Illegality of including 200 hectares of private forest in public domain without documented archaeological site delimitation

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 4 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 966 din 5 septembrie 2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Sălaj, precum şi al municipiului Zalău, oraşelor şi comunelor din judeţul Sălaj, respectiv cu privire la poziţia 1.6.4 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 966/2002 - "clădirea nr. 2, anexa gospodăreşti, teren aferent" - teren aferent în suprafaţă de 2.016.790 mp, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 92 din 3 martie 2014, Curtea de Apel Cluj a respins atât excepţia tardivităţii invocată de pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, cât şi acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Prin decizia civilă nr. 1999 din 14 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 92 din 3 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.01.2016, sub nr. x/2013*.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 285 din 26 septembrie 2017, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată.

În motivare recurentul arată că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., unul din motivele de casare este acela, "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"

În cauză, se arată că, prin Decizia de casare nr. 1999/14.05.2015 s-a apreciat că trebuia să se facă dovada faptului că bunul imobil în discuţie, trecut la poziţia 1.6.4 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2002, este în integralitate sau parţial, potrivit legii sau prin natura sa, de uz sau de interes public judeţean, a fost dobândit de unitatea administrativ teritorială judeţul Sălaj prin modurile prevăzute de lege, si a intrat prin urmare în mod legal în proprietatea publică a judeţului Sălaj, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 213/1998. Drept consecinţă, s-a apreciat de către ICCJ în primul ciclu procesual că instanţa de fond, în exercitarea efectivă a rolului activ în aflarea adevărului, avea obligaţia de a solicita autorităţii pârâte Guvernul României să depună la dosar întreaga documentaţie si toate înscrisurile "care au aptitudinea de a proba încadrarea. din punct de vedere legal, a bunului imobil menţionat la poziţia 1.6.4 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 966/2002 (clădirea nr. 2, anexe gospodăreşti, teren aferent în suprafaţă de 2.016.790 mp) în categoria bunurilor aparţinând domeniului public al judeţului Sălaj."

Cu toate acestea, în considerentele sentinţei civile nr. 285/26.09.2017, în lipsa evidentă a documentelor care să probeze temeinicia si legalitatea includerii în domeniul public al judeţului Sălaj a terenului în litigiu, instanţa de fond analizează chestiuni ce nu au fost puse la îndoială, respectiv existenţa Castrului Roman Porolissum si includerea acestuia pe lista monumentelor istorice.

Faptul includerii Castrului Roman Porollissum pe lista monumentelor istorice, nu dovedeşte automat că suprafaţa de teren de 2.016.790 mp, cuprinsă în inventar ca "teren aferent" construcţiilor de 90 mp ar fi, în integralitatea sa potrivit legii sau prin natura sa, de uz sau de interes public judeţean.

Instanţa de fond a apreciat că bunul imobil din litigiu, trecut la poziţia 1.6.4 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 966/2002, respectiv Castrul Roman Porolissum, compus din clădirea nr. 1 în suprafaţă construită de 114 m. p., clădirea nr. 2, în suprafaţă construită de 90 m. p., anexe gospodăreşti şi teren aferent în suprafaţă de 2.016.790 mp, aflat în vecinătatea satelor Jac şi Moigrad, face obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi, aşa cum rezultă din documentaţia cadastrală ce a stat la baza întabulării bunului în favoarea domeniului public a judeţului Sălaj, terenul este în extravilan, fiind neîmprejmuit şi se referă la totalitatea terenurilor din zona localităţilor Jac şi Moigrad. Această documentaţie cadastrală se coroborează cu LMI 1991-1992, comunicată de Institutul Naţional al Patrimoniului care la poziţia 32 A 103 se referă şi la satul Moigrad, comuna Mirşid.

Or, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, aparţin domeniului public monumentele, ansamblurile si siturile arheologice si istorice. Ce pare, însă, să fi trecut cu vederea din textul de lege de mai sus este faptul că doar terenul pe care este amplasat situl arheologic aparţine domeniului public, fapt ce presupune automat şi obligatoriu o delimitare în teren a sitului, delimitare ce nu s-a făcut în cazul de faţă.

Potrivit raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză (probă ce a fost complet ignorată de către instanţa de fond), cele 37 ha 2500 mp (cu privire la care expertul a stabilit că există o suprapunere reală între terenul înscris în titlul de proprietate nr. x emis în favoarea sa şi, respectiv, terenul intabulat de judeţul Sălaj ca făcând parte din domeniul public) au şi la momentul actual categoria de folosinţă pădure şi, totodată, reprezintă parte din vechiul amplasament al antecesoarei sale, B., teren ce a fost înscris pe nr. Top x din cf x Moigrad ca reprezentând "pădure în Dosu Seraca".

Însă parcela "Dosu Seraca" nu face parte din "locurile" indicate în LMI 1991-1992 ca fiind amplasamentul Castrului Roman Porolissum. Mai mult, LMI 1991-1992 nu indică suprafaţa de teren aferentă Castrului Roman Porolissum, situaţie în care Lista monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice din 1991-1992 nu poate sub nici o formă să fie considerată în categoria "altor moduri prevăzute de lege", consacrată de art. 7 lit. f) din Legea nr. 213/1998, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.

Deşi nu s-a depus la dosar un înscris prin care imobilul să fi trecut din proprietatea privată în domeniul public al judeţului Sălaj, instanţa de fond consideră că "nu mai prezintă relevanţă că suprafaţa de 372.500 mp reprezintă vechiul amplasament al antecesoarei reclamantului câtă vreme restituirea trebuia făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 18/1991".

Instanţa de fond nu a analizat (şi, implicit, nu a motivat deloc) faptul că nu s-a depus la dosar de către intimat vreun înscris care să dovedească că cele 37 ha 2.500 mp de pădure, teren ce a aparţinut în mod indubitabil antecesoarei sale, ar face parte efectiv din Ansamblul arheologic castrul Roman Porolissum. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, Raportul de expertiză judiciară, T.P. nr. 124/24. Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/15.06.2006, terenul are şi în prezent, destinaţia de pădure, fiind cuprins în amenajamentul silvic şi aflat în administrarea Ocolului Silvic Stejarul Zalău.

Recurentul aduce următoarele critici sentinţei recurate ce atrag incidenţa prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

A) Obiectivul Castrul Roman Porolissum (alcătuit din construcţii si terenul aferent) nu putea fi inclus în domeniul public al Judeţului Sălaj, cu ocazia inventarului însuşit prin Hotărârea Consiliului Judeţean Sălaj nr. 62/26.10.1999, deoarece, potrivit Legii nr. 213/1998 (varianta în vigoare la momentul respectiv), ansamblurile si siturile istorice şi arheologice "fac parte din domeniul public al statului".

În Anexa nr. 1 Ia Legea nr. 213/1998, lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, la pct. l erau enumerate bunurile care alcătuiau domeniul public al statului, printre care la poziţia 27 figurau "ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice".

Aşadar, la momentul însuşirii şi, respectiv, atestării domeniului public al judeţului Sălaj, ansamblurile si siturile istorice si arheologice făceau parte din domeniul public al statului şi nu al judeţului pe raza teritorială a căruia erau amplasate, motiv pentru care nu puteau fi incluse în inventarul domeniul public al judeţului respectiv.

În această situaţie, Consiliul Judeţean Sălaj nu avea dreptul ca. prin Hotărârea nr. 62/26.10.1999, să includă Castrul Roman Porolissum în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al judeţului Sălaj, fapt ce atrage nulitatea în parte atât a propriei hotărâri dar, cu precădere, nulitatea în parte a H.G. nr. 966/2002 cu privire la poziţia 1.6.4 din anexa nr. 1 la - "clădirea nr. 2, anexa gospodăreşti, teren aferent".

