Scope of national disciplinary commission’s authority to exceed territorial proposal when individualizing architect’s sanction

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin acţiunea înregistrată iniţial la data de 14.12.2016 pe rolul Tribunalului Maramureş, ulterior modificată, declinată în favoarea Curţii de Apel Cluj, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ordinul Arhitecţilor din România, Comisia naţională de disciplină şi Comisia teritorială de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România, a solicitat în principal anularea hotărârii nr. 13/11.11.2016 a Comisiei naţionale de disciplină din cadrul Ordinului arhitecţilor din România şi a Hotărârii nr. 1/7/14 iulie 2016 a Comisiei teritoriale de disciplină, iar în subsidiar reindividualizarea sancţiunii şi, raportat la faptele ce i se impută, aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, respectiv avertisment, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

2. Prin încheierea din 13 noiembrie 2017, Curtea de Apel Cluj a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în privinţa Hotărârii 1/7/14.07.2016 a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România, cu motivarea că instanţa de contencios administrativ este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului suspus judecăţii, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii prin care se solicită anularea aceleiaşi hotărâri pentru lipsa procedurii prealabile, cu motivarea că, fiind vorba de o operaţiune administrativă, nu este necesară parcurgerea unei proceduri prealabile.

3. Prin sentinţa nr. 74 din 21 martie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ordinul Arhitecţilor din România, Comisia naţională de disciplină din cadrul Ordinul Arhitecţilor din România şi Comisia teritorială de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu Comisia teritorială de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 1/7/14.07.2016 a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România, a anulat în parte Hotărârea nr. 13/11.11.2016 a Comisiei Naţionale de Disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România, în sensul că înlocuieşte sancţiunea aplicată reclamantului A. cu sancţiunea suspendării pe o perioada de 6 luni a dreptului de semnătură, a respins ca neîntemeiate restul capetelor de cerere. A obligat pârâţii Ordinul Arhitecţilor din România, Comisia naţională de disciplină din cadrul Ordinului Arhitecţilor din România, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale. A obligat reclamantul A. la plata către pârâta Comisia teritorială de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România a sumei de 2.517 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

III Recursurile formulate de reclamantul A. şi pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia naţională de disciplină

4. Reclamantul A. a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 74 din 21 martie 2018, a solicitat casarea în tot a sentinţei şi admiterea contestaţiei formulate.

5. În motivarea recursului, a prezentat considerentele sentinţei, a arătat că sentinţa este nelegală, instanţa de fond nu a avut in vederea dispoziţiile legale care reglementează întocmirea proiectelor tehnice, şi anume Legea nr. 51/1991 privind autorizarea construcţiilor şi normele de aplicare a acesteia precum şi reglementarea măsurile disciplinare în cadrul profesiei, nu a ţinut seama de apărările formulate pe baza probelor de la dosar, menţinând sancţiunea propusă de comisia teritoriala, anulând în parte hotărârea comisiei naţionale, respectiv a redus sancţiunea la 6 luni.

6. A arătat că interdicţia de a practica semnătura de complezenţă este prevăzută la cap. III, secţ. l, art. 13 alin. (2) pct. a, b, alin. (3) din Codul deontologic, dar acuzaţiile aduse nu au fost dovedite. Motivarea instanţei de fond privind practicarea semnăturii de complezenţă este combătută de planşele din proiecte depuse la dosar semnate în calitate de arhitect şi executate în această calitate. Un arhitect întocmeşte proiectul, dar partea de rezistenţă şi instalaţii din cadrul proiectului se face in colaborare cu ingineri constructori şi instalatori, aceasta nu înseamnă că practică semnătura de complezenţă. Semnătura unui arhitect nu este "de complezenţă", este o acţiune care îi implică întreaga responsabilitate în faţa autorităţilor, fiind direct răspunzător pentru proiectele realizate şi semnate.

7. Recurentul a arătat prevederile din Codul deontologic care prevăd că arhitectul are obligaţia ca pe proiectele pe care le-a elaborat şi/sau le-a coordonat să îşi menţioneze explicit titlul, numele şi calitatea în care le-a întocmit, a invocat faptul că nu este definită semnătura de complezenţă în legislaţie, astfel că acuzaţiile aduse de intimaţi nu pot fi considerate abateri disciplinare în condiţiile în care toate proiectele au fost realizate sub responsabilitatea sa ca arhitect.

8. Cu privire la neînregistrare a 7 proiecte, a mai arătat recurentul, instanţa de fond a reţinut că a invocat fapta unui terţ în privinţa neînregistrării, susţinând că neînregistrarea a fost urmarea unei neglijenţe a persoanei pe care a desemnat-o care nu l-a informat, iar după ce i s-a semnalat acest aspect a achitat suma de 350 RON reprezentând taxa de înregistrare şi a acoperit neregularitatea. Desigur că art. 10 lit. d) din Regulamentul cadru privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea filialelor teritoriale ale Ordinului Arhitecţilor din România instituie obligaţia de a solicita înregistrarea proiectelor de arhitectură, iar conform art. 97 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecţilor din România neînregistrarea proiectelor de arhitectură elaborate în vederea emiterii autorizaţiei de construire, demolare sau organizare de şantier constituie abatere disciplinară, dar a arătat că neregularitatea a fost imediat corectată, nu a avut consecinţe, astfel că sancţiunea este disproporţionată raportat la fapta acuzatoare, sunt prevăzute sancţiuni mai uşoare care conduc la realizarea scopului pentru care au fost instituite.

