Scope of Urgent Collective Redress Law: Validity of administrative refusal based on pre-1945 statutory expropriation

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. în numele şi pentru Parohia Evanghelică C.A. Alţâna, în calitate de reclamanta, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea în totalitate a Deciziei nr. 7283/31.08.2017 emisă de pârâtă, ca fiind nelegală şi netemeinică, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, privind restituirea în natură a imobilului situat în comuna Alţâna, jud. Sibiu, înscris în C.F. nr. x Alţâna nr. top. x,717 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 28 din 14 februarie 2018, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic CA, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a anulat Decizia nr. 7283/31 08 2017 emisă de pârâtă, a respins cererea de obligare a comisiei la emiterea unei noi decizii de restituire în natură a imobilului, precum şi cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond atât reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic CA, cât şi pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România au declarat recurs.

3.1. Consistoriul Districtual Evanghelic CA, prin recursul formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că în cauza dedusă judecăţii sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 94/2000 şi ale Legii nr. 554/2004.

Potrivit art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, "Dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândeşte pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare, a unităţii deţinătoare prevăzute la art. 2 sau a hotărârii judecătoreşti rămase definitive".

Având în vedere prevederile legale invocate, instanţa poate să dispună cu privire la redobândirea dreptului de proprietate.

Instanţa de fond însă, cu încălcarea acestor prevederi legale, a opinat greşit că "instanţa nu se poate substitui comisiei în analiza pe fond a cererii reclamantei".

În plus, deoarece sunt incidente şi prevederile Legii nr. 554/2004, potrivit căreia instanţa poate dispune cu privire la solicitarea formulată, apreciam că instanţa poate să se pronunţe cu privire la restituirea în natură a imobilului în discuţie.

Cu privire la imobilul în discuţie, înscris în C.F. nr. x Alţîna nr. top. x, 717, cu privire la nr. top. x recurenta arată că există înregistrat pe rolul Judecătoriei Agnita dosarul nr. x/2014, având ca obiect rectificare carte funciară, deoarece A. S.A.),este greşit înscrisă ca proprietar asupra nr. top. x. Prin această acţiune de rectificare carte funciară, s-a solicitat inclusiv revenirea la situaţia anterioară, cu păstrarea proprietarului iniţial, respectiv Statul Român.

2. Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, prin recursul formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., arată că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi pe cele ale pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din ordonanţa sus-menţionată.

Imobilul identificat cu nr. top. x,717, care face obiectul deciziei contestate, a fost preluat de statul român, potrivit încheierii nr. 70 din data de 11 martie 1947, în temeiul Decretutui-lege nr. 485 din data de 07.10.1944; acest act normativ a fost emis anterior perioadei de referinţă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Astfel, în mod corect a apreciat Comisia că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, imobilul identificat cu nr. top. x, 717 fiind expropriat în temeiul unui act emis în afara perioadei de referinţă a ordonanţei menţionate anterior.

Prin urmare, având în vedere prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu cele din pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din ordonanţa amintită, recurenta apreciază că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că imobilul a fost preluat în data de 11 martie 1947.

În speţa de faţă, învederăm instanţei de recurs şi o rugăm să reţină acest aspect, Statul Român a dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii, fiind lipsită de relevanţă data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului, actul normativ fiind acela care statuează dobândirea proprietăţii.

Prin Decretul-lege nr. 3884 din 20 noiembrie 1940 s-a înfiinţat B., persoană juridică română de drept public. Acesta cuprindea toţi cetăţenii români ce au fost recunoscuţi ca fiind de origine etnică germană.

În anul 1942, între B. şi Biserica Regnicolară Evanghelică C.A. din România s-a semnat o Convenţie care prevedea, în Capitolul II pct. 1, faptul că Biserica Regnicolară Evanghelică predă toată averea mobilă şi imobilă care formează proprietatea ei şi a servit scopurilor şcolare şi de educaţie.

În data de 8 octombrie 1944, C. a emis Decretul-lege nr. 485 (publicat în Monitorul Oficial nr. 233 din 8 octombrie 1944) pentru abrogarea Decretului-lege nr. 830 din 21 noiembrie 1940 referitor la constituirea B.. în temeiul Decretului-lege nr. 485, B. a fost desfiinţat şi toate imobilele aflate în proprietatea acestuia au trecut de drept în proprietatea Statului Român urmând ca instanţele de carte funciară să înregistreze din oficiu proprietatea pe numele Statului Român.

