Inadmissibility of extraordinary appeal based on alleged failure to pronounce where court ruled on sufficient grounds for annulment

Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2020

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Decizia nr. 5363 din 07 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de administrativ şi fiscal

1. Prin Decizia nr. 5363 din 07 noiembrie 2019, pronunţată în dosar nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu opinie majoritară, a admis recursul formulat de Asocierea pentru Sprijinirea Locuitorilor din Mediul Rural împotriva sentinţei nr. 1861 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat Decizia nr. 371 din 25.11.2016 privind soluţionarea contestaţiei şi Nota de constatare nr. x din 29.09.2016 (cu opinie separată în sensul respingerii recursului ca nefondat).

II Contestaţia în anulare formulată de intimata pârâtă

2. Împotriva Deciziei nr. 5363 din 07 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare intimata-pârâtă Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (2) pct. 4) din C. proc. civ., a solicitat anularea hotărârii contestate şi soluţionarea fondului cauzei în sensul respingerii recursului.

3. În motivarea contestaţie în anulare, contestatoarea a arătat că prin analizarea motivului de recurs, în privinţa naturii juridice a termenului de 90 de zile prevăzut de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, instanţa nu s-a pronunţat asupra recursului declarat, aceasta substituindu-se organelor administrative şi eludând procedura ce intra în competenţa acestora de stabilire a încălcării termenului maxim de emitere a titlului de creanţă în baza O.U.G. nr. 66/2011 (art. 503 alin. (2) pct. 4) prin aplicarea normelor generale de drept civil în defavoarea normelor speciale din contencios administrativ.

4. În fapt, a arătat, raportat la criticile de nelegalitate invocate de recurenta reclamantă prin recursul declarat, opinia majoritară ce a condus la pronunţarea Deciziei nr. 5363/17111.2019 s-a pronunţat doar asupra criticilor întemeiate pe disp. art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., doar în privinţa naturii juridice a termenului de 90 de zile prevăzut de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi, în rejudecare, a admis acţiunea şi a anulat actele administrative atacate, lăsând necercetate celelalte motive invocate de recurent. Având în vedere considerentele înscrise în decizie, instanţa, în opinie majoritară, a analizat cauza din prisma aplicării normelor privind termenele din materie civilă, omiţând faptul că în cauza supusă judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la actul administrativ şi la condiţiile de legalitate ale acestuia, precum şi legislaţia specială, consacrată atât prin contractul de finanţare ca expresie a acordului liber al părţilor contractante, cât şi prin voinţa legiuitorului naţional.

5. Aşa cum reiese şi din opinia separată ataşată la decizie, anularea unui act administrativ intervine pentru motive ce afectează legalitatea acestuia. Depăşirea termenului maxim de emitere a unui act administrativ poate avea ca efect anularea actului, în ipoteza în care norma legală nu prevede expres sancţiunea anulării, numai în situaţia în care partea care invocă face dovada vătămării prin actul astfel emis, conform disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Or, recurenta reclamantă nu a susţinut si nici nu a dovedit existenta unei vătămări, astfel că depăşirea termenului nu este sancţionată cu anularea actului administrativ, în plus această sancţiune nu este de natură a înlătura prejudiciul adus atât bugetului naţional cât şi celui al UE, însă este de natură a pune instituţiile abilitate în imposibilitatea de a acţiona legal în vedrea recuperării menţionatului prejudiciu.

6. Interpretarea termenului de 90 zile dată de instanţa de recurs contravine interpretării date de Curtea Constituţioală prin Decizia nr. 66/2015, în Capitolul VIII al O.U.G. nr. 66/2011, intitulat Abateri si sancţiuni, legiuitorul a stabilit prin prevederile art. 60 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011 care sunt abaterile de la prevederile O.U.G. nr. 66/2011 care se sancţionează conform art. 60 alin. (3), fiind evident că, în lipsa unei sancţiuni a nerespectării termenelor indicate în sarcina autorităţilor cu competenţe de control şi gestionare a fondurilor europene, menţionatele termene sunt termene orientative, nerespectarea acestora atrăgând cel mult o sancţiune administrativă pentru persoana care a pricinuit nerespectarea termenului.

