Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4960/2020 AI generated

Compensation for diminished land holdings of a public research unit: exclusion where reduction stems from illegal transfer of public property status

Case Number Decizia nr. 4960/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the first-instance judgment that rejected the claim, while annulling the co-appellants' appeals as procedurally invalid for lack of proper legal reasoning. The dispute involved a public agricultural research station's administrative-law claim against the State Domains Agency, seeking an order to compensate it with 53.26 hectares of land to offset reductions allegedly caused by an illegal transfer of land status and subsequent retrocession to private individuals. The court held that the lower court correctly applied the principle of *ne ultra petita* and that the compensation mechanism under the relevant legislation did not apply because the land reduction resulted from a legally invalid act by the Land Title Commission, which violated explicit statutory prohibitions on transferring public property essential to research activities. The decisive legal basis included Articles 55(5) and 31 of Law No. 45/2009, Article III(2) of Law No. 72/2011, and procedural rules under Articles 488, 489, and 496 of the Code of Civil Procedure, establishing that the appellant failed to prove a lawful diminution of its administered surface required for compensation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 31 alin. (6) din Legea nr. 45/2009, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ; Compensation for diminished land holdings of a public research unit: exclusion where reduction stems from illegal transfer of public property status: Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Keywords

AI generated
land law agricultural land state property administrative units civil dispute legal status

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 16 mai 2017, reclamanta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi ("SCDP Iaşi"), în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului ("ADS"), a solicitat obligarea pârâtei să îi completeze suprafaţa cuprinsă în Anexa 333 la Legea nr. 45/2009, cu suprafaţa de 53,2607 ha cu care a fost diminuată, astfel cum a solicitat prin cererea nr. x din 25.01.2017.

1.2. La data de 11 iulie 2017, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi, solicitând admiterea acţiunii principale.

1.3. La data de 24 iulie 2017, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi, solicitând admiterea acţiunii principale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 188 din 12 decembrie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului şi a respins cererile de intervenţie accesorie în interesul reclamantei, formulate de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti şi de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 188 din 12 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamanta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi, cât şi intervenienţii Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanţa de fond nu a menţionat că modificarea amplasamentului suprafeţei de 40,4607 ha teren, de pe raza administrativă a comunei Bălţaţi - 39,00 ha, Municipiul Iaşi - 1,00 ha şi comuna Miroslava - 0,4607 ha, pe raza administrativă a comunei Ion Neculce, judeţul Iaşi, s-a făcut prin Legea nr. 72/2011.

Anexa 333 la Legea nr. 72/2011 înlocuieşte Anexa 3, punctul 23 din Legea nr. 45/2009, unde sunt identificate suprafeţele de teren pe unităţi administrative, tarlale, parcele şi pe categorii de folosinţă, iar terenul de 40,4607 ha de pe raza comunei Bălţaţi, a Municipiului Iaşi şi a comunei Miroslava, nu este cuprins în anexa la lege, suprafaţa respectivă fiind identificată pe raza comunei Ion Neculce, judeţul Iaşi, în tarlaua - 92, parcela xb.

Recurenta a susţinut că, la data predării de către ADS a suprafeţei respective, prin Protocolul nr. 89106/02.02.2012, către Comisia de fond funciar a comunei Ion Neculce, terenul respectiv avea regimul juridic de teren proprietate publică de stat, indispensabil activităţii de cercetare - dezvoltare şi nu i se putea schimba destinaţia decât prin lege, întrucât era identificat în Anexa 333 la Legea nr. 72/2011. Ca atare, a apreciat recurenta că instanţa de fond trebuia să constate că acest protocol este lovit de nulitate absolută, în temeiul art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 213/1998. Deşi a invocat această chestiune în faţa instanţei de fond, sentinţa recurată nu o analizează, ceea ce reprezintă un motiv de casare cu trimitere la rejudecare.