Este adevărat faptul că, în urma modificărilor aduse Legii nr. 213/1998 de Legea nr. 224/2016, a fost completată lista bunurilor ce pot face parte din domeniul public al judeţului cu "ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice care nu sunt declarate de interes public naţional" dar această prevedere nu exista la momentul atestării domeniului public al judeţului Sălaj prin H.G. nr. 966/2002 şi priveşte, totodată, doar ansamblurile şi siturile care nu sunt declarate de interes public naţional or, potrivit Adresei nr. 4 675/15.04.2016, Ansamblul arheologic Castrul Roman Porolissum "este evidenţiat în Lista monumentelor istorice ca fiind monument de arheologie de categoria A - monument de interes naţional". Prin urmare, nici în prezent, după modificările aduse Legii nr. 213/1998, ansamblul arheologic nu poate fi inclus în domeniul public al judeţului Sălaj.

Chiar admiţând că este posibilă trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, potrivit art. 9 din Legea nr. 213/1998, acest lucru se face "la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului", ceea ce nu reprezintă situaţia din prezentul dosar

Potrivit Notei de fundamentare ce a stat la baza adoptării H.G. nr. 966/2002 "Atestarea apartenenţei bunurilor la domeniul public de interes judeţean sau local este necesară în vederea delimitării corecte a bunurilor de interes public judeţean sau local de cele de interes naţional".

Faţă de aspectele arătate mai sus, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că: "Apărarea reclamantului că potrivit anexei nr. 1 la Legea nr. 213/1998 ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice fac parte din domeniul public al statului este irelevantă în considerarea împrejurării că în speţă vorbim de un contencios subiectiv consacrat de art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare şi la alin. (1) indice 1 ai aceluiaşi art. 8.

Astfel, câtă vreme potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 terenurile pe care sunt amplasate monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice nu pot fi dezafectate din domeniul public decât în cazuri de excepţie pentru lucrări de interes naţional rezultă că regimul juridic nu s-ar schimba indiferent de titularul proprietăţii publice.

O altă critică vizează faptul că, deşi între înscrisurile depuse la dosar de către intimatul Guvernului României si, respectiv, de către Consiliul Judeţean Sălaj, nu se regăseşte nici un document care să facă dovada proprietăţii (Judeţului Sălaj) asupra întregii suprafeţe de teren de 2.016.790 mp ce a fost inclus în inventar ca "teren aferent" clădirii nr. 2 (clădire având o suprafaţă construită de 90 mp) şi anexe gospodăreşti, instanţa de fond nu a explicat, de altfel, cum este posibil ca o clădire cu suprafaţa construită de 90 mp să aibă "teren aferent" de peste 200 ha, singurele indicii oferite de către Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Judeţean Sălaj nr. 62/26.10.1999 privind însuşirea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţului Sălaj, fiind "Anul dobândirii sau dării în folosinţă" ca fiind anul 1994 iar "Situaţia juridică actuală" a imobilului la momentul întocmirii inventarului ar fi fost dovedită de Nota contabilă nr. 1/31.05.1994 a Muzeului Judeţean Sălaj.

Hotărârea nr. 548 din 8 iulie 1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor (indicată ca atare în preambulul H.C.J Sălaj nr. 62/26.10.1999 dar şi în Nota de fundamentare a H.G. nr. 966/2002) prevede în Anexa 1 că:

"IV. Domeniul public al judeţelor este alcătuit din categorii de bunuri prevăzute în anexa nr. 1, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes judeţean, care vor fi declarate ca atare prin hotărâre a consiliului judeţean, dacă nu sunt declarate prin lege ca bunuri de uz ori de interes public naţional sau local."

"IX. Pentru identificarea bunurilor ce constituie domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, vor fi avute în vedere şi Normele privind organizarea inventarierii patrimoniului, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 2.388 din 15 decembrie 1995, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 292 din 18 decembrie 1995".

De asemenea, în Anexa nr. 2 la Normele tehnice - anexă ce cuprinde formularul privind Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al judeţului, la pct. 5* din Notele explicative se arată expres faptul că poziţia 6 din tabel - "situaţia juridică actuală" cuprinde "acte de proprietate sau alte acte doveditoare (hotărâri ale Guvernului, decizii, acte de donaţie, etc.

Cât priveşte Ordinul ministrului finanţelor nr. 2.388 din 15 decembrie 1995, la care se face referire în Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, potrivit pct. 20 din Norme: "Inventarierea terenurilor se efectuează pe baza documentelor care atesta proprietatea acestora şi a schiţelor de amplasare."

Dincolo de evidenţa faptului că un inventar al bunurilor imobile aflate în domeniul public se face exclusiv în baza actelor de proprietate doveditoare, după cum se poate observa din textele de lege de mai sus, legislaţia aplicabilă în domeniul întocmirii inventarului bunurilor aflate în domeniul public prevedea expres că, în tabelul cu inventarul bunurilor, la rubrica - situaţia juridică a acestora la momentul întocmirii inventarului, trebuia indicat actul care făcea dovada proprietăţii asupra imobilului

În cazul de faţă, în anexa la H.G. nr. 966/2002, la rubrica aferentă castrului roman Porolissum, nu este indicat nici un act de proprietate, doar cu privire la "Clădirea nr. 1" figurează "Nota contabilă nr. 1/31.05.1994 a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău", înscris ce nu numai că nu are aptitudinea de a dovedi proprietatea asupra unui imobil dar nici nu fost depus la dosar de către intimatul Guvernul României, Consiliul Judeţean Sălaj sau Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

Astfel, potrivit legislaţiei în domeniu (Ordinul nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, Ordinul nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, Ordinul nr. 425/03.03.1998 - acesta din urmă fiind în vigoare la momentul întocmirii inventarului), nota de contabilitate serveşte ca document justificativ de înregistrare în contabilitatea sintetică şi analitică, de regulă pentru operaţiile care nu au la bază documente justificative (stornări, virări, etc). Dată fiind utilitatea dată de legiuitor notei contabile, este evident că aceasta nu are valoare de act de proprietate şi, ca atare, nu poate fi folosită pentru dovedirea proprietăţii. De altfel, prin Adresa nr. x/15.04.2016 Consiliul Judeţean Sălaj face precizarea că, prin Nota contabilă nr. 1/31.05.1994, i-a fost doar atribuită o valoare contabilă Castrului Roman Porolissum.

O altă critică vizează faptul că, nu există la dosarul cauzei nici un fel de acte care să justifice de ce o suprafaţă de peste 200 ha de pădure ar face parte efectiv din obiectivul "Castrul Roman Porolissum".

În acest sens, recurentul consider că, instanţa de fond a reţinut în mod eronat faptul că: "înscrierea în Lista monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice din 1991-1992 (LMI 1991-1992), înscriere avizată de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice în şedinţa din 27.05.1992 şi aprobată prin O.G. nr. 27/1992 privind unele măsuri privind protecţia patrimoniului cultural naţional, reprezintă din perspectiva art. 7 din Legea nr. 213/1998 (în forma în vigoare înainte de Noul C. civ.) un mod de dobândire a dreptului de proprietate publică.

Conform art. 2 alin. (1) din O.G nr. 27/1992 privind unele măsuri privind protecţia patrimoniului cultural naţional, calitatea de bun imobil aparţinând patrimoniului naţional este atestată prin clasificarea acestuia în Lista monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, aprobată de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice.

