Biomass Origin Certificate Refusal Ruled Unjustified; Ministry's Appeal Rejected

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a CAF la data de 03.05.2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate refuzul nejustificat al Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor în soluţionarea cererilor A. pentru eliberarea certificatelor de atestare a originii, refuz manifestat prin instituirea cu exces de putere a unor condiţii suplimentare care exced normelor Ordinului nr. 1341/2012 pentru aprobarea procedurii de emitere a certificatelor de origine pentru biomasa provenită din silvicultură şi industriile conexe; să fie obligat pârâtul să emită certificatele de atestare a originii solicitate în baza următoarelor cereri înregistrate la MMAP; anume Adresa nr. x/24.00.2011, Adresa nr. x/20.10.2015 şi Adresa nr. x/20.10.2015; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1669 din 9 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu Ministerul Apelor şi Pădurilor .

A obligat pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor să emită în favoarea reclamantei certificatele de atestare a originii solicitate de aceasta în baza cererilor-adrese având nr. x/24.09.2015, nr. y/20.10.2015 şi nr. w/20.10.2015.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 22.550 RON reprezentând onorariu avocat cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile recurate a declarat recurs pârâtul, criticile vizând cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A susţinut recurentul că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

A mai invocat recurentul dispoziţiile Ordinului ministrului mediului şi pădurilor nr. 1341/2012.

A invocat recurentul dispoziţiile art. 3 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 220/2008, potrivit cărora, nu se aplică sistemul de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie stabilit prin lege pentru "energia electrică produsă din combustibil care provine din biomasă, deşeuri industriale şi/sau municipale achiziţionate din import, indiferent de puterea instalată a centralei electrice".

A mai arătat recurentul că prin adresele nr. x/24.09.2015, nr. y/20.10.2015 şi nr. w/20.10.2015 înregistrate la Ministerul Mediului. Apelor şi Pădurilor sub nr. x/29.09.2015, nr. y/26.10.2015 şi nr. w/26.10.2015, reclamanta a solicitat Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor emiterea certificatelor de atestare a originii pentru biomasa provenită din silvicultură şi industriile conexe inclusiv pentru perioada ianuarie 2015-mai 2015, în baza următoarelor avize pentru biomasă din silvicultură şi industriile conexe emise de Regimul Silvic şi Cinegetic Suceava (CRSC Suceava), în prezent Garda Forestieră Suceava: avizul nr. x/21.09.2015 emis pentru biomasa obţinută în intervalul 01.12.2014-31.03.2015, avizul nr. x/12.10.2015 emis pentru biomasa obţinută în intervalul 01.04.2015-30.04.2015, avizul nr. x/12.10.2015 emis pentru biomasa obţinută în intervalul 101.05.2015-31.05.2015 .

Faţă de aspectul clarificării provenienţei biomasei din silvicultură şi industriile conexe pentru care a fost solicitat avizul nr. x/21.09.2015, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a solicitat intimatei, prin adresa nr. x/21.10.2015 (având în vedere avizul nr. x/21.09.2015); să transmită către Garda Forestieră Suceava, o situaţie clară a cantităţilor de biomasă, în care să evidenţieze distinct cantităţile de biomasă din prelucrarea pe teritoriul României a buştenilor proveniţi din import.

Prin adresa nr. x/16.11.2015, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, având în vedere avizele nr. x/12.10.2015 şi y/12.10.2015 emise pentru reclamantă, a solicitat Gărzii Forestiere Suceava (şi spre ştiinţă reclamantei) " să emită avize pentru biomasă din silvicultură şi industriile conexe, numai pentru cantităţile de biomasă a căror provenienţă este clară".

Anterior, faţă de aspectul, emiterii certificatelor de origine pentru biomasă provenită din silvicultură şi industriile conexe, rezultată din prelucrarea pe teritoriul naţional a materialelor lemnoase provenite din import, Departamentul pentru ape şi păduri şi piscicultură a solicitat clarificări Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei prin adresa nr. x/22.10.2014. Opinia acestei din urmă instituţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 2 lit. b), art. 3 alin. (6) lit. a) şi ale art. 3 alin. (9) - (10) din Legea nr. 220/2008, a fost în sensul că "biomasa provenită din silvicultură şi industriile conexe rezultată din prelucrarea pe teritoriul României a buştenilor proveniţi din import nu ar trebui să beneficieze de certificate de origine".

