Revocation of fiscal excise warehouse license: validity of administrative motivation and irrelevance of pending criminal proceedings under Fiscal Code Art. 369

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 03 noiembrie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate anularea în tot a Deciziei nr. 074/31.08.2016 prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 038 din 22.04.2016, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, precum si anularea în tot a Deciziei nr. 038/22.04.2016 privind revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. RO x/28.02.2013, emise de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3698 pronunţată în data de 13 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3698 pronunţată în data de 13 octombrie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii.

În motivarea recursului a arătat că instanţa de fond, analizând argumentele sale, a apreciat în mod eronat că actele administrative criticate sunt temeinice şi legale:

1) Referitor la lipsa cvorumului Comisiei, din analiza procesului-verbal încheiat cu ocazia şedinţei din data de 21.04.2016, în care s-au consemnat aspectele discutate cu privire la propunerea de revocare/anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, la care a participat şi recurenta pentru a-şi exprima punctul de vedere, se observă că la data şi ora întrunirii Comisiei, nu era întrunit cvorumul prevăzut de lege, în vederea desfăşurării şedinţei, motiv pentru care decizia de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal este lovită de nulitate.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, şedinţa Comisiei a fost suspendată ca urmare a faptului că reprezentantul Direcţiei generale juridice, a fost solicitat cu alte probleme urgente. Ceea ce nu a reţinut instanţa de fond, este faptul că recurenta reclamantă a fost audiată anterior suspendării şedinţei şi în lipsa reprezentantului Direcţiei generale juridice.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei, "Comisia funcţionează în prezenţa a minimum 4 (patru) membri titulari din numărul total de 5 (cinci) membri".

La data luării în discuţie a cauzei sale, nu a fost întrunit cvorumul prevăzut de lege, deoarece reprezentantului Direcţiei generale juridice a lipsit. Mai mult, la data reluării şedinţei Comisiei, persoana mandatată de directorul Direcţiei generale juridice, s-a pronunţat asupra cauzei deşi, cu o zi înainte nu participase la dezbateri.

2) Referitor la nemotivarea în fapt a Deciziei nr. 038/22.04.2016, arată că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. e) din Regulamentul Comisiei, deoarece nu cuprinde motivele proprii ale Comisiei, care au determinat luarea deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit.

Simpla citare a unor adrese nu poate constitui o motivare în fapt. Comisia, avea obligaţia ca din cuprinsul acestor adrese să reţină şi să indice în cuprinsul deciziei, propriile motive de fapt care au determinat luarea deciziei de revocare a autorizaţiei.

Prin urmare, indicarea adreselor care au stat la baza emiterii deciziei, nu poate satisface cerinţele dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. e) din Regulamentul Comisiei, atât timp cât decizia nu înfăţişează şi considerentele avute în vedere de Comisie şi care au condus la luarea măsurii de revocare a autorizaţiei de antrepozit.

Pe de altă parte susţine că motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ potrivit art. 31 alin. (1) si (2) din Constituţia României.

Motivarea actelor administrative reprezintă o condiţie de valabilitate a acestora, sau, după cum s-a apreciat constant în doctrina de specialitate şi în practica judecătorească, o condiţie de legalitate externă a actului.

Cerinţa motivării corespunzătoare a actelor administrative, cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pentru care au fost adoptate, se regăseşte şi în Recomandarea (2007)7 a Comitetului de Miniştri (art. 17 pct. 2), respectiv în Rezoluţia (77)31 a Comitetului de Miniştri (principiul IV), fiind preluată şi menţionată în mod expres în Codul European al Bunei Conduite Administrative.

În acelaşi sens invocă jurisprudenţa C.J.U.E. şi cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

După cum a statut CJUE în jurisprudenţa sa, amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficientă, sau greşită, este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor, mai mult decât atât, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (Cauza C- 41/1969).

Faţă de cerinţele pe care trebuie să le îmbrace o motivare adecvată şi corespunzătoare, se poate concluziona că, în cauza de faţă, la baza măsurilor dispuse a stat simpla apreciere subiectivă a Comisiei.

3) Nelegalitatea deciziilor contestate raportat la situaţiile în care Comisia poate revoca autorizaţia de antrepozit fiscal. În acest sens, contrar susţinerilor instanţei de fond, arată că din analiza actului administrativ contestat, se poate observa faptul că situaţiile expuse la punctul 1 în Decizie, cu trimitere la faptele din Procesul-verbal nr. x/24.09.2015 nu se încadrează în cele prevăzute de art. 20628 Codul fiscal, cu excepţia celei din finalul punctului 1.

Astfel, argumentează că art. 20652 nu se încadrează în teza articolului 20628 alin. (2) lit. c) Codul fiscal.

În ceea ce priveşte încadrarea pe art. 20655 Codul fiscal, ce se regăseşte în cerinţele de revocare, fapta nu există, având în vedere apărările formulate şi înscrisurile depuse în susţinerea acestora.

În raport cu art. 20655 alin. (1) Codul fiscal arată că în toată perioada verificată a declarat şi achitat accize conform documentelor contabile pe care le-a anexat. Inspectorii antifraudă au comis greşeli evidente la întocmirea procesului-verbal de control, una dintre acestea fiind faptul că, deşi susţin că au ţinut cont la calculul accizelor de declaraţiile rectificative depuse de societate, se observă că cel puţin de trei dintre aceste declaraţii rectificative nu s-a ţinut cont (declaraţiile aferente lunii ianuarie 2013, martie 2013 şi aprilie 2014).

Mai mult, organul de control nu tine cont de valoarea banderolelor care trebuie dedusă din valoarea accizelor, iar în calculul accizelor stabilit de acesta s-a inclus si valoarea produselor comerciale care aveau accizele achitate.

În contextul multiplelor greşeli care reies din calculele efectuate de către inspectorii antifraudă, a solicitat un raport de expertiză contabilă care ar indica în mod corect dacă au fost calculate, declarate şi achitate în mod corespunzător accizele de către societate, dar solicitarea sa a fost ignorată.

În ceea ce priveşte faptele descrise la punctul 2 cu referire la Procesul-verbal de control nr. x/SSV/13.05.2015 se reţine încălcarea art. 20626 alin. (1) lit. d) şi j) din Codul fiscal. Şi în acest caz susţine că prin contestaţia formulată la Procesul-verbal nr. x/SSV/13.05.2015 a demonstrat netemeinicia argumentelor organului de control însă nu s-a ţinut cont de opinia sa şi probele administrate în cauză.

4) Nelegalitatea deciziilor contestate raportat la faptul ca dosarul penal nu a fost soluţionat. Cu privire la acest aspect, arată că instanţa de fond reţine o ipoteză ce nu poate fi avută în vedere, deoarece actul administrativ nu a fost emis în temeiul art. 369 alin. (2) lit. b) pct. 2 din Codul fiscal.

Indicând dispoziţiile art. 20628 din Codul fiscal şi pct. 88 din Normele metodologice date în aplicarea acestei dispoziţii legale arată că din Procesul-verbal de control nr. x/SSV/13.05.2015, întocmit de Direcţia Supraveghere şi Control Vamal, ce a stat la baza emiterii Deciziei 038/22.04.2016 de către Comisie, arată că acest control a fost efectuat în sprijinul anchetei penale, fiind subordonat acesteia. De asemenea între Procesul-verbal de control nr. x/SSV/13.05.2015 şi Procesul-verbal nr. x/24.09.2015 există o strânsă legătură. De fapt, ultimul a fost emis ca o continuare a controlului iniţiat prin Procesul-verbal de control nr. x/SSV/13.05.2015 în cadrul anchetei penale. Practic, toată acţiunea de control s-a desfăşurat în sprijinul unei anchete penale.

Ambele procese-verbale au stat la baza emiterii Deciziei nr. 038/22.04.2016.

Raportat la dispoziţiile art. 20628 alin. (3) Codul fiscal, deoarece controlul organului fiscal s-a desfăşurat în cadrul unei anchete penale, fiind subordonat acesteia, Comisia trebuia să nu procedeze la revocarea autorizaţiei în baza Procesului-verbal de control nr. x/SSV/13.05.2015 şi Procesului-verbal nr. x/24.09.2015 atâta timp cât nu este finalizat dosarul penal. Prezumţia de nevinovăţie din materie penală se răsfrânge şi în situaţia aflată în analiza Comisiei, ca o obligaţie.