9. Exercitarea dreptului de semnătură în numele altor firme este o acuzaţie nefondată, nedovedită. Curtea a reţinut că prin nota explicativă dată în cursul cercetării disciplinare, înregistrată sub nr. x/12.10.2016, a recunoscut faptele, or, el a arătat că foşti studenţi-ingineri constructori au solicitat în ultimii ani să le coordoneze puţin proiectele pentru partea de arhitectură şi să le verifice proiectele proprii, a colaborat cu foşti studenţi-ingineri constructori, făcând împreună proiecte, el partea de arhitectură şi ei partea de rezistenţă, verifică ce fac ei şi finalizează proiectul care îi aparţine. Niciun arhitect nu poate realiza singur un proiect pentru că sunt chestiuni de specialitate ce exced profesiei, fiind nevoie de ingineri constructori si instalatori. Are contracte de colaborare pentru fiecare componentă a proiectului, dar proiectul general îi aparţine in calitate de arhitect, semnând in această calitate, iar cei care au executat partea de rezistenţă şi instalaţii au semnat pentru partea ce le revine.

10. Recurentul a invocat Normele Metodologice din 12 octombrie 2009 de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, art. 29, şi a arătat că, potrivit legislaţiei în domeniul construcţiilor, realizarea proiectelor tehnice pentru obţinerea autorizaţiei de construire/desfiinţare presupune specialitate în domeniul arhitecturii, construcţiilor şi instalaţiilor, fiind interzisă întocmirea acestora fără semnătura specialiştilor din cele 3 domenii.

11. Raportat la aceste dispoziţii, soluţia instanţei este vădit nelegală, întrucât consideră că proiectele întocmite împreună cu specialişti din domeniul construcţiilor şi instalaţiilor constituie semnătură de complezenţă şi exercitarea dreptului de semnătură în numele altor firme decât cele proprii, în condiţiile în care este obligatoriu ca documentaţiile tehnice să fie realizate împreună cu aceştia, deoarece arhitecţii au cunoştinţe de arhitectură şi nu se pot substitui celor două domenii, construcţii şi instalaţii.

12. Din documentele depuse, respective planşe şi elemente din proiecte, se poate observa că toate au fost semnate în calitate de arhitect-şef de proiect, persoanele care semnează alături de el sunt ingineri constructori care au contribuţie la partea de rezistenţă şi structura în cadrul proiectelor, organizaţi în diferite forme de exercitare a profesiei. În opinia pârâţilor intimaţi, respectarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi a normelor de aplicare constituie abatere disciplinară şi este aplicată sancţiunea suspendării dreptului de semnătură.

13. Abaterile reţinute în decizia de sancţionare, şi anume motivul că a semnat 4 proiecte de arhitectură în cadrul unor alte persoane juridice decât cele declarate ca fiind propria forma proprie de exercitare a profesiei, concluzie la care s-a ajuns motivând că nu sunt cronologice numerele proiectelor, ceea ce ar indica practicarea semnăturii de complezenţă, nu sunt dovedite.

14. Cu privire la încălcarea interdicţiei de a denigra un coleg, art. 76, 83 din Codul deontologic, acuzaţia este nefondată, nu a adus acuzaţii nefondate în scopul de a denigra, ci şi-a exprimat indignarea faţă de maniera abuzivă în care este supus unor cercetări disciplinare de către propria structură profesională care şi-a făcut un scop din sancţionarea sa pentru fapte care nu sunt dovedite. Dispoziţiile art. 76 din Codul deontologic sancţionează calomnierea şi denigrarea publică a unui coleg, or, apărările sale cu ocazia cercetării disciplinare nu pot să fie considerate ca întrunind aceste condiţii, ele nu au fost făcute public, ci doar invocate ca şi apărări la comisie.

15. Pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia naţională de disciplină a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 74/21.03.2018 şi a încheierii din 13.11.2017, a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în privinţa Hotărârii nr. 1/7/14.07.2016 a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România şi respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în privinţa acestei hotărâri, casarea în parte a sentinţei recurate în sensul respingerii în tot a acţiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată, precum şi în sensul respingerii cererii reclamantului de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată.

16. În motivarea recursului, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a invocat greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii. A arătat că Legea nr. 184/2001 nu prevede posibilitatea contestării hotărârii comisiei teritoriale în faţa instanţelor de contencios administrativ, hotărârea nu este act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.

17. În primul rând, inadmisibilitatea acţiunii in privinţa Hotărârii nr. 1/7 din 14.07.2016 este justificată prin raportare la normele speciale ce guvernează răspunderea disciplinară a arhitecţilor, precum art. 39 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, art. 39 alin. (3) şi (4), art. 101 alin. (2) din Regulamentul de organizare si funcţionare a OAR, art. 101 alin. (3), art. 113 alin. (2) din Regulamentul de organizare si funcţionare a OAR, din coroborarea cărora rezultă că sancţiunile "avertisment" şi "vot de blam" prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. a) si b) se dispun de către Comisiile teritoriale de disciplină, iar suspendarea dreptului de semnătură şi suspendarea calităţii de membru prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. c) şi d) se dispun de către Comisia naţională de disciplină, la propunerea comisiilor teritoriale de disciplină. De asemenea, reglementările cu caracter special în materia răspunderii disciplinare a arhitectului stabilesc şi căile de atac împotriva hotărârilor prin care s-au aplicat sancţiuni disciplinare, art. 39 alin. (5) din Legea nr. 184/2001, art. 39 alin. (6) din Legea nr. 184/2001. În consecinţă, reglementând căile de atac împotriva hotărârilor comisiilor de disciplină, legea specială recunoaşte posibilitatea de a formula contestaţie împotriva hotărârii comisiei teritoriale de disciplină la Comisia naţională de disciplină doar dacă este o hotărâre prin care s-a aplicat una din sancţiunile prevăzute la art. 39 alin. (2) lit. a) şi b), nu şi împotriva hotărârilor prin care s-a propus aplicarea de către Comisia naţională de disciplină a sancţiunilor prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. c) şi d).

18. În al doilea rând, a arătat recurentul, acţiunea vizând Hotărârea nr. 1/7/14.07.2016 este inadmisibilă şi dacă se raportează la dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, întrucât nu este un act administrativ în înţelesul acestei legi, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, raportul juridic în planul răspunderii disciplinare a reclamantului nu s-a născut prin această hotărâre, ci în baza Hotărârii nr. 13/11.11.2016 a Comisiei naţionale de disciplină.