În condiţiile în care reclamanta nu a acţionat în sensul de a dovedi provenienţa biomasei din silvicultură şi industriile conexe pentru care a fost solicitat avizul, prin depunerea de documente suplimentare, nu se poate vorbi despre o documentaţie completă şi corectă, pentru a putea fi emis certificatul de origine solicitat, astfel încât răspunsurile recurentei nu constituie un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, ci un refuz legal de respingere sau de amânare a cererii reclamantei până la conformarea acesteia dispoziţiilor legale, astfel încât soluţia corectă a fost cea de respingere a acţiunii ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate şi admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând recursul formulat şi sentinţa recurată în raport cu probatoriul administrat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Din situaţia de fapt a cauzei rezultă că reclamanta a adresat pârâtului trei cereri-adrese având nr. x/24.09.2015, nr. y/20.10.2015 şi nr. w/20.10.2015, prin care a solicitat pârâtului emiterea certificatelor de atestare a originii biomasei, prevăzute de art. 3 alin. (9) din Legea nr. 220/2008.

Pârâtul nu a dat curs solicitărilor reclamantei de emitere a certificatelor de origine, considerând necesară evidenţierea cantităţilor de biomasă rezultate din prelucrarea pe teritoriul României a buştenilor proveniţi din import si depunerea unor avize distincte pentru biomasa rezultată din prelucrarea buştenilor proveniţi din import şi respectiv pentru biomasa provenita din silvicultura si industriile conexe de pe teritoriul României.

Pentru a justifica refuzul de emitere a certificatelor în discuţie pârâtul a mai invocat un punct de vedere emis de ANRE dar şi de Consiliul Legislativ, şi anume poziţia ANRE a fost în sensul că "biomasa provenită din silvicultură şi industriile conexe rezultată din prelucrarea pe teritoriul României a buştenilor proveniţi din import nu ar trebui să beneficieze de certificate de origine".

Or, invocarea punctelor de vedere ANRE sau Consiliului Legislativ nu justifică refuzul nejustificat al recurentei şi nici conduita acesteia, deoarece aceste autorităţi nu sunt abilitate a oferi o interpretare a normelor legale în vigoare. Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond împrejurarea că pârâtul a interpretat eronat norma juridică cuprinsă la art. 3 alin. (6) din Legea nr. 220/2008, în concret, pârâtul a adăugat la norma juridică ipoteze neavute în vedere de aceasta.

Pentru situaţia juridică în cauză, instanţa de fond a reţinut corect că sunt incidente dispoziţiile prev. de art. 1 (2), art. 2, art. 3 alin. (1), alin. (6), alin. (9), alin. (10) lit. a), b), alin. (11), art. 6 (1), art. 4 (1) din Legea nr. 220/2008, în forma anterioara intrării in vigoare a Legii nr. 122/2015;

Din textul art. 3 alin. (6) din Legea 220/2008 anterior modificării rezultă că nu se face vreo referire la provenienţa materiei prime din care rezulta biomasa pentru care se solicita aplicarea sistemului de promovare instituit prin Legea nr. 220/2008, ci se face referire numai la provenienţa biomasei, iar după modificarea art. 3 alin. (6) din Legea 220/2008 intervenita prin Legea nr. 122/2015, rezulta ca pentru biomasa utilizata începând cu luna iunie 2015, nu mai este necesara clarificarea provenienţei.

Dispoziţiile art. 3 alin. (6) din Legea nr. 220/2008 forma în vigoare anterioara modificării prin Legea nr. 122/2015 era următoarea:" (6) Nu se aplică sistemul de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie stabilit prin prezenta lege pentru: a) energia electrică produsă din combustibil care provine din biomasă, deşeuri industriale şi/sau municipale achiziţionate din import, indiferent de puterea instalată a centralei electrice."

