Surveillance of religious sect members by Securitate officer constituting suppression of fundamental rights under O.U.G. 24/2008

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 18 ianuarie 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calităţii acestuia de lucrător al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1375 din 12 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., şi a constatat calitatea acestuia de lucrător al securităţii.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1375 din 12 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs p\r\tul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii reclamantului.

În motivarea recursului arată că în perioada 1976 - 1989 a activat ca ofiţer operativ de informaţii pe profil de contraspionaj la Inspectoratul Judeţean Iaşi, iar în perioada 1986 - 1989 a fost şeful Biroului de securitate Paşcani în fostul Departament al Securităţii Statului din cadrul Ministerului de Interne; că nu a negat ingerinţele evidente, dar că acestea erau justificate printr-un interes superior, respectiv ocrotirea siguranţei naţionale, stabilite prin Constituţie şi legile în vigoare; că nu a urmărit depistarea poziţiei ostile faţă de politica partidului şi statului, aşa cum în mod greşit a interpretat prima instanţă, ci depistarea şi prevenirea faptelor ce puteau reprezenta pericole şi ameninţări pentru siguranţa naţională.

Susţine că includerea numitului B.E. în supravegherea informativă era justificată de apărarea interesului superior rezultat din reglementările constituţionale şi legale, cum ar fi art. 30 din Constituţia României din 1965 şi Decretului nr. 177 din 14 august 1948 privind reglementarea activităţii şi funcţionării cultelor religioase, emis de Ministerul Cultelor, care prevede cultele a căror activitate era recunoscută de Statul român, din care secta "Martorii lui Iehova" nu făcea parte. Această asociaţie religioasă se subordona unui for religios din afara teritoriului ţării, respectiv Corpului de guvernare din Brooklin, New York SUA şi nu respecta prevederile art. 41 din decret, iar membrii săi refuzau efectuarea serviciului militar, încălcând art. 40 din acelaşi act.

Precizează că actele de părăsire pe căi ilegale a ţării pentru a se sustrage de la îndeplinirea serviciului militar erau considerate infracţiuni de către C. pen. (art. 245).

Mai arată că Statul naţional român era îndreptăţit la existenţă şi apărare, conform propriei Constituţii şi rezoluţiilor ONU la care a aderat, iar interpretarea dată de CNSAS, în sensul că Statul naţional român s-a identificat cu puterea totalitară comunistă, nu poate justifica şi combate dreptul statului la existenţă şi la apărarea siguranţei naţionale.

De asemenea, arată că invocarea de către reclamant a pretinsei încălcări a art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este lipsită de temei juridic, întrucât drepturile şi libertăţile prevăzute în acest act nu sunt obligatorii pentru statele membre ale ONU, ele reprezentând doar recomandări, astfel cum reiese din preambulul declaraţiei. Susţine că şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, semnat de Preşedintele RSR şi Secretarul General al Partidului, are tot un caracter formal şi de recomandare, aspect ce reiese din preambulul pactului.

Invocă faptul că cele două Constituţii ale României, elaborate în anii 1952 şi 1965 nu au dat un răspuns tuturor acestor recomandări şi că încălcarea dreptului la viaţă privată nu se regăseşte printre drepturile fundamentale prevăzute de Constituţia din anul 1965.

Astfel, arată că urmărirea suspectului B.E. nu s-a făcut în scopul susţinerii şi apărării puterii totalitare comuniste şi nici pentru motive politice.

Precizează că la data de 01.05.1986 numitul B.E. a fost inclus în supravegherea informativă a organelor de securitate, la propunerea ofiţerului Lt. maj. B.., cu acordul recurentului şi cu aprobarea şefului ierarhic superior din cadrul Inspectoratului Judeţean Iaşi, întrucât acesta descindea dintr-o familie ce desfăşura activităţi pe linia sectei "Martorii lui Iehova", având în vedere anumite acţiuni de atragere a unor colegi de clasă să adere la această sectă.