Recurenta a arătat că Anexa 3 la Legea nr. 45/2009 nu cuprindea decât suprafaţa totală de teren prevăzută în hotărârile de reorganizare a staţiunilor de cercetare (în acest caz în H.G. nr. 711/2004) sau în Anexa 5 la H.G. nr. 517/1999 şi nu identificarea acestor suprafeţe pe localităţi, tarlale şi parcele. Prin actualizarea acestei anexe, conform Anexei 333 la Legea nr. 72/2011, s-a scăzut, din suprafaţa totală a terenurilor, terenul de 264,9380 ha, pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârile Comisiei judeţene de fond funciar Iaşi nr. 1818/21.07.2009, nr. 788/02.03.2010 şi nr. 789/02.03.2010 şi s-a adăugat suprafaţa de 108,7816 ha aparţinând SCDP Fălticeni, care a fuzionat prin absorbţie cu staţiunea reclamantă. Prin această actualizare s-a schimbat şi amplasamentul celor 40,4607 ha, de pe raza comunei Bălţaţi, a Municipiului Iaşi şi a comunei Miroslava, pe raza comunei Ion Neculce.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă susţine că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că, pentru întregirea suprafeţei, recurenta ar avea posibilitatea de a iniţia o acţiune de constatare a nulităţii Hotărârii Comisiei Judeţene de fond funciar Iaşi nr. 787 din 02.03.2010, cât timp legiuitorul a hotărât că emiterea acestei hotărâri este oportună, conform art. 31 alin. (6) din Legea nr. 45/2009 şi Legea nr. 72/2011. Terenul pe care recurenta îl solicită în compensare este cel prevăzut în Anexa 333 la Legea nr. 72/2011, situat pe raza administrativă a comunei Ion Neculce, situat în tarlaua - 92, parcela xb.

Recurenta-reclamantă a solicitat a fi avută în vedere şi adresa emisă de ADS sub nr. x din 04.03.2013, conform căreia au fost emise titluri de proprietate persoanelor îndreptăţite pe suprafaţa menţionată anterior, iar pentru acest motiv a considerat că are dreptul la compensarea suprafeţei pe alt amplasament.

De asemenea, recurenta a arătat că a solicitat şi compensarea suprafeţei de 12,80 ha, situată pe raza Municipiului Iaşi, retrocedată în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la această solicitare.

3.2. Prin cererea de recurs, intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, a solicitat admiterea căii de atac, în sensul admiterii cererii de intervenţie în interes accesoriu şi admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac, recurentul-intervenient a reiterat conţinutul cererii de intervenţie accesorie depusă în dosarul instanţei de fond.

3.3. Intervenienta accesorie Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Recurenta-intervenientă nu a dezvoltat motive de recurs proprii, achiesând la motivele de recurs formulate de reclamanta SCDP Iaşi.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului a invocat excepţia nulităţii recursurilor declarate în cauză, pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

4.2. Recurentul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de reclamanta SCDP Iaşi.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Examinând, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimata-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului, Înalta Curte o va admite doar în ceea ce priveşte recursurile formulate de intervenienţii accesorii, urmând a o respinge, ca neîntemeiată, în privinţa recursului declarat de reclamantă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză de către intervenienta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti, prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurenta îşi întemeiază cererea, aceasta nedezvoltând motive de recurs proprii, rezumându-se la a achiesa la motivele de recurs formulate de reclamanta SCDP Iaşi.

Cât priveşte recursul declarat în cauză de către intervenientul Statul Român, Înalta Curte constată că cererea de recurs se limitează la reluarea conţinutului cererii de intervenţie accesorie depusă în dosarul instanţei de fond, fără a aduce critici raportate la conţinutul concret al hotărârii atacate, în referire la considerentele acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. Prin urmare, recurenţilor le revine obligaţia indicării unor motive de nelegalitate care să poată fi circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind suficientă achiesarea la criticile formulate în calea de atac declarată de altă parte sau reiterarea conţinutului actelor procesuale depuse în fond.

Deoarece intervenienţii nu s-au conformat exigenţelor cerute de lege şi nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursurilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursurilor şi va anula, ca nemotivate, recursurile declarate de intervenienţii Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gh. Ionescu Siseşti şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi, Înalta Curte constată că reclamanta a indicat în mod concret, în cuprinsul cererii de recurs, normele de drept material pe care le consideră a fi fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de fond, expunând, totodată, şi argumente privitoare la nemotivarea sentinţei recurate, în sensul neanalizării unora dintre susţinerile prezentate în cererea de chemare în judecată, toate aceste critici subsumându-se motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi.

II.2. Referitor la recursul declarat de reclamanta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi, Înalta Curte îl constată a fi nefondat, în raport de motivele de casare invocate.

