Securitate worker status: arbitrary surveillance of foreign language skills as restriction of fundamental rights under O.U.G. 24/2008

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.07.2018, sub nr. x/2018, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, la această dată, să aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul A..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4859 din 26 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4859 din 26 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, în ceea ce priveşte reţinerea primei instanţe în sensul că activitatea desfăşurată de pârât, concretizată prin nota raport, s-a desfăşurat în contextul exercitării atribuţiilor acestuia de ofiţer de contraspionaj, recurentul a arătat că acţiunile de urmărire informativă deschise de organele de securitate indiferent de unitatea sau de compartimentul care le iniţia sau care le coordona, se desfăşurau în mod curent cu participarea mai multor unităţi sau compartimente, indiferent de profilul lor de muncă.

Prin urmare, afilierea cpt. A. la Serviciul 3 al aceleiaşi unităţi a Securităţii (Direcţia IV) unde era angajată şi persoana urmărită, nu îl exonerează pe pârât de răspunderea care îi revine faţă de conţinutul notei-raport întocmite, chiar dacă aceasta a fost exploatată operativ de un alt compartiment.

De asemenea, faţă de motivul reţinut de judecătorul fondului că supravegherea dlui. B.. s-a făcut în considerarea calităţii de militar,…, semnalat cu activităţi neconforme statutului cadrelor militare, a susţinut recurentul că niciun document din dosarul AX 7, care priveşte o supraveghere informativă desfăşurată pe durata a 3 ani (la care se adaugă alţi 7 ani documentati în dosarul AX 3) nu atestă faptul că persoana urmărită, titularul dosarului, s-ar fi făcut vinovată de săvârşirea unor fapte ilegale, sau că preocupările sale ar fi prezentat vreun risc pentru comunitate, astfel încât nota întocmită de pârât să fie justificată, prin raportare la apărarea unui interes colectiv.

Or, nota raport prin care cpt. A. a semnalat că persoana urmărită a lipsit din raza lui vizuală, timp de 2-3 minute, "s-a plimbat cu mâinile la spate" şi "a privit obiectele de pe măsuţă", a fost de natură să alerteze superiorii cu privire la numitul B.. şi să-l transforme pe acesta într-un "suspect de spionaj", fapt care a avut consecinţe grave asupra persoanei.

Totodată, niciun document emis de Securitate în perioada celor 10 ani de urmărire informativă nu atestă faptul că dl. B.. ar fi avut intenţii sau ar fi comis fapte prin care să încalce legile româneşti în vigoare, sau ar fi lezat în vreun fel interesele ţării sau ale comunităţii din care domnia sa făcea parte, motiv pentru care transformarea sa într-un suspect de spionaj şi încălcarea dreptului său la viaţă privată, inclusiv cu patriciparea cpt. A. reprezintă un abuz din partea statului comunist, cu privire la acest aspect făcând trimitere la sentinţa nr. 2660/2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin urmare, în opinia sa, activitatea înregistrată de către pârât nu poate fi justificată pe motive de siguranţă naţională.

Cu privire la îngrădirea drepturilor cetăţeneşti, recurentul a arătat că pentru ca această îngrădire să fie legală, trebuie respectate dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, importantă fiind, din perspectiva dată de legiutor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentată de intimat în viaţa personală a celui urmărit.

Or, această îprejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

În esenţă, intimatul a susţinut că din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă vreo probă cu privire la faptul că acesta a întreprins activităţi informativ-operative într-o formă de lucru organizată (mapă de verificare, dosar de urmărire) cu consecinţele prevăzute de lege.

Totodată, în opinia sa, prima instanţă a reţinut corect că activitatea desfăşurată de intimat s-a circumscris sarcinilor de ofiţer de contraspionaj trimis oficial la o acţiune protocolară organizată de un ataşat militar străin din Bucureşti, la respectiva recepţie la care a participat, în calitate de invitat şi ofiţerul MApN C., acesta având misiunea de a asigura evenimentul şi pe linie teroristă.

În fine, a susţinut intimatul că supravegherea dlui. C. s-a făcut în considerarea calităţii sale de militar şi nu a avut ca scop menţinerea regimului totalitar comunist sau consecinţa îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Cu privire la argumentul recurentului privind culpa intimatului, respectiv simpla afiliere a acestuia la Serviciul 3 al aceleiaşi unităţi a Securităţii (Direcţia IV), a invocat Decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 5361/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care se face trimitere la Decizia nr. 843/2011 a Curţii Constituţionale, cu privire la scopul O.U.G. nr. 24/2000.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 11 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii cu o cerere prin care a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul A..

Prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici de nelegalitate din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate.

Aminteşte instanţa de control judiciar că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. a) noţiunea de lucrător al Securităţii ca fiind orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Pe aspectul îndeplinirii acestor condiţii, instanţa de recurs reţine faptul că din cuprinsul Notei de Constatare nr. Dl/1/825/27.04.2015, precum şi al înscrisurilor ataşate acţiunii, rezultă că domnul A. avea gradul de căpitan în cadrul Direcţiei a IV-a, prima condiţie anteferită, fiind astfel îndeplinită.

