Claimant’s appeal rejected; insurance guarantee fund exclusion stands as leasing company is sole beneficiary.

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 22.03.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor: anularea Deciziei nr. 4482/27.02.2017 emise de pârât şi obligarea acestuia la acordarea despăgubirilor în cuantum de 1.200,43 RON către service-ul S.C. B. S.R.L., precum şi la acordarea cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor a depus întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, având în vedere că decizia a fost emisă pe numele societăţii de leasing S.C. C. S.A., şi nu pe numele reclamantei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3932 din 25 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins exceptia lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiată şi s-a respins actiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3932 din 25 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, anularea Deciziei nr. 4482/27.02.2017 de respingere a cererii de plată nr. x/08.02.2016 cu privire la suma de 1.200,43 RON, cu consecinţa obligării intimatului FGA, în principal, la plata sumei de 1.200,43 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiei efectuate la autovehiculul cu numărul de înmatriculare x, de către service-ul B. S.R.L., iar în subsidiar, la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata sumei de 1.200,43 RON aferente cererii de plată nr. x/08.02.2016, precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că la data de 12.04.2012 a încheiat poliţa CASCO nr. DCA x la D. S.A. pentru autovehiculul nr. x, ce face obiectul contractului de leasing financiar cu finanţatorul C. S.A., iar potrivit art. 9 din contractul de leasing, încheierea asigurării se face de utilizator, în calitate de asigurat, pe cheltuiala utilizatorului, iar în caz de daună parţială, plata indemnizaţiei de asigurare se poate face numai după efectuarea în totalitate a reparaţiei respective şi prezentarea către asigurător a documentelor justificative, direct în contul unităţii service care a efectuat reparaţia.

Întrucât la data de 01.06.2015 a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia autovehiculul nr. x a fost avariat, în temeiul poliţei de asigurare a deschis dosarul de daună nr. x, efectuând reparaţia autovehiculului (daună parţială) la service-ul B. S.R.L., care a emis factura de reparaţie seria x nr. x în cuantum de 1.200,43 RON.

Arată că s-a adresat FGA cu cererea de plată nr. x/08.02.2016, prin care a solicitat ca plata indemnizaţiei de asigurare în cuantum de 1.200,43 RON să se facă în contul unităţii reparatoare, service-ul B. S.R.L., iar prin Decizia nr. 4482/27.02.2017 emisă de FGA, cererea de plată a fost respinsă pe considerentul că suma solicitată s-ar cuveni finanţatorului C. S.A., precum şi faptul că finanţatorul, în calitate de creditor de asigurări, ar fi încasat deja creanţe care depăşesc plafonul de 450.000 RON.

Referitor la considerentele instanţei de fond, arată că art. 4 lit. b) din Legea nr. 213/2015 indică în mod clar care sunt creditorii de asigurări, recurenta-reclamantă apreciind că are calitatea de creditor de asigurare îndreptăţit să primească despăgubirea, fiind deţinătorul autovehiculului în discuţie, întrucât potrivit prevederilor art. 7.7 din Codul fiscal riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte, iar potrivit art. 6 din contractul de leasing, se arată că utilizatorul va suporta numai riscurile care nu au fost asigurate sau pe cele în care indemnizaţia de asigurare nu acoperă dauna.

Susţine că adevăratul beneficiar al plăţii este service-ul auto care a efectuat reparaţia autovehiculului x, respectiv B. S.R.L., care a suportat contravaloarea manoperei şi că posibilitatea plăţii despăgubirii direct către unitatea reparatoare este reglementată prin art. 58 din Norma ASF nr. 23/2014 şi prin art. 23 din Norma FGA nr. 16/2015.

Pe de altă parte, arată că, în realitate, C. S.A. nu a încasat nicio sumă de la FGA, întrucât suma de 450.000 RON a fost virată către service-urile care au efectuat reparaţiile la autovehiculele pentru care au existat încheiate asigurări CASCO/RCA la D. S.A..

Consideră că, în cazul falimentului unui asigurător, fiecare creditor de asigurare îşi va putea valorifica creanţa de asigurări în limita unui plafon de 450.000 RON, neputându-se interpreta faptul că C. S.A. ar avea doar o creanţă unică în cuantum de 450.000 RON. Mai mult, arată că la masa credală în dosarul de faliment al D. S.A., intimatul-pârât FGA s-a înscris cu o creanţă în cuantum de 707.000.758,68 RON, aferentă tuturor dosarelor de daună preluate de la asigurătorul D. S.A., inclusiv cu creanţa din prezentul dosar, aceeaşi sumă figurând şi în dosarul penal instrumentat de DNA în legătură cu falimentul societăţii de asigurare.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor: anularea Deciziei nr. 4482/27.02.2017 emise de pârât şi obligarea acestuia la acordarea despăgubirilor în cuantum de 1.200,43 RON către service-ul S.C. B. S.R.L..

În speţă, recurenta-reclamantă a încheiat, pentru achiziţionarea autovehiculului cu numărul de înmatriculare x, în calitate de utilizator, un contract de leasing cu societatea C. S.A., în calitate de finanţator, respectiv de proprietar al bunului.

