Admissibility of auxiliary intervention by party stripped of procedural status; lack of legitimate interest and res judicata

Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din data de 18 septembrie 2020 a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de A. în cauza privind recursurile promovate de recurenţii-pârâţi: Primarul Municipiului Târgu Mureş, B. S.R.L şi C. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 160 din 5 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Prefectul Judeţului Mureş, ca inadmisibilă.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din data de 18 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal intervenientul A. a declarat recurs.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe situaţia particulară creată în prezenta speţă.

Recurentul consideră că această particularitate a prezentei cauze nu are nicio relevanţă în privinţa admisibilităţii cererii de intervenţie cu care a fost sesizată Curtea de Apel Bacău, mai ales în condiţiile în care - aceeaşi instanţă - l-a "scos" din cauză.

Astfel, dacă instanţa de recurs nu ar fi procedat la "scoaterea" sa din litigiu, evident că o nouă cerere de intervenţie accesorie ar fi fost inadmisibilă, dar într-o atare situaţie nici nu ar mai fi fost nevoit să formuleze cea de a doua cerere de intervenţie.

Practic, instanţa de recurs a adoptat o soluţie fără nicio bază legală, întrucât prevederile art. 61-64 C. proc. civ. nu prevăd/permit respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de intervenţie accesorie formulată de o terţă persoană care nu este parte în proces, deoarece aceeaşi persoană a formulat deja, în faţa primei instanţe, o astfel de cerere.

În opinia recurentului, datorită faptului că a fost "scos" din cauză, la termenul de judecată din 10.07.2020, soluţia adoptată asupra cererii de intervenţie, la termenul de judecată din 18.09.2020, constituie o reală enigmă, întrucât instanţa se contrazice în mod flagrant. Aceasta deoarece ulterior termenului de judecată din 10.07.2020, nu avea calitatea de parte în proces, situaţie în care cererea de intervenţie accesorie era şi este admisibilă.

Recurentul consideră că este inexplicabilă perseverenţa instanţei de recurs în încercarea de a-l ţine la distanţă de acest litigiu, cu orice preţ şi cu ignorarea normelor legale în materie.

În aceste condiţii, apreciază că sunt incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

3. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Primarul Municipiului Târgu Mureş şi B. S.R.L au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare.

(2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.

(3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi".

Deci, cererea de intervenţie principală este cererea prin care terţul care intervine din proprie iniţiativă într-un litigiu ce se poartă între alte părţi, pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.

Ca natură juridică, intervenţia principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părţilor iniţiale, deci atât a reclamantului, cât şi a pârâtului.

Cu alte cuvinte, terţul intervenient ar putea să formuleze aceeaşi pretenţie pe cale principală, declanşând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părţile din celălalt proces ar fi pârâte.

Înalta Curte apreciază că în cazul intervenţiei accesorii, terţul intervenient trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. Chiar dacă nu pretinde un drept propriu, terţul trebuie să urmărească obţinerea unui interes pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine, deoarece activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală, una dintre condiţiile cumulative de exerciţiu ale acţiunii civile este existenţa unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că, faţă de obiectul cererii, petentul nu justifică niciun interes propriu, drepturile sale nefiind în niciun fel afectate prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanţa în mod temeinic şi legal a reţinut că valorificarea efectelor deciziei nr. 133/A/08.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş cu privire la admiterea cererii de intervenţie accesorie, promovate de A. în interesul reclamantului Prefectul Judeţului Mureş, nu presupune promovarea unei noi cereri, având aceeaşi finalitate ca cea iniţială, de sprijinire a poziţiei procesuale a reclamantului Prefectul Judeţului Mureş.

Prin urmare, motivul de recurs privind autoritatea de lucru judecat are în vedere faptul că puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).

Efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni: Stricto sensu semnifica autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză (exclusivitatea).

Lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă, că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o alta hotărâre (obligativitatea).

Cu alte cuvinte, existenta unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect si aceeaşi cauză.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a considerat că recunoaşterea efectului puterii de lucru judecat implică verificarea modului de soluţionare de către prima instanţă a acţiunii introductive în contextul admiterii în principiu a cererii de intervenţie accesorie ca urmare a soluţionării căii de atac a apelului împotriva încheierii de respingere în principiu a acestei cereri.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-intervenient A. împotriva încheierii din data de 18 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.