Această obligaţie de abţinere la luarea unei asemenea măsuri rezultă din faptul că situaţia prevăzută de art. 20628 alin (3) Codul fiscal este distinctă faţă de cazurile enumerate la art. 20628 alin. (2).

5) Referitor la cele reţinute de instanţa de fond cu privire la faptul că a refuzat primirea deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal recurenta reclamantă arată că a manifestat întotdeauna o deschidere totală faţă de organele statului venite în control, punându-le la dispoziţie toate informaţiile, spaţiile şi documentele aflate în posesia sa, iar refuzul de a primi o decizie atât de importantă în copie xerox nu este o "lipsă de colaborare", ci un drept legitim - acela de a primi în original un document de însemnătate pentru soarta societăţii.

De asemenea, contrar celor reţinute de instanţa de fond, arată că administratorul societăţii nu avea şi nu are nici în prezent, cunoştinţă despre existenţa unui dosar penal, cu atât mai mult cu cât nu există nici un dosar penal pe numele său, fapt pe care îl dovedeşte prin certificat de cazier judiciar. Ridicarea de către DIICOT a evidenţei contabile a societăţii nu este egală cu existenţa unui dosar penal, cum, de altfel, nici existenţa unui dosar penal nu este egală cu vinovăţia, ci cu cercetarea anumitor aspecte legale. Documentele de evidentă contabilă au fost ridicate de DIICOT şi de aceea nu au putut fi puse la dispoziţia organelor de control.

6) Referitor la cele reţinute de instanţa de fond în sensul că societatea nu a ţinut evidenţe corecte şi exacte cu privire la materiile prime, lucrările în derulare şi produsele accizabile finite, arată că acele două producţii nu erau încă operate în sistemul de gestiune deoarece au avut loc în 27 aprilie (ultima zi lucrătoare în companie, înaintea mini-vacanţei de 1 Mai) şi în 4 Mai (prima zi lucrătoare, după mini-vacanţa de 1 Mai) ziua precedentă controlului. Societatea nu a încercat să ascundă această chestiune, astfel că în dimineaţă zilei de 05.05.2015 la ora 09:30, adică înainte de începerea efectivă a controlului, inginerul tehnolog, a completat şi semnat în faţa inspectorilor DGV, o Declaraţie de inventar, înregistrată cu nr. x/06.05.2015 în care a menţionat toate rapoartele de preparare şi îmbuteliere care nu erau operate la zi/nu erau introduse în contabilitate. Mai mult inginerul tehnolog a întocmit un Opis cu toate aceste documente, în care a inclus chiar şi rapoartele de producţie din perioada controlului (05- 13.05.2015). Cu toate acestea inspectorii vamali nu au inclus aceste documente în procesul-verbal, lăsând prin aceste omisiuni să se subînţeleagă nereguli care sunt inexistente.

Toate aceste rapoarte de producţie, preparare şi îmbuteliere, precum şi un tabel centralizat prin care se clarifică stocurile faptice din momentul controlului şi diferenţele (invocate ulterior de inspectori) la materii prime şi produse, au fost depuse la Direcţia Generală a Vămilor împreună cu Adresa înregistrată la DGV cu nr. 13.869/19.05.2015.

Este exclus ca societatea să nu ţină evidenţe corecte şi exacte, acest fapt fiind constatat toate echipele de control anterioare şi ulterioare acelui control. Situaţia cu cele două rapoarte de producţie (de dinainte şi de după vacanţa de 1 Mai) reprezintă un episod absolut izolat, asumat în totalitate de societate şi pentru care s-ar fi putut dispune maxim o amendă, nicidecum revocarea autorizaţiei, pentru că, aşa cum consemnează inspectorii vamali înşişi, "la inventarierea produselor finite şi a materiilor prime (verificate integral), stocurile scriptice si stocurile faptice erau identice", deci nu există niciun plus sau minus în gestiune.

7) Reţinerea potrivit căreia nu s-a conformat reglementărilor privind calcularea corectă şi plata la termen a declaraţiilor de accize este contrară realităţii, deoarece a achitat întotdeauna nu doar accizele, ci toate taxele şi impozitele pe care le-a datorat statului, fapt care rezultă şi din împrejurarea că organele competente nu au emis o decizie de impunere.

Toate neregulile ce i-au fost imputate au fost explicate şi justificate prin documente doveditoare transmise către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală însă acestea nu au fost luate în considerare. Întotdeauna circulaţia mărfii s-a făcut sub document e_DAI şi înregistrată în B., în care s-au operat toate modificările survenite pe parcurs, ca urmare a solicitărilor clientului. Inspectorii vamali pot oricând verifica şi chiar anula o tranzacţie în sistemul B., dacă un e_DAI le ridică suspiciuni, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.

Recurenta reclamantă susţine că s-a asigurat de fiecare dată că produsele au ajuns la destinaţie, fiind în interesul său comercial ca marfa să fie livrată cu bine şi la timp. Înregistrările din sistemul securizat B., documentele oficiale din care rezultă efectuarea plăţilor, CMR-urile în care există semnături şi ştampile de confirmare a primirii, toate atestă că marfa a ajuns întotdeauna la destinaţia finală indicată în e_DAI şi în intervalul de timp estimat în e_DAI. Mai mult, inspectorii vamali au acces la sistemul B. şi au posibilitatea, prin procedura de asistenţă, să verifice dacă bunurile au ajuns sau nu la destinaţie.

Cât priveşte lipsa responsabilităţii antrepozitului fiscal în ceea ce priveşte modul în care compania de transport îşi efectuează activitatea, reafirmă că în sistemul de livrare C., toate drepturile şi obligaţiile asupra mărfii se transferă cumpărătorului din momentul în care marfa a părăsit incinta vânzătorului. Alegerea companiei care va efectua transportul, plata cheltuielilor de transport şi a asigurărilor, redirecţionarea mărfii către unul sau altul dintre depozitele aflate pe teritoriul intracomunitar etc., sunt decizii ale clientului, iar recurenta reclamantă ca vânzător, nu poate decât să comunice transportatorului solicitarea cumpărătorului şi să opereze în aplicaţia B. rerutările survenite. Dacă pe traseu este necesară mutarea mărfii dintr-un mijloc de transport în altul, este obligaţia transportatorului să se asigure că această mutare se desfăşoară în prezenţa organelor vamale şi să întocmească documentele aferente.

Referitor la spărtura în care s-a aşezat o bucată de ţeavă, pentru a sugera o legătură ilegală între hala de producţie a antrepozitului fiscal şi o cramă dezafectată, cu utilajele sigilate, în care nu exista niciun fel de lichid, susţine că aceste împrejurări se află în prezent în atenţia Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, ca urmare a plângerii penale formulate.

În dimineaţă zilei de 05.05.2015, la sediul societăţii au venit simultan în control echipe de la mai multe instituţii (DIICOT, ANAF Antifraudă, DGV, Jandarmeria Română etc.). Prima echipa sosită, cea care a deschis şi verificat spaţiile aparţinând societăţii, a fost echipa formată din organele de poliţie judiciară din cadrul IGPR - DCCO - SCFTSB/DIICOT, care în Procesul-verbal de efectuare a percheziţiei consemnează că au verificat toate spatiile, au constatat că instalaţiile şi echipamentele din fosta cramă a S.C. D. S.A. sunt dezactivate şi complet nefuncţionale şi că acolo nu exista niciun fel de lichid, produs finit sau materie primă, fără a sesiza prezenţa vreunei spărturi în perete sau a vreunei instalaţii artizanale, ilegale.

8) Referitor la faptul că motivele invocate prin acţiune nu sunt susţinute prin probe arată în mod contrar că a probat prin documente toate susţinerile sale.

Astfel, în conţinutul deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit se face referire la faptul că aceasta a fost emisă ca urmare a înaintării către Comisie a două procese-verbale de control respectiv: Procesul-verbal de control nr. x/24.09.2015 şi Procesul-verbal de control nr. x/SSV/13.05.2015 întocmit de către Direcţia Supraveghere şi Control Vamal, din care rezultă existenţa unor abateri ce au format convingerea Comisiei că autorizaţia de antrepozit fiscal trebuie revocată.

Consideră că aceste constatări ale echipelor de control au fost eronate, prezentate într-o manieră tendenţioasă de natură a construi imaginea unei societăţi care încalcă obligaţiile legale, fapt neadevărat.

