Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1585/2005 AI generated

Limitation of administrative jurisdiction to annulment of challenged acts and prohibition on modifying unchallenged administrative decisions

Case Number Decizia nr. 1585/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the County Pension House, set aside the lower court's decision, and dismissed the claimant's action as unfounded, leaving the administrative decision of August 14, 2003, in force. The dispute concerned a claim for the recognition of deportee status and the correction of the start date for financial benefits under Law No. 189/2000, where the claimant challenged a previous rejection but did not formally contest the subsequent administrative decision that granted the status while fixing the benefit start date. The Supreme Court held that the lower court lacked jurisdiction to modify the valid, unchallenged administrative decision of August 2003, constituting a procedural error, and further ruled that the action to annul the initial decision of January 2002 was baseless because that act had already been retractated by the competent authority and no longer produced harmful legal effects.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 6 C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 29/1990; Limitation of administrative jurisdiction to annulment of challenged acts and prohibition on modifying unchallenged administrative decisions: Ulterior, în temeiul art. 10 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea competentă și-a retractat actul anterior și a adoptat hotărârea nr. 32 din 14 august 2003, prin care a admis cererea formulată de S.M. și, potrivit art. 1 lit. a) și c) din această ordonanță, i-a recunoscut calitatea de deportat, în perioada 1 iulie 1942 - 1 iulie 1944, dispunând ca drepturile să-i fie achitate, începând cu 1 septembrie 2003.

Keywords

AI generated
action for annulment administrative acts administrative error procedural limitations lack of jurisdiction previous legal status

Cited Legislation

AI generated
art. 304 pct. 6 C. proc. civ
3041 și art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
art. 1 din Legea nr. 29/1990
Ulterior, în temeiul art. 10 din O.G.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 43, pronunțată la data de 27 ianuarie 2004, în dosarul nr. 2649/2002, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de Fundația N.S. Piatra Neamț, în numele reclamantului S.M., a anulat decizia nr. 32 din 30 ianuarie 2002, adoptată de Comisia de specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț și a modificat parțial hotărârea nr. 32 din 14 august 2003, a aceleiași Comisii, în sensul că drepturile recunoscute se vor acorda începând cu data de 1 ianuarie 2002 în loc de 1 septembrie 2003.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că prin decizia nr. 32 din 30 ianuarie 2002, Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț a respins cererea formulată de reclamantul S.M., prin Fundația N.S. Piatra Neamț, dar că în cursul soluționării contestației adresate instanței, autoritatea competentă a revenit și, prin hotărârea nr. 32 din 14 august 2003, a admis cererea și a constatat că reclamantul a fost deportat în Transnistria, în perioada 1 iulie 1942 - 1 iulie 1944.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că autoritatea competentă a dispus în mod greșit ca drepturile să-i fie plătite reclamantului, începând cu data de 1 septembrie 2003, cererea fiind înregistrată la data de 18 decembrie 2001, astfel că plata trebuia dispusă, începând cu data de 1 ianuarie 2002.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs, Casa Județeană de Pensii Neamț, susținând că instanța de fond a modificat în mod greșit hotărârea nr. 32 din 14 august 2003, prin care s-a dispus ca drepturile recunoscute în favoarea reclamantului, să-i fie plătite, începând cu data de 1 septembrie 2003, raportate la data de 14 august 2003, când Fundația N.S. Piața Neamț a formulat o nouă cerere, însoțită de actele necesare, în favoarea reclamantului.

Recursul este întemeiat, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

Prin acțiunea formulată de Fundația N.S. Piatra Neamț, în numele reclamantului S.M., s-a cerut anularea deciziei nr. 32 din 30 ianuarie 2002, adoptată de Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, cu consecința recunoașterii calității de deportat în Transnistria, în perioada 1 iulie 1942 - 1 iulie 1944, ca formă de persecuție exercitată din motive etnice, de către autoritățile regimului Antonescu.

Ulterior, în temeiul art. 10 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea competentă și-a retractat actul anterior și a adoptat hotărârea nr. 32 din 14 august 2003, prin care a admis cererea formulată de S.M. și, potrivit art. 1 lit. a) și c) din această ordonanță, i-a recunoscut calitatea de deportat, în perioada 1 iulie 1942 - 1 iulie 1944, dispunând ca drepturile să-i fie achitate, începând cu 1 septembrie 2003.

Împotriva acestui din urmă act administrativ nu s-a formulat contestație, potrivit art. 11 din O.G. nr. 105/1999, iar în dosar nu există nici un act prin care acțiunea introductivă să fi fost modificată/completată, în sensul atacării, și a hotărârii nr. 32 din 14 august 2003.

Astfel fiind, instanța de fond, modificând hotărârea nr. 32 din 14 august 2003, fără să fi fost învestită cu acest lucru, a pronunțat o soluție casabilă în condițiile art. 3041 și art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește anularea deciziei nr. 32 din 30 ianuarie 2002, instanța de fond a omis împrejurarea că autoritatea administrativă își retractase acest act administrativ, care nu mai producea efecte vătămătoare pentru reclamant, în favoarea căruia adoptase un nou act administrativ prin care îi recunoscuse drepturile solicitate.

Astfel fiind, acțiunea reclamantului vizând anularea deciziei nr. 32 din 30 ianuarie 2002, nu mai avea temei în prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în vigoare la data respectivă, acest act administrativ fiind retractat de autoritatea administrativă emitentă și lipsit de efecte juridice vătămătoare, în dauna drepturilor legale ale acestuia.

În concluzie, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, rejudecând cauza, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 43 din 27 ianuarie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de S.M., ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2005.