Sunt nefondate criticile prin care reclamanta a susţinut că instanţa de fond trebuia să constate nulitatea absolută a Protocolului nr. 89106 din 02.02.2012, prin care a fost predată suprafaţa de teren aflată pe raza comunei Ion Neculce, de către pârâta ADS către Comisia de fond funciar a comunei Ion Neculce. După cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta nici nu a învestit instanţa de contencios administrativ cu un astfel de capăt de cerere şi nici nu şi-a întemeiat cererea pe nelegalitatea/nulitatea protocolului menţionat, astfel încât judecătorul fondului a soluţionat acţiunea în limitele stabilite de reclamantă, cu respectarea principiului disponibilităţii şi a prevederilor art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

Este de remarcat că, prin cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei ADS la completarea suprafeţelor de teren aflate în administrarea reclamantei cu 53,2607 ha, bazată pe refuzul de soluţionare favorabilă a cererii adresate pe cale administrativă ADS sub nr. x/25.01.2017, reclamanta a arătat că suprafaţa de teren a fost diminuată anterior apariţiei Legii nr. 72/2011, fiind cuprinsă în anexa 3.23 din Legea nr. 45/2009 şi că, prin Hotărârea nr. 787/02.03.2010 a Comisiei judeţene de fond funciar Iaşi, s-a dispus trecerea suprafeţei de 40,4607 ha teren aflat în administrarea sa (înscris în anexa 3.23 din Legea nr. 45/2009), proprietate publică a statului, în domeniul privat al statului, cu punerea la dispoziţia comisiilor de fond funciar Miroslava, Bălţaţi şi municipiul Iaşi. Prin urmare, a invocat dreptul său la compensare cu teren corespunzător, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Hotărârea nr. 787/02.03.2010 a Comisiei judeţene de fond funciar Iaşi şi în temeiul art. III alin. (2) teza finală din Legea nr. 72/2011.

În privinţa suprafeţei de 12,80 ha de pe raza municipiului Iaşi, reclamanta a invocat acelaşi temei legal care ar impune compensarea, arătând că această suprafaţă reprezintă teren care s-a aflat în administrarea sa şi care a fost retrocedat prin hotărâri judecătoreşti foştilor proprietari în perioada 2010-2013.

Se constată că, prin recursul declarat, a avut loc o evidentă modificare a susţinerilor reclamantei, în raport de motivele din cererea introductivă, întrucât în faţa primei instanţe nu a susţinut modificarea amplasamentului suprafeţei de 40,4607 ha teren de pe raza administrativă a comunei Bălţaţi, municipiului Iaşi şi comunei Miroslava, pe raza administrativă a comunei Ion Neculce, care a avut loc prin Legea nr. 72/2011 şi nici că predarea de către ADS a suprafeţei respective, identificată chiar prin Legea nr. 72/2011, anexa 3.33, în tarlaua x, parcela xb, prin protocolul nr. 89106/2012, către Comisia de fond funciar a comunei Ion Neculce, ar fi lovită de nulitate absolută, pe motiv că încalcă regimul juridic al proprietăţii publice a statului.

Referirile reclamantei prin cererea introductivă la Legea nr. 72/2011 se rezumă la dispoziţiile art. III alin. (2) teza finală, care prevăd dreptul la completarea suprafeţelor de teren date în administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexele 1-5 la Legea nr. 45/2009, dacă acestea au fost diminuate, reclamanta coroborând acest temei legal cu situaţia de fapt potrivit căreia diminuarea suprafeţelor a avut loc prin Hotărârea nr. 787/02.03.2010 a Comisiei judeţene de fond funciar Iaşi.

Drept urmare, instanţa de fond, raportându-se la argumentarea cererii introductive, a constatat că la data emiterii Hotărârii nr. 787/2010 de către Comisia judeţeană de fond funciar Iaşi, dată la care suprafaţa de 40,4607 ha se afla în proprietatea publică a statului şi în administrarea reclamantei (predată fiind acesteia de către ADS prin protocolul din 07.03.2007, în conformitate cu H.G. nr. 1711/2004), art. 55 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 interzicea expres trecerea terenurilor aflate în administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare, indispensabile cercetării, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, prin hotărâre a comisiei locale, a comisiei judeţene, respectiv a Comisiei de fond funciar a municipiului Bucureşti.

Prin urmare, instanţa de fond a stabilit cu aplicarea corectă a Legii nr. 213/1998 şi a art. 31 alin. (3) din Legea nr. 45/2009, că trecerea suprafeţei de 40,4607 ha teren aflată în administrarea reclamantei, din proprietatea publică în proprietatea privată a statului, prin Hotărârea nr. 787/02.03.2010 a Comisiei judeţene de fond funciar Iaşi, încalcă legea.