Cu referire la Procesul-verbal nr. x/24.09.2015, precizează că neregulile prezentate au fost explicate şi justificate prin înscrisuri doveditoare în cele două documente care au fost transmise de S.C. A. S.R.L. către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - ANAF, şi anume:

- Contestaţia împotriva Procesului-verbal încheiat de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - ANAF;

- Răspunsul formulat la cele 30 de întrebări transmise de inspectorii din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

Modul în care sunt prezentate faptele în Decizia nr. 038 din 22.04.2016 demonstrează că niciunul dintre răspunsurile şi documentele justificative transmise nu au fost luate în considerare.

Cu privire la neregulile semnalate, cele mai multe dintre acestea se referă la chestiuni legate de transportul produselor (schimbarea antrepozitului fiscal de destinaţie, rerutări, transportatori succesivi, transbordări în alte mijloace de transport etc.).

Datorită faptului că transporturile mărfurilor sale s-au desfăşurat, în majoritatea lor, în sistem C., responsabilitatea asupra acestor aspecte nu îi revine ci reprezintă voinţa şi responsabilitatea exclusivă a clientului, deoarece conform Incoterms, în cazul condiţiei de livrare C., produsul/marfa şi riscurile se transferă cumpărătorului (inclusiv plata transportului şi costul asigurării) de la poarta fabricii vânzătorului.

Singurele cazuri în care transportul mărfurilor nu s-a produs în regim C., pentru care societatea a efectuat comenzi şi a achitat facturi către casele de expediţie, sunt cele efectuate la începutul colaborării externe (anul 2013). prin transportatorul S.C. E. S.R.L., fiind vorba despre cantităţi mici (maxim de 2 paleţi), care au plecat în regim de grupaj.

Se face referire la opt cazuri de livrări intracomunitare (fără a fi definite), având transportator S.C. F. S.R.L., care ridică suspiciuni, datorită rerutării. Toate aceste rerutări se datorează exclusiv deciziei clientului, care, după momentul plecării mărfii din antrepozit alege să redirecţioneze marfa către unul sau altul dintre depozitele sale aflate pe teritoriul intracomunitar. Vânzătorul nu poate în această situaţie decât să comunice transportatorului solicitarea clientului şi să opereze rerutările survenite în aplicaţia B., fără a avea nicio responsabilitate legată de modul în care compania de transport îşi efectuează activitatea. Atâta timp cât în sistemul B. există rapoartele de primire a mărfurilor, iar acestea au fost recepţionate şi plătite de client, eventualele inadvertenţe din documentele de transport nu intră în responsabilitatea S.C. A. S.R.L..

În plus, desemnarea S.C. F. S.R.L. ca transportator în aceste livrări intracomunitare nu a fost alegerea sa, ci exclusiv a clientului, ceea ce este firesc în sistemul de lucru C..

Referitor la faptul că s-au efectuat livrări duble cu aceleaşi documente administrative de însoţire, precum şi că s-au efectuat achiziţii (de materii prime şi ambalaje) fără documente justificative şi fără înregistrare în evidenţa contabilă susţine că aceste concluzii au fost formulate din cauza diferenţelor enorme dintre stocul scriptic şi cel faptic, diferenţe datorate unor erori de calcul. Astfel, inspectorii antifraudă au stabilit prin metode indirecte stocurile scriptice, utilizând date de intrare şi ieşire ale stocurilor preluate eronat chiar şi din propriile centralizări (sau nepreluate deloc) şi au comparat aceste stocuri scriptice (eronate) cu stocurile faptice preluate din procesul-verbal de inventariere nr. x/SSV/13.05.2015, efectuat de către inspectorii DGV - Direcţia Supraveghere şi Control Vamal, proces-verbal ce conţine, la rândul său o mulţime de erori, sesizate şi contestate de reprezentaţii societăţii.

Astfel, au rezultat plusuri şi minusuri de stocuri cu valori foarte mari, care au fost interpretate în mod forţat ca fiind cauzate de livrări duble. De exemplu, minusul eronat de 123.411 sticle 0.7 l G. ar fi condus la concluzia că societatea nu a avut cantitatea suficientă de sticle nici măcar pentru livrările intracomunitare înregistrate, cu atât mai puţin pentru dublarea acestora. Cu toate acestea, organele de control, în loc să reverifice, au preferat să concluzioneze, fără să deţină vreun indiciu în acest sens, că această lipsă se justifică prin achiziţionarea fără documente justificative şi fără înregistrarea în contabilitate, atât a ambalajelor "lipsă", cât şi a celor utilizate la presupusele livrări duble.

Mai mult, societatea ar fi achiziţionat, tot fără documente, şi alcoolul pur necesar producţiei produselor respective, fapt, de asemenea, contrazis de evidenţele stricte ale achiziţiilor de alcool - verificate prin încrucişare de organe fiscale cu organele fiscale din Bulgaria, unde are sediul principalul furnizor de alcool al societăţii.

Referitor la faptul că S.C. A. S.R.L. nu ar fi ţinut o evidentă strictă şi actualizată cu privire la stocurile de materii prime, materiale, semifabricate şi produse finite şi că ar fi pus la dispoziţia organelor de control o situaţie a stocurilor incomplete, fără fişe de magazie arată că fişele de magazie şi stocurile se ţin în format electronic şi toate hardurile au fost ridicate de specialiştii DIICOT la percheziţia din data de 05.05.2015.

Cât priveşte situaţia incompletă a stocurilor prezentată la începerea controlului, cu referire la Adresa nr. x/15.05.2015 a Direcţiei Generale a Vămilor şi la procesul-verbal de control nr. x/SSV/13.05.2015, întocmit de Direcţia Supraveghere şi Control Vamal, precizează că la punctul a), referitor la stocuri, sunt enumerate 4 nereguli: existenţa unei presupuse diferenţe în plus faţă de stocul scriptic de 105 pet-uri 3 litri H. 17% (315 litri), marcate fiscal, neoperate în sistemul contabil; faptul că o parte dintre produsele finite ambalate nu erau marcate fiscal şi nu erau operate în sistemul contabil; existenţa unei presupuse diferenţe în minus faţă de stocul scriptic de 244 litri alcool etilic rafinat, neoperat în sistemul contabil; faptul că într-un rezervor de inox exista cantitatea de 500 litri lichior de mentă (vrac), care nu figura înregistrată în evidenţele contabile.

Referitor la toate diferenţele de stocuri, neoperate în sistemul contabil (descrise la pct. I, III şi IV) precizează că inginerul tehnolog al societăţii a pus la dispoziţia inspectorilor vamali toate documentele solicitate, inclusiv toate rapoartele de producţie, preparare si îmbuteliere neincluse în sistemul de gestiune la momentul controlului, deoarece producţiile au avut loc în 27 aprilie (ultima zi lucrătoare. înaintea mini-vacantei de 1 Mai) şi în 4 Mai (prima zi lucrătoare, după mini-vacanta de 1 Mai), adică în preziua controlului. De asemenea, inginerul tehnolog a întocmit un OPIS cu toate aceste documente, în care a inclus chiar şi rapoartele de producţie din perioada controlului (05 - 13.05.2015), dar inspectorii vamali nu au ţinut cont de acestea şi nici nu le-au menţionat în procesul-verbal de control.

Mai mult, inginerul tehnolog, în dimineaţă zilei de 05.05.2015 la ora 09:30, adică înainte de începerea efectivă a controlului, a completat şi semnat în faţa inspectorilor DGV, o Declaraţie de inventar (înregistrată cu nr. x din data de 06.05.2015) în care, la punctul 6, a menţionat toate rapoartele preparare si îmbuteliere care nu erau operate la zi sau nu erau introduse în contabilitate.

Cu toate acestea inspectorii vamali nu au inclus aceste documente în procesul lor verbal, lăsând prin aceste omisiuni să se subînţeleagă nereguli inexistente. Toate aceste rapoarte de producţie, preparare şi îmbuteliere, precum si un tabel centralizat prin care se clarifică stocurile faptice din momentul controlului şi diferenţele la materii prime şi produse - au fost depuse direct la Direcţia Generală a Vămilor, împreună cu Adresa înregistrată la DGV cu nr. 13869/19.05.2015.

Referitor la produsele finite nemarcate fiscal, precizează că i s-a adus la cunoştinţă echipei de control faptul că S.C. A. S.R.L. avea depusă cererea de eliberare a banderolelor fiscale pentru acestea, fiind la acel moment în aşteptarea lor, dar inspectorii vamali nu au ţinut cont de această explicaţie şi nici nu au precizat-o în procesul-verbal.