În adevăr, în speţă trecerea în domeniul public s-a făcut prin act administrativ, validat de legiuitor, ceea ce din perspectiva modului de dobândire a dreptului de proprietate publică se încadrează în categoria "altor moduri prevăzute de lege", consacrată de art. 7 lit. f) din Legea nr. 213/1998, însă potrivit alin. (1) al art. 2 din O.G nr. 27/1992 privind unele măsuri privind protecţia patrimoniului cultural naţional: "Calitatea de bun imobil aparţinând patrimoniului naţional este atestata prin clasificarea acestuia în Lista monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, aprobată de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice" dar la alin. .2 se prevede, totodată, faptul că "Lista se revizuieşte anual si se comunică deţinătorilor împreună cu obligaţiile ce le revin."

După cum se poate observa, instanţa de fond a apreciat în mod eronat că simpla includere a unui bun imobil pe lista bunurilor aflate în patrimoniul naţional i-ar conferi acestuia calitatea de bun aflat în domeniul public când, în realitate însăşi posibilitatea de revizuire anuală a listei contrazice această teorie.

Pe de altă parte, chiar admiţând că aparţin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate ansambluri şi situri arheologice, este cât se poate de evident, însă, că delimitarea sitului arheologic trebuia făcută de o echipă de specialişti, astfel încât să existe o justificare concretă cu privire la includerea suprafeţei respective de teren în domeniul public.

În cazul de faţă, nu s-a depus la dosarul instanţei de judecată vreun înscris care să justifice de ce suprafaţa de teren de 2.016.790 mp ar fi ocupată, în fapt, în întregime de "Castrul Roman Porolissum", cu atât mai mult cu cât, din această suprafaţă de 200 ha, suprafaţa în litigiu de 37 ha 2500 mp a fost preluată abuziv de către Statul Român de la antecesoarea subsemnatului.

Cât timp pe lista monumentelor istorice 1991-1992 (document nedepus la dosarul cauzei în integralitatea sa ci doar în "extras") nu figurează în concret o suprafaţă de teren aferentă "castrului roman porolissum", orice argumentaţie ce face trimitere la LMI 1991-1992 (actualizată sau nu) este irelevantă din perspectiva aspectelor deduse judecăţii în prezenta cauză.

Cu toate acestea instanţa de fond a reţinut în mod eronat la pag. 21 pct. 3 din sentinţa recurată faptul că: "în speţă s-a făcut dovada modului de dobândire a dreptului de proprietate publică, LMI 1991-1992 fiind actualizată, în condiţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, aşa cum rezultă neechivoc din adresa emisă de Institutul Naţional al Patrimoniului. Prin urmare, actele administrative succesive prin care LMI 1991-1992 a fost actualizată au fost publicate în Monitorul Oficial şi ca atare sunt opozabile reclamantului (spre exemplu, Judeţul Sălaj a comunicat instanţei extras din Lista monumentelor istorice publicată în Monitorul Oficial nr. 670 bis/01.10.2010. În acest sens, prin decizia civilă nr. 561/2014, 1CCJ a reţinut că "atestarea terenului ca făcând parte din domeniul public al statului prin hotărâri de guvern succesive este lipsită de relevanţă juridică din perspectiva controlului de legalitate exercitat asupra hotărârii de guvern contestată pe calea excepţiei de nelegalitate, după cum e lipsită de relevanţă, date fiind limitele controlului judecătoresc exercitat pe această cale, în care nu se compară titlurile părţilor, este şi anterioritatea sau posterioritatea ei faţă de titlul invocat de intimata- reclamantă."

Cât priveşte înscrisurile depuse de către Consiliul Judeţean Sălaj şi în baza cărora instanţa de fond a reţinut cele de mai sus, recurentul arată că:

- deşi ansamblul arheologic "Castrul Roman Porolissum" a fost cuprins în inventarul bunurilor aflate în domeniul public a) judeţului Sălaj, Consiliul Judeţean Sălaj (instituţia cea mai în măsura să lămurească acest aspect) a evitat să răspundă solicitării repetate a instanţei de a se face "dovada proprietăţii şi modalitatea de trecere în domeniul public în temeiul Legii nr. 213/1998", arătând doar că ansamblul arheologic ar fi evidenţiat în Lista monumentelor istorice, cu o valoare contabilă atribuită prin Nota contabilă nr. 1/31.05.1994, înscris pe care nici intimatul Guvernul României şi nici Consiliul Judeţean Sălaj nu l-au putut depune la dosarul cauzei.

- nu s-a depus la dosar niciun înscris prin care să fie dovedit modul în care a fost înscris ansamblul arheologic Castrul Roman Porolissum pe lista monumentelor (cu indicarea expresă a modului în care s-a făcut delimitarea în teren a sitului arheologic de către o eventuală comisie întrunită în acest sens)

- deşi Hotărârea nr. 1/20.03.1991 a Comisiei Naţionale a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice privind unele măsuri de protecţie a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice prevede, într-adevăr la pct. 1, faptul că comisiile locale de fond funciar şi comisia judeţeană au obligaţia de a consulta lista monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice din zonă pentru a evita eliberarea unor titluri de proprietate pentru terenuri care fac parte integrantă din ansamblul monumentelor dar, în acelaşi timp, la pct. 2 se arată expres ca "stabilirea suprafeţelor de teren aflate sub protecţia CNMA5I, precum şi marcarea lor pe planuri, se vor face., de către specialiştii nominalizaţi de Comisia Naţională în Adresa nr. x/01.02.1991", în fapt, nu s-a făcut dovada că această Comisie prin specialiştii nominalizaţi", ar fi determinat în concret în teren dar si scriptic suprafeţele de teren afectate de ansambluri si situri arheologicei

- potrivit Adresei nr. x/01.02.1991, s-a solicitat includerea anumitor persoane între membrii Comisiei de aplicare a Legii fondului funciar a reprezentanţilor Comisiei Naţionale a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice "în vederea punerii în practică a Legii fondului funciar şi pentru delimitarea în teren a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice..." însă la dosar nu s-a depus niciun înscris din care să rezulte că specialiştii nominalizaţi de către comisia naţională a monumentelor, ansamblurilor si siturilor istorice ar fi stabilit suprafaţa de teren aferentă "castrului român porolissum", eliminând-o, astfel, din rezerva comisiilor locale de fond funciar.

În lipsa oricăror documente doveditoare în acest sens, instanţa de fond a reţinut în mod eronat faptul că: "stabilirea suprafeţelor de teren s-a făcut în baza Hotărârii nr. 1 din 20.03.1991 privind unele măsuri de protecţie a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, emisă de instituţia (autonoma) care, potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 91/1990, coordona toate activităţile de evidenţă, protejare, conservare, restaurare şi punere în valoare a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice din unităţile administrativ teritoriale".

Nici Hotărârea nr. 1/20.03.1991 a Comisiei Naţionale a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice şi nici Adresa nr. x/01.02.1991 nu pot fi reţinute ca o dovadă a activităţii concrete ce ar fi trebuit să fie desfăşurată cu privire la delimitarea în teren a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice.

- Lista monumentelor istorice, depusă la dosar de către Consiliul Judeţean Sălaj, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 670bis/01.10.2010, ulterior adoptării de către Consiliul Judeţean Sălaj a Hotărârii nr. 62/26.10.1999 privind însuşirea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţului Sălaj, a adoptării de către Guvernul României a Hotărârii nr. 966/2002 şi, evident, ulterior emiterii Titlului de proprietate nr. x din data de 30.06.2006, prin urmare, nu are nici o relevanţă în judecarea prezentei cauze, cu atât mai mult cu cât nici în această listă nu apare indicată suprafaţa de teren afectată de castrul Roman Porolissum

La fel de irelevant în prezentul dosar este şi faptul că, potrivit Adresei nr. x/12.09.2017 emisă de Consiliul Judeţean Sălaj, "Ansamblul Arheologic Porolissum este cuprins în Anexa 3 a Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional", legea respectivă fiind ulterioară adoptării de către Consiliul Judeţean Sălaj a Hotărârii nr. 62/26.10.1999. Este greu de înţeles, de altfel, relevanţa în prezenta cauză a Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a 111-3 -zone protejate, act normativ invocat de către instanţa de fond la pag. 21 în argumentarea sentinţei, cât timp nici în anexa la această lege, Castrul Roman Porolissum nu este identificat cu o suprafaţă de teren aferentă.

