarea legii nu intră în competenţa sa, fiind atributul instanţelor judecătoreşti, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte constată că din argumentele de ordin critic invocate prin cererea de recurs, care reia de altfel aspecte prezentate prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond, precum şi în motivarea hotărârii contestate, rezultă că pârâtul CNCD a reţinut în mod eronat care este obiectul sesizării ce i-a fost adresată, respectiv fapta de discriminare reclamată.

Astfel, din analiza plângerii formulată de petenta A. rezultă că aceasta s-a plâns de comportamentul discriminator al părţilor reclamate faţă de fiul său pe motiv că "au cerut transportatorului să nu mai fie primit la ore, să rămână needucat şi fără şcoală şi au dispus fără nicio autoritate întoarcerea acestuia acasă fără şcolarizare, pe motiv că are un handicap şi nu poate merge singur".

De asemenea, "pârâta C. a motivat gestul prin faptul că şcoala nu are angajaţi care să îi asigure integritatea corporală şi nicio fişă de post nu include sarcini speciale astfel cum a avut la scoala precedentă, iar ei, toţi angajaţii scolii refuză să îl ajute la nevoie şi să îl evacueze în caz de nevoie si să îi ceară mamei să stea tot timpul în şcoală în cazul în care are nevoie de ceva să facă mama".

Prin urmare, în cuprinsul plângerii formulate nu se face referire la faptul că petenta ar fi invocat că minorul nu a fost primit la ore deoarece nu avea scaun rulant şi nici însoţitor personal, acestea fiind exclusiv apărările părţilor reclamate în justificarea refuzului de primire a minorului la orele de curs.

Constată aşadar instanţa de control judiciar că, în mod corect, judecătorul fondului a reţinut că altele sunt faptele de discriminare reclamate de petentă, pe care pârâtul CNCD era ţinut să le analizeze şi pe care acesta nu le-a analizat, respectiv: dacă părţile reclamante (pârâţii din prezenta cauză) au refuzat primirea minorului la ore, şi dacă acest comportament este unul discriminator; dacă cele 4 părţi reclamate au susţinut că minorul "să rămână needucat şi fără şcoală", respectiv dacă un astfel de comportament este discriminator; dacă au dispus fără nicio autoritate întoarcerea minorului acasă fără şcolarizare, pe motiv că are un handicap şi nu poate merge singur şi în caz afirmativ dacă reprezintă faptă de discriminare; dacă pârâta C. a susţinut că şcoala nu are angajaţi care să îi asigure integritatea corporală şi nicio fişă de post nu include sarcini speciale astfel cum a avut la scoala precedentă, şi dacă acest comportament este discriminatoriu; dacă pârâta a refuzat primirea în scoală pe motiv că toţi angajaţii scolii refuză să îl ajute pe minor la nevoie şi să îl evacueze în caz de nevoie, dacă acest comportament este discriminatoriu; dacă i s-a comunicat minorului să transmită mamei "să stea tot timpul în şcoală, iar în cazul în care are nevoie de ceva să facă mama" şi dacă acest comportament reprezintă faptă de discriminare.

Pârâtul CNCD avea obligaţia ca după analizarea acestor fapte reclamate de petentă să procedeze la analizarea caracterului lor discriminatoriu, în raport de susţinerile petentei şi concluziile persoanelor reclamate, prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 137/2000, lipsa scaunului rulant şi a însoţitorului fiind doar motivul invocat în apărare de părţile reclamate, iar nu fapta de discriminare reclamată de petentă.

În acest context nu poate fi reţinută susţinerea recurentului în sensul că obiectul petiţiei excede competenţei materiale a instituţiei, plângerea revenind spre competentă soluţionare instanţelor judecătoreşti şi nici trimiterea pe care acesta o face la existenţa pe rolul instanţelor judecătoreşti a dosarului nr. x/2016, aspect invocat şi în considerentele hotărârii contestate.

Astfel, din sentinţa depusă la la fila x că acest dosar îi priveşte pe reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorului B. şi pe pârâţii Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională; Inspectoratul Şcolar al Sectorului 4 şi Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti şi se referă la obligarea pârâţilor autorităţi publice să desemneze o persoană care să îl asiste pe minor la orele de curs şi în pauză, cu prestarea activităţilor aferente, părţile reclamate D., C., E. şi F. neavând calitate procesuală în acest litigiu.

De asemenea, în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti nu se analizează comportamentul pârâţilor persoane fizice menţionate anterior şi nici modul în care aceştia şi-au exercitat atribuţiile în data de 09.03.2016, când s-au produs faptele reclamate, neexistând, aşadar, nicio legătură între modul de îndeplinire a obligaţiilor impuse de instanţă în sarcina Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, a Inspectoratului Şcolar al Sectorului 4 şi a Consiliului Local al Sectorului 4 Bucureşti în dosar nr. x/2016 şi cercetarea faptelor de discriminare pretins săvârşite de persoanele reclamate prin plângere.

Totodată, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 16 din O.G. nr. 137/2000:

"Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar şi totodată garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este parte".

Conform art. 19 din acelaşi act normativ, CNCD este competent în "c) investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare".

Art. 20 alin. (1)-(3) din O.G. nr. 137/2000 statuează că:

"(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.

(2) Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

(3)* Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării".

Având în vedere aceste dispoziţii legale, precum şi înscrisurile de la dosar, instanţa de recurs constată că pârâtul CNCD, care a fost sesizat de petenta A. cu săvârşirea de către cei 4 pârâţi persoane fizice - D., C., E. şi F. - a unor fapte apreciate de aceasta ca fiind discriminatorii, în forma relatată în conţinutul plângerii, avea competenţa legală, respectiv obligaţia de a proceda la analiza detaliată a aspectelor reclamate de petentă în legătură cu fiecare dintre cei 4 pârâţi.

Prin urmare, este nelegală soluţia pronunţată de pârâtul CNCD, de constatare a propriei necompetenţe în soluţionarea plângerii ce i-a fost înaintată, formulată cu titlu de critică şi prin memoriul de recurs, în condiţiile în care potrivit art. 20 şi art. 27 din O.G. nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul cu acţiune în constatarea discriminării şi aplicarea de sancţiuni, sau instanţa de judecată cu cerere în despăgubiri ca urmare a constatării unei discriminări.

În consecinţă, având în vedere obiectul plângerii formulate de reclamantă, Înalta Curte constată că analizarea faptelor reclamate şi constatarea săvârşirii unei contravenţii în sensul O.G. nr. 137/2000 se circumscrie competenţei pârâtului CNCD, iar nu instanţelor de judecată, cum eronat a apreciat acesta prin Hotărârea contestată şi prin motivele de recurs.

Aşa fiind, în mod judicios, a concluzionat prima instanţă că, în temeiul art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, se impune anularea Hotărârii CNCD nr. 234/05.04.2017, constatând competenţa pârâtului în analiza şi sancţionarea faptelor de discriminare reclamante de petenta A..

Totodată, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 20 şi ale art. 27 din O.G. nr. 137/2000, rezultă că instanţa de judecată are competenţa de exercitare a unui control de temeinicie şi legalitate asupra hotărârii contestate, iar nu de a se substitui în atribuţiile Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării spre a lămuri o situaţie de fapt pe care acesta ar fi trebuit să o analizeze explicit prin considerentele hotărârii şi pe care nu a analizat-o apreciind în mod nelegal propria necompetenţă, în mod corect, fiind obligat pârâtul CNCD să procedeze la analizarea faptelor de discriminare invocate de reclamantă prin plângerea înregistrată sub nr. x/18.05.2016.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, împotriva sentinţei nr. 4248 din 22 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.