Restitution denial overturned for ruling beyond claim scope; case remanded to review administrative act.

Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 28.04.2016 pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2016 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în termen legal, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România (în continuare "O.U.G nr. 94/2000"), a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 5325/19.02.2016 emisă de Comisia Speciala de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei contestate şi în principal să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din Bucureşti, Bd. x nr. 33 (fost nr. 39), fosta proprietate comunitara evreiasca preluata abuziv de către Statul Roman şi să se dispună restituirea in natura către reclamanta a acestui imobil.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5016 din data de 19 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5016 din data de 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că, astfel cum reiese din cuprinsul Deciziei nr. 5325/19.02.2016, Comisia specială de retrocedare a înţeles să respingă cererea reclamantei reţinând faptul că, la dosarul de retrocedare nu ar fi fost depuse înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat sau dovada deţinerii proprietăţii la momentul preluării.

Cu toate acestea, prima instanţă a înţeles să analizeze cu totul alte aspecte decât cele cu care a fost în mod neechivoc învestită şi să pronunţe soluţia de respingere a acţiunii în raport de acestea.

Cele două motive reţinute de Comisia specială sunt lipsa dovezii preluării abuzive şi dovada proprietăţii la momentul preluării şi nu lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a A., aşa cum a reţinut prima instanţă.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, în condiţiile în care, aceasta a înţeles să se pronunţe asupra unor aspecte care nu fac obiectul cererii de chemare în judecată.

De asemenea, prima instanţă a încălcat, atât principiul disponibilităţii, cât şi principiul dreptului la apărare, în condiţiile în care, motivele în raport de care a înţeles să soluţioneze acţiunea nu au fost niciun moment puse în discuţia părţilor.

Recurenta a mai arătat că, în raport de prevederile legale şi actele de înfiinţare ce-i reglementează activitatea, A. are calitatea de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, fiind continuatoare a Comunităţii Evreilor din Bucureşti.

4. Apărărarea intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimata Comisia Specială de retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Analizând sentinţa atacată, în raport de înscrisurile depuse la dosar şi prin prisma criticilor expuse în cererea de recurs, precum şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. 5325/19.02.2016 emisă de Comisia Specială de Retrocedare prin care a dispus respingerea cererii de retrocedare, reţinând că reclamanta nu a depus înscrisuri din care sa reiasă dovada preluării abuzive de către Statul Român a imobilului solicitat şi dovada deţinerii proprietăţii la momentul preluării.

În concret, Comisia Speciala de Retrocedare a reţinut ca "în interiorul termenului de decădere instituit, în procedura administrativă, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu modificările si completările ulterioare, A. nu a depus înscrisurile solicitate prin adresa nr. x/22.06.2015", respectiv "acte care sa ateste preluarea abuziva a imobilului de către statul roman, in perioada de referinţa a legii, respectiv întreaga documentaţie întocmita la momentul preluării sau negaţii privind existenta acestor înscrisuri, precum si acte cu care sa facă dovada deţinerii proprietăţii la momentul preluării abuzive a imobilului solicitat."

Prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată, constatând că reclamanta "nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor O.U.G. nr. 94/2000, nefiind persoană îndreptăţită să beneficieze de aceste prevederi legale. Cum, în relaţia dintre parti, aceasta prezumtie are caracter absolut, inseamna ca reclamanta, nu poate introduce o noua contestatie in cadrul careia sa pretinda stabilirea contrariului (respectiv, calitatea sa de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 ca şi proprietar sau mandatar) a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior., repectiv că doar comunitatea evreilor din Bucureşti poate solicita în justiţie recunoaşterea dreptului de proprietate a bunurilor care s-au aflat în proprietatea sa".

Instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată în prezenta cale de atac este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul disponibilităţii, principiul contradictorialităţii şi cel al dreptului la apărare.

În acest sens, este de observat faptul că, prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta a invocat critici de nelegalitate cu privire la cele două motive reţinute de Comisia specială prin decizia de respingere a cererii de retrocedare, respectiv lipsa dovezii preluării abuzive şi dovada proprietăţii la momentul preluării.

Însă, instanţa de fond nu a ţinut cont de limitele învestirii şi a respins acţiunea reţinând că cererea de retrocedare formulată de reclamantă a fost corect respinsă de Comisia specială de retrocedare întrucât în speţă se aplică cu putere de lucru judecat statuările cuprinse în Decizia nr. 2213/05.12.2006 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că A. nu are calitate de persoană îndreptăţită, această calitate aparţinând exclusiv Comunităţii Evreilor din Bucureşti.

Instanţa de control judiciar constată că din cuprinsul deciziei contestate rezultă cu claritate motivele avute în vedere de Comisia specială de retrocedare la respingerea cererii reclamantei, respectiv lipsa dovezii preluării abuzive şi dovada proprietăţii la momentul preluării. De altfel, acestea au fost singurele aspecte puse în discuţie pe parcursul procesului.

Având în vedere că soluţia de respingere a acţiunii a fost întemeiată pe lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a A., Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a dat o dezlegare corectă situaţiei de fapt, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, împrejurare ce determină imposibilitatea instanţei de recurs de a exercita controlul judiciar.

Soluţia casării cu trimitere este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie, întrucât instanţa de fond nu a analizat legalitatea actului administrativ contestat prin prisma motivelor avute în vedere de autoritatea pârâtă la emiterea acestuia, precum şi a criticilor invocate de reclamantă.

În raport de motivele sus reţinute, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, se impune a se analiza inclusiv incidenţa modificărilor legislative aduse prin Legea nr. 22/2020, pentru modificarea Legii nr. 165/2013 şi pentru completarea articolului 4 din O.U.G nr. 94/2000.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta A., casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 5016 din data de 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 octombrie 2020.