În ceea ce priveşte cea de a două condiţie, din aceleaşi înscrisuri rezultă că, în această calitate, pârâtul a participat activ la instrumentarea dosarului unui fost redactor la Agenţia de presă "D.", translator de limba chineză, fost secretar al Biroului ataşatului militar român la Beijing, ofiţer II în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, secţia legături externe, membru E.., care începând din anul 1979 s-a aflat în atenţia Direcţiei a IV-a, Serviciul 1, în urma faptului că "în luna februarie 1979 a avut o întâlnire suspectă cu ataşatul militar italian "F." despre care nu a raportat conducerii profesionale". La baza continuării acţiunii de urmărire a stat şi motivaţia că titularul dosarului "în cursul anilor 1979-1981 a fost semnalat în mai multe rânduri vizitând Biblioteca franceză din Bucureşti, unde studiază presa străină şi împrumută diferite lucrări fără a avea aprobare".

Astfel, la data de 16.08.1979, pârâtul a întocmit şi semnat o Notă Raport - dosar AX 7 (cotă C.N.S.A.S.), în care relatează faptul că titularul dosarului, cu ocazia unei recepţii oficiale, organizată de ataşatul aero al S.U.A. la Bucureşti, "a plecat din grupul în care se afla, a traversat încăperea în care nu se mai găseau alte persoane şi a intrat într-o cameră (vezi schiţa), în care a întârziat cea 2-3 minute. În această scurtă perioadă, sus-numitul a ieşit din unghiul vizual, iar în momentul reapariţiei avea mâinile la spate şi privea obiectele expuse pe o măsuţă". De asemenea, "pe timpul recepţiei, cpt V. s-a întreţinut în prezenţa mea cu ataşatul aero al Turciei, cu doi diplomaţi americani şi cu soţia ataşatului militar chinez, discuţiile având caracter banal, de circumstanţă. Nu au rezultat alte probleme de interes operativ".

Deşi pârâtul a susţinut că activităţile desfăşurate cu privire la titularul dosarului informativ s-au referit exclusiv la activităţi profesionale, desfăşurate la locul său de muncă, nu a probat, prin prisma "îndeplinirii obligaţiilor de serviciu", legalitatea acţiunilor sale. Nu rezultă, din actele de urmărire, că măsurile dispuse au fost justificate de necesitatea protejării informaţiilor cu caracter secret şi evitarea divulgării acestora în exteriorul ţării. De asemenea, nu reiese din actele dosarului că persoana urmărită a dezvoltat relaţii cu cetăţeni străini în scopul desfăşurării unor acţiuni care să pună în pericol siguranţa statului.

Persoana urmărită cunoştea şase limbi străine, era invitată şi participa la recepţii ale diplomaţilor străini, fiind capabilă să frecventeze bibliotecile de pe lângă ambasadele străine, aspect care nu avea nicio legătură cu spionajul şi care nu punea în pericol în niciun fel siguranţa statului, din niciun document emis de Securitate pe perioada celor 10 ani de urmărire informativă nerezultând faptul că dl. B.. ar fi avut intenţii sau ar fi comis fapte prin care să încalce legile româneşti în vigoare, sau ar fi lezat în vreun fel interesele ţării sau ale comunităţii din care făcea parte.

Rezultă, deci, cu necesitate faptul că acţiunea instrumentată împotriva persoanei urmărite a fost una abuzivă, motivată de considerente politice şi nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a prevederilor Constituţiei României din 1965 sau a regulamentelor militare.

Instanţa de control judiciar consideră că nu prezintă nicio relevanţă juridică în cauza de faţă susţinerile intimatului, de vreme ce, un angajat al Securităţii care, respectând instrucţiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale, se înscrie în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008.

Definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care respectivele persoane (ofiţeri, subofiţeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau "drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului". Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară.

Mai mult, ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activităţii profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate de România.

Importantă este, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de intimat, în viaţă personală a celui urmărit.

Ori, operaţiunea de dirijare a reţelei informative constând în preluarea notelor furnizate de informatori, trasarea sarcinilor ce revin acestora în cadrul supravegherii informative a persoanelor intrate în atenţia Securităţii, dispunerea altor măsuri necesare pentru efectuarea acestei supravegheri, exploatarea informaţiilor obţinute constituie imixtiune în viaţa privată a persoanei semnalate şi îngrădirea dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, îngrădire care s-a produs în momentul în care a întreprins măsurile anterior menţionate care au avut ca rezultat obţinerea unor informaţii despre viaţa privată şi anturajul persoanei urmărite, fără cunoştinţa şi acordul acesteia şi pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, în speţă, sunt întrunite cumulativ condiţiile impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securităţii a intimatului-pârât A..

În ceea ce priveşte apărările formulate de intimatul-pârât, se constată că, prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de recurs, acesta a prezentat, în esenţă, apărările de fond formulate în faţa primei instanţe, cărora Înalta Curte le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamant.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea şi va constata calitatea pârâtului de lucrător al Securitătii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, împotriva sentinţei nr. 4859 din 26 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A..

Constată calitatea pârâtului de lucrător al Securitătii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.