Direct judicial challenge to European Fund irregularity verification report barred by mandatory administrative pre-procedure.

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 08.08.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Institutul Naţional de Sănătate Publică a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, anularea procesului-verbal din 17.05.2017, înregistrat la Ministerul Sănătăţii sub nr. x/18.05.2017 şi la INSP sub nr. x/29.05.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5182 din 27 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamantul Institutul Naţional de Sănătate Publică, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii şi s-a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.05.2017 emis de pârât.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 5182 din 27 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, în principal ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată.

Invocă excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a procesului-verbal pentru lipsa plângerii prealabile.

Arată că procesul-verbal atacat a fost înregistrat la reclamanta INSP cu nr. 7143 din data de 29.05.2017, aceasta fiind data luării la cunoştinţă, iar contestaţia a fost înregistrată la Ministerul Sănătăţii sub nr. x/21.07.2017, peste termenul de 30 de zile prevăzut la art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011.

Invocă prevederile art. 246 şi art. 247 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011, în raport cu care susţine că neparcurgerea procedurii prealabile reglementate de art. 47 şi următoarele din O.U.G. nr. 66/2011 constituie încălcarea unei norme de ordine publică, excepţia inadmisibilităţii acţiunii fiind în speţă o excepţie absolută, ce poate fi invocată de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, inclusiv înaintea instanţei de recurs, dacă nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi.

Susţine că normele încălcate sunt de ordine publică, iar pentru soluţionarea excepţiei inadmisibilitătii nu este necesară administrarea de dovezi, astfel că, în condiţiile în care reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, respectiv contestaţia reglementată la art. 47 şi următoarele din O.U.G. nr. 66/2011, cererea de anulare a procesului-verbal nr. x/18.05.2017 emis de Ministerul Sănătăţii este inadmisibilă.

Pe fondul cauzei critică faptul că instanţa şi-a întemeiat întreaga argumentaţie pe minuta nr. x/21.08.2015, reţinând în mod eronat că la întâlnirile tehnice lunare au fost luate decizii cu privire la cheltuielile indirecte, având în vedere că o minută nu produce efecte asupra contractului de finanţare, asemenea efecte fiind produse doar de notificare şi actul adiţional.

De asemenea, precizează că instanţa în mod eronat a constatat că există aparenţa că pârâtul Ministerul Sănătăţii şi-ar fi dat acordul în sensul includerii cheltuielilor cu şoferul la rubrica "cheltuieli indirecte", clarificând modul de aplicare a unui act administrativ pe care el însuşi l-a emis, având în vedere că în minuta nr. x/21.08.2015 se precizează că, în urma publicării instrucţiunii nr. 23/24.07.2015 privind cheltuielile indirecte, promotorul de proiect şi partenerii trebuie să trimită documente doveditoare, acceptându-se, printre altele, cheltuieli de personal în categoria cheltuielilor indirecte.

Pe de altă parte, arată că sunt acceptate cheltuielile cu personalul auxiliar în categoria cheltuielilor indirecte cu condiţia respectării contractului de finanţare, respectiv cheltuielile cu personalul auxiliar să fi fost prevăzute în bugetul detaliat, la cheltuieli indirecte, ceea ce nu a fost prevăzut în contractul de finanţare din speţă.

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul - reclamant Institutul Naţional de Sănătate Publică a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi arată că la dosarul cauzei există contestaţia înregistrată la Ministerul Sănătăţii sub nr. x din 21.06.2017, ceea ce face ca, în raport cu data luării la cunoştinţă a respectivului proces-verbal - 29.05.2017, excepţia inadmisibilităţii să fie neîntemeiată. Consideră că a fost respectat termenul de 30 de zile pentru formularea contestaţiei administrative, prevăzut de dispoziţiile art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul Institutul Naţional de Sănătate Publică a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, anularea procesului-verbal din 17.05.2017, înregistrat la Ministerul Sănătăţii sub nr. x/18.05.2017 şi la INSP sub nr. x/29.05.2017.

Înalta Curte constată că O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control şi de atacare a acestora, anterior sesizării instanţei de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 46 - 51 din actul normativ menţionat, împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, urmând ca decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei să fie atacată de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Astfel, conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011:

"Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Prin urmare, contrar alegaţiilor intimatului-reclamant, conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ numai decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva titlului de creanţă, iar nu, în mod direct, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 17.05.2017.

Procedura administrativă prealabilă învestirii instanţei de contencios administrativ instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a titlului de creanţă atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă, care, în cazul admiterii contestaţiei, decide anularea acestuia, fapt ce permite contestatorului să-şi ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanţei de judecată.

Or, intimatul-reclamant a precizat că obiectul acţiunii sale îl constituie anularea procesului-verbal din 17.05.2017, înregistrat la Ministerul Sănătăţii sub nr. x/18.05.2017 şi la INSP sub nr. x/29.05.2017 privind constatarea neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare din data de 17.05.2017 şi nu a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative formulate împotriva acestuia.

Astfel fiind, întrucât reclamantul a înţeles să atace procesul-verbal arătat şi nu decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei, astfel cum prevăd în mod expres dispoziţiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, soluţia primei instanţe este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile, instanţa de control judiciar neîmpărtăşind punctul de vedere al instanţei de fond în privinţa soluţiei pronunţate.

Cu alte cuvinte, actul atacat, respectiv procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, nu constituie un act căruia legiuitorul să-i fi conferit prerogativa de a face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, această posibilitate fiind conferită doar deciziei de soluţionare a contestaţiei, conform dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

La pronunţarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa sa anterioară în litigii similare, reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 685/2015, nr. 3236/2015, nr. 843/2016, nr. 827/2017, nr. 2388/2017, nr. 369/2018 şi nr. 4379/2018.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 5182 din 27 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge acţiunea formulată de reclamantul Institutul Naţional de Sănătate Publică, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 5182 din 27 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal .

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul Institutul Naţional de Sănătate Publică, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 8 octombrie 2020.