Public sector salary equalization under the Unified Salary Law: res judicata bars re-litigation of maximum sectorial reference value claims previously adjudicated.

Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 aprilie 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. şi GGG., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea şi Ministerul Finanţelor Publice, au contestat Decizia nr. 43/BRU/2017 a Vicepreşedintelui Curţii de Apel Oradea şi Hotărârea nr. 13/31.03.2017 a Curţii de Apel Oradea, solicitând:

- recalcularea drepturilor salariale ale întregului personal auxiliar de specialitate si conex, conform prevederilor Legii nr. 71/2015, articolul 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aferente perioadei aprilie 2015-01 octombrie 2016, conform grilei unice de salarizare aplicată la nivelul parchetelor,

- emiterea unor noi decizii de salarizare,

- obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi acordarea sumelor cuvenite fiecărei persoane în parte pentru perioada menţionată, respectiv sume actualizate cu indicele de inflaţie, la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4876 din 12 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. şi GGG., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea şi Ministerul Finanţelor Publice,

- a anulat în parte Decizia nr. 43/BRU/2017 a Vicepreşedintelui Curţii de Apel Oradea şi Hotărârea nr. 13/31.03.2017 a Curţii de Apel Oradea,

- a admis contestaţia reclamanţilor,

- a obligat pârâta, prin Preşedinte, să emită noi decizii de încadrare pentru reclamanţi conform grilei unice de salarizare, aplicată la nivelul parchetelor pe perioada 09 aprilie 2015-01 octombrie 2016,

- a obligat pârâta să plătească reclamanţilor diferenţa dintre venitul calculat potrivit grilei unice de salarizare aplicată la nivelul parchetelor venitul efectiv încasat, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile 4876 din 12 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Oradea, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanţi.

Recurenta-pârâtă, cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., republicat, apreciază că sentinţa recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea aceloraşi reclamanţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Învederează că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 430 C. proc. civ. republicat, întrucât prin sentinţa civilă nr. 567/LM/05.07.2017 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia nr. 152/20.02.2018 a Curţii de Apel Oradea, a fost soluţionat în parte fondul prezentului litigiu, în sensul că au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Bihor să plătească reclamanţilor diferenţele de salariu pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 RON pentru perioada 09 aprilie 2015 - 01 decembrie 2015 şi de 445 RON pentru perioada 01 decembrie 2015 - 05 octombrie 2016, în funcţie de timpul efectiv lucrat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, motiv pentru care se impune admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi respingerea acţiunii formulate de reclamanţi, cu privire la aceste solicitări.

În subsidiar, recurenta-pârâtă a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Oradea, învederând că nu poate fi obligată să plătească reclamanţilor diferenţele salariale, deoarece aceştia îşi desfăşoară activitatea în cadrul Judecătoriei Oradea, astfel încât, în acord şi cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. o) şi ale art. 72 alin. (1) lit. d) din HCSM nr. 1375/2015, obligaţia drepturilor salariale revine Tribunalului Bihor, în calitate de ordonator terţiar de credite.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă critică soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, precum şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015, apreciind că pentru perioada 09 aprilie 2015 - 01 august 2016, nu există temei legal pentru ca la stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor să se aibă în vedere algoritmul de calcul aplicat la nivelul parchetelor.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu au fost formulate întâmpinări.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Oradea este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Deliberând, cu prioritate, asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Oradea, invocată de recurenta-pârâtă în cadrul motivelor de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 36 din C. proc. civ., republicat, "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Cum părţile reclamante funcţionează ca personal auxiliar şi conex, calitatea de ordonator de credite se găseşte la nivelul Curţii de Apel, căreia îi revine obligaţia de încadrare şi plată a drepturilor salariale cerute de părţile reclamante.

Înalta Curte reţine în acest sens dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, care stabilesc: "Preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite."

În privinţa bugetelor instanţelor dispoziţiile art. 132 alin. (1) din acelaşi act normativ stabilesc:

"Curţile de apel şi parchetele de pe lângă curţile de apel elaborează proiectele de buget anual pentru instanţele sau, după caz, parchetele din circumscripţiile lor."

Potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, "(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale. (3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament şi bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii."

Concluzionând, având în vedere că, pe de o parte, atribuţia stabilirii indemnizaţiilor de încadrare, a recalculării drepturilor salariale şi a emiterii actului administrativ care să recunoască aceste drepturi revine Curţii de Apel Oradea, iar pe de altă parte, întrucât legitimitatea procesuală pasivă se verifică raportat la întregul litigiu, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Oradea.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., sunt fondate.

Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate este necesar ca hotărârea recurată să fi încălcat autoritatea de lucru judecat de care se bucură o altă hotărâre judecătorească, pronunţată anterior primei.