În concluzie, Consiliul Judeţean Sălaj nu deţine nici un înscris cu care să justifice "componenţa" ansamblului arheologic Castrul Roman Porolissum şi, cu atât mai puţin motivele pentru care, în inventarul făcut în anul 1999, a fost inclusă şi o suprafaţă de peste 200 ha de teren având, în fapt, destinaţia de pădure. Nedepunerea la dosarul instanţei de judecată a unui act care să dovedească dreptul de proprietate al judeţului Sălaj îl îndreptăţeşte să susţină că judeţul Sălaj nu este proprietar al terenului cuprins în anexa de mai sus.

De altfel, nu s-a depus nici măcar o hotărâre de trecere a terenului în domeniul public, emisă conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 213/1998, ca să putem înţelege cum au ajuns 2.016.790 mp de pădure să fie considerat "bun public" al judeţului Sălaj, cu atât mai mult cu cât raportul de expertiză judiciară topografică efectuat în cauză a confirmat faptul că pădurea respectivă a aparţinut antecesoarei subsemnatului, aflându-se deci în proprietatea private.

Consideră că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că:

"În temeiul art. 6 lit. c) din O.G. nr. 27/1992, Comisia Naţională a Monumentelor Ansamblurilor şi Siturilor Istorice aviza trecerea în domeniul public naţional şi local a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, precum şi a terenurilor pe care sunt situate acestea.

Or, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, LMI 1991-1992 a fost avizata de Comisia Naţională a Monumentelor Ansamblurilor şi Siturilor Istorice în şedinţa acesteia din data de 27.05.1992, ceea ce înseamnă în mod neechivoc că s-a avizat şi trecerea în domeniul public a suprafeţelor de teren aferente acestor monumente, ansambluri şi situri istorice, astfel cum acestea au fost stabilite în baza Hotărârii nr. 1 din 20.03.1991 privind unele măsuri de protecţie a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice.

Este real faptul că, potrivit art. 6 lit. c) din O.G. nr. 27/1992. Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice "avizează trecerea în domeniul public naţional şi local a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, precum şi a terenurilor pe care sunt situate acestea" dar în cazul de faţă, nu s-a făcut deloc dovada trecerii în domeniul public a terenului în suprafaţă de 2.016.790 mp, şi cu atât mai puţin a emiterii avizului prevăzut în sarcina Comisiei. Faptul că această comisie a avizat lista monumentelor istorice (listă ce cuprinde o descriere mai mult decât sumară a acestora, neindicând deloc suprafaţa terenului aferent) nu echivalează cu o modalitate legală de includere a terenului în domeniul public.

Cu toate acestea, instanţa de fond, în lipsa oricărei hotărâri de trecere a terenului în domeniul public, reţine că imobilul în litigiu a trecut în domeniul public în anul 1992. De asemenea, tot contrar legii, instanţa de fond a apreciat legalitatea adoptării H.G.. nr. 966/2002 prin raportarea la documente ce nu se regăsesc la mapa actului administrativ şi, respectiv, acte normative ce nu erau în vigoare la momentul respectiv, unele dintre ele fiind emise ulterior.

Suprafaţa de teren de 37 ha 2500 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr. x emis în favoarea sa, cuprinsă în mod abuziv în domeniul public al judeţului Sălaj, a fost solicitată în baza legilor fondului funciar, anterior emiterii H.G. nr. 966/2002.

O soluţie de respingere a acţiunii ar constitui o încălcare a principiului prevalentei reconstituirii în natură pe vechiul amplasament, principiu consacrat de legile fondului funciar şi reiterat în numeroasele decizii CEDO de condamnare a Statului Român.

Cum însă nu există la dosar nici un document care să ateste trecerea suprafeţei de teren de 2.016.790 mp în domeniul public, instanţa de fond şi-a construit raţionamentul pe simple speculaţii. Nici din cuprinsul H.G. nr. 966/2002 si nici din conţinutul Notei de fundamentare a acestui act normativ nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea imobilului teren în suprafaţă de 2.016.790 mp ca fiind de uz sau de interes public, fapt ce îl îndreptăţeşte să afirme că s-au încălcat prevederile art. 1, art. 3 şi ale art. 7 din Legea nr. 213/1998.

Simpla includere a Castrului Roman Porolissum pe LM11991-1992. chiar în condiţiile în care lista respectivă ar fi fost avizată de Comisia Naţională a Monumentelor. Ansamblurilor şi Siturilor Arheologice, nu constituite dovada neechivocă a avizării trecerii în domeniul public a terenului si. cu atât mai mult, nu poate să suplinească lipsa oricăror documente care să justifice faptul că "bunul imobil în discuţie, trecut la poziţia 1.6.4 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2002, este, în integralitate sau partial sau prin natura sa de uz sau de interes public judeţean, a fost dobândit de unitatea administrativ teritorială judeţul Sălaj prin modurile prevăzute de lege, si a intrat prin urmare în mod legal în proprietatea publică a judeţului Sălaj, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 213/1998", aspect ce. potrivit Deciziei de casare nr. 1999/2015 trebuia dovedit de către intimatul Guvernul României.

Cât priveşte susţinerea instanţei de fond cum că punerea în posesie pe un alt amplasament, ar asigura un just echilibru, aceasta este contrară situaţiei de fapt prezentată pe larg mai sus.

Astfel, recurentul arată că nu a fost pus în posesie cu suprafaţa de 37 ha 2.500 mp pe un alt amplasament ci, în realitate, suprafaţa de pădure de 37 ha 2.500 mp, inclusă în mod abuziv în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al judeţului Sălaj, este înscrisă atât în Titlul de proprietate nr. x emis în favoarea sa cât si în Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/15.06.2006, el fiind pus efectiv în posesie cu acel teren în prezenta reprezentanţilor Comisiei locale de fond funciar Mirşid şi a ROMSILVA - Direcţia Silvică Zalău.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Se arată că, Guvernul României s-a conformat obligaţiilor procesuale, depunând toate documentele de motivare şi însuşire ale H.G. nr. 966/2002, aflate la mapa actului administrativ contestat. Instanţa a încuviinţat suplimentarea probei cu înscrisuri, care au fost solicitate direct autorităţii de specialitate a administraţiei publice locale. în speţă Consiliului Judeţean Sălaj, autoritate care a emis Hotărârea nr. 62/26.10.1999 privind însuşirea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţului Sălaj, cu anexele sale. Din înscrisurile depuse la dosar de către această autoritate a administraţiei publice locale. în mod corect a concluzionat instanţa de fond că reclamantul nu a făcut dovada drepturilor afirmate.

H.G. nr. 966/2002 nu este un act constitutiv, translativ şi extinctiv de drepturi, ci doar atestă bunurile la domeniul public.

Autorităţile publice locale, care în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor legale au întocmit lista inventarului bunurilor din domeniul public al judeţului Sălaj, ulterior aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 62/26.10.1999 sunt cele îndreptăţite şi, totodată, obligate să răspundă în acest sens, în nume propriu, ca subiecte de drept de sine stătătoare.

Cu privire la motivele de recurs expuse la punctele 2 şi 3, apreciază de asemenea, că sunt nefondate deoarece întreaga argumentaţie a cererii de atac, deşi formulată exclusiv în contradictoriu cu Guvernul României, vizează operaţiuni, acţiuni şi acte ale administraţiei publice locale. Astfel, reclamantul susţine că înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate al Judeţului Sălaj, prin încheierea nr. 9321/31.03.2008, s-a realizat în baza H.G. nr. 966/2002.