19. Respingerea excepţiei inadmisibilităţii apare ca neîntemeiată faţă de modalitatea contradictorie în care instanţa a soluţionat cauza prin lărgirea cadrului procesual pasiv şi prin soluţionarea acţiunii în privinţa acestei hotărâri în contradictoriu cu emitentul acesteia. În realitate, instanţa a apreciat că hotărârea comisiei teritoriale este în fapt un act administrativ, motiv pentru care a dispus introducerea in cauză a emitentului actului (soluţie complet nefundamentată dacă e vorba despre o operaţiune administrativă, premergătoare emiterii actului administrativ) şi a soluţionat cererea în contradictoriu cu această entitate.

20. Or, în acest context al soluţionării acţiunii referitoare la Hotărârea nr. 1/7/14.07.2016, dacă este vorba despre un act administrativ, instanţa era ţinută să observe că în privinţa acestei hotărâri nu a fost urmată procedura plângerii prealabile impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acţiunii împotriva hotărârii comisiei teritoriale de disciplină.

21. În egală măsură, dacă s-a reţinut caracterul de operaţiune administrativă, instanţa era ţinută să constate că aceasta poate fi supusă controlului în contencios administrativ numai odată cu actul administrativ emis având la bază operaţiunea administrativă respectivă şi fără ca analiza legalităţii acestei operaţiuni să implice introducerea în cauză a emitentului operaţiunii.

22. Cu privire la anularea Hotărârii nr. 13/11.11.2016, a arătat că sentinţa este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 184/2001 si a prevederilor complementare în materie, sub aspectul competenţelor şi limitelor legale ale Comisiei naţionale de disciplină în soluţionarea propunerilor primite din partea comisiilor teritoriale de disciplină. Reclamantul nu a invocat "extinderea" perioadei suspendării dreptului de semnătură de la 6 luni la 12 luni ca motiv de nelegalitate a hotărârii Comisiei naţionale de disciplină, ci sub aspectul netemeiniciei. Or, dincolo de faptul că a reţinut săvârşirea faptei şi, mai mult, chiar şi proporţionalitatea sancţiunii prin raportare la Hotărârea Comisiei naţionale de disciplină, instanţa s-a pronunţat asupra unui motiv neinvocat şi reţinut eronat ca fiind de pretinsa nelegalitate.

23. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că, în realitate, Comisia naţională de disciplină nu este ţinută a respecta propunerea comisiei teritoriale de disciplină, aceasta putând să admită sau să respingă propunerea şi, de asemenea, să procedeze la individualizarea sancţiunii, întrucât, în soluţionarea propunerii comisiei teritoriale, Comisia naţională analizează şi soluţionează pe fond cauza. În acest sens sunt relevante prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 184/2001, art. 113 din Regulamentul OAR, art. 2 din Codul de procedură privind activitatea jurisdicţională a comisiilor de disciplină ale filialelor teritoriale şi cea a ordinului, aprobat prin Hotărârea Consiliului naţional nr. 551 din 24.02.2006.

24. În cauza de faţă, chiar instanţa de fond a reţinut că sancţiunea suspendării dreptului de semnătură pe o perioadă de 12 luni, astfel cum a fost aplicată prin Hotărârea nr. 13/11.11.2016, este prevăzută de lege şi este proporţională cu gravitatea faptelor reţinute, analiza şi soluţia instanţei referitoare la critica privind proporţionalitatea faptei, astfel cum este reţinută în considerentele hotărârii recurate, făcând în mod expres trimitere la Hotărârea Comisiei naţionale de disciplină.

25. Recurentul a mai arătat că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este nelegală, având în vedere nelegalitatea anulării în parte a Hotărârii nr. 13/11.11.2016, pentru considerentele anterior expuse.

IV Apărările formulate de intimaţii Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia naţională de disciplină şi Comisia teritorială de disciplină a Filialei Teritoriale Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România

26. Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia naţională de disciplină a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat, întrucât instanţa de fond a reţinut în mod corect, legal şi întemeiat, că reclamantul a săvârşit faptele care au fost reţinute în sarcina sa ca abateri disciplinare şi pentru care a fost angajată răspunderea disciplinară.

27. A prezentat aspectele reţinute în hotărârea contestată şi, nu în ultimul rând, aşa cum a reţinut în mod just şi instanţa de fond, în faţa comisiei teritoriale, dar şi in fata Comisiei naţionale de disciplină, prin poziţia scrisă transmisă de reclamant, acesta a recunoscut în esenţă practicarea semnăturii de complezenţă, arătând care este modul său de lucru cu "colaboratorii săi ingineri" cărora le semnează proiectele, pretinzând că le verifică ciorne ale proiectelor. Practic, în această modalitate de lucru aplicată de reclamant, soluţiile de arhitectură sunt deja schiţate de către ingineri la data înaintării ciornelor către reclamant, acesta recunoscând că nu el elaborează proiectele. Modalitatea de lucru descrisă de reclamant, dincolo de recunoaşterea expresă din partea acestuia a practicării semnăturii de complezenţă, susţine pe deplin săvârşirea acestei abateri disciplinare.

28. A arătat că din probele administrate în faţa comisiilor de disciplină rezultă că reclamantul şi-a exercitat în mod formal dreptul de semnătură pe toate cele 4 proiecte de arhitectură ce au făcut obiectul sesizării de cercetare disciplinară a acestuia, pentru societăţi care nu au fost declarate ca forme de exercitare a profesiei, practicând astfel semnătura de complezenţă interzisă în mod expres de reglementările speciale în materie. În mod just instanţa de fond a reţinut săvârşirea faptelor pentru care recurentul-reclamant a fost sancţionat disciplinar şi, de asemenea, în mod just au fost înlăturate şi susţinerile acestuia în sensul că apărările sale nu ar fi fost analizate de comisiile de disciplină.

