Denial of long-term residence on national security grounds and the inadmissibility of challenging state secret classification within the underlying immigration litigation

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, solicitând instanţei anularea Deciziei nr. x/DM/S2/MC/31.01.2017 emisă de pârât prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a dreptului de şedere pe termen lung pe teritoriul României, şi obligarea pârâtului să-i acorde dreptul solicitat.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2772 din 30 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, spre o nouă judecare.

A susţinut recurentul-reclamant că era îndreptăţit la acordarea dreptului de şedere pe termen lung îndeplinind toate condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002. Cu toate acestea cererea sa a fost respinsă invocându-se faptul că prezint pericol public pentru ordinea publică şi securitatea naţională decizia fiind menţinută prin sentinţa atacată.

În opinia recurentului motivarea dată de Curtea de Apel Bucureşti este lapidară, ceea ce face ca, în fapt, hotărârea să nu fie motivată conform cerinţelor legale, iar pe de altă parte, consider că instanţa, ca de altfel şi IGI, a dat o greşită interpretare prevederilor Legii 182/2002 raportat la Adresa nr. x/28.10.20I6aSRI.

Recurentul afirmă, în continuare, că adresa emisă de Serviciul Român de Informaţii, nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerată secret de stat, nivel strict secret întrucât o adresă care cuprinde referiri despre persoana sa nu avea cum să poată fi încadrată în vreuna din categoriile de informaţii din cele prevăzute de art. 17 din Legea 182/2002.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 182/2002, atribuirea unuia din nivelurile de secretizare a informaţiilor este de competenţa doar a anumitor persoane, iar în adresele înaintate instanţei de judecată nu se menţionează de către cine a fost clasificată respectiva adresă ca fiind secret de stat.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 21 din H.G. nr. 585/2002, emitentul documentului secret trebuie să precizeze dacă respectivul document poate fi desecretizat şi respectiv termenul pentru care documentul urmează să păstreze caracterul de secret de stat.

Se invocă faptul că potrivit prevederilor art. 3 din Legea 182/2002, limitarea accesului la informaţii trebuie să se facă în acord cu Constituţia României şi cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Or, în opinia recurentului, limitarea dreptului său de a avea acces la informaţii cu privire la persoana sa încalcă Constituţia României şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

În concluzie se afirmă că plecând de la obiectivele protecţiei informaţiilor clasificate (art. 4 din Legea 182/2002), includerea unor informaţii cu privire la persoana sa în categoria secretelor de stat este abuzivă, având menirea de a îi îngrădi dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să-şi poată face o apărare corespunzătoare.

4. Apărarea formulată în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul- pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei recurate, ca legală şi temeinică.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului dedus judecăţii

Examinând recursul prin prisma motivelor de fapt arătate, a temeiurilor de casare invocate, precum şi a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reţine caracterul lui nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

II.1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Prima instanţă a reţinut în mod corect că la data de 11.08.2016, reclamantul A. a depus la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru solicitanţii de Azil Timişoara, cerera înregistată sub nr. x, pentru acordarea dreptului de şedere pe termen lung în România transmisă ulterior Serviciului Integrare şi Relocare din cadrul Direcţiei Azil şi Integrare în vederea implementării cererii, întocmirii notei cu verificările din dosarul personal şi transmiterii documentaţiei către Direcţia Migraţiune pentru soluţionare potrivit competenţelor.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că cetăţeanul afgan A. figurează în evidenţele DAI în calitate de străin cu protecţie subsidiară, având dosarul nr. x/2011. Reclamantului i-au fost emise permise de şedere valabile în perioada 11.08.2011-06.07.2018.

Prin răspunsul înregistrat sub nr. x/31.01.2017, Inspectoratul General pentru Imigrări a comunicat reclamantului că cererea privind acordarea dreptului de şedere pe termen lung în România a fost respinsă în temeiul art. 71 alin. (1) lit. a) pct. f din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, întrucât reprezintă pericol pentru ordinea publică sau securitatea naţională.

Din informaţiile transmise prin adresa nr. x/29.06.2017 a Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări înregistrată sub nr. x/30.06.2017 la Compartimentul Informaţii Clasificate al Curţii de Apel Bucureşti, rezultă că există suficiente indicii cu privire la pericolul pe care îl prezintă reclamantul pentru ordinea publică şi securitatea naţională, astfel încât refuzul pârâtei de a-i acorda dreptul de şedere pe termen lung este unul justificat.