Aceste considerente sunt confirmate şi de decizia nr. 23/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 31 din Legea nr. 45/2009, redate în cuprinsul sentinţei recurate, care reglementează regimul juridic al terenurilor date în administrarea institutelor naţionale, a institutelor, centrelor şi staţiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, a instituţiilor de învăţământ agricol şi silvic, precum şi a unităţilor de cercetare-dezvoltare aflate în structura unor regii din domeniul agricol.

Aşadar, instanţa de fond, în contextul cauzei juridice a cererii introductive, a stabilit corect că nu există obligaţia de completare a suprafeţelor de teren de către ADS, în temeiul art. III alin. (2) teza finală din Legea nr. 72/2011, aceasta neputând interveni decât în cazul în care diminuarea s-a realizat în condiţiile legii, cu respectarea normelor de drept incidente, iar nu în cazul în care diminuarea s-a datorat unei situaţii precum cea din speţă, respectiv ca urmare a emiterii de către comisia judeţeană de fond funciar a unui act prin care a fost schimbat regimul de proprietate publică al terenului.

A arătat recurenta-reclamantă că însăşi Hotărârea nr. 787/02.03.2010 a Comisiei judeţene de fond funciar Iaşi a stabilit dreptul său la compensare, aceasta având ca temei legal prevederile art. 31 alin. (6) din Legea nr. 45/2009, potrivit cărora:

"Pentru terenurile aflate în perimetrul administrat de unităţile publice de cercetare-dezvoltare, retrocedate proprietarilor în baza documentelor care atestă calitatea de proprietari, comisiile judeţene de aplicare a legilor fondului funciar atribuie terenuri în compensare instituţiei publice de cercetare-dezvoltare şi unităţilor de învăţământ superior agricol şi silvic. Atribuirea în compensare a terenului retrocedat se face din patrimoniul Agenţiei Domniilor Statului, în alte locaţii aflate în proprietate publică sau privată a statului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi." (text de lege abrogat prin Legea nr. 72/2011 - n.r.).

Înalta Curte constată că instanţa de fond şi-a bazat hotărârea pe încălcarea, prin hotărârea comisiei judeţene de fond funciar Iaşi, a dispoziţiilor exprese ale art. 55 alin. (5) din Legea nr. 45/2009. Dispoziţiile art. 31 alin. (6), prin partea introductivă, care se referă la retrocedarea unor terenuri aflate în perimetrul unităţilor publice de cercetare-dezvoltare, nu instituie o derogare de la regimul juridic al proprietăţii publice, expres menţionat în alin. (3) al aceluiaşi articol.

În ceea ce priveşte modificarea amplasamentului suprafeţei de 40,4607 ha prin Legea nr. 72/2011, faţă de cel stabilit prin H.G. nr. 1711/2004, Înalta Curte subliniază, încă o dată, că această susţinere nu a fost invocată prin cererea introductivă, iar invocarea ei direct în recurs schimbă cauza juridică a cererii introductive.

Referitor la motivul de recurs vizând nepronunţarea instanţei de fond asupra solicitării de compensare pentru suprafaţa de 12,80 ha, Înalta Curte o va respinge, întrucât considerentele instanţei de fond cu privire la imposibilitatea obligării pârâtei ADS la acordarea de teren în compensare au privit atât suprafaţa de 40,4607 ha, cât şi suprafaţa de 12,80 ha. Deşi această din urmă suprafaţă a ieşit din administrarea reclamantei, conform susţinerilor sale, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea unor persoane fizice, în temeiul Legii nr. 18/1991, în perioada 2010 - 2013 (distinct de terenul care face obiectul Hotărârii nr. 787/02.03.2010), considerentele anterior expuse sunt aplicabile şi în acest caz, în condiţiile în care reclamanta nu a dovedit că terenul a ieşit din proprietatea publică a statului şi din administrarea sa cu respectarea regimului juridic al proprietăţii publice.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ. si art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 188 din 12 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursurilor declarate de intervenienţii Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gh. Ionescu Siseşti şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, invocată de intimata-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului.

Anulează, ca nemotivate, recursurile declarate de intervenienţii Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gh. Ionescu Siseşti şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 188 din 12 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi, invocată de intimata-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului.

Respinge recursul declarat de reclamanta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 188 din 12 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2020.