29. Cu privire la sancţiunea disciplinară aplicată, sancţiunea aplicată este proporţională cu gravitatea şi importanţa faptelor săvârşite de reclamant, iar reducerea acestei perioade, dincolo de nelegalitatea acestei măsuri prin raportare la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale (potrivit argumentelor expuse in cadrul recursului), nu asigură proporţionalitatea sancţiunii.

30. Cu atât mai puţin nu este justă aplicarea unei sancţiuni mai uşoare decât cea a suspendării dreptului de semnătură, aşa cum solicită recurentul-reclamant, în contextul in care reglementările în materie stabilesc cu titlu expres sancţiunile ce se aplică faptelor, sau cel puţin unora din faptele săvârşite de reclamant.

31. Comisia teritorială de disciplină a Filialei Teritoriale Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului declarat de către recurentul reclamant, în subsidiar respingerea recursului, în ce priveşte cererea de recurs declarată de Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia naţională de disciplină, a arătat că nu se opune admiterii acestuia. A solicitat obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

32. Cu privire la nulitatea recursului, a arătat că reclamantul nu numai că nu a invocat în mod expres vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., dar nici nu a adus în concret critici de nelegalitate împotriva sentinţei nr. 74/21.03.2018.

33. Cu titlu subsidiar, a arătat că recursul se impune a fi respins, niciuna din susţinerile recurentului regăsite în cererea de recurs nefiind întemeiată şi nici confirmată prin mijloacele de probă legal administrate în cauză, instanţa de fond realizând o corectă stabilire a situaţiei de fapt, prin aprecierea probaţiunii administrare şi prin raportare la aceasta, o corectă aplicare a normelor legale incidente, pronunţând o hotărâre justă, întemeiată şi în afara oricăror critici.

34. A prezentat aspectele reţinute în hotărârile contestate, subliniind faptul că în faţa comisiei teritoriale şi ulterior şi în faţa Comisiei Naţionale de Disciplină, recurentul a recunoscut practicarea semnăturii de complezenţă, modalitatea de lucru descrisă probând pe deplin săvârşirea acestei abateri disciplinare; cu privire la neînregistrarea proiectelor pentru care recurentul şi-a exercitat dreptul de semnătură, a recunoscut în mod expres şi această faptă, atât in faţa comisiilor de cercetare cât şi prin cererea de chemare în judecată, argumentul invocat nefiind de natură a înlătura existenţa faptei, în condiţiile în care responsabilitatea înregistrării proiectelor în vederea luării lor în evidenta aparţine arhitectului, chiar dacă acesta ar fi delegat o altă persoană care să îndeplinească această procedură.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

35. Asupra excepţiei nulităţii recursului formulat de reclamant, invocată prin întâmpinare de intimata pârâtă Comisia teritorială de disciplină a Filialei Teritoriale Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România, în raport de dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", examinând cererea de recurs, se reţin următoarele:

36. Prin cererea de recurs nu se precizează vreunul din motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. Unele din criticile formulate privesc stabilirea de către instanţa de fond a situaţiei de fapt, aprecierea necorespunzătoare a materialului probator, vizează netemeinicia şi nu constituie motiv de casare în sensul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., alte critici se referă la fapte care nu au fost reţinute prin hotărârea de sancţionare şi nu au fost analizate de instanţa de fond. Sunt invocate, însă, şi critici care pot fi circumscrise în concret, potrivit conţinutului acestora, raportat la considerentele sentinţei recurate, cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., care priveşte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, considerente pentru Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului formulat de reclamant.

37. Examinând motivele de recurs care se circumscriu cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ. şi se referă la nelegalitatea hotărârii, raportat la raportat la situaţia de fapt reţinută din probele administrate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

38. Situaţia de fapt reţinută este următoarea:

39. Prin Hotărârea nr. 1/7/14.07.2016 a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România s-au admis sesizările nr. 2526/24.05.2016 şi nr. 2540/07.06.2016 şi s-a propus Comisiei naţionale de disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România sancţionarea reclamantului cu suspendarea dreptului de semnătură pentru o perioadă de 6 luni pentru patru fapte, şi anume: practicarea semnăturii de complezenţă, denigrarea publică a unui coleg, nesolicitarea luării în evidenţă a 7 proiecte de arhitectură şi interdicţia de a exercita dreptul de semnătură în numele altor firme decât formele proprii de exercitare a profesiei.

40. S-a reţinut ca fiind încălcate următoarele prevederi: interdicţia de a practica semnătura de complezenţă - cap. III, secţ. 1, art. 13 alin. (2) pct. a, b, alin. (3) din Codul deontologic al profesiei de arhitect; nesolicitarea luării în evidenţă a proiectelor - art. 6 pct. 2 din H.G. nr. 932/2010 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001, art. 69 lit. j), art. 2 alin. (2) lit. e), art. 97 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecţilor din România; interdicţia de a exercita dreptul de semnătură în numele altor firme decât formele proprii de exercitare a profesiei - art. 18 alin. (1), (4) şi art. 19 alin. (1) şi secţ. 3, art. 37 alin. (1), (2) din Legea nr. 184/2001, art. 28, secţ. 3, art. 36, secţ. 4 din Codului deontologic, art. 83 pct. 5, 7, secţ. 1, cap. IX din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecţilor din România; interdicţia de a denigra un coleg - art. 76, 83 din Codul deontologic.

41. Prin Hotărârea nr. 13/11.11.2016 a Comisiei Naţionale de Disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România, s-a aplicat reclamantului sancţiunea suspendării dreptului de semnătură pentru o perioadă de 1 an.

42. Cu privire la interdicţia de a exercita dreptul de semnătură în numele altor firme decât formele proprii de exercitare a profesiei, nedepunerea spre luare în evidenţă a lucrărilor şi semnătura de complezenţă, s-a reţinut că reclamantul a semnat şi parafat patru proiecte de arhitectură în cadrul unor alte persoane juridice decât forma proprie de exercitare a profesiei, respectiv nu a depus spre luare în evidenţă proiectele realizate; s-a reţinut că practicarea semnăturii de complezenţă se confirmă prin probele depuse, respectiv cartuşele proiectelor nu conţin precizarea responsabilităţii celor care le-au întocmit, au cartuş comun, la rubrica "proiectant" sunt trecuţi diverşi ingineri, precum şi prin recunoaşterea reclamantului; s-a mai reţinut reţine că reclamantul şi-a însuşit proiecte pentru persoane juridice pentru care nu este înregistrat, şi anume S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A., S.C. D. S.R.L..