Referitor la amplasarea antrepozitului, sunt descrise două modificări: existenţa unei spărturi în peretele ce desparte hala de producţie a S.C. A. S.R.L. de crama aparţinând S.C. D. S.A., spărtură protejată cu capac din material PVC fixat cu holşuruburi, dar care ar permite trecerea a cel puţin două ţevi de dimensiunea 1, 1/2 şi identificarea a trei segmente de conductă de aproximativ 2 metri aparţinând S.C. D. S.A.; existenţa în hala de producţie a antrepozitului a 11 rezervoare din material PVC/cub, capacitate 1000 litri, dintre care numai 2 ar fi prevăzute ca amplasate în schiţa antrepozitului fiscal.

Referitor la spărtura din perete şi la presupusa legătură dintre hala de producţie a S.C. A. S.R.L. şi crama S.C. D. S.A. precizează că în fosta cramă a S.C. D. S.A. toate instalaţiile si echipamentele sunt dezactivate şi complet nefuncţionale, iar acolo nu există niciun fel de lichid, produs finit sau materie primă. Acest lucru a fost constatat de toate celelalte echipe aflate în control la acel moment, care au verificat toate spaţiile la începerea controlului (în 05.05.2015) şi nu au sesizat prezenţa vreunei instalaţii artizanale, ilegale, sau existenţa vreunui produs finit sau materie primă în spaţiul fostei crame a S.C. D. S.A., aşa cum certifică chiar procesele-verbale întocmite de aceştia.

Capacul din PVC din perete a fost spart de către inspectori în ziua de 05.05.2015, în intervalul orar 12:30 - 13:00, aceştia aşezând acolo formal o ţeavă găsită în incintă, pe care apoi au fotografiat-o. Inspectorii au fost identificaţi de opt angajaţi ai societăţii, care pot depune mărturie.

Asociatul recurentei reclamante nu a aflat despre acest fapt decât în ziua de 11.05.2015, prin întrebarea nr. 8 din Nota explicativă şi a respins categoric posibilitatea existenţei oricărui racord între cele două spaţii. La faţa locului, a constatat că peretele prezenta o zonă spartă, în care era pusă formal o ţeavă de inox, fără a fi racordată la vreo altă ţeavă sau bazin. Angajaţii aflaţi în hala de producţie au relatat că în prima zi a controlului (05.05.2015), în timp ce erau în pauză de masă, inspectorii DGV au spart zona respectivă din perete şi au aşezat ţeava.

Toate aceste fapte au fost aduse la cunoştinţă prin sesizările depuse la Comisie, la Direcţia Generală a Vămilor şi prin petiţiile depuse la Direcţia Generală de Integritate şi la Comisia de Disciplină din cadrul ANAF. Singurul răspuns a venit de la Direcţia Generală de Integritate, prin Adresa cu nr. 920715/921012/A DGI 5041/25.01.2016, prin care i se comunică faptul că preşedintele ANAF a aprobat declanşarea unei acţiuni de control intern, ca urmare a verificării de către DGI a aspectelor semnalate, dar de atunci nu a mai fost informată asupra stadiului sau rezultatelor acestui control, deşi a solicitat acest lucru.

De asemenea, deoarece aceste fapte reprezintă o fabricare de probe false, incriminatorii, şi o dovadă de abuz în serviciu, s-a adresat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, prin plângerea penală nr. 88/12.05.2015, înregistrată cu nr. x/12.05.2015, precum şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, prin plângerea nr. 87/12.05.2015, înregistrată cu nr. RA 640/12.05.2015.

Referitor la presupusa modificare a echipamentelor amplasate în antrepozitul fiscal, precizează că spaţiul antrepozitul fiscal nu a suferit nicio modificare, fiind identic cu spaţiul autorizat în 2009 şi reautorizat în 2013. Mai mult, după reautorizare, acelaşi spaţiu a mai fost verificat şi controlat în nenumărate rânduri şi, de fiecare dată, s-a constatat buna funcţionare şi nemodificarea spaţiului sau a instalaţiei de producţie a antrepozitului fiscal. La Adresa depusa la MFP cu nr. 267/02.12.2015 a anexat zece Procese-verbale de Control şi Note de Constatare ale organelor de control care au verificat S.C. A. S.R.L. între anii 2013 şi 2015.

Totodată, în perioada 27 - 28 ianuarie 2016, antrepozitul fiscal al S.C. A. S.R.L. a fost verificat de o echipă de inspectori din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, Direcţia Regională Vamală - Biroul Supraveghere şi Control Vamal Fiscal. Controlul s-a efectuat la cererea sa şi a avut ca obiect "verificarea condiţiilor de reautorizare ca antrepozit fiscal de producţie băuturi alcoolice". Procesul-verbal de control nr. x/28.01.2016, încheiat de inspectorii din cadrul DRV Ploieşti, certifică faptul că antrepozitul fiscal S.C. A. S.R.L. funcţionează în conformitate cu toate cerinţele, reglementările si prevederile legale, din toate punctele de vedere (juridic, amplasament, dotare).

În drept a invocat art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu prevederile art. 483 şi următoarele din C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 223 C. proc. civ. a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

4. Apărări formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond, formulând următoarele apărări:

1) În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia la momentul revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate nu ar fi întrunit cvorumul prevăzut de lege, arată că în mod temeinic judecătorul fondului a reţinut că situaţia societăţii a fost analizată în cadrul mai multor şedinţe ale Comisiei şi anume în şedinţele din 29.06.2015, 08.07.2015, 27.11.2015 respectiv 21.04.2016 şi 22.04.2016, momente la care au fost clarificate aspecte privind faptele pentru care s-a propus anularea/revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal.

În scopul adoptării unei decizii corect fundamentate în temeiul prevederilor art. 8 alin. (3) şi (4) din Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 219/2016 privind instituirea şi aprobarea componenţei Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia la şedinţele la care s-a discutat situaţia societăţii au fost invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor cu atribuţii de control, care puteau furniza informaţii relevante pentru cazul supus analizei dar şi reprezentanţi ai societăţii, în vederea exprimării punctului de vedere referitor la constatările cuprinse în actele de control.

În ceea ce priveşte şedinţa din data de 21.04.2016, în cadrul căreia s-a adoptat decizia de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, pe ordinea de zi a Comisiei a fost înscris un număr mare de solicitări din partea operatorilor economici, a autorităţilor vamale teritoriale sau a altor autorităţi cu atribuţii de control (28 de solicitări).

În aceste condiţii audierea tuturor persoanelor chemate pentru clarificări sau pentru a-si exprima punctul de vedere faţă de situaţiile supuse dezbaterii, precum şi discuţiile s-au prelungit foarte mult iar directorul general al Direcţiei Generale Juridice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, membru titular în Comisie, a fost solicitat pentru alte probleme urgente aferente activităţii sale curente, determinând suspendarea lucrărilor şedinţei datorită lipsei de cvorum şi reluarea acestora a doua zi.

Prin urmare, atâta vreme cât reprezentanţii societăţii au fost audiaţi în data de 21.04.2016 nu prezintă relevanţă faptul că decizia luată de plenul Comisiei a fost dată în ziua de 22.04.2016, cu atât mai mult cu cât invitaţii nu participă la luarea deciziei.

Pe de altă parte dispoziţiile Ordinului nr. 219/2016 nu reglementează nici o obligaţie a Comisiei sau a secretariatului acesteia de a informa contribuabili despre persoanele care participă la şedinţă în calitate de membri şi nici ziua în care urmează a se relua discuţiile pentru situaţiile în care lucrările Comisiei se suspendă datorită unor cauze justificate.

Faţă de aspectele învederate, afirmaţia recurentei-reclamante în sensul că la momentul adoptării deciziei de revocare nu ar fi fost întrunit cvorumul prevăzut de lege este nesustenabilă întrucât, aşa cum se poate observa din înscrisurile depuse la dosar, în ceea ce priveşte punctul de pe ordinea de zi referitor la S.C. A. S.R.L., directorul general al Direcţiei Generale Juridice a considerat că se află în conflict de interese şi, pe cale de consecinţă, a mandatat un consilier juridic din cadrul aceleiaşi direcţii.