Bunul reclamat a fost inventariat în domeniul public al judeţului Sălaj, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Sălaj nr. 62/26.10.1999.

Comparând data adoptării H.C.J. Sălaj, respectiv 26.10.1999, şi pe cea a adoptării H.G. nr. 966/2002, este evident că actul administrativ de autoritate, care practic aprobă Hotărârea de Consiliu Judeţean, este ulterior întocmirii inventarelor. în consecinţă, efectul admiterii acţiunii în anularea parţială a H.G. nr. 966/2002 nu este acela al anulării implicite a H.C.J. nr. 62/1999, acesta subzistând, în lipsa unei acţiuni împotriva sa.

De altfel, H.G. nr. 966/2002 a fost emisă în temeiul art. 107 (devenit art. 108, după republicare) din Constituţia României şi ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare.

Potrivit art. 2l din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestei, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile adoptate de consiliile locale prin care sunt însuşite inventarele bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, se centralizează de către comisiile judeţene, fiind înaintate Guvernului care, prin hotărâre atestă apartenenţa bunurilor la domeniul, public al judeţului sau al celorlalte unităţi administrativ-teritoriale.

De menţionat că, prin natura sa, actul de atestare a bunurilor în domeniul public local nu creează drepturi noi, nu stabileşte şi nici nu modifică regimul juridic al acestora, deci nu este de natură a vătăma vreun drept, ci doar de a constata apartenenţa acestor bunuri.

Prin asemenea acte administrative, consiliile locale-judeţene stabilesc doar regimul juridic diferenţial cu privire la bunurile lor, hotărârile neavând nici un efect asupra proprietăţii altor persoane.

Atestarea apartenenţei bunurilor la domeniul public de interes judeţean sau local este necesară în vederea delimitării corecte a bunurilor de interes public judeţean sau local sau cele de interes naţional, precum şi în vederea delimitării bunurilor aparţinând domeniului public de bunurile aparţinând domeniului privat.

Prin atestarea apartenenţei bunurilor la domeniul public judeţean sau local se creează astfel un statut juridic clar pentru aceste bunuri, fapt care permite Consiliului Judeţean şi consiliilor locale să-şi exercite prerogativele prevăzute ce lege cu privire la administrarea domeniului public.

Potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, Guvernul nu are decât competenţa de a atesta (sau nu), prin hotărâre, apartenenţa bunurilor la domeniul public de interes local sau judeţean, neavând abilitarea legală de a inventaria el însuşi aceste bunuri, deci de a interveni într-un fel sau altul asupra inventarelor, astfel cum au fost însuşite de consiliile locale, respectiv de cele judeţene, prin hotărâri ale acestora.

Intervenţia Guvernului asupra inventarelor însuşite de către autorităţile administraţiei publice locale. în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri, ar reprezenta o ingerinţă inacceptabilă în autonomia locală, autonomie consfinţită prin Legea fundamentală, republicată, dar şi prin Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

În condiţiile în care actul administrativ apare ca ulterior celui de includere/inventariere şi de atestare la domeniul public al judeţului Sălaj, este evident că pretenţiile afirmate în justiţie, respectiv scoaterea acestui bun din lista inventarelor anterior amintite se poate realiza exclusiv în contradictoriu cu autorităţile locale, cele care, în virtutea prerogativelor legale, au atestat bunul la domeniul public în contradictoriu cu care se poate valorifica dreptul pretins. Aceasta întrucât autorităţile locale deţin documentele justificative ale dreptului lor de proprietate şi pot face dovada înscrierii legale a bunului în domeniul public al unităţii administrativ - teritoriale.

Prin urmare, orice pretenţie ce derivă dintr-o astfel de acţiune, nu poate fi valorificată în contradictoriu cu Guvernul României, ci cu Consiliul Judeţean Sălaj şi Comisia de inventariere a bunurilor, constituită în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 213/1998.

Atribuţia şi competenţa Guvernului României de a atesta bunurile de pe listele de inventariere aprobate prin H.C.J. Sălaj nr. 62/1999. care până la o eventuală cenzurare se bucură de deplina prezumţie de legalitate, s-au materializat prin adoptarea, în sensul aprobării acestora, a H.G. nr. 966/2002, act administrativ emis cu respectarea Constituţiei României şi a art. 21 din Legea nr. 213/1998.

În mod corect şi legal instanţa de fond a constatat că suprapunerea nr. cadastral x, înscris în CF xN Mirşid (care aparţine domeniului public al judeţului Sălaj şi pe care se află Castrul Roman Porolissum) şi unităţile de amenajament silvic, înscrise în titlul de proprietate nr. x, nu prezintă relevanţa dată de reclamant, suprapunerea reală fiind de 372.500 mp, corespunzător topograficului cu nr. 578 din CF nr. x Moigrad.

Apreciează că în mod corect a reţinut instanţa faptul că, aşa cum rezultă din istoricul prezentat la solicitarea sa, de către Institutul Naţional al Patrimoniului, Castrul Roman Porolissum este monument istoric, iar clasarea acestuia s-a realizat prin înscrierea în Lista monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice din 1991-1992 (LMI 1991 - 1992), sub codul 32 A 0194, cu denumirea Ansamblul Arheologic Porolissum, ca adresa sat Jac, comuna Creaca.

Aşa cum rezultă din aceeaşi adresă, LMI a fost înaintată către Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj şi către Muzeul Judeţean Sălaj prin adresa nr. x a Direcţiei Monumentelor, Ansamblurilor si Sitarilor Istorice, pentru a fi distribuită mai departe către autorităţile publice locale interesate si în vederea înştiinţării proprietarilor/administratorilor de imobile monument istoric.

În continuare, conform aceleaşi adrese, LMI 1991 - 1992 a fost ulterior avizată de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice în şedinţa din 27.05.1992 şi aprobată prin O.G. nr. 27/1992 privind unele măsuri privind protecţia patrimoniului cultural naţional.

Institutul Naţional al Patrimoniului a mai arătat că înscrierea bunurilor culturale în LMI în baza unei documentaţii de clasare a devenit obligatorie începând cu anul 2001, în baza prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Ulterior, conform prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind. protejarea monumentelor istorice, cu modificări şi completări, LMI 1991-1992 a rămas valabilă până la data publicării Listei actualizate, fiind publicată în anul 2004.

Mai mult. aşa cum rezultă din precizarea aceleaşi autorităţi, în baza Normelor metodologice de clasare şi evidenţă a monumentelor istorice, a Listei monumentelor istorice, a Fişei analitice de evidenţă a monumentelor istorice şi a Fişei minimale de evidenţă a monumentelor istorice, aprobate prin Ordin ol nr. 2.682/2003 emis de Ministrul Culturii şi Cultelor, cu modificările ulterioare, calitatea de monument a obiectivelor înscrise în LMI 1991-1992 a fost validată in LMI 2004, fără a mai fi necesara întocmirea unui dosar de clasare ca monument istoric

Aşa cum reiese din documentaţia cadastrală ce a stat la baza intabulării bunului în favoarea domeniului public a judeţului Sălaj, terenul este situat în extravilan, fiind neîmprejmuit şi se referă la totalitatea terenurilor din zona localităţilor Jac şi Moigrad.

Această documentaţie cadastrală se coroborează cu LMI 1991-1992, comunicată de Institutul National al Patrimoniului care la poziţia 32 A 103 se referă si la satul Moigrad, comuna Mirsid,

Or, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, cu modificări şi completări, aparţin domeniului public monumentele, ansamblurile si siturile arheologice si istorice.