43. În drept, au fost reţinute prevederile cap. III, secţ. 1, art. 13 alin. (2) pct. a, b, alin. (3) din Codul deontologic al profesiei de arhitect; art. 6 pct. 2 din H.G. nr. 932/2010 - Normele metodologice ale Legii nr. 184/2001, art. 5, 7 din Codul deontologic, art. 97 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecţilor din România; art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 184/2001, art. 2, 3, 4, 9, 10, 13, 24, 28, 36, 37, 47 din Codul deontologic, art. 10 lit. d), art. 97 alin. (1) lit. f), art. 69 alin. g) din Regulamentul cadru privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea filialelor teritoriale ale Ordinului Arhitecţilor din România.

44. Reclamantul a solicitat în principal anularea hotărârilor, iar în subsidiar reindividualizarea sancţiunii şi aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, respectiv avertismentul. Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut că la baza emiterii hotărârii de sancţionare au stat probe administrate şi analizate pe larg şi efectiv în cuprinsul Hotărârii nr. 1/7/14.07.2016 a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord - Vest a Ordinului Arhitecţilor din România şi Hotărârii Comisiei naţionale de disciplină nr. 13/11.11.2016, s-a administrat proba cu înscrisuri, la dosarul disciplinar aflându-se proiectele de arhitectură analizate în cuprinsul actului de sancţionare şi declaraţia reclamantului.

45. Motivele de recurs referitoare la interdicţia de a practica semnătura de complezenţă şi exercitarea dreptul de semnătură în numele altor firme decât cele formele proprii sunt nefondate.

46. Raportat la situaţia de fapt reţinută şi la motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, prin care reclamantul a arătat faptul că nu a aplicat semnătura de complezenţă pe proiecte, toate proiectele au fost realizate sub îndrumarea sa, iar concluziile cu modul de întocmire a cartuşului pe planşe nu sunt de natură a conduce la concluzia că a încălcat normele legale, instanţa de fond a constatat că prin nota explicativă dată de către reclamant în cursul cercetării disciplinare, înregistrată sub nr. x/12.10.2016, reclamantul a recunoscut faptele, a arătat că foşti studenţi i-au solicitat în ultimii ani să le coordoneze puţin proiectele pentru partea de arhitectură şi să le verifice proiectele proprii, le-a coordonat partea de proiectare de arhitectură, având birou propriu de arhitectură, după verificare le-a semnat, la finalul notei explicative menţionând "promit că îmi voi îndeplini corect sarcinile ca arhitect şi nu voi semna aşa cum am semnat până acum de complezenţă". Faţă de situaţia de fapt şi activitatea descrisă ca fiind desfăşurată, nu rezultă exercitarea dreptului de semnătură potrivit prevederilor legale, ci în mod formal şi pentru societăţi care nu au fost declarate ca forme de exercitare a profesiei.

47. Contrar susţinerilor recurentului reclamant, dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect prevăd că dreptul de semnătură se poate exercita în cadrul birourilor individuale, birourilor asociate, societăţilor de proiectare sau altor forme de asociere constituite conform legii, iar conform art. 19 din lege, "(1) Modalitatea de exercitare a profesiei se declară de către arhitect şi se înregistrează la Ordinul Arhitecţilor din România. (2) Birourile individuale se pot asocia prin contract. (3) Raporturile contractuale se stabilesc între biroul individual şi client sau, în cazul birourilor asociate, aceste raporturi se stabilesc între unul dintre birourile individuale implicate şi client".

48. Potrivit art. 13 din Codul Deontologic al profesiei de arhitect din 21.05.2012, adoptat de Ordinul Arhitecţilor din România în temeiul art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 184/2001, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 342 din 21 mai 2012, "(1) Arhitectul are obligaţia ca pe proiectele pe care le-a elaborat şi/sau le-a coordonat să îşi menţioneze explicit titlul, numele şi calitatea în care le-a întocmit. (2) Sunt interzise: a) atribuirea de calităţi nereale; b) semnătura de complezenţă, aşa cum este definită la art. 37".

49. De asemenea, dispoziţiile art. 36 din Codul Deontologic prevăd că arhitectul cu drept de semnătură poate semna şi aplica parafa profesională încredinţată exclusiv pe documentaţiile/proiectele în al căror cartuş se menţionează explicit titlul, numele şi calitatea în care arhitectul respectiv a participat la lucrare şi care au fost elaborate în cadrul formei de exercitare a profesiei declarate în Tabloul Naţional al Arhitecţilor, iar art. 37 din Cod prevede imperativ că "Arhitectului cu drept de semnătură îi este interzisă semnătura de complezenţă, respectiv aplicarea parafei profesionale şi a semnăturii olografe pe documentaţii/proiecte supuse autorizării şi care nu au fost elaborate sub responsabilitatea sa, girând lucrarea întocmită de o persoană care nu este arhitect, de un arhitect fără drept de semnătură sau cu dreptul de semnătură suspendat şi acceptând astfel foloase necuvenite". De asemenea, potrivit art. 47 din Codul deontologic, arhitectul este răspunzător ca pe proiectele elaborate/coordonate în echipă de el sau sub responsabilitatea sa să fie menţionate explicit titlul, numele şi calitatea tuturor celor care au întocmit şi au desenat documentele respective sau, după caz, sunt coautori ai proiectului.