Având în vedere faptul că în cartea funciară intabularea în favoarea Statului Român s-a făcut în temeiul Decretului - lege nr. 485/1944, recurenta apreciază că există un abuz al statului instaurat în data de 6 martie 1945.

În ceea ce priveşte prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere "...când cuprinde motive contradictorii..", recurenta arată că acţiunea a fost formulată de Consistoriul Districtual Evanghelic CA. Sibiu, în numele şi pentru Parohia Evanghelică CA. Alţâna. Prin urmare, calitatea de reclamantă o are Parohia Evanghelică CA. Alţâna, Consistoriul Districtual Evanghelic CA. Sibiu fiind doar reprezentantul acesteia. În considerentele sentinţei civile instanţa a reţinut în mod corect acest aspect. Considerentele nu concordă însă cu dispozitivul, în acesta din urmă instanţa reţinând că "admite în partea acţiunea (. . . . . . . . . .) formulată de reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic CA. Sibiu". Or, nu acesta este titularul acţiunii, ci Parohia Evanghelică CA. Alţâna.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză părţile au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive distincte de recurs, Înalta Curte le va răspunde şi analiza prin argumente comune.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în cauză, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a depus pentru Parohia Evanghelică C.A. Alţâna cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003, prin care a solicitat restituirea imobilului situat în satul Alţâna, comuna Alţâna, înscris în C.F. nr. x a localităţii Alţâna, nr. top. x, 717.

Din actele şi lucrările dosarului, şi anume cartea funciară nr. x a localităţii Alţâna, foaia B de proprietate, rezultă că imobilul identificat cu nr. top. x, 717 a fost expropriat de către Statul Român, conform adresei nr. x din 16 februarie 1947 a Administraţiei Regionale Sibiu, a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor nr. 602206/25.01.1947, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 485 din data de 07.10.1944, publicată în Monitorul Oficial nr. 233/08.10.1944 şi a dispoziţiilor Legii nr. 102 publicată în Monitorul Oficial nr. 278/30.11.1946, potrivit încheierii nr. 70 din dala de 11 martie 1947.

Înalta Curte constată că cererea a fost respinsă de către Comisie pe motiv că imobilul a fost expropriat de către Statul Român în baza Decretului-Lege nr. 485 din data de 07.10,1944, act normativ emis în afara perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000 republicată cu modificările si completările ulterioare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000:

"imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, compuse din construcţii împreună cu terenul aferent, existente în natură, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile împreună cu anexele acestora şi terenurile aferente lor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii".

Ca urmare a aplicării Decretului-lege nr. 455/1944 au fost preluate de către stat şi bunurile Bisericii Regnicolare Evanghelice C.A. din România, deşi aceasta era o persoană juridică distinctă de B.. Potrivii art. III, pct. 7 din Convenţia Generală pentru reglementarea raportului Bisericii Regnicolare de Confesiune augustană faţă de B., predarea averii Bisericii către B. urma să se realizeze în baza hotărârilor reprezentanţilor comunităţii bisericeşti pentru averea comunităţilor locale şi a declaraţiilor de accept din partea Grupului etnic, documente care nu au fost realizate niciodată.

Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că imobilul nu a fost niciodată proprietatea B. şi, prin urmare, nu a intrat în domeniul de aplicare al Legii nr. 485/1944 şi al Legii nr. 1022/1945, iar Biserica Evanghelică C.A. nu a transferat niciodată dreptul său de proprietate asupra imobilului, către B.. Mai mult, dobândirea proprietăţii era condiţionată de întabulare, care nu s-a realizat niciodată pe numele acestei entităţi juridice.

Înscrierea dreptului real în cartea funciară avea efect constitutiv de drepturi, o atare omisiune echivalând cu absenţa dreptului.

De asemenea, în mod corect s-a reţinut că transmiterea efectivă a dreptului de proprietate, sub aspect convenţional, era condiţionată de o serie de proceduri de identificare, inventariere şi aprobare în forurile ierarhice superioare ale bisericii, proceduri care nu au fost realizate niciodată, B. mulţumindu-se să preia folosinţa faptică a bunurilor imobile, precum şi valorile mobile ale bisericii.

Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. în numele şi pentru Parohia Evanghelică C.A.Altâna şi de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobiliare care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 28/2018 din 14 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2020.