Aferent acestui contract de leasing, recurenta-reclamantă a încheiat şi o poliţă de asigurare CASCO la D. S.A., societate care ulterior a intrat în procedura falimentului.

Având în vedere că autovehiculul a fost avariat în data de 01.06.2015, recurenta-reclamantă s-a adresat cu cererea de plată nr. x/08.02.2016 intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care a respins-o prin Decizia nr. 4482/27.02.2017, pe motiv că în speţă calitatea de creditor de asigurare o are numai societatea de leasing S.C. C. S.A., dat fiind faptul că polita de asigurare a fost cedată în totalitate societăţii de leasing, iar pe de altă parte, pe motiv că S.C. C. S.A. reprezintă un unic creditor de asigurare şi, în această calitate, a depăşit plafonul prevăzut de Legea nr. 213/2015.

Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu respectarea normelor de drept incidente, în raport cu starea de fapt din speţă, ţinând cont de existenţa unui contract de leasing încheiat cu privire la bunul avariat, precum şi de faptul că asigurarea încheiată de către utilizator pentru autovehiculul în discuţie a fost cesionată în favoarea firmei de leasing.

În cauză este vorba de un contract de leasing financiar, ce reprezintă un contract de închiriere care oferă la finele lui posibilitatea achiziţionării bunului contra unei valori reziduale.

Se reţin a fi incidente următoarele texte de lege, în forma în vigoare la data încheierii contractului de leasing:

- art. 9 lit. f) din O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing:

"Locatorul/finanţatorul se obligă: (...) f) să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing, dacă prin contractul de leasing părţile nu au convenit altfel";

- art. 10 lit. d) din O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing:

"Locatarul/utilizatorul se obligă: (...) d) să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe -, în cuantumul şi la termenele menţionate în contract";

- art. 25 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing:

"(1) În cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar (...)";

- art. 29633 alin. (2) din O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing:

"(2) În cazul operaţiunilor de leasing financiar, calitatea de contribuabil o are utilizatorul (...)".

De asemenea, se reţin şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit cărora:

"Prezenta ordonanţă se aplică operaţiunilor de leasing prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale. Locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, dacă părţile convin astfel şi dacă achită toate obligaţiile asumate prin contract."

Din interpretarea coroborată a textelor de lege de mai sus reiese că ceea ce se transmite prin intermediul unui contract de leasing este dreptul de folosinţă asupra unui bun proprietatea finanţatorului, care este obligat la încheierea contractului de asigurare pentru bunul respectiv, costul asigurării fiind, însă, suportat de către utilizator.

Prin urmare, proprietarul bunului ce face obiectul contractului de leasing rămâne, până la sfârşitul perioadei de leasing, respectiv a achitării integrale a ratelor de leasing, finanţatorul, utilizatorului revenindu-i obligaţia de a achita ratele de leasing şi primele de asigurare.

Examinând conţinutul poliţei de asigurare DCA x din 12.04.2012 reiese, astfel cum în mod corect a sesizat prima instanţă, că la rubrica Beneficiar este menţionată societatea de leasing, iar la rubrica Clauze/Menţiuni speciale anexate la poliţă se stipulează că aceasta a fost cedata societăţii de leasing S.C. C. S.A., ceea ce conduce la concluzia că aceasta este persoana căreia urma să i se facă plata sumei asigurate.

Prin urmare, în considerarea calităţii de beneficiar al poliţei de asigurare, S.C. C. S.A. era îndreptăţită să formuleze în nume propriu cererea de despăgubire, fiind creditor de asigurări, în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, şi nu recurenta din prezenta cauză, căci doar beneficiarul contractului de asigurare poate pretinde plata sumei asigurate în cazul producerii evenimentului asigurat.

Din această perspectivă, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, devin nerelevante susţinerile privind faptul că despăgubirea urma să fie virată direct în contul unităţii service care a efectuat reparaţia ori că societăţii de leasing i se aplică sau nu plafonul de despăgubire în cuantum de 450.000 RON prevăzut de Legea nr. 213/2015.

Înalta Curte apreciază că este nefondată susţinerea recurentei-reclamante în sensul că are calitatea de creditor de asigurare, deoarece potrivit art. 9 din contractul de leasing, încheierea asigurării se face de către utilizator, în calitate de asigurat, pe cheltuiala utilizatorului, întrucât noţiunea de persoană asigurată nu este sinonimă cu cea de beneficiar al asigurării.

Tot nefondată se constată a fi şi susţinerea recurentei-reclamante că are calitatea de creditor de asigurare, fiind deţinătorul autovehiculului în discuţie, întrucât, potrivit prevederilor art. 7 pct. 7 lit. a) din Codul fiscal, riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte.

Astfel, faptul că recurenta-reclamantă este deţinătoarea bunului ce face obiectul leasingului nu o face pe aceasta beneficiar al asigurării, cu atât mai mult cu cât lit. b) din articolul evocat mai sus prevede că, în fapt, contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului, aşa încât recurenta nu poate pretinde că este beneficiar al poliţei de asigurare în virtutea calităţii de deţinător al bunului.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3932 din 25 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3932 din 25 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 8 octombrie 2020.