7. Aşa cum reiese şi din dispozitivul deciziei atacate, instanţa de control judiciar a admis recursul şi în rejudecarea cauzei a anulat actele administrative pe forma întocmirii lor nu şi fond, fără a ţine cont de faptul că neemiterea titlului de creanţă în termenele stipulate de art. 21 nu reprezintă una din condiţiile de formă prevăzute expres care pot atrage anularea actului administrativ. Nu în ultimul rând, opinia majoritară ce a condus la pronunţarea Deciziei nr. 5363/17.11.2019 în privinţa naturii juridice a termenului de 90 de zile prevăzut de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 şi considerarea acestuia ca un termen de decădere este contrară chiar jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

8. Având în vedere cele prezentate anterior, se impune anularea Deciziei cu nr. 5363/2019 şi rejudecarea efectivă a recursului, legiuitorul indicând în mod expres şî neechivoc că dacă instanţa nu s-a pronunţat asupra recursului acesta poate constitui temei pentru exercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare, deoarece instanţa prin opinie majoritară a trimis în derizoriu atât normele destinate judecării cauzei, cât şi eficienţa juridică a acestora, şi le-a înlocuit pe acestea cu alte norme care nu au aplicare în cauză, transformând litigiul în contencios în unul civil.

9. Practic, nejudecarea recursului şi exprimarea unei opinii faţă de litigiul dedus judecăţii prin raportare la normele generale de drept civil cu privire la natura juridică a termenelor, fără aplicabilitate în materia contenciosului administrativ, fac opinia majoritară vădit nelegală şi decizia anulabilă. Opinia majoritară în baza căreia a fost pronunţată Decizia nr. 5363/17.11.2019, prin aplicarea dispoziţiilor C. civ., dar şi a dispoziţiilor art. 100 şi 101 din Regulamentul 1083/2016, prin decizia de a lăsa necercetat fondul, a omis normele destinate judecării cauzei apelând la norme care nu au aplicare în cauză şi a transformat litigiul în contencios în unul civil, practic nejudecând recursul, ci doar exprimându-şi o opinie faţă de litigiul dedus judecăţii prin raportare la norme care nu sunt destinate materiei litigiului.

10. Consideră că soluţia dată în recurs este contrară principiului general al bunei guvernări, principiului legalităţii şi securităţii juridice, cu consecinţa că, prin hotărârea definitivă pronunţată şi care nu soluţionează fondul cauzei, o autoritate administrativă care a aplicat legal norma de drept destinată activităţii sale şi prevederile contractului de finanţare să fie în imposibilitatea de a dispune recuperarea unui prejudiciu cauzat atât bugetului Uniunii Europene, cât şi bugetului statului român, ca urmare a interpretării eronate a termenului ca unul de decădere, contrar celor reglementate de legiuitor prin norme speciale.

III Apărările formulate în contestaţia în anulare de intimată

11. Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.

12. A arătat că se indică de către contestatoare art. 503 alin. (2) pct. 4), însă în motivare face referire la motive de casare pretins a fi necercetate de catre instanta de recurs, ceea ce trimite spre art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ.

13. A invocat inadmisibilitatea contestaţiei în anulare în ceea ce priveste motivul de la art. 503 alin. (2) pct. 4), întrucât, plecând de la faptul că singurul recurs formulat în dosarul nr. x/2017 este cel al intimatei, instanţa de recurs a admis recursul, astfel că nu este deschisă calea contestaţiei în anulare. În dispozitivul hotărârii din recurs se regăseşte mentiunea referitoare la soluţia dată singurei căi de atac formulate în cauză, neexistând nicio omisiune din partea instanţei de recurs.

14. Cu referire la motivul de la art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ., a invocat lipsa de calitate procesuală activă, întrucât din interpretarea teleologică a textului enunţat rezultă că omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs deschide calea contestaţiei în anulare numai pentru recurentul al cărui recurs nu a fost analizat în integralitatea lui, partea care a avut calitatea de intimat în recurs nu se poate plânge pentru omisiunea de cercetare a vreunui motiv din recursul părţii adverse.