Or, aşa cum rezultă din procesul-verbal de şedinţă (al cărui extras a fost depus odată cu documentaţia care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate) acesta a fost semnat atât de către consilierul juridic pentru punctele de pe ordinea de zi pentru care a fost mandatat a participa la şedinţă, cât şi de directorul general al Direcţiei Generale Juridice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

2) Şi în ceea ce priveşte motivul de recurs, ce vizează nerespectarea art. 9 alin. (2) din Regulamentul Comisiei susţine că este nefondat întrucât, Decizia nr. 038/22.04.2016 cuprinde toate elementele prevăzute la art. 9 alin. (2) din Ordinul nr. 219/2016.

Cu privire la acest aspect, instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că procesul-verbal de control nr. x/24.09.2015, transmis cu adresa nr. x DAF 26475/06.10.2015 de Direcţia Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, şi, respectiv, procesul-verbal de control nr. x/SSV/13.05.2015 întocmit de către Direcţia Supraveghere şi Control Vamal transmis cu adresa nr. x/15.05.2015 de către Direcţia Generală a Vămilor, constituie operaţiuni tehnico-administrative care conţin constatări ale unor împrejurări de fapt, ce se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate, care pot sta la baza emiterii unui act administrativ.

Prin urmare, emiterea Deciziei nr. 038/22.04.2016 reprezintă rezultatul analizei de către Comisie a documentaţiei ce a fost transmisă acesteia de organele fiscale.

Aşa cum relevă analiza actului administrativ contestat, acesta cuprinde atât motivele de fapt cât şi motivele de drept ce au determinat luarea deciziei de revocare a autorizaţiei, instanţei de contencios administrativ revenindu-i competenţa de a analiza în ce măsură circumstanţele de fapt pot fi reţinute sau infirmate prin probele administrate de contestatoare din perspectiva dispoziţiilor legale incidente.

3) Cu privire la lipsa semnăturii şi a ştampilei pe exemplarul deciziei ce a fost comunicată reclamantei, instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că recurenta reclamntă nu poate invoca propria turpitudine, constând în faptul că a refuzat în mai multe rânduri primirea exemplarului actului administrativ (fotocopie sau original) fiind încercate mai multe mijloace de comunicare (prin înmânare la sediul reclamantei, prin invitarea la sediul Biroului Vamal Giurgiu în vederea înmânării, din nou prin înmânare la sediul reclamantei şi, în fine, prin poştă) situaţie în raport de care actul administrativ în discuţie a fost afişat, la avizierul Biroului Vamal Giurgiu, fiind întocmit în acest sens procesul-verbal de afişare nr. x/23.05.2016.

În cuprinsul actului administrativ a cărui anulare a fost solicitată a fost reţinută încălcarea de către recurenta- reclamantă a dispoziţiilor art. 367 alin. (1) lit. d), e) şi j) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, fiind indicate totodată şi articolele din fostul Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003.

Altfel, actul administrativ cuprinde situaţia de fapt raportată la prevederile reglementate inclusiv de fostul Codul fiscal (art. 20652 respectiv la art. 20655).

În consecinţă, afirmaţia recurentei-reclamante în sensul că decizia de revocare în mod eronat a fost întemeiată pe art. 20655 din Legea nr. 571/2003 deoarece apărările şi înscrisurile depuse în susţinerea acestora ar confirma că fapta reţinută de Comisie nu există, este nesustenabilă.

Altfel spus, din perspectiva recurentei-reclamante, aceasta ar fi declarat şi achitat accize conform documentelor contabile iar inspectorii fiscali nu ar fi luat în calcul declaraţiile rectificative aferente lunii ianuarie 2013, martie 2013 şi aprilie 2014.

De asemenea, societatea mai susţine că echipa de control pe de-o parte nu a ţinut cont de valoarea banderolelor ce trebuia dedusă din valoarea accizelor iar, pe de altă parte, la calculul de accize stabilit a fost inclusă şi valoarea produselor comerciale ce aveau accizele achitate.

Intimata pârâtă în mod contrar susţine că incidente în cauză sunt prevederile art. 84 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora, în situaţia în care pe parcursul inspecţiei fiscale contribuabilul depune sau corectează declaraţiile fiscale aferente perioadelor şi impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor venituri ce constituie obiectul inspecţiei fiscale, acestea nu sunt luate în considerare de către organul fiscal.

Din perspectiva acestui text de lege echipa de control în mod corect a apreciat că nu pot fi luate în considerare declaraţiile rectificative depuse de societate la doi ani de la data operaţiunilor generatoare de taxe şi impozite, constatate de inspectorii antifraudă în timpul controlului desfăşurat în luna mai a anului 2015.

Şi dacă ar fi fost luate în considerare toate declaraţiile rectificative depuse de contribuabil, acestea nu ar fi acoperit în totalitate diferenţele de accize constatate la control, în condiţiile în care societatea nu a probat susţinerile sale, refuzând totodată şi administrarea probei cu expertiză judiciară.

În ceea ce priveşte afirmaţia ce vizează valoarea banderolelor, judecătorul fondului în mod corect a reţinut că aceasta este nefondată deoarece la recalcularea stocului de alcool şi implicit a accizelor datorate s-a ţinut cont de valoarea banderolelor de marcare fiscală, care oricum este nesemnificativă faţă de accizele nedeclarate la termen, precum şi de produsele achiziţionate cu accize plătite.

Afirmaţia recurentei-reclamante potrivit căreia nici dispoziţiile art. 20626 alin. (1) lit. d) şi j) din Legea nr. 571/2003 nu ar fi aplicabile întrucât societatea ar fi ţinut evidenţe exacte şi actualizate cu privire la materiile prime, lucrările în derulare şi produsele accizabile finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale şi expediate din antrepozitele fiscale, este nesustenabilă deoarece documentaţia existentă la dosar relevă situaţia potrivit căreia între stocurile scriptice de produse finite îmbuteliate înscrise în evidenţele antrepozitarului la data de 05.05.2015 şi stocurile faptice identificate în antrepozitul fiscal cu ocazia inventarierii, a rezultat un plus faţă de stocul scriptic de 105 pet-uri 3 litri H. cu aromă de caisă de 17% (315 litri) marcate fiscal, neoperat însă în sistemul contabil şi de gestiune al antrepozitarului.

Un alt aspect constatat de echipa de control este şi acela potrivit căruia din totalul produselor finite ambalate în sticle şi pet-uri de capacităţi diferite, o parte dintre acestea, aflate în hala de producţie, ambalate în folie de plastic şi/sau ambalate nu erau marcate fiscal şi nu erau operate în sistemul contabil de gestiune al antrepozitarului.

Şi cu privire la aceste aspecte afirmaţiile recurentei-reclamante nu reprezintă decât simple alegaţii, societatea neaducând nici o probă în susţinere. Astfel autoritatea pârâtă a reţinut în mod corect în soluţionarea plângerii prealabile că, indiferent de situaţie, societatea nu a prezentat documente justificative privind spargerea sticlelor şi, oricum, nu pot fi sparte în procesul de îmbuteliere peste 100.000 de bucăţi.

Pe de altă parte, materia primă utilizată în procesul de fabricaţie a băuturilor alcoolice produse în antrepozitul fiscal este alcoolul etilic iar la data de 05.05.2015 în antrepozitul fiscal a fost identificat un stoc faptic de 4.770 litri alcool etilic rafinat 96% volum alcool; or, comparând stocul faptic cu stocul scriptic pus la dispoziţie de reprezentantul societăţii (5.014 litri) s-a constatat o diferenţă în minus de 244 litri alcool etilic rafinat, neoperat în sistemul contabil de gestiune al antrepozitului.

Un alt aspect constatat de echipa de verificare este acela potrivit căruia în evidenţele contabile ale operatorului economic nu figurează înregistrată cantitatea de 500 litri lichior de mentă vrac (aflată în rezervor de inox în vederea îmbutelierii).

Toate aceste chestiuni nu au fost infirmate de recurenta-reclamantă prin depunerea unor documente justificative ori alte înscrisuri care să determine formarea unei alte opinii a judecătorului fondului.

În altă ordine de idei susţine că în mod corect dispoziţiile art. 20626 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 571/2003 au constituit temeiul Deciziei nr. 038/22.04.2016, deoarece potrivit acestui text de lege orice antrepozitar autorizat are obligaţia să înştiinţeze autorităţile competente despre orice modificare pe care intenţionează să o aducă asupra datelor iniţiale în baza cărora a fost emisă autorizaţia de antrepozitar cu minimum 5 zile înainte de producerea modificării.