50. Dispoziţiile art. 29 din Normele Metodologice din 12 octombrie 2009 de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, invocate de recurent, nu se referă la modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură al arhitectului, reglementat de dispoziţiile legale expuse, ci privesc competenţele de elaborare a documentaţiilor tehnice de colective tehnice de specialitate, în sensul că acestea trebuie realizate numai sub semnătura unor cadre tehnice cu pregătire superioară care au absolvit cu diplomă recunoscută de statul român instituţii de învăţământ superior de specialitate în domeniul arhitecturii, construcţiilor şi instalaţiilor pentru construcţii, precizându-se faptul că aceştia trebuie să aibă drept de semnătură potrivit nivelelor de competenţă.

51. Cu privire la neînregistrarea a 7 proiecte la OAR, instanţa de fond a reţinut în mod corect că reclamantul invocă fapta unui terţ, susţinând că neînregistrarea a fost urmarea unei neglijenţe a persoanei pe care a desemnat-o care nu l-a informat, iar după ce i s-a semnalat acest aspect a achitat suma de 350 RON reprezentând taxa de înregistrare şi a acoperit neregularitatea, însă obligaţia de a solicita înregistrarea proiectelor de arhitectură pentru care s-a exercitat dreptul de semnătură şi, corelativ, răspunderea pentru îndeplinirea acestei obligaţii sunt personale, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. d) din Regulamentul-cadru privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea filialelor teritoriale ale Ordinului Arhitecţilor din România din 21.05.2012, care prevăd obligaţiile membrilor filialelor teritoriale, aceştia având obligaţia să solicite înregistrarea la filială a tuturor proiectelor de arhitectură pentru care au exercitat dreptul de semnătură, a proiectelor aferente documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, documentaţiei tehnice pentru autorizarea lucrărilor de demolare, documentaţiei tehnice pentru autorizarea lucrărilor aferente organizării executării lucrărilor, după caz. Plata ulterioară a taxei de înregistrare a proiectelor nu constituie, potrivit legii, o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare.

52. Motivul de recurs privind încălcarea interdicţiei de a denigra un coleg nu vor fi analizate. Această faptă, deşi a fost menţionată în Hotărârea nr. 1/7/14.07.2016 a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România, prin care s-a propus sancţionarea reclamantului, nu a fost reţinută şi sancţionată de Comisia naţională de disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România prin Hotărârea nr. 13/11.11.2016.

53. Pentru aceste motive, în raport de situaţia de fapt reţinută din probele administrate şi motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, în mod corect s-a constatat că faptele săvârşite de reclamant întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare sancţionate potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. f) şi g) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecţilor din România din 21.05.2012, care prevăd abaterile disciplinare privind parafa profesională, conform cărora "(1) Abaterile disciplinare, fără a fi o enumerare limitativă, pentru care se aplică sancţiunea disciplinară, stabilită de art. 39 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 184/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt: (...) f) practicarea semnăturii de complezenţă; g) neînregistrarea proiectelor de arhitectură elaborate în vederea emiterii autorizaţiei de construire/demolare sau organizare de şantier".

54. Susţinerea recurentului reclamant privind faptul că sancţiunea este disproporţionată raportat la fapta acuzatoare, fiind prevăzute sancţiuni mai uşoare care conduc la realizarea scopului pentru care au fost instituite, este nefondată.

55. Instanţa de fond a reţinut că proporţionalitatea sancţiunii se raportează la gravitatea faptei, respectiv la numărul faptelor comise, prin Hotărârea nr. 13/11.11.2016 a Comisiei naţionale de disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România fiind reţinută comiterea a trei fapte de o importanţă apreciabilă, vizând îndeplinirea atribuţiilor principale care revin reclamantului.

56. Potrivit dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 184/2001, sancţiunile disciplinare sunt expres prevăzute de alin. (2): a) avertismentul; b) votul de blam; c) suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a dreptului de semnătură; d) suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a calităţii de membru al Ordinului Arhitecţilor din România.

57. Sancţiunea suspendării dreptului de semnătură pe o perioadă de 6-12 luni este prevăzută expres de art. 97 alin. (1) lit. f) şi g) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecţilor din România din 21.05.2012 pentru practicarea semnăturii de complezenţă şi neînregistrarea proiectelor de arhitectură. Dispoziţiile art. 97 alin. (1) prevăd, astfel, fără a fi o enumerare limitativă, abaterile disciplinare privind parafa profesională pentru care se aplică sancţiunea disciplinară stabilită de art. 39 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 184/2011, printre acestea fiind abaterile disciplinare săvârşite de reclamant.

58. În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia naţională de disciplină împotriva sentinţei nr. 74/2018 din 21.03.2018 şi a încheierii din data de 13.11.2017, Înalta Curte reţine următoarele:

59. Motivul de recurs referitor la respingerea în mod greşit a excepţiei inadmisibilităţii cererii formulate împotriva Hotărârii nr. 1/7 din 14.07.2016 a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România, atât prin raportare la normele speciale ce guvernează răspunderea disciplinară a arhitecţilor, cât şi prin raportare la dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, este nefondat.

60. Susţine recurenta că legea speciala nu recunoaşte posibilitatea contestării directe in faţa instanţei de judecată a hotărârii comisiei teritoriale prin care s-a propus aplicarea uneia din sancţiunile prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea nr. 184/2001, precum şi faptul că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nu este un act administrativ

61. Înalta Curte reţine că dispoziţiile speciale care reglementează răspunderea disciplinară a membrilor Ordinului Arhitecţilor din România nu prevăd contestarea hotărârilor Comisiei teritoriale împotriva hotărârilor prin care s-a propus aplicarea de către Comisia Naţională de Disciplină a sancţiunilor prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. c) si d) din Legea nr. 184/2001.

