Tardive filing of administrative action based on presumption of knowledge of property reconstitution acts

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.05.2018, sub nr. x/2018, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea a chemat în judecată pârâţii Guvernul României şi U.A.T. Vidra, solicitând:

- anularea dispoziţiilor din H.G. nr. 908/22.08.2002, respectiv anularea parţială a Anexei 59 şi modificarea prin eliminarea din cuprinsul acesteia a menţiunilor de la poziţia 741 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Vidra" pentru terenul în suprafaţă de 30.000 mp aflat în deţinerea legală a INCDS Marin Drăcea (prin Baza experimentală Vidra) cu menţinerea acestei suprafeţe în domeniul public al Statului.

- anularea în parte a măsurilor din HCL nr. 5/19.03.2003 emisă de Consiliul local al comunei Vidra, respectiv anularea parţială a anexei "Inventarul bunurilor din domeniul public care trec în domeniul privat al comunei Vidra, jud. Vrancea" şi modificarea prin eliminarea din cuprinsul acesteia a menţiunilor de la poziţia 50 pentru terenul în suprafaţă de 30.000 mp aflat în deţinerea legală a INCDS Marin Drăcea (prin Baza experimentală Vidra) având în vedere că această trecere s-a efectuat nejustificat, netemeinic şi nelegal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4901 din 27 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia de netimbrare, ca neîntemeiată, s-a admis excepţia de tardivitate şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea", în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, şi U.A.T. Vidra, ca tardiv introdusă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4901 din 27 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea" a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut că în cauză este întemeiată excepţia de tardivitate, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu privire la acest aspect.

Astfel, în raport de aceste dispoziţii legale, recurentul-reclamant a arătat că, în calitate de beneficiar direct şi unilateral al dispoziţiilor din actele administrative în discuţie, a luat cunoştinţă de conţinutul acestora prin comunicarea în şedinţa publică din data de 23.11.2017, toate celelalte demersuri, acte comunicate şi primite, înscrisuri depuse în dosarul nr. x/2016 făcând referire doar la titlul de proprietate nr. x/2013 emis de Comisia Judeţeană Vrancea în favoarea Obştei Voloşcani.

De asemenea, a susţinut că este adevărat că cele două acte administrative au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate către obşte, însă doar conţinutul acestui titlu de proprietate, înscrierile în cartea funciară doar a acestui înscris au fost publice, comunicate şi aduse la cunoştinţa Institutului, actele administrative ulterioare nefiind comunicate conform legii.

În fine, a apreciat recurentul că este nelegală trimiterea făcută de instanţa de fond la dispoziţiile art. 329 C. proc. civ. privind prezumţia simplă, care poate să opereze, în opinia sa, doar în cazurile în care legea admite dovada cu martori, iar nu într-un litigiu de contencios administrativ, în care proba determinantă şi exclusivă este proba cu înscrisuri, astfel că este nelegală şi lipsită de logică şi reţinerea privind naşterea posibilităţii cunoaşterii de către reclamant a actelor administrative care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea Obştei Voloşcani, fiind cunoscut faptul că este interzis accesul la dosarul de reconstituire a dreptului de proprietate unei persoane străine de cauză.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat greşita încadrare a căii de atac ca apel, solicitând verificarea termenului de declarare a recursului şi verificarea achitării taxei judiciare de timbru.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a precizat că temeiul căii de atac este art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 483 şi urm. C. proc. civ., solicitând respingerea apărărilor formulate de intimat, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 11 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant nu a indicat motivul de casare în temeiul căruia a formulat criticile din memoriul de recurs, acesta a invocat greşita interpretare şi aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la circumstanţele de fapt care, în opinia sa, prezintă relevanţă pentru calcularea termenului de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, aspecte care se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi U.A.T. Vidra, a solicitat anularea dispoziţiilor din H.G. nr. 908/22.08.2002, respectiv anularea parţială a Anexei 59 şi modificarea prin eliminarea din cuprinsul acesteia a menţiunilor de la poziţia 741 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Vidra" pentru terenul în suprafaţă de 30.000 mp aflat în deţinerea legală a INCDS Marin Drăcea (prin Baza experimentală Vidra) cu menţinerea acestei suprafeţe în domeniul public al Statului şi anularea, în parte, a măsurilor din HCL nr. 5/19.03.2003 emisă de Consiliul local al comunei Vidra, respectiv anularea parţială a anexei "Inventarul bunurilor din domeniul public care trec în domeniul privat al comunei Vidra, jud. Vrancea" şi modificarea prin eliminarea din cuprinsul acesteia a menţiunilor de la poziţia 50 pentru terenul în suprafaţă de 30.000 mp aflat în deţinerea legală a INCDS Marin Drăcea (prin Baza experimentală Vidra).