Or, recurenta-reclamantă nu a înştiinţat organele competente de faptul că prin peretele ce desparte hala de producţie aparţinând S.C. A. S.R.L. de crama ce aparţine S.C. D. S.A., în partea superioară, la o distanţă de aproximativ 1 m de tavanul construcţiei, în dreptul rezervoarelor de stocare din hala de producţie, codificate cu nr. 1 pe schiţa antrepozitului fiscal, a fost identificată o spărtură de aproximativ 30 cm x 40 cm, protejată cu capac din material PVC fixat cu holşuruburi care fac legătura dintre hala de producţie aparţinând S.C. A. S.R.L. şi crama aparţinând S.C. D. S.A. şi care permite trecerea a cel puţin două ţevi de dimensiunea 1, 1/2.

Este important de precizat faptul că cele două rezervoare de stocare din inox codificate cu nr. 1 au prevăzute fiecare la partea superioară racord alimentare în T din ţeavă inox care se cuplează la o singură conductă. Iar un număr de trei segmente conductă de aproximativ 2 metri au fost identificate în cramă ca aparţinând S.C. D. S.A..

În acelaşi context, este relevant faptul că în hala de producţie aparţinând antrepozitului fiscal S.C. A. S.R.L. accesul se face printr-o uşă metalică conform schemei.

Astfel, în această hală au fost identificate două linii tehnologice de îmbuteliere capsare şi etichetare a băuturilor alcoolice, 11 rezervoare de stocare din inox corespunzător schemei antrepozitului fiscal şi 11 rezervoare din material PVC/cub, capacitate 1000 litri dintre care numai 2 sunt prevăzute ca fiind amplasate în schiţa antrepozitului fiscal.

Toate aceste chestiuni nu au fost infirmate de recurenta-reclamantă prin depunerea unor documente justificative ori alte înscrisuri care să determine formarea unei alte opinii a judecătorului fondului, motiv pentru care considerăm că şi cel de-al treilea motiv de recurs este nefondat.

4) Referitor la afirmaţia potrivit căreia măsura de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal nu ar fi trebuit stabilită atâta vreme cât dosarul penal nu a fost soluţionat susţine că actul administrativ nu a fost emis în temeiul art. 369 alin. (2) lit. b) pct. 2 din Legea nr. 227/2015 astfel încât nu poate fi avută în vedere o astfel de ipoteză.

5) Instanţa de fond analizând susţinerile si înscrisurile depuse de părţi precum şi normele legale incidente, în mod corect a apreciat asupra legalităţii şi temeiniciei actelor administrative contestate în cauză.

Judecătorul fondului nu a preluat în întregime apărările sale, aşa cum susţine recurenta-reclamantă, ci, urmare a examinării apărărilor şi actelor deduse judecăţii, a reţinut că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, relevând printr-o motivare coerentă şi lipsită de contradicţii sau de ambiguităţi, considerentele de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia de respingere a acţiunii.

Astfel, şi din perspectivă formală, hotărârea atacată cuprinde considerentele referitoare la susţinerile părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se considerentele potrivit cărora au fost însuşite respectiv respinse apărările părţilor.

De asemenea, şi prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ce garantează dreptul la un proces echitabil, au fost respectate întrucât motivarea hotărârii cuprinde argumentele decisive pentru soluţionarea cauzei.

De altfel, recursul promovat este în fapt o reiterare a aspectelor menţionate în cererea de chemare în judecată formulată în faţa instanţei de fond, necuprinzând veritabile critici care să înfrângă legalitatea hotărârii atacate. Astfel aşa cum rezultă din lecturarea cererii de chemare în judecată respectiv a recursului promovat, recurenta-reclamantă a respectat întru totul linia de argumentaţie susţinută în faţa instanţei de fond în sensul că a păstrat atât aşezarea în pagina cât şi formularea criticilor, acestea regăsindu-se în oglindă în ambele cereri.

4.2. Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată ca nefondate reioterînd în esenţă cele susţinute prin cererea de recurs.

În drept a invocat art. 205 alin. (2) şi art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 alin. (6) C. proc. civ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 07 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantă şi a apărărilor formulate de intimatul pârâtă se reţin următoarele

Într-un prim motiv de recurs reclamanta invocă, similar celor susţinute în faţa instanţei de fond, nulitatea Deciziei nr. 038/22.04.2016 de revocare a autorizaţiei sale de antrepozit fiscal, ca urmare a faptului că la şedinţa din 21.04.2016 a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate la care a participat şi recurenta şi în care s-au discutat aspectele cu privire la propunerea de revocare a autorizaţiei nu a fost întrunit cvorumul Comisiei.

Relativ la această susţinere instanţa de recurs are în vedere că modul de desfăşurare a activităţii Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate este reglementat de OMFP nr. 219/2016 privind instituirea şi aprobarea componenţei Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia.

Anexa 1 la OMFP nr. 219/2016 stabileşte componenţa Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, arătând că aceasta se compune din cinci membrii, după cum urmează:

1. Secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice, coordonator al Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - membru, preşedinte

2. Directorul general al Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - membru, vicepreşedinte

3. Directorul general al Direcţiei generale juridice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - membru

4. Directorul general al Direcţiei generale de legislaţie Codul fiscal şi reglementări vamale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - membru

5. Şeful Serviciului accize 1 sau, în lipsa acestuia, Şeful Serviciului accize 2 din cadrul Direcţiei generale de legislaţie Codul fiscal şi reglementări vamale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - membru

În Notele la Anexa 1 a OMFP nr. 219/2016 se stabilesc reguli potrivit cărora se poate face înlocuirea membrilor Comisiei, după cum urmează:

"În cazuri justificate, preşedintele Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate este înlocuit de vicepreşedinte, care exercită atribuţiile preşedintelui, inclusiv dreptul de vot.

În cazuri justificate, membrii Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate prevăzuţi la pct. 2, 3 şi 4 pot desemna în scris un alt membru al comisiei, sau o persoană din cadrul direcţiei generale, care să exercite drepturile derivate din calitatea de membru. După caz, aceştia pot stabili şi limite ale mandatului.

Un membru al Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate nu poate primi decât o singură împuternicire în baza căreia să reprezinte un alt membru al comisiei."

În speţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, din partea introductivă a Procesului-verbal încheiat la data de 21.04.2016, rezultă că la şedinţa Comisiei au participat:

- vicepreşedintele Comisiei şi Directorul general al Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific în baza mandatului acordat de preşedintele Comisiei;

- Directorul general al Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - membru, vicepreşedinte;

- Directorul general al Direcţiei generale juridice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - membru,

- Şef serviciu Accize 2 din cadrul Direcţiei generale de legislaţie Codul fiscal şi reglementări vamale în baza mandatului acordat de Directorul general al Direcţiei generale de legislaţie Codul fiscal şi reglementări vamale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;

- Şef serviciu Accize 1 în cadrul Direcţiei generale legislaţie Codul fiscal şi reglementări vamale

În consecinţă a fost respectată componenţa comisiei aşa cum aceasta este reglementată prin Anexa 1 a OMFP nr. 219/2016 precum şi art. 2 alin. (1) din Anexa 2 la OMFP nr. 219/2016 potrivit căruia: "Comisia funcţionează în prezenţa a minimum 4 (patru) membri titulari din numărul total de 5 (cinci) membri."

Din Procesul-verbal al şedinţei Comisiei din data de 21.04.2016 rezultă într-adevăr că lucrările şedinţei au fost întrerupte din lipsă de cvorum, întrucât reprezentantul Direcţiei generale juridice a fost solicitat cu alte probleme urgente, însă nu se confirmă susţinerea recurentei reclamante în sensul că audierea sa s-a făcut anterior suspendării şedinţei şi în lipsa reprezentantului Direcţiei generale juridice, recurenta reclamantă nedovedind această susţinere.

Pe de altă parte, chiar în ipoteza în care s-ar reţine ca fiind veridică susţinerea recurentei, aceasta nu poate conduce la concluzia că Decizia nr. 038/22.04.2016 de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal este afectată de nulitate deoarece din dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Anexa 2 - Regulament de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate la OMFP nr. 219/2016, care reglementează atribuţiile comisiei (sfera sa de competenţă) precum şi din art. 9 alin. (1) al aceleiaşi Anexe, care reglementează deciziile adoptate de comisie ca fiind acte administrative rezultă că aceasta este un organ administrativ la lucrările căruia pot fi invitaţi persoanele fizice sau juridice ale căror situaţii de fapt şi de drept sunt supuse analizei Comisiei.

