Revizuire: Scope of "ultra petita" in administrative acts and recalibration from normative to individual salary adjustments

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2020

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 13.09.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, obligarea acestuia să emită un nou act administrativ cu caracter normativ prin care să stabilească condiţiile legale în care poliţiştii au dreptul să beneficieze de sporul de fidelitate, în procentele avute în vedere de legislaţia internă a ministerului până la data de 31.12.2009.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 304 din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii.

4. Hotărârea instanţei de recurs

Prin decizia nr. 1748/2020 din 2 aprilie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a admis recursul formulat de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. împotriva sentinţei nr. 304 din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; s-a casat hotărârea atacată şi rejudecând cauza: s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, pe care l-a obligat să emită un act administrativ în aplicarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, pentru diferenţele salariale decurgând din existenţa în plată a sumelor compensatorii corespunzătoare cuantumului sporului de fidelitate.

În esenţă, instanţa de recurs a reţinut că refuzul pârâtului de a face o analiză a componentei salariale a angajaţilor săi în sensul identificării diferenţelor de salarizare între aceştia, poliţişti - funcţionari cu statut special, care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, pentru aplicarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, este nejustificat, iar hotărârea instanţei de fond care a validat o asemenea conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

S-a mai reţinut că, în valorificarea pretenţiilor reclamanţilor, pârâtul nu poate fi obligat la emiterea unui act administrativ pentru recunoaşterea sporului de fidelitate, care era abrogat la data intrării în vigoare a art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, ci la emiterea unui act administrativ care să aibă ca obiect stabilirea drepturilor lor salariale, urmare a verificării prealabile, în privinţa fiecărui reclamant, a salarizării lor la nivel maxim prin raportare la ceilalţi angajaţi ai pârâtului, care la momentul de referinţă îndeplineau aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu reclamanţii, însă în a căror componentă salarială era inclusă ca sumă compensatorie sporul de fidelitate abrogat prin Legea nr. 330/2009.

De asemenea, s-a reţinut de către instanţa de recurs că nu poate obliga la emiterea unui act administrativ normativ, pentru că actul administrativ prin care se stabilesc drepturile salariale a unui funcţionar public este un act administrativ esenţialmente individual, care poate produce efecte numai în ceea ce priveşte reclamanţii.

4. Cererea de revizuire

Împotriva deciziei nr. 1748/2020 din 2 aprilie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 a formulat cerere de revizuire intimatul Ministerul Afacerilor Interne, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia şi schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii acţiunii faţă de revizuent.

În motivarea cererii de revizuire arată că aceasta este admisibilă, având în vedere că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut şi a dat mai mult decât s-a cerut, întrucât intimaţii-reclamanţi au formulat acţiunea în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne, pentru a fi obligat acesta să emită un act administrativ cu caracter normativ prin care să stabilească condiţiile legale în care poliţiştii au dreptul să beneficieze de sporul de fidelitate în procentele avute în vedere de legislaţia internă a ministerului de până la data de 31.12.2009.

Or, prin decizia de recurs instanţa a reţinut că acest pârât nu poate fi obligat la emiterea unui act administrativ pentru recunoaşterea sporului de fidelitate, care era abrogat la data intrării în vigoare a art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, ci la emiterea unui act administrativ care să aibă ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor, urmare a verificării prealabile, în privinţa fiecărui reclamant, a salarizării lor la nivel maxim prin raportare la ceilalţi angajaţi ai pârâtului, care la momentul de referinţă îndeplineau aceleaşi condiţii de studii şi vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţi cu reclamanţii, însă în a căror componentă salarială era inclus sporul de fidelitate abrogat prin Legea nr. 330/2009.

Mai arată că, prin decizia atacată, instanţa de recurs a respins acţiunea în raport cu motivele invocate de intimaţii-reclamanţi, privind emiterea unui act administrativ cu caracter normativ şi, deşi prin acţiunea introductivă reclamanţii nu au solicitat, instanţa a dispus emiterea unor acte administrativ individuale prin care se stabilesc drepturile salariale ale acestora. Consideră că instanţa de recurs trebuia să se limiteze la cele solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Susţine că nu a considerat necesar să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât O.U.G. nr. 30/2007 prevede, printre atribuţiile conducătorului instituţiei revizuente, abilitarea de a emite ordine cu caracter normativ.

