Vehicle repair claim upheld: Guarantee Fund's time-bar refusal annulled for rigid form enforcement.

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 7817/27.07.2017, prin care a fost respinsă cererea de plată a sumei de 6.648,32 RON, reprezentând contravaloarea pieselor necesare în vederea reparaţiei autovehiculului marca x înmatriculată cu nr. x; în subsidiar, a solicitat obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la admiterea cererii de plată a sumei de 6.648,32 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 154 din 19 ianuarie 2018, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat decizia nr. 7817/27.07.2017 şi a obligat pârâtul la soluţionarea cererii de plată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa de fond a interpretat greşit legislaţia aplicabilă în speţa de faţă, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor prevede în mod expres atât un termen legal de depunere a cererilor, cât şi forma pe care acestea trebuie să le cuprindă.

În acest sens, legiuitorul a înţeles că prin dispoziţii speciale, să reglementeze imperativ, şi nu cu titlu de formalitate, noţiunea de cerere de plată şi noţiunea de termen legal de 90 de zile.

Legea nr. 213/2015 prevede obligativitatea completării atât a cererii de deschidere a dosarului de daună, ce constituie Anexa nr. 3 din Norma ASF nr. 16/2015, cât şi a cererii de plată ce constituie Anexa nr. 6 din Normă.

Judecătorul de fond motivează în hotărâre, faptul că esenţial, potrivit legii, este ca manifestarea de voinţă a creditorului de asigurare să fie clar exprimată, printr-o cerere motivată, iar referirile la "cererea tip de plată" sau la modelul prevăzut în Anexa nr. 6 a Normei nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor trebuie interpretate astfel încât să nu se transforme într-o piedică în exercitarea drepturilor creditorilor de asigurare, printr-un formalism excesiv.

Această constatare nu reflectă şi opinia legiuitorului întrucât forma şi elementele pe care trebuie să le cuprindă o cerere de plată este cea prevăzută expres şi imperativ în Anexa nr. 6 din Norma ASF nr. 16/2015. Astfel, în Normă se face distincţie clară între formularele necesare deschiderii dosarului de daună care constau în Anexa nr. 3, denumită cerere de deschidere a dosarului de daună şi Anexa nr. 4 care cuprinde Declaraţia privind evenimentul, precum şi între formularele necesare pentru plata despăgubirilor/indemnizaţiilor cuvenite a fi plătite de către FGA, respectiv Anexa nr. 6 privind cererea de plată, precum şi Anexa nr. 7 care constă în Declaraţia pe propria răspundere a petenţilor în susţinerea documentelor justificative.

Aşadar, deschiderea dosarului de daună se face prin completarea Anexei nr. 3, diferită de cea de solicitare de plată a indemnizaţiei sau despăgubirii prevăzută în Anexa nr. 6, ceea ce denotă faptul că cele două cereri au caracter obligatoriu şi nu pot fi deduse sau individualizate din simpla corespondenţă cu petenţii.

Invocarea de către instanţa de fond a principiilor expuse de art. 41 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind dreptul la o bună administrare, nu poate constitui un element de natură a schimba prevederile legale de care FGA trebuie să ţină cont în analizarea şi soluţionarea unui dosar. FGA este investit cu soluţionarea unei cereri de plată, cerere ce trebuie să fie depusă într-un anumit termen legal pentru a putea fi analizată. Lipsa acesteia sau depunerea peste termen, nu poate fi asimilată cu restricţionarea procedurii administrative câtă vreme petentul avea norme clar reglementate, ce nu puteau da naştere la interpretări.

În cauza pendinte, judecătorul de fond ajunge la concluzia că există o cerere la dosar, care de fapt este cererea de deschidere a dosarului de daună, iar FGA o putea asimila unei cereri de plată.

