Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4950/2020 AI generated

Salary equalization claim against Ministry dismissed for lack of passive standing; reclassification and pay calculation upheld.

Case Number Decizia nr. 4950/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice partially allowed the appeal by the Ministry of Justice, reversing in part the lower court's judgment and dismissing the claim for payment of salary differences and related legal interest against the Ministry for lack of passive standing, while upholding the remainder of the judgment (which had ordered reclassification and recalculation of the magistrate's salary under art. 1 alin. (5^1) of O.U.G. nr. 83/2014, as approved by Law nr. 71/2015, from 9 April 2015, and payment of differences by the employing court). The dispute concerned a magistrate's challenge to salary recalculation orders issued after Constitutional Court Decision nr. 794/2016 and High Court Decision nr. 23/2016, which required equalization of judicial salaries to the maximum level including amounts set by final court judgments; the court held that the Ministry's orders (nr. 4680/C/2016 and nr. 219/C/2017) setting a sectoral reference value of 405 RON only from 1 October 2016 failed to apply the legally required maximum from 9 April 2015, so the claim was not moot, but that under art. 21 of Law nr. 500/2002 and the reasoning of Decision nr. 13/2016 (recurs în interesul legii), the Ministry, as principal budget authorizing officer, lacked passive standing to pay salary differences—that obligation lay with the employing court.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, art. 21 din Legea nr. 500/2002, art. 222 din C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Salary equalization claim against Ministry dismissed for lack of passive standing; reclassification and pay calculation upheld: 1 alin. (5^1) of O.U.G. nr. 83/2014, as approved by Law nr. 71/2015, from 9 April 2015, and payment of differences by the employing court). The dispute concerned a magistrate's challenge to salary recalculation orders issued after Constitutional Court Decision nr. 794/2016 and High Court Decision nr. 23/2016, which required equalization of judicial salaries to the maximum level including amounts set by final court judgments; the court held that the Ministry's orders (nr. 4680/C/2016 and nr. 219/C/2017) setting a sectoral reference value of 405 RON only from 1 October 2016 failed to apply the legally required maximum from 9 April 2015, so the claim was not moot, but that under art. 21 of Law nr. 500/2002 and the reasoning of Decision nr. 13/2016 (recurs în interesul legii), the Ministry, as principal budget authorizing officer, lacked passive standing to pay salary differences—that obligation lay with the employing court.

Keywords

AI generated
salary recalculation passive legal standing magistrate judicial law value in dispute reduction of statutory salary increase

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Ground for admitting the appeal and quashing the decision due to misapplication of law.
art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art.
art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terţiari de credite revine, conform art. 125 alin.
art. 21 din Legea nr. 500/2002
763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecinţă a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, următoarele: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr.
art. 222 din C. civ
22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Procedural basis for ruling on the administrative dispute appeal.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
554/2004 şi art. 496 alin.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ground for admitting the appeal and quashing the decision due to misapplication of law.

Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for the appellate court to rule on the appeal.

Art. 20 din Legea nr. 554/2004

Procedural basis for ruling on the administrative dispute appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, la data de 07 decembrie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Gorj, a solicitat:

- reîncadrarea salarială potrivit O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, prin emiterea unui nou ordin de salarizare;

- obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale generate de refuzul de a proceda la reîncadrarea şi recalcularea salariului, începând cu data de 01.01.2015;

- obligarea pârâţilor la plata, începând cu data de 01.01.2015 şi până la achitarea efectivă a debitului restant, a dobânzilor aferente diferenţelor salariale solicitate anterior;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1019 din 7 iunie 2016, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Gorj, a obligat pârâtul să emită un nou ordin de salarizare, prin care să recalculeze, începând cu data de 09.04.2015, indemnizaţia de încadrare a reclamantei în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă şi, totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din aplicarea noilor dispoziţii legale invocate şi a dobânzilor aferente, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data emiterii efective a ordinului.

1.3. Prin decizia civilă nr. 2891 din 08 decembrie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova, a anulat sentinţa civilă nr. 1019 din 7 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17 ianuarie 2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1326 din 11 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Curtea de Apel Craiova;

(ii) a respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii, invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiate.

(iii) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Gorj;

(iv) a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un ordin de încadrare salarială a reclamantei, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015;

(v) a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Gorj la plata diferenţelor salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 şi a dobânzii legale aferente, până la momentul achitării sumei;

(vi) a respins acţiunea formulată împotriva pârâtei Curtea de Apel Craiova, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1326 din 11 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, iar în subsidiar, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte plata diferenţelor salariale şi respingerea acestei cereri, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată fără a lua în considerare actele administrative emise de Ministerul Justiţiei începând cu data de 21.12.2016, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Astfel, la data de 11.04.2017, la care a fost pronunţată sentinţa recurată, Ministerul Justiţiei emisese Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum şi ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Prin art. 1 din acest ordin s-a stabilit că, începând cu data de 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Totodată, art. 2 din ordin prevede că, începând cu data de 01.08.2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Având în vedere că Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 face referire la nivelul maxim de salarizare pe fiecare familie ocupaţională, precum şi că, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a acordat valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 01.10.2016, conform Ordinului Preşedintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, recurentul-pârât a arătat că a procedat la emiterea OMJ nr. 219/C/01.02.2017. Prin acest act administrativ s-a prevăzut că, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, iar la data de 24.05.2017, a fost emis OMJ nr. 1478/C/2017, prin care s-au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamantei din prezenta cauză.