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părţile, obiectul şi cauza a două sau mai multor dosare, dintre care cel puţin unul dintre acestea să fie soluţionat, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ.. Potrivit art. 431 C. proc. civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Înalta Curte, analizând condiţiile mai sus menţionate, constată că în primul dosar, respectiv în dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 567/LM/05.07.2017, definitivă prin decizia nr. 152/20.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, prin care au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Bihor să plătească reclamanţilor diferenţele de salariu pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 RON pentru perioada 09 aprilie 2015 - 01 decembrie 2015 şi de 445 RON pentru perioada 01 decembrie 2015 - 01 octombrie 2016, în funcţie de timpul efectiv lucrat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Obiectul litigiului dedus judecăţii în prezentul dosar îl reprezintă recalcularea drepturilor salariale ale întregului personal auxiliar de specialitate si conex, conform prevederilor Legii nr. 71/2015, articolul 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aferente perioadei aprilie 2015-01 octombrie 2016, conform grilei unice de salarizare aplicată la nivelul parchetelor, cu obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi acordarea sumelor cuvenite fiecărei persoane în parte pentru perioada menţionată, respectiv sume actualizate cu indicele de inflaţie, la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, aşa încât obiectul celor două cereri este identic.

În ceea ce priveşte cadrul procesual, Înalta Curte constată că există o identitate parţială între reclamanţii din dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă şi cei din prezentul litigiu.

Astfel, în dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, instanţa a fost învestită ca urmare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., N., O., P., Q., S., T., U., V., HHH., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., III., OO., PP., QQ., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. şi GGG., iar în cauza dedusă judecăţii în prezentul dosar, cererea de chemare în judecată a fost formulată de către aceeaşi reclamanţi, alături şi de reclamanţii M., R., AA. şi RR., care nu se regăsesc în dosarul faţă de care se invocă excepţia autorităţii de lucru judecat.

Prin urmare, doar cu privire la acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., N., O., P., Q., S., T., U., V., HHH., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., III., OO., PP., QQ., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. şi GGG., se reţine autoritatea de lucru judecat, în raport de sentinţa civilă nr. 567/LM/05.07.2017 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia nr. 152/20.02.2018 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

În ceea ce priveşte limitele casării, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond vizând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii M., R., AA. şi RR. este temeinică şi legală, iar criticile formulate de către recurenta-pârâtă, pe fondul cauzei, referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, precum şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015, sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare.

Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, şi care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiţie, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiţiei, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituţiilor expres menţionate în cuprinsul dispoziţiei legale, astfel că persoane aflate pe aceleaşi funcţii primeau salarii diferite în funcţie de legea aplicabilă la momentul stabilirii salariului.

Ulterior, prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, şi la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiţiei, implicit în cazul reclamanţilor, iar salarizarea personalului din justiţie trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcţii/grad/treaptă şi gradaţie.

Anterior pronunţării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat şi completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 31, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, şi prevederea cuprinsă în alin. (1)2 al art. 31 potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederii redate mai sus şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a statuat următoarele:

"în consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 23/26.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, pârâta Curtea de Apel Oradea a emis Decizia nr. 43/BRU/2017 şi Hotărârea nr. 13/31.03.2017, prin care reclamanţilor li s-au recalculat drepturile salariale, prin ultimul ordin la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, cu menţiunea că va începe cu data de 01 octombrie 2016.

Înalta Curte apreciază că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, fără luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familie ocupaţionale "justiţie" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Înalta Curte reţine că este neîntemeiată stabilirea de către pârâta Curtea de Apel Oradea a salariilor reclamanţilor potrivit unei valori sectoriale de 405 RON doar după data de 01 octombrie 2016, cu motivarea că la această dată a fost recunoscută respectiva valoare sectorială întrucât, la data de 01 octombrie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus în aplicare hotărârile judecătoreşti care recunoşteau majorările salariale care au condus la valoarea sectorială de 405 RON, însă hotărârile respective erau date în baza unor dispoziţii legale anterioare datei intrării în vigoare a prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introduse prin Legea 71/2015 - 09 aprilie 2015, din moment ce ulterior acestei date nu au intervenit modificări ale prevederilor legale care stabileau salariile din justiţie, cu aplicabilitate de la 01 octombrie 2016.

Mai mult, valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, a fost recunoscută ca fiind aplicabilă începând cu data de 09 aprilie 2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, prin sentinţa nr. civilă 48/13.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 2369/22.06.2017.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamanţii M., R., AA. şi RR..

În raport de caracterul fondat al motivului de casare mai sus analizat, nu se mai impune examinarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Oradea, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., N., O., P., Q., S., T., U., V., HHH., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., III., OO., PP., QQ., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. şi GGG., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru autoritate de lucru judecat, menţinând dispoziţiile sentinţei recurate cu privire la reclamanţii M., R., AA. şi RR..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Oradea împotriva sentinţei civile nr. 4876 din 12 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., N., O., P., Q., S., T., U., V., HHH., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., III., OO., PP., QQ., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. şi GGG., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru autoritate de lucru judecat.

Menţine dispoziţiile sentinţei recurate cu privire la reclamanţii M., R., AA. şi RR..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 octombrie 2020.