IV Răspunsul la întâmpinare depus de contestatoare

15. Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că în mod corect a indicat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 4), calea contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 4) fiind deschisă ori de câte ori se constată omisiunea analizării unui recurs în întregul său de către instanţa învestită cu această obligaţie.

16. În atare condiţii, a subliniat, pe lângă cele fundamentate în contestaţia în anulare, depune la dosarul cauzei Decizia nr. 1031 din 28 februarie 2019 pronunţată de acelaşi complet de judecată în dosarul nr. x/2015; la o simplă analiză a considerentelor cuprinse în Decizia cu nr. 5363/07.11.2019, a arătat, se constată faptul că instanţa, prin opinie majoritară, a preluat integral considerentele din Decizia nr. 1031/28.02.2019 în ceea ce priveşte calificarea termenului instituit prin art. 21 alin. (23) şi alin. (24) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi, în acelaşi timp, a decis că nu mai este necesară cercetarea fondului.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

17. Examinând contestaţia în anulare, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

18. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.02.2017, sub dosar nr. x/2017, reclamanta Asocierea pentru sprijinirea locuitorilor din mediul rural a chemat în judecată pârâţii Organismul Intermediar Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT - OIPOSDRU) şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Fondurilor Europene), şi a solicitat anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectului de convergenţă încheiată la data de 29.09.2016, înregistrată sub nr. CNDIPT_OI7776/29.09.2016, anularea Deciziei nr. 371/25.11.2016 privind soluţionarea contestaţiei şi anularea/înlăturarea corecţiei de 10% aplicate, în subsidiar anularea Notei de constatare şi a Deciziei privind soluţionarea contestaţiei şi reindividualizarea corecţiei aplicate în sensul diminuării la 5%.

19. Prin sentinţa nr. 1861 din 22 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca nefondată.

20. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Asocierea pentru Sprijinirea Locuitorilor din Mediul Rural, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6) şi 8) din C. proc. civ.. Prin Decizia nr. 5363 din 07 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu opinie majoritară, a admis recursul formulat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 1861 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat Decizia nr. 371 din 25.11.2016 privind soluţionarea contestaţiei şi Nota de constatare nr. x din 29.09.2016 (cu opinie separată în sensul respingerii recursului ca nefondat).

21. În motivarea acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală, reflectând interpretarea şi aplicarea eronată a prevederilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul prevăzut fiind de decădere, iar depăşirea acestuia fiind sancţionată cu nulitatea acestui act administrativ, conform art. 2545 C. civ. a reţinut că normele dreptului administrativ sunt preponderent norme imperative, dispoziţia lor fiind stipulată de o manieră imperativă, categorică, termenul reglementat de o asemenea normă nu poate avea decât natura unui termen de decădere de ordine publică, pe care organul de jurisdicţie este obligat chiar să-l invoce şi să-l aplice din oficiu conform art. 2550 C. civ.

22. Pe de altă parte, a observat că în art. 100 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 este reglementat un termen similar ca natură juridică, înlăuntrul căruia Comisia Europeană este ţinută a emite o decizie cu privire la corecţia financiară pe care o aplică unui stat membru, iar în legătură cu natura acestui termen şi sancţiunea aplicabilă în cazul depăşirii lui, Curtea de justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat în cauza C-140/15 P Comisia Europeană - Regatul Spaniei, cauza C-192/13 P Comisia Europeană - Regatul Spaniei, considerentele Curţii de Justiţie fiind aplicabile mutatis mutandis şi în cauză.

