Suspendation of proceedings for failure to prove service and identify defendant's domicile in administrative challenge to disciplinary resolution
Legislator summary
AI generatedÎnalta Curte de Casație și Justiție dismissed the appellant’s appeal as unfounded, upholding the lower court’s suspension of proceedings in a dispute regarding the nullity and annulment of a disciplinary investigation resolution issued by a judicial inspection body against a prosecutor. The claimant had challenged the resolution for alleged procedural defects and lack of mandatory preliminary opinions, but the lower court suspended the case under Article 242(1) of the Code of Civil Procedure because the claimant failed to meet statutory obligations to identify the defendant’s domicile and prove the date of service of a preliminary response, despite having submitted the requested documents via email on the day of the hearing. The court of appeal determined that the documents were only formally registered in the case file the day after the suspension order was issued, rendering them unavailable for consideration at that time, and affirmed that the suspension was a valid procedural measure to prevent obstruction caused by the plaintiff’s non-compliance with Articles 167 and 194 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 99 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 242 alin. (1) C. proc. civ, art. 131 C. proc. civ, art. 194 C. proc. civ, art. 167 alin. (1) din C. proc. civ, art. 242 C. proc. civ; Suspendation of proceedings for failure to prove service and identify defendant's domicile in administrative challenge to disciplinary resolution: The claimant had challenged the resolution for alleged procedural defects and lack of mandatory preliminary opinions, but the lower court suspended the case under Article 242(1) of the Code of Civil Procedure because the claimant failed to meet statutory obligations to identify the defendant’s domicile and prove the date of service of a preliminary response, despite having submitted the requested documents via email on the day of the hearing. The court of appeal determined that the documents were only formally registered in the case file the day after the suspension order was issued, rendering them unavailable for consideration at that time, and affirmed that the suspension was a valid procedural measure to prevent obstruction caused by the plaintiff’s non-compliance with Articles 167 and 194 of the Code of Civil Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the procedural basis for the final resolution of the administrative dispute in the appeal.
Legal basis for rejecting the appeal as unfounded and maintaining the decision of the lower instance.
Full text
Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia CAF sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Inspecţia Judiciară şi B., în calitatea sa de inspector judiciar, solicitând pronunţarea unei hotărâri, prin care instanţa să dispună, în sensul:
1.verificării şi constatării situaţiei că Rezoluţia de clasare din 06.11.2017, emisă şi comunicată de către pârâtă, ca soluţie la lucrarea înregistrată sub nr. x/2017, nu prezintă avizele conforme, prealabile şi obligatorii, pentru a se fi putut emite şi comunica valabil, respectiva Rezoluţie;
2.venficarii şi constatării faptului că, prin Rezoluţia de clasare din 6.11.2017 nu s-a realizat, o soluţionare a solicitaţii de efectuare a cercetării disciplinare, pentru situaţiile concret, distinct şi punctual indicate(prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), Legea nr. 303/2004, ca şi de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 303/2004);
3.constatării nulităţii Rezoluţia de clasare din 06.11.2017, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative obligatorii, ca urmare a lipsei avizelor conforme de pe respectivul act;
4.anulării Rezoluţia de clasare din 06.11.2017, ce a fost emisa şi comunicată de către Inspecţia Judiciară, în soluţionarea lucrării înregistrată sub nr. x/2017, în cadrul instituţiei;
5.obligarea paratei Inspecţia Judiciara, să dispună reluarea, efectuarea şi finalizarea cercetării disciplinare prealabile, de la etapa legal obligatorie şi procedural, aceasta cercetare, în lucrarea înregistrată sub nr. x/2017, în privinţa procurorului C., din cadrul DNA - Structura Centrală;
6.pronunţarea instanţei şi asupra legalităţii actelor şi a operaţiunilor administrative, care au şi stat la baza emiterii Rezoluţiei de clasare din 06.11-2017, în lucrarea nr. x/2017, de către Inspecţia Judiciară;
7. acordarea cheltuielilor de judecată, ce se vor efectua în cauză.
Prin sentinţa nr. 2 din 15 ianuarie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea de şedinţă din data de 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi B., pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor de a indica domiciliul pârâtei B. şi de face dovada datei la care i-a fost comunicată adresa din 14.02.2018, reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă, respectiv de a depune o copie a plicului cu data înscrisă de factorul poştal.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva încheierii din data de 12 noimebrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs, reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a invocat critici cu privire la soluţia de declinare pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a trecut peste verificările obligatorii cu privire la competenţă, conform art. 131 C. proc. civ.
Prin urmare, măsura suspendării de către Curtea de Apel Bucureşti la data de 12.11.2019 a fost dispusă prematur de către o instanţă care nici nu s-ar declarat şi nici nu şi-a recunoscut şi afirmat competenţa sa materială şi teritorială, motiv de încălcare a ordinii publice, care atrage consecinţa nulităţii absolute a unei astfel de măsuri.
Cu privire la obligaţiile stabilite de instanţă în sarcina sa, recurentul a arătat că la data de 12.11.2019 a transmis prin email înscrisurile solicitate de instanţă.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, intimata Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea încheierii recurate ca fiind temeinică şi legală.
5. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile aduse încheierii recurate sunt nefondate.
Instanţa a reţinut că "reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa la termenul de judecată din data de 13.09.2019, respectiv nu a indicat domiciliul pârâtei B. şi nici nu a depus dovada datei la care i-a fost comunicată adresa din 14.02.2018 reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă, respectiv copia plicului cu data înscrisă de factorul poştal, astfel încât desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, în temeiul disp.art. 242 alin. (1) C. proc. civ..".
În conformitate cu dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde "numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar al reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile îl posedă ori li s-a atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant".
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 167 alin. (1) din C. proc. civ., reclamantul avea obligaţia să învedereze, motivat, că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat, potrivit legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ., judecătorul poate suspenda judecata când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate, iar la cererea părţii judecata va fi reluată dacă obligaţiile au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua.
Faţă de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a dispus suspendarea judecăţii cauzei pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina reclamantului.
Este adevărat că, la data de 12 noiembrie 2019, recurentul a depus prin mail înscrisurile solicitate de instanţă, însă acestea au fost înregistrate la dosar, la data de 13.11.2019, neputând fi avute în vedere de instanţă la pronunţarea încheierii recurate.
Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 octombrie 2020.