62. Potrivit dispoziţiilor art. 39, membrii Ordinului Arhitecţilor din România răspund disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi, a codului deontologic al profesiei, a hotărârilor proprii adoptate de forurile de conducere abilitate ale Ordinului, precum şi pentru orice abateri săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia care aduc prejudicii prestigiului profesiei sau Ordinului, "2) Sancţiunile disciplinare sunt: a) avertismentul; b) votul de blam; c) suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a dreptului de semnătură; d) suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a calităţii de membru al Ordinului Arhitecţilor din România. (3) Sancţiunile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b) se aplică de către colegiul director teritorial, la propunerea comisiei teritoriale de disciplină. (4) Sancţiunile prevăzute la alin. (2) lit. c) şi d) se aplică de Consiliul naţional al Ordinului, la propunerile comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii comisiei de disciplină la nivel naţional. (5) Împotriva hotărârii comisiei teritoriale de disciplină, prin care s-a aplicat una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), se poate formula contestaţie la Comisia naţională de disciplină în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii. (6) Împotriva hotărârii Comisiei naţionale de disciplină, prin care s-a aplicat o sancţiune disciplinară prevăzută la alin. (2), se poate formula contestaţie la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii".

63. Rezultă din aceste dispoziţii că avertismentul şi votul de blam se aplică de colegiul director teritorial, la propunerea comisiei teritoriale de disciplină, iar suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a dreptului de semnătură se aplică de Consiliul naţional al Ordinului, la propunerile comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii comisiei de disciplină la nivel naţional. Se poate formula contestaţie la Comisia naţională de disciplină împotriva hotărârii comisiei teritoriale de disciplină prin care s-a aplicat una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), iar împotriva hotărârii Comisiei naţionale de disciplină prin care s-a aplicat o sancţiune disciplinară se poate formula contestaţie la instanţa de contencios administrativ. În acelaşi sens prevăd şi dispoziţiile art. 101 alin. (2) şi (3) şi art. 113 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecţilor din România.

64. Instanţa de fond nu a reţinut faptul că legea specială ar recunoaşte posibilitatea de a formula contestaţie împotriva hotărârii Comisiei teritoriale de disciplină sau faptul că această hotărâre este act administrativ. A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind anularea Hotărârii nr. 1/7/14.07.2016, având în vedere că Hotărârea nr. 1/7/14.07.2016 a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România are caracterul unei operaţiuni administrative, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care a stat la baza emiterii actului administrativ prin care s-a aplicat sancţiunea disciplinară.

65. Este necontestat faptul că actul administrativ care a produs efecte în ceea ce priveşte sancţionarea disciplinară, prin care s-a aplicat sancţiunea, este Hotărârea Comisiei naţionale de disciplină nr. 13/11.11.2016.

66. Prin această Hotărâre, Comisia naţională de disciplină a aplicat sancţiunea cu suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 12 luni, prin admiterea propunerii înaintate de Comisia teritorială de disciplină a Filialei Teritoriale Nord-Vest, concretizată prin Hotărârea nr. 1/7 din 14.07.2016, de sancţionare a pârâtului cu suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 6 luni, prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 184/2001, art. 39 alin. (2) lit. c).

67. Potrivit Hotărârii Comisiei teritoriale de disciplină nr. 1/7 din 14.07.2016, ca urmare a audierii părţilor şi analizării probelor, a rezultă că sunt întemeiate sesizările, s-a constatat încălcarea dispoziţiilor legale şi s-a dispus admiterea sesizărilor şi înaintarea dosarului către Comisia naţională de disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România, cu propunerea de suspendare a dreptului de semnătură pe o perioadă de 6 luni.

68. Faţă de cele reţinute din cele două Hotărâri, rezultă că, deşi Hotărârea nr. 1/7 din 14.07.2016 a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord-Vest nu constituie actul administrativ de aplicare a sancţiunii administrative, prin aceasta s-a constatat temeinicia sesizărilor, încălcarea dispoziţiilor legale, au fost admise sesizările şi a fost înaintată propunerea de suspendare a dreptului de semnătură pe o perioadă de 6 luni către Comisia naţională de disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România.

69. Înaintarea propunerii de către Comisia teritorială de disciplină a Filialei Nord-Vest către Comisia naţională de disciplină a fost determinată de faptul că, potrivit art. 39 din Legea nr. 184/2001, sancţiunea disciplinară cu suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a dreptului de semnătură se aplică de Consiliul naţional al Ordinului, la propunerile comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii comisiei de disciplină la nivel naţional.

70. Nu poate fi omis, însă, faptul că prin Hotărârea nr. 1/7 din 14.07.2016 se concretizează, în vederea producerii de efecte juridice, propunerea de aplicare a sancţiunii, astfel că această hotărâre se află la baza emiterii hotărârii de aplicare a sancţiunii disciplinare, împrejurare în raport de care în mod corect instanţa de fond a reţinut dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

71 Hotărârea nr. 1/7 din 14.07.2016 cuprinde toate constatările rezultate din verificările efectuate, propune aplicarea sancţiunii şi constituie actul de sesizare a Comisiei naţionale de disciplină, fiind act premergător Hotărârii prin care s-a aplicat sancţiunea disciplinară. Deşi nu constituie act administrativ, raportat la dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora instanţa este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ supus judecăţii, poate face obiectul controlului de legalitate efectuat de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare împotriva Hotărârii Comisiei naţionale de disciplină nr. 13/11.11.2016.

72. Contrar susţinerilor din recurs, instanţa de fond nu a apreciat că hotărârea comisiei teritoriale este în fapt un act administrativ. Faptul că a pus în discuţie cadrul procesual, iar reclamantul a precizat că înţelege să cheme în judecată şi Comisia teritorială de disciplină a Filialei Teritoriale Nord-Vest, nu conduce la această concluzie, în condiţiile în care instanţa nu a calificat actul ca fiind act administrativ, precizând că este o operaţiune administrativă.

73. Problema calităţii procesuale pasive a Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Teritoriale Nord-Vest nu va fi analizată, aceasta neformulând recurs în cauză, iar în ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii împotriva Hotărârii nr. 1/7 din 14.07.2016, motivată de faptul că nu a fost urmată procedura plângerii prealabile impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, motivul de recurs este nefondat, întrucât dispoziţiile invocate prevăd efectuarea procedurii prealabile în cazul actului administrativ individual.