Cele două sunt diferite şi problema restricţionării procedurilor administrative s-ar putea pune numai în cazul în care petenţii nu ar avea determinate legal etapele ce trebuie urmate în cazul intrării în faliment a unei societăţi de asigurare în vederea recuperării prejudiciului suferit. Câtă vreme legiuitorul a înţeles să determine aceste aspecte, nu putem proceda decât legal şi în spiritul intenţiei acestuia, în sensul că forma cererii de plată este cuprinsă în Anexa nr. 6 din Norma ASF nr. 16/2015.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Autoritatea Rutieră Română a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin decizia Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 2034/27.08.2015, s-a dispus închiderea procedurii de redresare, constatarea stării de insolventă a societăţii A. S.A. şi solicitarea de intrare in procedura falimentului. Prin sentinţa civilă nr. 9661/03.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin respingerea apelului, s-a dispus intrarea S.C. A. S.A. în procedura falimentului.

Prin cererile de plată din data de 15.06.2016, Autoritatea Rutieră Română a solicitat Fondului de Garantare a Asiguraţilor, aprobarea plăţii în cuantum de 3100,91 RON, precum şi aprobarea plăţii în cuantum de 6.648,31 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiei autoturismului x, înmatriculat cu nr. x, proprietatea Autorităţii Rutiere Române.

Urmare a evenimentului rutier petrecut în data de 30.03.2016, prin cererea înregistrată la Autoritatea Rutieră Română cu nr. 10268/07.04.2016, reclamanta a formulat cerere de deschidere a dosarului de daună pentru autoturismul x.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) lit. (b) din Norma ASF nr. 16/2015 reclamanta a declarat producerea evenimentului asigurat, prin completarea Declaraţiei privind evenimentul, prevăzută în Anexa nr. 4 din actul anterior menţionat, din data de 06.04.2016.

Prin email-ul transmis Fondului de Garantare a Asiguraţilor în data de 11.04.2016 la ora 11:29, reclamanta a ataşat documentele necesare pentru soluţionarea dosarului de daună auto.

Întrucât documentele ataşate mail-ului transmis fac referire la autovehiculul cu nr. x, iar din eroare s-a specificat ca fiind autovehiculul cu nr. x, prin email-ul transmis în data de 11-04.2016 la ora 11:32, s-a făcut revenire la email-ul anterior cu specificaţia erorii referitoare la numărul de înmatriculare.

Prin email-ul transmis în data de 22.04.2016, la ora 18:53, S.C. B. S.R.L. a solicitat instituţiei împuternicirea nr. 12229/26.04.2016, poliţa Casco şi dovada plăţii acesteia, necesare în vederea obţinerii acordului de introducere în reparaţie, de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, acestea fiind transmise prin email-ul din data de 27.04.2016, ora 08:56.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor a transmis, către S.C. B. S.R.L., acordul de introducere în reparaţie a autovehiculului nr. x, prin email-ul din data de 13.05.2016 ora 12:35.

Urmare a efectuării reparaţiei autovehiculului x, S.C. B. S.R.L. a emis factura seria x nr. x/14.06.2016 în valoare de 3100,91 RON, precum şi factura seria x nr. x/14.06.2016 în valoare de 6648,32 RON.

Prin Decizia nr. 7817/27.07.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată a sumei de 6.648,32 RON cu motivarea că a intervenit tardivitatea introducerii solicitării despăgubirilor prevăzută de dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Înalta Curte constată că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamantă reţinând că, în speţă, recurentul-pârât a considerat că cererea de plată ar fi fost înregistrată sub nr. x/31.08.2016, nefiind luate în considerare cererile de plată din data de 15.06.2016, formulate în urma emiterii facturilor fiscale din data de 14.06.2016 de unitatea service reparatoare, motiv pentru care în mod corect, a dispus obligarea recurentului la soluţionarea cererii de plată înregistrată în termenul legal.

Prima instanţă nu a făcut confuzie între cererea de deschidere a dosarului de daună şi cererea de plată, astfel cum în mod eronat susţine recurentul.