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă ca tardiv formulată, reclamantul formulând critici din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a legii, astfel cum s-a reţinut anterior, cu titlu preliminar, critici prin care, de altfel, a reluat susţinerile din faţa primei instanţe şi pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le examineze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, Înalta Curte aminteşte că actul administrativ individual reprezintă manifestarea de voinţă a organului competent în sensul de a crea, a modifica sau a stinge drepturi sau obligaţii în sarcina uneia sau mai multor persoane determinate, emiterea lui facându-se cu referire expresă la persoanele care s-au adresat autorităţii publice pentru rezolvarea unui drept sau interes legitim.

Constată instanţa de recurs că cele două acte contestate în cauză au caracteristicile unor acte administrative individuale, pentru că nu conţin reglementări formulate abstract cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de cazuri şi persoane, ci dispoziţii concrete cu privire la suprafeţe de teren bine individualizate (inclusiv cea în litigiu, de 30.000 de mp pretins aflat în deţinerea reclamantului şi trecut succesiv în domeniul public în cel privat al Comunei Vidra).

Totodată, Înalta Curte reţine că, în raport de calificarea actelor contestate ca fiind acte administrative individuale, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu privire la termenul de formulare a acţiunii în contencios administrativ, potrivit cu care:

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. (...)

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, persoana care se consideră vătămată în drepturile sale şi care nu este mulţumită de soluţia dată reclamaţiei sale în cadrul procedurii prealabile sau dacă reclamaţia nu este rezolvată în termenul legal, după exercitarea recursului graţios în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului, poate sesiza instanţa judecătorească competentă în termen de 6 luni de la comunicarea soluţiei sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii (art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004).

Potrivit alin. (2) al art. 11, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, care este termen de prescripţie, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului sau de la data luării la cunoştinţă, care este termen de decădere, astfel cum se menţionează expres la alin. (5) al aceluiaşi articol.

Faţă de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că pentru recurentul-reclamant termenul de decădere privind introducerea acţiunii a început să curgă de la data luării la cunoştinţă a actului vătămător.

În speţă, instanţa de contencios administrativ a fost sesizată de către reclamant cu acţiunea formulată împotriva celor două acte administrative la data de 30 aprilie 2018.

Totodată, se constată că dreptul de proprietate asupra imobilului la care se face referire în cele două acte a fost reconstituit Obştei Voloşcani prin TP nr. x/2013 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Vrancea, fiind înscris în cartea funciară şi devenind astfel opozabil terţilor; anterior, la data de 29.01.2013, Obştea Voloşcani a fost pusă în posesie.

Prin adresa nr. x/19.01.2015 (aflată în posesia reclamantei şi depusă la fila x de la dosarul de fond), Obştea Voloşcani a solicitat I.C.A.S - Ocolului Silvic Experimental Vidra să înceteze orice activitate de exploatare şi marcare pe terenul în discuţie, informând-o că se pretinde proprietară a acestuia în baza TP nr. x/14.02.2013; I.C.A.S este autorul reclamantului, după cum rezultă din art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 318/06 mai 2015; iar, prin acţiunea înregistrată la data de 18.05.2016 pe rolul Judecătoriei Focşani, reclamantul a solicitat anularea TP nr. x/14.02.2013.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, se apreciază că momentul luării la cunoştinţă nu a avut loc la data de 23.11.2017, la termenul de judecată din dosarul nr. x/2016, având ca obiect solicitarea reclamantului de anulare parţială a TP nr. x/2005 în ceea ce priveşte reconstituirea abuzivă a dreptului de proprietate a suprafeţei de 2,87 ha teren forestier în favoarea Obştei Voloşcani, când i-au fost comunicate de către avocatul Obştei Voloşcani atât copii de pe Monitorul Oficial nr. 663 bis/06.09.2002, cât şi Hotărârea nr. 5/19.03.2003 a Consiliului local al comunei Vidra.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte apreciază că toate împrejurările antereferite constituie fapte conexe care dau naştere probabilităţii cunoaşterii de către reclamant (sau autorul acestuia) a actelor administrative care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea Obştei Voloşcani, constituindu-se într-o prezumţie simplă potrivit art. 329 C. proc. civ., din înscrisurile administrate rezultând aceste aspecte, interpretarea dată de recurent dispoziţiilor art. 329 fiind lipsită de suport.

Aşadar înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, corespondenţa purtată cu Obştea Voloşcani şi iniţierea unui demers judiciar reprezintă împrejurări care nasc prezumţia simplă că un subiect de drept mediu diligent, cu minim efort, putea lua cunoştinţă de existenţa actelor în discuţie, în intervalul 29.01.2013-18.05.2016.

În aceste condiţii, calculând termenul de decădere chiar începând cu data de 18.05.2016, instanţa de control judiciar reţine că prezenta acţiune, formulată la data de 30.04.2018, a fost înregistrată cu depăşirea acestuia.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată prin care s-a admis excepţia tardivităţii şi s-a respins acţiunea, ca tardiv formulată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea împotriva sentinţei nr. 4901 din 27 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.