Recurentul-pârât apreciază că rezoluţia "De acord" pusă pe raportul de includere în C.. a fost justificată de obligaţia profesională de a stabili intenţiile persoanei vizate, în condiţiile în care datele existente în baza operativă a securităţii indicau că legăturile membrilor filialelor sectei "Martorii lui Iehova" din USA şi din aproape toate ţările europene cu cele din ţara noastră, erau în atenţia serviciilor de spionaj.

Menţionează că rezoluţia pusă pe nota informativă din 28.10.1986 furnizată de sursa "D.", era legală şi justificată de faptul că suspectul B.E. se sustrăgea recrutării şi efectuării serviciului militar, deşi acestea erau obligatorii, aceste fapte fiind considerate infracţiuni şi încălcări ale Constituţiei României.

În ceea ce priveşte rezoluţia de pe nota informativă din 30.10.1986 furnizată de sursa "E.", prin care a solicitat să se stabilească dacă vine cu materiale religioase la şcoală, care este poziţia profesorului de filozofie şi care este opinia elevilor din clasă faţă de părerile lui B.E., arată că aceasta era justificată de necesitatea cunoaşterii reacţiei numitului B.E. după sesizarea si chemarea la recrutare, în contextul refuzului încorporării. Arată că au fost avute în vedere şi introducerea ilegală în ţară de materiale religioase, precum şi identificarea canalelor de legătură cu exteriorul.

Referitor la rezoluţia de pe nota informativă din data de 22.10.1987 furnizată de sursa "F.", prin care a solicitat intensificarea măsurilor pentru a se preveni o eventuală părăsire ilegală a ţării, arată că aceasta era justificată de hotărârea suspectului B.E. de a pleca în Statele Unite ale Americii, fiind în obligaţia recurentului şi a ofiţerului B.. să prevină o asemenea faptă.

În ceea ce priveşte rezoluţia de pe nota informativă din 16.07.1989, furnizată de sursa "F.", arată că aceasta viza să stabilească dacă suspectul B.E. absentează de la PTAP (Pregătirea tineretului pentru apărarea patriei), sau dacă primea anumite materiale şi provenienţa acestora.

Susţine că măsurile întreprinse au vizat canalele clandestine de legătură pentru primirea şi transmiterea de materiale, atragerea şi influenţarea altor persoane să refuze îndeplinirea serviciului militar, ori părăsirea ţării pe căi ilegale.

Referitor la considerentele hotărârii atacate, arată că acţiunile persoanei vizate şi ale altor adepţi ai sectei "Martorii lui Iehova" nu vizau înlocuirea sistemului politic din România ori erijarea lor în opozanţi ai regimului politic, dar actele şi faptele lor desfăşurate sub masca credinţei religioase prezentau potenţiale pericole pentru siguranţa naţională a Statului român.

Critică susţinerea instanţei de fond că din notele informative reiese că suspectul B.E. nu a făcut nimic concret, recurentul-pârât apreciind că o verificare ulterioară rezultatului produs ar fi fost tardivă.

Mai arată că nu simpla apartenenţă la secta "Martorii lui Iehova" a determinat supravegherea persoanei din cauză, ci fapta acestuia de a refuza să efectueze serviciul militar, precum şi intenţia sa de a părăsi ilegal ţara.

Recurentul-pârât precizează că din conţinutul notelor informative reiese că surselor informative nu li s-au cerut şi nici nu au fost dirijate să furnizeze informaţi despre alţi membri din grupele de credincioşi, în afară de B.E., cu excepţia faptului că în una din note apare menţionat tatăl său, despre care sursa informativă a afirmat că îşi incita fiul să nu se prezinte la recrutare.

În ceea ce priveşte faptul că prima instanţă a reţinut că activităţile reclamantului sunt acte de "poliţie politică", recurentul-pârât arată că nu trebuie confundată apărarea siguranţei naţionale cu puterea totalitară comunistă, statul având dreptul la existenţă conform Cartei ONU, indiferent de regimul politic.