Înscrierea în Lista monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice din 1991-1992 (LMI 1991- 1992), înscriere avizata de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice în şedinţa din 27.05.1992 şi aprobată prin O.G. nr. 27/1992 privind unele măsuri privind protecţia patrimoniului cultural naţional, reprezintă, din perspectiva dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 213/1998 (în forma în vigoare înainte de Noul C. civ.) un mod de dobândire a dreptului de proprietate publică.

Conform art. 2 alin. (1) din O.G nr. 27/1992 privind unele măsuri privind protecţia patrimoniului cultural naţional, calitatea de bun imobil aparţinând patrimoniului naţional este atestată prin clasificarea acestuia în Lista monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, aprobară de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice.

Deci, în speţă, s-a făcut dovada modului de dobândire a dreptului de proprietate publică, LMT 1991- 1992 fiind actualizată, în condiţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, aşa cum constată instanţa de fond că rezultă din adresa emisă de Institutul Naţional al Patrimoniului.

Prin urmare, actele administrative succesive, prin care LMI 1991-1992 a fost actualizată, au fost publicate în Monitorul Oficial şi, ca atare, sunt opozabile recurentului - reclamant.

Câtă vreme, potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr 18/1991, terenurile pe care sunt amplasate monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice nu pot fi dezafectate din domeniul public, decât în cazuri de excepţie, pentru, lucrări de interes naţional rezultă că regimul juridic nu s-ar schimba indiferent de titularul proprietăţii publice.

Cât priveşte lipsa dovezii de proprietate asupra suprafeţei de 2.016.790 mp, acesta este un motiv neîntemeiat de critică a soluţiei de fond, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Hotărârea nr. 1/20.03.1991 privind unele măsuri de protecţie a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor Istorice, emisă de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice - Direcţia Monumentelor Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, stabilirea suprafeţelor de teren aflate sub protecţia C.N.M.A.S.L. precum şi marcarea lor pe planuri se va face de către specialiştii: nominalizaţi de Comisia Naţională. în adresa nr. x/01.02.1991 transmisă prefecturilor.

Prin urmare, stabilirea suprafeţelor de teren s-a făcut în baza Hotărârii nr. 1 din 20.03.1991 privind unele măsuri de protecţie a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, emisă de instituţia menţionată, care, potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 91/1990 privind înfiinţarea şi organizarea Comisiei naţionale a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice (în prezent abrogat, prin Ordonanţa Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional), coordona toate activităţile de evidenţă, protejare, conservare, restaurare şi punere în valoare a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice din unităţile administrativ teritoriale.

Conform art. 1 alin. (3) din actul normativ anterior individualizat, hotărârile comisiei în domeniul său de activitate sunt obligatorii.

Mai mult, în temeiul art. 6 lit. c) din O.G. nr. 27/1992, Comisia Naţională a Monumentelor Ansamblurilor şi Siturilor Istorice aviza trecerea în domeniul public naţional şi local a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, precum şi a terenurilor pe care sunt situate acestea.

LMI 1991-1992 a fost avizată de Comisia Naţională a Monumentelor Ansamblurilor şi Siturilor Istorice în şedinţa din data de 27.05.1992, ce înseamnă în mod neechivoc că s-a avizat şi trecerea în domeniul public a suprafeţelor de teren aferente acestor monumente, ansambluri şi situri istorice, astfel cum acestea au fost stabilite în baza Hotărârii nr. 1 din 20.03.1991 privind unele măsuri de protecţie a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice.

Contrar susţinerilor recurentului- reclamant, consideră că trecerea imobilului litigios în domeniul public al judeţului Sălaj a fost anterioară emiterii titulului de proprietate nr. x/24 din 2006. aceasta trecere operând în anul 1992 (Comisia Naţională a Monumentelor Ansamblurilor şi Siturilor Istorice a transmis Prefecturii Judeţului Sălaj la data de 16.04.1991, în vederea aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991), tocmai Hotărârea nr. 1 din 20.03.1991 privind unele măsuri de protecţie a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, scopul fiind acela de a nu se retroceda terenuri din domeniul public.

Or, în opinia intimatului, nu mai prezintă relevanţă că suprafaţa de 372.500 mp reprezintă vechiul amplasament al antecesoarei recurentului - reclamantul, câtă vreme restituirea trebuia făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 18/1991.

5. Aspecte procesuale

La termenul de judecată din 23 septembrie 2020, Înalta Curte a luat act de decesul recurentului-reclamant A. şi a dispus introducerea în cauză, în calitatea procesuală de recurent-reclamant, a lui Dr. A., unicul moştenitor al defunctului A..

6. Procedura de soluţionare a recursului

Prin Rezoluţia din 3 decembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 23 septembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Dr. A., moştenitor al defunctului A. este fondat pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Într-un prim ciclu procesual, prin Decizia nr. 1999/2015 a ÎCCJ, cauza a fost trimisă la rejudecare, pentru a se pune în discuţia părţilor necesitatea administrării în litigiu a probei cu expertiza topografică judiciară, prin care să se lămurească dacă parte din suprafaţa de teren reconstituită recurentului prin Titlul de proprietate nr. x din 30 iunie 2006 emis de Comisia judeţeană Sălaj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se suprapune pe o parte din suprafaţa terenului atestat prin poziţia 1.6.4 (de 2.016.790 m.p.) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2002 ca aparţinând domeniului public al judeţului Sălaj şi să se stabilească dacă bunul imobil în discuţie, trecut la poziţia 1.6.4 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2002, este, în integralitate sau parţial, potrivit legii sau prin natura sa, de uz sau de interes public judeţean, a fost dobândit de unitatea administrativ teritorială judeţul Sălaj prin modurile prevăzute de lege, şi a intrat prin urmare în mod legal în proprietatea publică a judeţului Sălaj, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind suficientă simpla includere a bunului în litigiu în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţului Sălaj, urmată de însuşirea acestui inventar prin hotărâre a Consiliului Judeţean Sălaj şi atestarea lui prin hotărâre de guvern, sens în care, instanţa de fond va solicita autorităţii pârâte Guvernul României…..depunerea la dosar……a întregii documentaţii şi a tuturor înscrisurilor care au aptitudinea de a proba încadrarea, din punct de vedere legal, a bunului imobil menţionat la poziţia 1.6.4 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2002 (clădirea nr. 2, anexe gospodăreşti, teren aferent în suprafaţă de 2.016.790 m.p.) în categoria bunurilor aparţinând domeniului public al judeţului Sălaj.

Conformându-se deciziei de casare, instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize topografice şi a solicitat pârâtului depunerea la dosar a tuturor înscrisurilor din care să rezulte că imobilul în cauză aparţine domeniului public al judeţului Sălaj.

Înalta Curte constată însă că sentinţa pronunţată a fost data cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Problema litigioasă în cauză o reprezintă suprafaţa de teren aferentă Ansamblului Arheologic Porolissum de 2.016.790 mp şi atestată prin Hotărârea Guvernului nr. 966/2002 ca aparţinând domeniului public al judeţului Sălaj, recurentul susţinând că suprafaţa de 372.500 mp care face obiectul titlului său de proprietate nr. x/30.06.2006 se suprapune peste terenul aferent acestui Ansamblu.

Aşadar, instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu controlul de legalitate a unei hotărâri de guvern prin care a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al Judeţului Sălaj fiind limitată să verifice exclusiv dacă terenul în discuţie a fost inclus în inventarul amintit, cu respectarea condiţiilor cuprinse în Legea nr. 213/1998, respectiv dacă dreptul de proprietate publică a Judeţului Sălaj fost dobândit în mod legal.