În realitate prima instanţă a reţinut că cererile de plată, prevăzute în Anexa 6 a Normei ASF nr. 16/2015, formulate de Autoritatea Rutieră Română în data de 15.06.2016, cuprind toate datele esenţiale pentru soluţionarea lor, în condiţiile în care au fost însoţite de declaraţia privind evenimentul asigurat şi există acceptul FGA pentru introducerea în reparaţie, recurentul dând dovadă de un formalism excesiv la emiterea deciziei 7817/27.07.2017.

Faptul că, instanţa de fond a apreciat că, o eventuală lipsă a opţiunii privind modalitatea de plată, prin neindicarea unui cont bancar, nu afectează procedura de soluţionare a cererii, întrucât priveşte o etapă ulterioară a punerii în plată, ori o eventuală nedovedire a cererii prin neataşarea înscrisurilor necesare, constituie o cauză de netemeinicie, iar nu un motiv de decădere din însuşi dreptul de a accesa procedura administrativă specială, nu echivalează cu o interpretare greşită a dispoziţiilor legale incidente.

Înalta Curte constată că argumentele reţinute de prima instanţă cu privire la "declaraţia pe propria răspundere" prevăzută în formularul din Anexa 6 a Normei ASF nr. 16/2015, nu pot constitui motiv de casare a sentinţei recurate întrucât, aşa cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, în măsura în care aceasta nu se regăseşte în cererea formulată de către creditorul de asigurări, chiar şi în eventualitatea în care nu a folosit formularul pretins de FGA, poate fi oricând complinită, deoarece vizează identificarea pe calea mărturisirii extrajudiciare a unor fapte care ar putea împiedica recunoaşterea dreptului de creanţă în procedura specială, aspect care ar putea afecta eventual parcursul cererii de plată, iar nu învestirea autorităţii competente cu cererea de plată.

De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că termenul de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 în care persoana îndreptăţită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural de decădere aplicabil unei proceduri administrative conform legii speciale, iar nu un termen de drept material, în care o persoană să opteze pentru un drept substanţial astfel încât acesta să fie pierdut în caz de pasivitate, în speţă un drept de creanţă, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 17 din acelaşi act normativ, " creditorul de asigurare poate urma separat şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului afla în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2)",

Pe de altă parte, în mod corect prima instanţă a reţinut că, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este succesor în drepturi şi obligaţii asigurătorului A. S.A. şi nu datorează despăgubiri prin efectul legii, acesta acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor, produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale FGA, obligaţia fiind născută dacă este cazul, din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul şi, de aceea, plăţile făcute de către Fondul de garantare reprezintă obligaţii ale asigurătorului falimentar, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia.

In acest sens, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, pentru legala învestire a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, este necesară o cerere de plată distinctă de cea adresată asigurătorului A. S.A. pentru deschiderea dosarului de daună, în speţă cererile din data de 15.06.2016 formulate de Autoritatea Rutieră Română - ARR în urma emiterii facturilor fiscale din data de 14.06.2016, de către unitatea service reparatoare.

Prin urmare, faptul că recurentul a înţeles să înregistreze cererea de plată la o dată ulterioară formulării şi transmiterii acesteia, respectiv la data de 31.08.2016, nu constituie un motiv de decădere, pentru a se putea reţine că cererea de plată ar fi fost tardiv formulată, ori că soluţia instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a legislaţiei în materie.

De asemenea, contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că aplicând prin analogie principiile expuse în art. 41 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind dreptul la o bună administrare, interpretarea prevederilor legale nu trebuie să fie excesiv de restrictivă, încât să conducă la pierderea dreptului de acces la o procedură administrativă şi, implicit, la justiţie. Este evident că accesul la o astfel de procedură poate fi supus unor condiţii, dar aceste condiţii de exercitare trebuie să fie rezonabile şi să nu conducă la imposibilitatea exercitării efective a unui drept fundamental.

Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 154 din 19 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2020.