Însă, în mod greşit recurentul-pârât a reţinut că reclamanta se încadrează în această ipoteză legală de excludere întrucât în situaţia ei combustibilul provine din biomasă achiziţionată din import.

Înalta Curte constată că este întemeiată apărarea intimatei-reclamante potrivit căreia biomasa este obţinută pe teritoriul României şi doar buştenii, care produc deşeuri urmare a prelucrării primare şi secundare a lemnului, sunt importaţi.

Astfel, prin adresa nr. x, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor a reţinut că biomasa este definită ca fracţiune biodegradabilă a unui produs, fie el materie primă sau secundară, energia electrică rezultă prin utilizarea acestui produs care provine din import (indiferent sub ce formă), nu face obiectul sistemului de promovare a producerii energiei electrice prevăzut de Legea nr. 220/2008.

Or, importul trebuie să privească aceste deşeuri iar nu lemnul efectiv supus prelucrării primare/secundare şi care generează aceste deşeuri calificate drept biomasă.

Astfel, intimata-reclamantă importă lemnul, buştenii de lemn, iar nu biomasă, aceasta din urmă (deşeurile rezultate din prelucrarea primară/secundară) este produsă pe teritoriul României, pentru ca în România reclamanta realizează activităţi de prelucrare a lemnului, pentru obţinerea plăcilor PAL şi OSB.

Dacă, într-adevăr legiuitorul ar fi dorit ca sistemul de promovare instituit prin Legea nr. 220/2008 să fie aplicabil numai biomasei rezultate din materie primă din România, atunci ar fi prevăzut în mod expres acest lucru, or, câtă vreme nu se face o asemenea distincţie, rezultă fără putinţă de tăgadă că este întemeiată soluţia instanţei de fond care statuează că refuzul pârâtei de emitere a certificatelor de origine este nejustificat.

Rezultă astfel că nu se face vreo referire la provenienţa materiei prime din care rezultă biomasa pentru care se solicită aplicarea sistemului de promovare instituit prin Legea nr. 220/2008, ci se face referire numai la provenienţa biomasei.

Pe cale de consecinţă, în mod corect prima instanţă a stabilit că solicitarea MAP de a depune informaţii cu privire la provenienţa materiei lemnoase (materie primă) din a căror procesare a rezultat biomasa pentru care s-a solicitat avizarea/emiterea certificatelor de atestare a originii şi ceea ce ar implica emiterea de către Garda Forestieră Suceava a unor avize, nu constituie o cerinţă legală necesar a fi îndeplinită în procedura de obţinere a certificatelor de atestare a originii.

Or, instituirea unor condiţii suplimentare (neprevăzute de lege) pentru soluţionarea unei cereri, faţă de cele prevăzute de lege, poate constitui un abuz din partea autorităţii obligate să soluţioneze cererea, echivalând cu un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, solicitarea depunerii unei documentaţii suplimentare şi solicitarea emiterii unor noi avize de către Garda Forestieră Suceava este nelegală, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată existenţa unui refuz nejustificat al MAP de a soluţiona cererile reclamantei de emitere a certificatelor de atestare a origini.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de intimata-reclamantă în recurs, respectiv suma de 78,184.36 Ron, cu titlu de asistenţă juridică şi reprezentare în cadrul contractului de asistenţă juridică nr. x/21.04.2016 şi y/18.12.2017, va dispune reducerea acestora cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Într-adevăr diligenţele apărătorului ales al intimatei-reclamante sunt recunoscute de instanţa de recurs prin aceea că, acesta s-a prezentat în faţa instanţei de recurs, a efectuat apărări pertinente în faţa instanţei şi a formulat întâmpinare la recursul pârâtei.

Însă, raportat la obiectul cauzei, refuzul nejustificat al Ministerul Apelor şi Pădurilor în soluţionarea cererilor A. pentru eliberarea certificatelor de atestare a originii, Înalta Curte va obliga recurentul-pârât la plata sumei de 5000 RON RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 1669 din 9 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.