Raportat la reglementarea incidentă în speţă instanţa de recurs reţine că în condiţiile în care Regulamentul de funcţionare al Comisiei prevede doar aptitudinea acesteia de a invita la lucrările sale persoanele ale căror situaţii de fapt şi de drept sunt supuse analizei, iar nu o obligaţie în acest sens, chiar audierea reclamantei fără întrunirea condiţiei de cvorum a Comisie nu poate conduce la nulitatea deciziei adoptate în aceste condiţii.

Pe de altă parte, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate nu este un organ administrativ jurisdicţional care să funcţioneze potrivit principiilor nemijlocirii sau continuităţii specifice doar procedurilor jurisdicţionale.

Referitor la susţinerile recurentei privind lipsa unor motive proprii ale Comisiei care să fie apte a conduce la adoptarea unei decizii de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal observându-se decizia contestată se reţine că în cuprinsul acesteia sunt menţionate procesul-verbal nr. x/24.09.2015 încheiat de Direcţia Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF precum şi procesul-verbal de control nr. x/SSV/13.05.2015 întocmit de Direcţia Supraveghere şi Control Vamal precum şi constatările de fapt ale organelor de control reţinute ca relevante de către Comisie şi care au format convingerea acesteia că se impune a se adopta o decizie de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal a recurentei reclamante.

De altfel, din modul în care este reglementată activitatea Comisiei, rezultă că aceasta nu îşi poate baza deciziile pa baza constatărilor sale proprii, neavând competenţe în acest sens, ci, deciziile sale sunt bazate pe "notele de prezentare întocmite de direcţia de specialitate" care la rândul lor au ca fundament "sesizări primite de la organele cu atribuţii de control referitoare la activitatea operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul produselor accizabile" (art. 4 alin. (1) şi (3) din Anexa 2 la OMFP nr. 219/2016).

Or, în speţa dedusă judecăţii aceste dispoziţii legale au fost respectate, decizia supusă controlului judecătoresc fiind adoptată în baza constatărilor organelor cu atribuţii de control, constatări care au fost prezentate pe larg în cuprinsul deciziei şi au fost reţinute de Comisie ca fiind de natură a justifica măsura adoptată.

Faptul că recurenta reclamantă nu este de acord cu constatările pe care s-a bazat decizia Comisiei constituie, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, un aspect ce vizează temeinicia deciziei supusă controlului judecătoresc în cauză, iar nu un aspect de nelegalitate prin prisma nemotivării acesteia.

Raportat la situaţiile în care Comisia poate revoca autorizaţia de antrepozit fiscal se reţine că în cuprinsul Deciziei nr. 038/22.04.2016 prin care s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal acordată anterior reclamantei se menţionează expres că aceasta a fost adoptată în temeiul art. 369 alin. (2) lit. c) din Legea 227/2015, privind Codul fiscal.

Potrivit art. 369 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal (Legea 227/2015) autoritatea competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal când antrepozitarul autorizat nu respectă oricare dintre cerinţele prevăzute la art. 367, cu excepţia obligaţiei prevăzute la art. 367 alin. (1) lit. l).

Art. 367 din actualul Codul fiscal reglementând obligaţiile antrepozitarului autorizat arată în alin. (1):

"Orice antrepozitar autorizat trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: (...)

d) să ţină evidenţe exacte şi actualizate, pentru fiecare antrepozit fiscal în parte, cu privire la materiile prime, lucrările în derulare şi produsele accizabile finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale şi expediate din antrepozitele fiscale şi să prezinte evidenţele corespunzătoare, la cererea autorităţilor competente;

e) să ţină un sistem corespunzător de evidenţă a stocurilor din antrepozitul fiscal, inclusiv un sistem de administrare, contabil şi de securitate; (...)

j) să înştiinţeze autorităţile competente despre orice modificare pe care intenţionează să o aducă datelor în baza cărora a fost emisă autorizaţia de antrepozitar, cu minimum 5 zile înainte de producerea modificării;".

De altfel, în mod similar art. 20628 alin. (2) lit. c) din vechiul Codul fiscal prevedeau că autoritatea competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal când antrepozitarul autorizat nu respectă oricare dintre cerinţele prevăzute la art. 20626 sau la art. 20653 - 20655.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, instanţa de recurs, din analiza Deciziei nr. 038/22.04.2016, constată că în cuprinsul acesteia s-a reţinut încălcarea de către reclamantă, a dispoziţiilor art. 367 alin. (1) lit. d) e) şi j) din Legea 227/2015 (Codul fiscal în vigoare la momentul emiterii deciziei) similare dispoziţiilor art. 20626 alin. (1) lit. d), e) şi j) din Codul fiscal anterior şi la care art. 369 alin. (2) lit. c) din actualul Codul fiscal face expres trimitere.

Ca urmare nu pot fi reţinute ca fiind fondate susţinerile recurentei reclamante întemeiate pe dispoziţiile vechiul Codul fiscal, în vigoare la data întocmirii proceselor-verbale de control care au stat la baza emiterii deciziei dar nu şi la data emiterii acesteia, în sensul că situaţiile expuse la punctul 1 în Decizie, cu trimitere la faptele din Procesul-verbal nr. x/24.09.2015 nu se încadrează în cele prevăzute de art. 20628 Codul fiscal.

Dimpotrivă din analiza pct. 1 al deciziei contestate în cauză se reţine că s-au prezentat de către Comisie împrejurări de fapt care au fost încadrate în mod corespunzător ca încălcări ale obligaţiilor antrepozitarului autorizat reglementate de art. 20626 alin. (1) lit. d) şi e) din Codul fiscal anterior (actual art. 367 alin. (1) lit. d) şi e) din Codul fiscal), chiar dacă în cadrul aceluiaşi punct al deciziei se fac referiri şi la alte împrejurări susceptibil a fi analizate din perspectiva art. 20552 din vechiul Codul fiscal.

Ca urmare speţa dedusă judecăţii nu poate fi analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 20552 din vechiul Codul fiscal care reglementează obligaţiile privind depunerea declaraţiilor de accize deoarece o astfel de împrejurare nu a fost reţinută de Comisie ca fiind relevantă în soluţia adoptată prin Decizia nr. 038/22.04.2016.

Relativ la susţinerile recurentei în sensul că dosarul penal ce privea activitatea sa nu a fost soluţionat şi, ca urmare, până la soluţionarea acestuia nu putea fi emisă o decizie de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, se observă din nou că recurenta reclamantă îşi întemeiază susţinerile pe dispoziţiile vechiul Codul fiscal, art. 20628 alin. (3), deşi, aşa cum s-a arătat anterior, Decizia nr. 038/22.04.2016 a fost întemeiată pe dispoziţiile noului Codul fiscal, în vigoare la data emiterii sale.

De aceea instanţa de fond face referire în considerentele sale la dispoziţiile art. 369 alin. (2) lit. b) pct. 2 din noul Codul fiscal care reglementează, în legislaţia în vigoare la emiterea deciziei, situaţia revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal în cazul antrepozitar persoană juridică, dacă aceasta sau oricare dintre administratorii săi a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunţat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracţiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d), după caz.

vechiul Codul fiscal prevedea în această materie potrivit art. 20628 alin. (3) invocat de recurenta reclamantă că: "Autoritatea competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal şi în cazul în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă pentru o infracţiune dintre cele reglementate de prezentul cod, de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 86/2006, cu completările ulterioare, de Legea nr. 241/2005, de Legea nr. 82/1991, republicată, de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Relevant este însă că nici actuala reglementare şi nici reglementarea anterioară în materie, nu interziceau autorităţii competente să procedeze la revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal anterior finalizării unui eventual proces penal ci, dispoziţiile legale din cele două reglementări conferă doar posibilitatea autorităţii fiscale de a revoca autorizaţia de antrepozit fiscal, dacă nu a făcut-o între timp pentru alte temeiuri, şi în baza hotărârii penale definitive de condamnare pentru anumite infracţiuni expres prevăzute de această dispoziţie legală.

Prin urmare, textul legal analizat nu interzice autorităţii cu competenţe în materie să procedeze la revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal în situaţia în care pentru aceleaşi împrejurări de fapt se fac şi cercetări de natură penală ci permite, adăugând un caz de revocare a autorizaţiei faţă de cele reglementate la alin. (2) al art. 20628 din vechiul Codul fiscal, autorităţii să procedeze la revocarea autorizaţiei şi în situaţia reglementată expres de art. 20628 alin. (3).