Concluzionând, arată că: instanţa de fond a reţinut în mod corect că a fost ofiţer de informaţii pe profil de contraspionaj în structura fostului Departamentul al Securităţii Statului şi că prin măsurile întreprinse s-a produs o imixtiune în viaţa celui urmărit, fiindu-i limitate drepturile şi libertăţile recunoscute şi garantate de legislaţia şi Constituţia statului, dar a omis să reţină că aceste ingerinţe erau justificate de un interes superior, apărarea şi ocrotirea siguranţei naţionale a statului.

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul - reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat constatarea calităţii pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

În cauză, verificările au fost efectuate de către Consiliu ca urmare a cererii nr. x/26.08.2015, formulate de B.E., prin care acesta solicita verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului nr. x, în care pârâtul figurează la filele x şi 7.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât A., având gradul de căpitan şi funcţia de şef al Securităţii oraşului Paşcani în perioada 1986-1989 a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, aceste aspecte reieşind din examinarea dosarului nr. x.

În acest sens, recurentul-pârât a aprobat prin semnătură olografă raportul cu propunerea de includere a numitului B.E. în supravegherea informativă din data de 29.04.1986, pe motiv că acesta descinde dintr-o familie ce desfăşoară activitate în cadrul sectei "Martorii lui Iehova" din com. Mogoşeşti-Siret, are preocupări în sensul determinării unor colegi să adere la această sectă şi a afirmat că are materiale cu conţinut mistic. Prin acest raport au fost stabilite următoarele sarcini: cunoaşterea şi prevenirea atragerii de noi elemente la activitatea sectantă; influenţarea pozitivă, neutralizarea acţiunilor acestuia, descurajarea şi determinarea lui să renunţe la astfel de activităţi, dispunându-se măsura încadrării informative cu sursele "E." şi "D." la Liceul Industrial nr. 1 şi măsuri pe linia Comp. 0647 (corespondentul în plan local al unităţii centrale U.M. 0647, specializată în interceptarea şi controlul corespondenţei), precum şi încadrarea informativă pe timpul navetei şi la domiciliul părinţilor.

Prin Nota informativă din 28.10.1986, sursa "D." semnala faptul că dintr-o discuţie purtată cu B.E. a reieşit faptul că părinţii săi nu îl lasă să meargă la recrutare, întrucât credinţa lor nu le permite să pună mâna pe armă, iar prin rezoluţia întocmită de către pârât pe Notă informativă din 28.10.1986, acesta a dispus semnalarea aspectului la organul CI al C.M.J. (organul de contrainformaţii al Comisariatului Militar Judeţean).

În Nota informativă din 30.10.1986, sursa "E." semnala că într-o discuţie purtată cu B.E. a reieşit faptul că în urmă cu două - trei zile a fost chemat la Iaşi pentru a rezolva problema recrutării, dar a evitat să facă comentarii, însă a spus că preferă să facă închisoare decât să facă armata, iar prin rezoluţia aplicată pe această notă informativă de către recurentul-pârât s-a dispus a se stabili dacă persoana supravegheată vine cu materiale religioase la şcoală, care este poziţia profesorului de filozofie şi opinia elevilor din clasă faţă de părerile lui B.E.

De asemenea, prin Nota informativă din 16.07.1986, sursa "F." semnala că persoana supravegheată avea un unchi în America şi că acesta şi-a exprimat un punct de vedere în sensul că dacă i s-ar da voie să plece în America, ar pleca, întrucât membrii sectei "Martorii lui Iehova" sunt împiedicaţi în România să cerceteze biblia, fiind singurii care se opun politicii statului, precum şi faptul că în România este interzisă ascultarea posturilor străine de radio, dat fiind faptul că acestea prezentau lucruri adevărate.

Prin rezoluţia la Nota informativă din 16.07.1989, întocmită şi semnată olograf de către recurentul-pârât, acesta a dispus a se stabili dacă suspectul lipseşte de la P.T.A.P. (pregătirea tinerilor pentru apărarea patriei), de la orele de cunoştinţe social-politice, informaţii politice; care sunt grupele pe localitate avute în răspundere, respectiv dacă primesc materiale şi provenienţa acestora, precum şi calea pe care vin.