74. Susţinerile din recurs referitoare la faptul că, dacă s-a reţinut caracterul de operaţiune administrativă, instanţa era ţinută să constate că aceasta poate fi supusă controlului in contencios administrativ numai odată cu actul administrativ emis având la bază operaţiunea administrativă respectivă, sunt nefondate, în condiţiile în care nelegalitatea Hotărârii Comisiei teritoriale de disciplină a Filialei Nord-Vest a fost invocată în cadrul acţiunii formulate împotriva actului administrativ, Hotărârea Comisiei naţionale de disciplină de aplicare a sancţiunii disciplinare.

75. În ceea ce priveşte motivul de recurs privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 39 alin. (4) (indicarea alin. (3) fiind eronată, atât în sentinţa recurată, cât şi în cererea de recurs) din Legea nr. 184/2001, întrucât reclamantul nu a invocat "extinderea" perioadei suspendării dreptului de semnătura de la 6 luni la 12 luni ca motiv de nelegalitate a hotărârii Comisiei Naţionale de Disciplină, astfel că instanţa s-a pronunţat asupra unui motiv neinvocat şi reţinut eronat ca fiind de nelegalitate, este fondat.

76. Instanţa de fond a reţinut ca întemeiat argumentul privind nelegalitatea hotărârii de sancţionare în sensul că, deşi s-a propus suspendarea dreptului de semnătură pentru 6 luni, comisia naţională a dispus suspendarea pentru 1 an, cu nesocotirea propunerii comisiei teritoriale de disciplină, motive pentru care a anulat în parte Hotărârea Comisiei Naţionale de Disciplină nr. 13/11.11.2016 şi a înlocuit sancţiunea aplicată reclamantului cu sancţiunea suspendării pe o perioada de 6 luni a dreptului de semnătură.

77. Reclamantul nu a invocat faptul că sancţiunea a fost aplicată cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 184/2001, care prevăd că "(4) Sancţiunile prevăzute la alin. (2) lit. c) şi d) se aplică de Consiliul naţional al Ordinului, la propunerile comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii comisiei de disciplină la nivel naţional", în sensul că, deşi Comisia teritorială de disciplină a propus sancţionarea reclamantului cu suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 6 luni, Comisia naţională de disciplină a dispus suspendarea dreptului de semnătură pentru o perioadă de 1 an.

78. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat faptul că, deşi s-a propus suspendarea semnăturii pentru 6 luni, Comisia Naţională extinde durata la 1 an, exagerând faptele şi făcând să pară că a participat la proiecte neconforme, cu toate că autorităţile locale competente să emită autorizaţiile le-au considerat ca fiind conforme. Motivele din cererea de chemare în judecată se referă, aşadar, la extinderea duratei sancţiunii la 1 an, deşi s-a propus sancţiunea pentru 6 luni, prin prisma unor aspecte de temeinicie referitoare la faptele constatate, apreciate de reclamant ca fiind exagerate de Comisia naţională, cu toate că au fost reţinute ca fiind conforme de autorităţile competente, nefiind formulate motive de nelegalitate în sensul reţinut de instanţa de fond.

79. În mod greşit instanţa de fond a analizat şi a reţinut nelegalitatea hotărârii de sancţionare pentru nesocotirea propunerii comisiei teritoriale de disciplină, raportat la împrejurarea că, deşi s-a propus suspendarea semnăturii pentru 6 luni, comisia naţională a dispus suspendarea dreptului de semnătură pentru un an.

80. Sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 39 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 184/2001 este "suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a dreptului de semnătură" şi se aplică de Consiliul naţional al Ordinului la propunerea comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii comisiei de disciplină la nivel naţional (art. 39 alin. (4).

81. Dispoziţiile legale prevăd imperativ sancţiunile disciplinare, competenţa de stabilire a acestora, fără a institui o obligaţie în sensul aplicării sancţiunii propuse sau în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii. Comisia naţională este cea care individualizează sancţiunea, în limitele prevăzute de lege, în raport de situaţia de fapt reţinută, de către comisiile de disciplină, în cursul procedurii de judecare a abaterilor săvârşite.

82. Pentru toate aceste motive, este nefondat recursul formulat de reclamant, nefiind incidente motivele de nelegalitate invocate, circumscrise dispoziţiilor art. 488 pct. 8) C. proc. civ., şi este fondat recursul formulat de pârât în ceea ce priveşte anularea în parte a Hotărârii nr. 13/11.11.2016 a Comisiei naţionale de disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ.

VI Soluţia instanţei de recurs

83. Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamant şi va admite recursul formulat de pârât, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de anulare a Hotărârii nr. 13/11.11.2016 a Comisiei naţionale de disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România. Ca urmare a respingerii în tot a acţiunii, va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâţilor Ordinul Arhitecţilor din România şi a Comisiei naţionale de disciplină la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

83. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate în recurs de Comisia teritorială de disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România (Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia naţională de disciplină a precizat că va solicita cheltuieli de judecată în cauză pe cale separată), în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ca urmare a respingerii recursului formulat de reclamant, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata pârâtă, în cuantum de 2379 RON, reprezentând onorariu avocat, conform înscrisurilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de reclamantul A.. Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 74/2018 din 21 martie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Respinge recursul formulat de pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România împotriva încheierii de şedinţă din 13.11.2017, ca nefondat.

Admite recursul formulat de pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România împotriva sentinţei civile nr. 74/2018 din 21 martie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal .

Casează în parte sentinţa atacată şi în rejudecare, respinge cererea de anulare a Hotărârii nr. 13 din 11.11.2016 a Comisiei Naţionale de Disciplină a Uniunii Arhitecţilor din România ca neîntemeiată.

Respinge cererea de obligare a pârâţilor Ordinul Arhitecţilor din România şi a Comisiei Naţionale de Disciplină la plata către reclamant a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Obligă recurentul-reclamant la 2379 RON cheltuieli de judecată către Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2020.