În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea art. 369 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal (Legea 227/2015) cu referire la nerespectarea de către recurenta reclamantă a dispoziţiilor art. 20626 alin. (1) lit. d) e) şi j) din Codul fiscal anterior (actual art. 367 alin. (1) lit. d) e) şi j) din Codul fiscal, Legea 227/2015) se reţine că din procesul-verbal nr. x/24.05.2015 întocmit de inspectorii antifraudă din cadrul Directei Antifraudă fiscală precum şi procesul-verbal de control nr. x/SSV/13.05.2015 întocmit de Direcţia Supraveghere şi Control Vamal sunt prezentate fapte concrete care se circumscriu ipotezei normei juridice avute în vedere la adoptarea Deciziei nr. 038/22.04.2016 reţinute ca atare atât prin Decizia nr. 074/31.08.2016 prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă formulată de recurenta reclamantă cât şi prin hotărârea instanţei de fond.

Astfel prin Decizia nr. 038/22.04.2016 de revocarea a autorizaţiei de antrepozit fiscal, avându-se în vedere procesul-verbal nr. x/24.05.2015 întocmit de inspectorii antifraudă din cadrul Directei Antifraudă Fiscală s-a reţinut că recurenta reclamantă nu a ţinut o evidenţă strictă şi actualizată cu privire la stocurile de materii prime, materiale, semifabricate şi produse finite, avându-se în vedere produsul finit, băutură alcoolică spirtoasă cu denumirea vodcă G..

De asemenea, cu privire la acelaşi produs finit, din analiza documentelor din dosarele livrărilor intracomunitare s-a reţinut că au rezultat neconcordanţe care au condus la concluzia că s-au efectuat livrări duble cu aceleaşi documente de însoţire.

În acelaşi sens s-a reţinut că SC. I. S.R.L., o altă societate din grupul J., care a efectuat încasări de la beneficiarii S.C. A. S.R.L., în unele situaţii, a încasat de la beneficiari sume mai mari decât valoarea facturilor emise de S.C. A. S.R.L.

În perioada supusă verificării s-a arătat că recurenta reclamantă a calculat şi declarat accize aferente unei cantităţi de 41.789, 03 litri alcool pur, însă a comercializat cantitatea totală de 69.116,41 echivalent alcool pur, achiziţionând băuturi alcoolice din nomenclatorul propriu de fabricaţie în cantitate de 3.129, 24 litri echivalent alcool pur.

Diferenţa de 24.198,14 litri alcool pur reprezintă băuturi alcoolice comercializate pentru care societatea nu a calculat şi declarat accize.

Aceste împrejurări de fapt conturează concluzia autorităţii cu competenţe în materie în sensul că recurenta reclamantă a încălcat în calitatea sa de antrepozitar autorizat obligaţiile prevăzute de art. art. 20626 alin. (1) lit. d) şi e) din Codul fiscal anterior (actual art. 367 alin. (1) lit. d) şi e) din Codul fiscal, Legea 227/2015) aşa cum s-a reţinut şi prin Decizia nr. 038/22.04.2016.

Pe de altă parte din procesul-verbal de control nr. x/SSV/13.05.2015 întocmit de Direcţia Supraveghere şi Control Vamal s-a reţinut că recurenta nu a respectat obligaţia impusă de art. 20626 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal anterior (actual art. 367 alin. (1) lit. d)din Codul fiscal, Legea 227/2015) întrucât:

• între stocurile scriptice de produse finite îmbuteliate înscrise în evidenţele antrepozitarului la data de 05.05.2015 şi stocurile faptice identificate în antrepozitul fiscal cu ocazia inventarierii a rezultat un plus faţă de stocul scriptic de 105 pet-uri 3 litri H. cu aromă de caisă de 17% (315 litri), marcate fiscal neoperat în sistemul contabil şi de gestiune al antrepozitarului;

• din totalul produselor finite ambalate în sticle şi pet-uri de capacităţi diferite, o parte dintre acestea, aflate în hala de producţie, baxate în folie de plastic şi/sau ambalate nu erau marcate fiscal şi nu erau operate în sistemul contabil de gestiune al antrepozitarului;

• la data de 05.05.2015 în antrepozitul fiscal a fost identificat un stoc faptic de 4.770 litri alcool etilic rafinat, 96% vol. alc. Comparând cu stocul scriptic pus la dispoziţie de reprezentantul societăţii (5.014 litri) s-a constatat o diferenţă în minus de 244 litri alcool etilic rafinat, neoperat în sistemul contabil de gestiune al antrepozitului;

• s-a constatat că în evidenţele contabile ale operatorului economic nu figurează înregistrată cantitatea de 500 litri lichior de mentă vrac (aflată în rezervor de inox în vederea îmbutelierii).

Din acelaşi proces-verbal s-a reţinut nerespectarea de către recurenta reclamantă şi a obligaţiei prevăzute de art. 20626 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (actual art. 367 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 227/2015) rezultând din următoarele împrejurări:

- prin peretele care desparte hala de producţie aparţinând S.C. A. S.R.L. de crama aparţinând S.C. D. S.A., în partea superioară, la o distanţă de aproximativ 1 m de tavanul construcţiei, în dreptul rezervoarelor de stocare din hala de producţie, codificate cu nr. 1 pe schiţa antrepozitului fiscal, a fost identificată o spărtură de aprox. 30 cm x 40 cm, protejată cu capac din material PVC fixat cu holşuruburi care face legătură dintre hala de producţie aparţinând S.C. A. S.R.L. şi crama aparţinând S.C. D. S.A. şi care permite trecerea a cel puţin două ţevi de dimensiunea 1, 1/2. Cele două rezervoare de stocare din inox codificate cu nr. 1 au prevăzute fiecare la partea superioară racord alimentare în T din ţeavă inox care se cuplează la o singură conductă. Un număr de trei segmente conductă de aproximativ 2 metri au fost identificate în crama aparţinând S.C. D. S.A.;

- în hala de producţie aparţinând antrepozitului fiscal S.C. A. S.R.L., au fost identificate două linii tehnologice de îmbuteliere capsare şi etichetare a băuturilor alcoolice, 11 rezervoare de stocare din inox, corespunzător schemei antrepozitului fiscal şi 11 rezervoare din material PVC/cub, capacitate 1.000 litri, dintre care numai două sunt prevăzute în schiţa amplasamentului antrepozitului fiscal.

Or, deşi recurenta reclamantă a formulat apărări faţă de unele din aceste constatări care au fundamentat decizia Comisiei de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, nu a făcut dovada contrară împrejurărilor pe care s-a fundamentat decizia contestată.

În aceste condiţii în mod temeinic instanţa de fond a avut în vedere la soluţionarea cauzei dispoziţiile art. 73 C. proc. civ. fiscală (Legea 207/2015) potrivit cărora:

"Contribuabilul/Plătitorul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale şi a oricăror cereri adresate organului fiscal.", arătând şi că pe parcursul procesului sarcina probei incumbă tot reclamantei, care trebuia să facă dovada susţinerilor sale cu privire la situaţia de fapt, însă, deşi a propus proba cu interogatoriul pârâtei, a fost decăzută din dreptul de a mai administra această probă, potrivit art. 194 lit. e) C. proc. civ., renunţând în mod expres la ea în procedura scrisă prealabilă .

De asemenea, deşi instanţa de fond a pus în vedere reclamantei, la termenul de judecată din data de 03.02.2017, să depună, cu 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, propunerea de obiective pentru expertiza judiciară propusă în apărare, la data de 10.03.2017, reclamanta a depus cerere prin care a înţeles să renunţe la proba cu expertiză .

Or, potrivit dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., "cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".

În acelaşi context Înalta Curte subliniază şi că recursul este o cale de atac extraordinară şi nedevolutivă care are ca scop "să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile" (art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. Ca urmare, aspectele ce ţin exclusiv de starea de fapt pe care instanţa de fond şi-a fundamentat hotărârea exced controlului judiciar efectuat de instanţa de recurs, nefiind susceptibile a fi încadrate nici în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Partea este ţinută să probeze starea de fapt susţinută prin cererea sa în faţa instanţei de fond, neputând să repună în discuţie aceste împrejurări pe calea controlului judiciar de legalitate pe care îl efectuează instanţa de recurs.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3698 din data de 13 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.