Soluţia de respingere a cererii a fost considerată de instanţa de judecată ca fiind conformă cu prevederile art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 care prevede următoarele "(1) Dreptul de şedere permanentă se acordă străinilor prevăzuţi la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: nu prezintă pericol pentru ordinea publica şi siguranţa naţională."

De asemenea, instanţa de fond a mai precizat că în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, şi de cele ale Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţilor clasificate, nu pot fi prezentate în considerentele sentinţei argumentele pentru care a reţinut relevanţa şi actualitatea datelor rezultate din conţinutul documentelor clasificate.

Legalitatea acestei sentinţe urmează să fie analizată în raport strict de motivele de recurs invocate de reclamant, neexistând alte motive de casare de ordine publică care să poată fi puse în discuţie de instanţa de control judiciar.

În motivele de recurs se invocă, pe de o parte, nemotivarea sentinţei şi, pe de altă parte, nelegalitatea includerii adresei SRI în categoria informaţiilor clasificate.

Referitor la nemotivarea sentinţei Înalta Curte constată că în cuprinsul considerentelor au fost furnizate suficiente elemente de fapt şi de drept necesare pentru asigurarea dreptului la apărare în condiţiile în care instanţa de fond avea şi obligaţia de a asigura securitatea informaţiilor clasificate de care a luat cunoştinţă cu ocazia soluţionării dosarului. Sub acest aspect instanţa a menţionat faptul că în cadrul sentinţei nu pot fi detaliate motivele pentru care aspectele sesizate prin adresa SRI au fost considerate relevante pentru litigiu întrucât ar fi încălcate normele referitoare al protecţia informaţiilor clasificate.

Cât priveşte temeiurile clasificării informaţiilor referitoare la recurentul reclamant, Înalta Curte constată că în cadrul acestui litigiu nu se poate pune în discuţie legalitatea clasificării unor informaţii. Art. 20 din legea nr. 182/2002 prevede că "Orice persoană fizică sau juridică română poate face contestaţie la autorităţile care au clasificat informaţia respectivă, împotriva clasificării informaţiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestaţia va fi soluţionată în condiţiile legii contenciosului administrativ."

Aşadar nu instanţa care soluţionează un litigiu în cadrul căruia sunt invocate acte conţinând informaţii clasificate este cea care se poate pronunţa cu privire la legalitatea clasificării informaţiilor ci acest lucru se poate realiza exclusiv prin formularea unei contestaţii în condiţiile art. 20 din Legea nr. 182/2002, contestaţie care urmează să fie soluţionată în condiţiile legii contenciosului administrativ, ceea ce implică şi accesul la o instanţă de judecată.

Or, este de necontestat, în speţă, faptul că informaţiile referitoare la aspectele de fapt care au condus la concluzia că recurentul prezintă pericol pentru siguranţa naţională au fost clasificate de emitent şi, în condiţiile în care recurentul nu a contestat această clasificare conform procedurii menţionate mai sus nu se poate pune problema ca instanţa de recurs să se pronunţe cu privire la temeiurile şi legalitatea acestei clasificări.

În niciun caz nu se poate afirma că, de plano, informaţiile referitoare la persoana recurentului nu se pot încadra în categoria informaţiilor clasificate în condiţiile în care este vorba de informaţii obţinute în cadrul activităţii de informaţii desfăşurată de autorităţile publice stabilite prin lege pentru apărarea ţării şi siguranţa naţională, aşa cum prevede art. 17 alin. (1) lit. f) din legea nr. 182/2002.

Acest lucru nu înseamnă, însă, o nesocotire a dreptului la apărare a recurentului-reclamant întrucât, aşa cum am menţionat mai sus, în măsura în care aprecia că procedura de clasificare a informaţiilor nu a fost legală partea avea posibilitatea să conteste acest lucru în condiţiile prevăzute de lege iar în cadrul prezentului litigiu avea posibilitatea să îşi angajeze un apărător care să aibă acces la respectivele informaţii aspect care i-a fost adus la cunoştinţă inclusiv prin citaţia pentru ultimul termen de judecată.

2. Temeiul de drept al hotărârii

Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 din C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2772 din 30 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2020.