23. A reţinut că termenul în care autoritatea publică are dreptul de a stabili creanţa bugetară este de 5 ani, însă odată declanşată investigaţia înlăuntrul acestui termen de prescripţie, procesul-verbal sau nota de constatare trebuie emise în termenul de 90 de zile, dacă nu a fost a mai fost prelungit cu încă 90 de zile în cazurile justificate menţionate de legiuitor. În concluzie, s-a reţinut că nota de constatare emisă cu depăşirea termenului prevăzut de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 este nelegală, iar hotărârea instanţei de fond care o menţine este dată cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material. Instanţa de recurs a precizat că "Reţinerea acestui motiv de nelegalitate este suficientă pentru anularea actelor administrative contestate, astfel că instanţa de control judiciar nu va mai analiza şi celelalte apărări".

24. Împotriva acestei decizii a formulat contestatoarea prezenta contestaţie în anulare, cu invocarea dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 4) din C. proc. civ., pentru motivele prezentate anterior, iar prin răspunsul la întâmpinarea depusă de intimată a precizat că în mod corect a indicat acestei dispoziţii legale.

26. Înalta Curte reţine, cu privire la admisibilitatea contestaţiei în anulare, că principiul legalităţii căilor de atac şi stabilitatea raporturilor juridice impun ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai fi retractate decât pentru înlăturarea unor neregularităţi expres şi limitativ prevăzute de lege.

27. Dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 4) din C. proc. civ., invocate prin contestaţia în anulare, în raport de care va fi examinată admisibilitatea contestaţiei în anulare, prevăd că "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză".

28. Susţinerile contestatoarei nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 4) din C. proc. civ., contestaţia în anulare fiind inadmisibilă.

29. Pentru a fi incident motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4) din C. proc. civ., spre deosebire de cel prevăzut de pct. 3), care se referă, în situaţia în care instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, este necesar ca din dispozitivul hotărârii a cărei anulare se solicită prin contestaţie să lipsească menţiunea referitoare la soluţia dată rerspectivului recurs.

30. O astfel de ipoteză nu se regăseşte, în mod evident, în prezenta cauză, întrucât în dispozitivul deciziei instanţei de recurs a cărei anulare se solicită se regăseşte soluţia de respingere a recursului declarat de reclamantă, singurul recurs formulat în cauză.

31. Nepronunţarea asupra unuia din recursurile declarate în cauză înseamnă că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra acestuia şi nu înseamnă, astfel cum susţine contestatoarea, omisiunea instanţei de a răspunde unora din motivele invocate prin recurs. Faptul că instanţa, în analiza motivelor de recurs, a constatat fondate unele din motivele de nelegalitate şi a apreciat că sunt suficiente pentru anularea actelor administrative contestate, având drept consecinţă admiterea recursului şi anularea actelor administrative pentru acele motive de nelegalitate, iar cu privire la celelalte motive a subliniat că nu vor mai fi analizate, nu înseamnă că instanţa nu s-a pronunţat asupra recursului. De asemenea, nepronunţarea asupra unuia din recursurile declarate în cauză nu se regăseşte în situaţia în care, precum invocă contestatoarea, instanţa de control judiciar a expus, în motivarea soluţiei pronunţate, argumente pe care le-a avut în vedere şi pentru pronunţarea unei decizii într-o cauză cu un obiect similar.

32. Practic, prin contestaţia în anulare, nu se invocă nepronunţarea asupra unui recurs, fiind cert faptul că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra recursului formulat în cauză. Se invocă în mod direct şi concret greşeli de judecată ale instanţei de recurs, care nu pot fi examinate în contestaţia în anulare; contestatoarea este nemulţumită de soluţia instanţei de recurs, urmărind rejudecarea recursului, însă, în contestaţia în anulare, instanţa nu este îndreptăţită să examineze argumentele în baza cărora instanţa de recurs a pronunţat decizia, nu poate exercita un control judiciar care se poate realiza numai pe calea unei căi de atac de reformare.

33. Pentru aceste motive, contestaţia în anulare fiind o cale de atac extraordinară, de retractare şi nedevolutivă, admisibilă numai pentru motivele prevăzute expres de dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 4) din C. proc. civ., invocate de contestatoare, considerente pentru care va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării împotriva deciziei nr. 5363 din data de 07 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 octombrie 2020.