Prin Nota informativă din 22.10.1987, sursa "F." semnala că B.E., elev la Liceul Industrial nr. 1 Paşcani, doreşte cu orice preţ să plece din ţară şi că are pe cineva care-i va aranja plecarea după terminarea liceului; că fratele său a amânat armata din motive personale, iar el va pleca în America în cursul lunii noiembrie, pentru a se trata de boala de care suferă şi pentru a se angaja şi lucra în meseria pe care a învăţat-o.

Rezoluţia recurentului-pârât aplicată pe nota mai sus arătată stipula intensificarea măsurilor asupra persoanei supravegheate pentru a se preveni o eventuală plecare ilegală a acestuia din ţară.

Toate aceste aspecte reies din cuprinsul înscrisurilor existente în dosarul nr. x întocmit cu privire la B.E. şi depuse la dosarul cauzei, demonstrând implicarea recurentului-pârât în acţiunile informative deschise cu privire la titularul dosarului.

Astfel, se constată că recurentul-pârât, prin activităţile desfăşurate, a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale, garantate - contrar celor susţinute de către acesta - chiar de legislaţia din acea vreme, iar îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care ofiţerul a stabilit luarea anumitor măsuri şi dirijarea unor surse informative în intimitatea persoanei urmărite, pentru a furniza informaţii despre viaţa privată şi intenţiile acestuia.

Prima instanţă, analizând documentaţia depusă la dosar de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a reţinut, în mod corect, că prin activitatea sa, recurentul a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Curtea de apel a soluţionat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de către intimatul-reclamant, incluzând notele informative şi rezoluţiile întocmite de pârât în perioada în care era ofiţer de Securitate.

Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, recurentul-pârât nu a contestat autenticitatea înscrisurilor depuse de către reclamantul-intimat şi nici nu a solicitat probe în combaterea lor, criticile sale fiind subsumate, în esenţă, faptului că potrivit legislaţiei de la acel moment secta "Martorii lui Iehova" nu era recunoscută de Statul român, fiind subordonată unui for religios din afara ţării, iar membrii săi refuzau efectuarea serviciului militar, existând presupunerea că aceştia puteau încerca să părăsească pe căi ilegale chiar teritoriul ţării, supravegherea fiind necesară pentru apărarea siguranţei naţionale. Argumentul recurentului-pârât faţă de aceste aspecte a fost în sensul că atât refuzul efectuării serviciului militar, cât şi părăsirea ilegală a ţării erau considerate infracţiuni.

O asemenea apărare nu poate fi primită, având în vedere că, astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, din materialul probator nu reiese că persoana urmărită în concret ar fi desfăşurat activităţi antistatale, pârâtul operând nepermis cu prezumţia că simpla apartenenţă la un cult religios echivalează cu desfăşurarea de operaţiuni antistatale.

Referitor la susţinerea recurentului că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974 au caracter de recomandare, respectiv facultativ, în considerarea celor menţionate în preambulurile acestor acte, Înalta Curte constată că aceste documente au fost asumate de către statele semnatare, iar ulterior, prevederile lor au fost preluate de către state în normele constituţionale referitoare la drepturile fundamentale, acestea fiind incluse în dreptul intern.

Înalta Curte reţine, contrar celor susţinute de către recurentul-pârât, că, în fapt, Constituţia Republicii Socialiste România din 1965 prevedea garantarea cetăţenilor Republicii Socialiste România a libertăţii cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor şi a demonstraţiilor (art. 28), precum şi a libertăţii conştiinţei (art. 30, care stipula că oricine este liber sa împărtăşească sau nu o credinţă religioasă şi că libertatea exercitării cultului religios este garantată).

Interpretarea recurentului-pârât în sensul că, întrucât Constituţia Republicii Socialiste România din 1965 nu prevedea în mod expres dreptul la viaţă privată al persoanei, o asemenea ingerinţă era permisă, este eronată, în condiţiile în care orice restrângere a drepturilor are caracter de excepţie, iar excepţiile sunt de strictă interpretare şi se impun a fi expres prevăzute de lege.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată şi proclamată de Adunarea generală a O.N.U prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948, iar România a semnat-o la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.