Chiar dacă prin art. 7 din Legea nr. 213/1998 s-a stabilit în termeni imperativi care sunt modalităţile prin care se dobândeşte dreptul de proprietate publică asupra unor bunuri, rezultă că simpla includere într-o listă de inventar a unui bun, nu-l plasează, automat, în domeniul public al statului sau Unităţii Administrativ Teritoriale. De altfel, chiar instanţa de casare a precizat că nu este suficientă simpla includere a bunului în litigiu în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţului Sălaj, urmată de însuşirea acestui inventar prin hotărâre a Consiliului Judeţean Sălaj şi atestarea lui prin hotărâre de guvern,

De precizat că atestarea unui bun în domeniul public nu are caracter constitutiv de drepturi, ci doar caracter declarativ iar validitatea unei astfel de operaţiuni este condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice.

Conform art. 2 din O.G. nr. 27/1992 privind unele măsuri privind protecţia patrimoniului cultural naţional, calitatea de bun imobil aparţinînd patrimoniului cultural naţional este atestată prin clasificarea acestuia în Lista monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, aprobată de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice.

Lista se revizuieşte anual şi se comunică deţinătorilor împreună cu obligaţiile ce le revin.

Astfel, un aspect necontestat de către părţi îl constituie faptul că, monumentul istoric Castrul Roman Porolissum a fost clasat ca atare prin înscrierea în Lista monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice din 1991-1992 (LMI 1991 - 1992), sub codul 32 A 0194, cu denumirea Ansamblul Arheologic Porolissum, sat Moigrad, comuna Mirşid, la locurile: "Pomet", "Citera", "Dealul Fericirii" şi "La Poiana" .

În anul 1994, Ansamblul este cuprins în contabilitatea Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă prin Nota contabilă nr. 1/31.05.1994 la o valoare de 2.500.000 RON clădirea nr. 1, suprafaţă construită 114 mp şi 3000000 RON clădirea nr. 2 suprafaţă construită 90 mp, teren 2.016.790 mp.

De precizat că la dosar nu este depusă această notă contabilă, conţinutul ei reieşind din celelalte înscrisuri aflate la dosar.

Astfel, prin Hotărârea nr. 62/26.10.1999 a Consiliului Judeţean Sălaj, s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţului Sălaj . Conform anexei la această hotărâre, la pct. 13, sub nr. de inventar 1.6.4, în localitatea Moigrad Porolissum com. Mirşid, în baza notei contabile de mai sus, s-a inclus ca fiind bunuri ce formează domeniul public al judeţului Sălaj, cu an al dobândirii anul 1994, Castrul Roman Porolissum alcătuit din clădirea nr. 1, suprafaţă construită 114 mp, clădirea nr. 2 suprafaţă construită 90 mp, precum şi teren aferent 2.016.790 mp.

Ulterior, prin H.G.. 996/05.09.2002, Guvernul României atestă apartenenţa la domeniul public al Judeţului Sălaj a imobilelor de mai sus în Anexa 1 pct. 7 .

În baza acesteia, în anul 2008 se întocmeşte documentaţia cadastrală, prin care se înscrie în Cartea funciară sub nr. cadastral x clădirile şi anexe gospodăreşti precum şi suprafaţa de 112 ha 7756 mp în favoarea Judeţului Sălaj ca domeniu public. În această documentaţie se face menţiunea că suprafaţa Castrului Roman Porolissium se referă la totalitatea terenurilor aflate în zona localităţilor Jac şi Moigrad, este în extravilan, fiind neîmprejmuit şi urmează să facă obiectul mai multor documentaţii cadastrale pentru că formează corpuri de proprietate distincte.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, potrivit pct. 27 din Anexa la Legea nr. 213/1998 privind LISTA cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, domeniul public al statului este alcătuit din… ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice, ceea ce, din perspectiva modului de dobândire a dreptului de proprietate publică, se încadrează în categoria "altor moduri prevăzute de lege", consacrată de art. 7 lit. f) din Legea nr. 213/1998.

Aşa însă cum s-a arătat mai sus, chestiunea litigioasă în speţă o reprezintă modul în care a fost atestată ca aparţinând domeniului public întreaga suprafaţă de teren aferentă Castrului Roman Porolissium de 2.016.790 mp.

În acest sens, conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, aparţin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public, pieţe, căi de comunicaţii, reţele stradale şi parcuri publice, porturi şi aeroporturi, terenurile cu destinaţie forestieră, albiile râurilor şi fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale, ţărmurile Mării Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosinţe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.

Înalta Curte reţine că, prin Decretul nr. 91/1990, s-a înfiinţat Comisia naţională a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice ca instituţie autonomă care să coordoneze toate activităţile de evidenţă, protejare, conservare, restaurare şi punere în valoare a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice din unităţile teritorial-administrative, având regimul proprietăţii de stat, obşteşti sau particulare, hotărârile acesteia în domeniul său de activitate fiind obligatorii.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, această comisie a emis Hotărârea nr. 1 din 20.03.1991 .

În cuprinsul hotărârii, la art. 1, se arată că, comisiile constituite pentru stabilirea titlurilor de proprietate sunt obligate să consulte listele monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice din zonă pentru a evita emiterea de titluri pentru terenuri care fac parte integrantă din acestea şi care au o destinaţie conform art. 2 lit. 2 din Legea nr. 18/1991, iar în art. 2 se arată că, stabilirea suprafeţelor de teren aflate sub protecţia Comisiei naţională a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, precum şi marcarea lor pe planuri, se vor face de specialiştii nominalizaţi de această comisie printr-o adresă anterioară (nr. 514/01.02.1991- fila x vol. I), comunicată de asemenea prefecturilor.

Hotărârea a fost înaintată către Prefectura Sălaj, pentru a fi distribuită mai departe către comisiile de aplicare a fondului funciar pentru conformare .

De altfel, Înalta Curte constată că, inclusiv în cuprinsul adresei de înaintare nr. x/01.02.1991, se face referire la delimitarea în teren a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice precum şi a zonelor lor de protecţie ce urmează a fi exceptate de la transmiterea lor în proprietate private, sens în care s-a solicitat includerea în judeţul respectiv (în speţă, Sălaj), în cadrul Comisiei de aplicare a fondului funciar a unor specialişti care au fost nominalizaţi ca atare.

Aşa cum s-a arătat mai sus, monumentul istoric Castrul Roman Porolissum a fost clasat ca atare prin înscrierea în Lista monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice din 1991-1992 (LMI 1991 - 1992), sub codul 32 A 0194, cu denumirea Ansamblul Arheologic Porolissum. De precizat că în această listă nu se face referire la suprafaţa ocupată (aferentă) ci doar la amplasamente (sat Moigrad, comuna Mirşid, la locurile: "Pomet", "Citera", "Dealul Fericirii" şi "La Poiana").

Înalta Curte constată că instanţa de fond şi-a însuşit susţineri ale unor instituţii de specialitate (Institutul Naţional al Patrimoniului - dosar de fond) fără însă ca acestea să aibă la bază înscrisuri prin care ele să fie justificate. Astfel, instanţa de fond reţine că adresa Ansamblului Arheologic Porolissum este sat Jac comuna Creaca conform LMI 1991-1992, deşi în această listă adresa este sat Moigrad, comuna Mirşid . Instanţa mai preia şi susţinerile potrivit cărora, LMI 1991 - 1992 a fost ulterior avizată de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice în şedinţa din 27.05.1992 şi aprobată prin O.G. nr. 27/1992 privind unele măsuri privind protecţia patrimoniului cultural naţional, deşi nu s-a depus vreo dovadă în acest sens.

Deşi intimatul susţine că stabilirea suprafeţelor de teren s-a făcut în baza Hotărârii nr. 1 din 20.03.1991 a Comisiei naţionale a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, la dosar nu a fost depusă nicio dovadă în acest sens.