Precizează că, întrucât instanţa de recurs a schimbat acţiunea şi l-a obligat să emită acte administrative de salarizare pentru reclamanţii din prezenta cauză, consideră că această obligaţie contravine art. 222 C. civ., precum şi considerentelor Deciziei nr. 13/2006, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

5. Apărările intimaţilor

Deşi au fost legal citaţi, intimaţii nu au formulat întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.:

"(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut."

Analizând acest motiv de revizuire, Înalta Curte constată că nu este incident în speţă.

În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte constată că hotărârea atacată face parte din hotărârile susceptibile a fi atacate cu cerere de revizuire, iar pe de altă parte, evocă fondul, cerinţă impusă prin art. 509 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la emiterea unui nou act administrativ cu caracter normativ prin care să stabilească condiţiile legale în care poliţiştii au dreptul să beneficieze de sporul de fidelitate, în procentele avute în vedere de legislaţia internă a ministerului până la data de 31.12.2009, solicitări ce au fost menţinute şi în faţa instanţei de recurs.

Instanţa de recurs a admis recursul formulat de reclamanţi; a casat hotărârea atacată şi, rejudecând cauza: a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, pe care l-a obligat să emită un act administrativ în aplicarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, pentru diferenţele salariale decurgând din existenţa în plată a sumelor compensatorii corespunzătoare cuantumului sporului de fidelitate.

Prin cererea de revizuire, revizuentul critică în esenţă faptul că reclamanţii au solicitat obligarea sa la emiterea unui act normativ prin care să li se recunoască sporul de fidelitate, iar instanţa de recurs l-a obligat la emiterea unor acte administrative individuale.

Înalta Curte constată că instanţa de recurs a reţinut în mod corect, subsumat acestui aspect, că nu poate obliga pârâtul la emiterea unui act administrativ normativ, pentru că actul administrativ prin care se stabilesc drepturile salariale ale unui funcţionar public este un act administrativ esenţialmente individual, care poate produce efecte numai în ceea ce priveşte reclamanţii.

Contrar celor susţinute de către revizuent, Înalta Curte reţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut, întrucât pretenţia dedusă judecăţii de către reclamanţi vizează recunoaşterea sporului de fidelitate, pe care instanţa de recurs a menţinut-o, recalificând doar instrumentul procedural, respectiv modalitatea prin care acest spor poate fi recunoscut, în raport cu cadrul legal aplicabil şi solicitarea reclamanţilor.

Cu alte cuvinte, instanţa de recurs a ţinut cont de cererea reclamanţilor şi de scopul prezentului demers judiciar, respectiv finalitatea urmărită de reclamanţi, care constă în acordarea sporului de fidelitate, identificând calea prin care acest spor le poate fi recunoscut.

Or, din această perspectivă, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut, astfel cum în mod nefondat a invocat revizuentul, ci a acordat sporul de fidelitate solicitat de către reclamanţi, identificând doar modalitatea procedurală prin care aceştia să poată obţine recunoaşterea pretenţiilor deduse judecăţii, respectiv emiterea unor acte administrative individuale.

În aceste condiţii nu se poate reţine că instanţa de recurs s-ar fi pronunţat asupra unui lucru ce nu fusese solicitat.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care partea interesată tinde să obţină de la instanţa care a pronunţat o hotărâre asupra fondului sau care a evocat fondul să revină asupra hotărârii astfel pronunţată. Date fiind consecinţele juridice ale reaprecierii unei asemenea hotărâri, dispoziţiile legale ce reglementează revizuirea sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse la alte situaţii decât cele avute în vedere de legiuitor.

Raportând aceste considerente la situaţia dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că situaţia invocată de revizuent (reclamanţii au solicitat obligarea la emiterea unui act normativ prin care să li se recunoască sporul de fidelitate, iar instanţa de recurs a obligat la emiterea unor acte administrative individuale) nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ca temeiuri de schimbare a hotărârii pe calea revizuirii.

Pentru argumentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire de faţă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de Ministerul Afacerilor Interne împotriva deciziei nr. 1748/2020 din 2 aprilie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 8 octombrie 2020.