Astfel, atât Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, cât şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului fuseseră ratificate de România la momentul desfăşurării activităţii informative, iar împrejurarea că drepturile fundamentale recunoscute prin aceste documente internaţionale erau recunoscute doar "formal" în România nu poate fi exoneratoare pentru recurent, câtă vreme el, ca agent al statului comunist, a contribuit la această stare de lucruri.

Înalta Curte observă astfel că în cauza de faţă există dovezi că recurentul, prin activitatea sa, a încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, astfel cum bine a reţinut judecătorul fondului, înscrisurile depuse la dosarul de fond demonstrând cu prisosinţă acţiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţă privată şi dreptul la libera circulaţie, prevăzute de art. 17, respectiv art. 12 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, stipulate de Constituţia de la acea dată şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

În speţă, se constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că faţă de recurentul-pârât, în calitatea sa de ofiţer al Securităţii, respectiv de căpitan şi şef al Securităţii Oraşului Paşcani, sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reţinerea calităţii acestuia de lucrător al fostei securităţi, respectiv persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945-1989 şi, în această calitate, să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Ca urmare a acestor exigenţe deduse din textul legal sancţionator, la analiza calităţii de lucrător, trebuie să se aibă în vedere şi raportul rezonabil de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare.

Textul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuie calitatea de lucrător numai acelor persoane care au desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale, ceea ce înseamnă că prin activităţile respective trebuia să se fi produs efectiv un rezultat.

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activităţile desfăşurate nu au suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, fiind necesare pentru apărarea siguranţei naţionale.

Cu toate acestea, persoana în cauză a fost supravegheată informativ în baza unor elemente ce nu erau de natură a fundamenta măsurile de supraveghere dispuse, iar în acest scop, recurentul-pârât: prin rezoluţia întocmită pe Nota informativă din 28.10.1986 a dispus semnalarea celor menţionate în notă la organul de contrainformaţii al Comisariatului Militar Judeţean; prin rezoluţia aplicată pe Nota informativă din 30.10.1986 a dispus a se stabili dacă persoana supravegheată vine cu materiale religioase la şcoală, care este poziţia profesorului de filozofie şi opinia elevilor din clasă faţă de părerile lui B.E.; prin rezoluţia pusă pe Nota informativă din 16.07.1989 a dispus să se stabilească dacă suspectul lipseşte de la P.T.A.P., de la orele de cunoştinţe social-politice, informaţii politice, care sunt grupele pe localitate avute în răspundere, respectiv dacă primesc materiale şi provenienţa acestora, calea pe care vin; prin rezoluţia aplicată pe Nota informativă din 22.10.1987 a dispus intensificarea măsurilor asupra persoanei supravegheate pentru a se preveni o eventuală plecare ilegală a acestuia din ţară.

Astfel, a participat activ la supravegherea numitului B.E., punând rezoluţii pe mai multe note informative, prin care a dispus măsuri concrete în privinţa activităţii de supraveghere a acestuia şi a anturajului său.

În speţă, din actele depuse la dosarul de fond, rezultă că recurentul-pârât a instrumentat dosarul nr. x, întocmit cu privire la B.E., dispunând încadrarea informativă a acestuia la liceu, pe perioada navetei şi la domiciliul părinţilor.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere şi faptul că recurentul nu se poate apăra invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfăşurate ori normele interne care reglementau activitatea Securităţii şi Miliţiei, deoarece acestea nu pot constitui temei legal pentru săvârşirea de abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituţionale şi a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în tratatele internaţionale asumate de România.

Astfel fiind, contrar celor susţinute de către recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază că un ofiţer al Securităţii care a participat direct la instrumentarea unui dosar de urmărire încălcând, din motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale garantate de Constituţie şi de tratate internaţionale ratificate de România, corespunde definiţiei lucrătorilor Securităţii, în sensul dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008, importantă fiind, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor în viaţa personală a celui urmărit.

Toate aceste acţiuni ale pârâtului vizând urmărirea îndeaproape a întregii vieţi a unor persoane, dar şi opiniile acestor persoane, constituie activităţi prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1375 din 12 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1375 din 12 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 8 octombrie 2020.