De asemenea, afirmaţiile intimatului potrivit cărora, în temeiul art. 6 lit. c) din O.G. nr. 27/1992, Comisia Naţională a Monumentelor Ansamblurilor şi Siturilor Istorice care aviza trecerea în domeniul public naţional şi local a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, precum şi a terenurilor pe care sunt situate acestea a avizat LMI 1991-1992 în şedinţa din data de 27.05.1992, ceea ce, în opinia acestuia, înseamnă în mod neechivoc că s-a avizat şi trecerea în domeniul public a suprafeţelor de teren aferente acestor monumente, ansambluri şi situri istorice, astfel cum acestea au fost stabilite în baza Hotărârii nr. 1 din 20.03.1991, nu sunt susţinute de niciun înscris.

În acest sens, nu există la dosar o Listă a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice din 1991-1992 care să fi fost avizată la 27.05.1992 după cum nu există nici măcar un proces-verbal al acestei şedinţe.

Deşi potrivit art. 2 din Hotărârea nr. 1/1991, stabilirea suprafeţelor de teren aflate sub protecţia C.N.M.A.S.L. precum şi marcarea lor pe planuri urma să se facă de către specialiştii nominalizaţi de Comisia Naţională în adresa nr. x/1.02.1991 transmisă prefecturilor, la dosar nu s-a depus niciun înscris din care să rezulte că aceşti specialişti ar fi stabilit suprafaţa de teren aferentă "Castrului Roman Porolissum", eliminând-o, astfel, din rezerva comisiilor locale de fond.

Aşadar, contrar susţinerilor intimatului, simpla existenţă a Hotărârii nr. 1/20.03.1991 a Comisiei Naţionale a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice şi Adresa nr. x/01.02.1991 nu face dovada activităţii concrete ce ar fi trebuit să fie desfăşurată cu privire la delimitarea monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice şi marcarea lor pe planuri.

Mai mult, aşa cum rezultă din expertiza topografică efectuată în faţa instanţei de fond şi ignorată complet de aceasta, terenul înscris în favoarea Judeţului Sălaj ca domeniu public în Cartea funciară sub nr. cadastral x în suprafaţă de 112 ha 7756 mp, constituie în fapt vegetaţie forestieră (pădure) iar la dosar nu se regăseşte niciun înscris din care să rezulte că s-au respectat prevederile legale impuse în situaţia unui teren cuprins în amenajamentele silvice.

Suprafaţa de teren aferentă Castrului Roman Porolissum de 2.016.790 mp a fost inclusă pentru prima data în Nota contabilă nr. 1/31.05.1994 a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă, acestei note conferindu-i-se în o altă valoare atât în Hotărârea nr. 62/26.10.1999 a Consiliului Judeţean Sălaj cât şi în H.G.. nr. 966/2002 (ca şi înscris care face dovada proprietăţii), decât cea prevăzută de legislaţia financiar contabilă (document justificativ de înregistrare în contabilitate).

Din perspectiva controlului de legalitate exercitat asupra hotărârii de guvern contestate în cauză, este lipsit de relevanţă juridică faptul că aceasta a fost emisă anterior emiterii titlului de proprietate a recurentului. De asemenea, nu are nicio relevanţă în cauză nici Lista monumentelor istorice, depusă la dosar la fila x şi care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 670bis/01.10.2010, cu atât mai mult cu cât nici în această listă nu apare indicată suprafaţa de teren afectată de Ansamblul Arheologic Porolissum precum şi Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional cât timp nici în anexa la această lege nu este identificat cu o suprafaţă de teren aferentă acestui obiectiv.

Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte constată că în mod nelegal instanţa de fond a constatat dobândirea dreptul de proprietate publică de către Judeţul Sălaj asupra suprafeţei de teren 2.016.790 mp aferentă Ansamblului Arheologic Porolissum doar în baza LMI 1991-1992 "avizată" în şedinţa din 27.05.1992 şi a Hotărârii nr. 1 din 20.03.1991 emisă de Comisia Naţională a Monumentelor Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, în lipsa oricăror documente în acest sens, nici Lista, cu atât mai mult hotărârea comisiei, nereferindu-se la delimitarea suprafeţei de mai sus în mod concret.

Nu pot fi reţinute susţinerile intimatului potrivit cărora, orice pretenţie ce derivă dintr-o astfel de acţiune, nu poate fi valorificată în contradictoriu cu Guvernul României, ci cu Consiliul Judeţean Sălaj şi Comisia de inventariere a bunurilor, constituită în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, deoarece Guvernul României, în calitate de autoritate emitentă a hotărârii este cel responsabil de legalitatea actului atacat şi nu organele administraţiei locale care au emis actele care stau la baza adoptării H.G. nr. 966/2002.

Având în vedere aceste constatări, Înalta Curte apreciază că nu se mai impun a fi analizate celelalte critici aduse de recurent sentinţei atacate.

În condiţiile în care Judeţul Sălaj nu a făcut dovada faptului că a dobândit dreptul de proprietate publică asupra unei suprafeţe de teren 2.016.790 mp, Înalta Curte apreciază că acest teren nu intră sub incidenţa art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, cel puţin în limitele sesizării instanţei de contencios administrativ. Astfel, raportul de expertiză judiciară topografică efectuat în cauză a confirmat faptul că suprafaţa de teren (pădure) de 372.500 mp se află în proprietatea privată a recurentului în baza titlului de proprietate nr. x/2006 şi se suprapune pe terenul în suprafaţă de 112 ha 7756 mp intabulat în favoarea Judeţului Sălaj ca domeniu public.

Cu alte cuvinte, suprafaţa de teren reconstituită recurentului prin Titlul de proprietate nr. x din 30 iunie 2006 emis de Comisia judeţeană Sălaj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se suprapune pe o parte din suprafaţa terenului atestat nelegal prin poziţia 1.6.4 (de 2.016.790 m.p.) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2002 ca aparţinând domeniului public al judeţului Sălaj.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de toate aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza prevederilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul declarat de reclamantul Dr. A., moştenitor al defunctului A., sentinţa atacată va fi casată integral şi în rejudecare, se va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României iar H.G. nr. 966/05.02.2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Sălaj, precum şi al municipiului Zalău, oraşelor şi comunelor din judeţul Sălaj va fi anulată în parte respectiv în ceea ce priveşte poziţia 1.6.4 din Anexa nr. 1 - "Clădirea nr. 2, anexa gospodăreşti, teren aferent" - teren aferent în suprafaţă de 2.016.790 mp, în ceea ce priveşte suprafaţa de 37 ha 2.500 mp.

Având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., intimatul-pârât Guvernul României va fi obligat la plata în favoarea recurentului-reclamant Dr. A., moştenitor al defunctului A., a sumei de 19.948,53 RON, reprezentând cheltuieli de judecată fond şi recurs, în ambele cicluri procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Dr. A., moştenitor al defunctului A., împotriva sentinţei civile nr. 285 din data de 26 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează integral sentinţa atacată şi în rejudecare:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de Dr. A., moştenitor al defunctului A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Anulează în parte H.G. nr. 966/05.02.2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Sălaj, precum şi al municipiului Zalău, oraşelor şi comunelor din judeţul Sălaj, respectiv în ceea ce priveşte poziţia 1.6.4 din Anexa nr. 1 - "Clădirea nr. 2, anexa gospodăreşti, teren aferent" - teren aferent în suprafaţă de 2.016.790 mp, în ceea ce priveşte suprafaţa de 37 ha 2.500 mp.

Obligă intimatul-pârât Guvernul României la plata în favoarea recurentului-reclamant Dr. A., moştenitor al defunctului A., a sumei de 19.948,53 RON, reprezentând cheltuieli de judecată fond şi recurs, în ambele cicluri procesuale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2020.