În concluzie, a arătat recurentul-pârât, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin OMJ nr. 4680/C/2016 s-a realizat o unificare a indemnizaţiilor, prin eliminarea diferenţelor salariale şi ulterior s-a emis şi ordinul de stabilire a indemnizaţiei individuale cuvenite reclamantei, iar în luna decembrie 2017 i s-au achitat acesteia diferenţele salariale solicitate.

În consecinţă, recurentul-pârât a solicitat respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect.

Printr-un alt rând de critici, pârâtul a susţinut că în mod greşit a fost obligat Ministerul Justiţiei la plata diferenţelor salariale, atribuţia ministrului justiţiei fiind aceea de a stabili indemnizaţia de încadrare şi nu de a efectua plata în concret a drepturilor salariale, sens în care a invocat decizia nr. 13/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Raportul obligaţional de plată se desfăşoară între reclamantă şi Tribunalul Gorj, diferenţele salariale fiind deja achitate de instituţia angajatoare.

Ca urmare, recurentul-pârât a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive în ceea ce priveşte plata diferenţelor băneşti şi respingerea cererii, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă şi intimaţii-pârâţi nu au depus întâmpinări faţă de recursul declarat în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate prin care pârâtul Ministerul Justiţiei a susţinut că, prin emiterea Ordinului MJ nr. 4680/C/2016 şi, ulterior, a Ordinului MJ nr. 219/C/2017 (precum şi a Ordinului individual nr. 1478/2017), au fost îndeplinite obligaţiile legale ce-i revin în privinţa stabilirii drepturilor salariale cuvenite reclamantei, astfel încât acţiunea a rămas fără obiect, vor fi respinse, ca nefondate.

Înalta Curte constată că prin Ordinul MJ nr. 4680/C/2016, s-a dispus ca plata drepturilor salariale cuvenite magistraţilor să se facă prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,83 RON, începând cu data de 1 octombrie 2016. Acest ordin a fost modificat prin OMJ nr. 219/C/2017, care a prevăzut o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, începând cu aceeaşi dată - 1 octombrie 2016.

Or, în ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, Înalta Curte reţine, în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei (hotărâri judecătoreşti) că, într-o serie de litigii au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistraţi, prin raportare la această valoare de referinţă sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015 şi nu de la 01.10.2016, astfel cum a stabilit recurentul prin Ordinul nr. 219/C/2017.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 s-a constatat neconstituţionalitatea art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015. Potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Totodată, prin dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorităţi/instituţii, dispoziţii care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică şi familiei ocupaţionale "Justiţie".

Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanta din prezenta cauză avea dreptul de a beneficia de indemnizaţia brută de încadrare calculată în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau şi alţi magistraţi, în urma pronunţării unor hotărâri judecătoreşti definitive, fiind neîntemeiată susţinerea pârâtului în sensul că această indemnizaţie poate fi avută în vedere doar de la data de 01.10.2016, dată de la care a fost aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocoteşte considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În acest context, Înalta Curte concluzionează în sensul că valoarea de referinţă sectorială calculată de pârât prin OMJ nr. 4680/C/2016 şi OMJ nr. 219/C/2017 (precum şi prin Ordinul individual nr. 1478/C/2017) nu respectă prevederile legale, nefiind stabilită în cuantumul solicitat prin cererea de chemare în judecată şi cuvenit reclamantei conform dispoziţiilor legale incidente expuse de instanţa de fond prin sentinţa recurată. Aşadar, pretenţiile reclamantei nu au fost satisfăcute prin emiterea acestor acte administrative, fiind neîntemeiat argumentul rămânerii fără obiect a cererii.

În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa calităţii recurentului-pârât de persoană obligată la acordarea/plata diferenţelor salariale cuvenite reclamantei, Înalta Curte o apreciază a fi fondată, constatând că o astfel de obligaţie nu poate fi identificată, în actualul cadru legislativ, în sarcina autorităţii ministeriale (Ministerul Justiţiei), ci în sarcina instanţei angajatoare.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmărind modul de utilizare a acestora.

Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terţiari de credite revine, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, curţilor de apel, parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunalelor şi parchetelor de pe lângă tribunale, care au în structură câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic.

În raport de obligaţiile ce revin pârâtului Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constată că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite magistraţilor care activează în cadrul instanţelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiţiei în acest sens, numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite. Raportul obligaţional, care are ca obiect plata salariului, se desfăşoară între intimata-reclamantă şi Tribunalul Gorj, în cadrul căruia activează reclamanta, în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanţelor judecătoreşti, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terţiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.

Chestiunea vizând existenţa unei obligaţii legale a Ministerului Justiţiei, privind plata diferenţelor salariale solicitate de reclamanţii magistraţi prin acţiunile adresate instanţelor judecătoreşti, a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunţarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.

Deşi sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut următoarele aspecte, cu relevanţă pentru soluţia pronunţată în prezenta cauză:

"55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecinţă a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, următoarele: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

56. În motivarea acestei decizii s-a menţionat, între altele, că "În măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze" (paragraful 49).

57. Mutatis mutandis, pentru identitate de raţiune, dezlegarea dată în recursul în interesul legii sus-menţionat poate fi avută în vedere, în mod corespunzător, şi în alte cauze similare."

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în sarcina pârâtului Ministerul Justiţiei nu subzistă obligaţia de plată efectivă a diferenţelor salariale solicitate de reclamantă (principal şi accesorii), aceasta revenind instituţiei angajatoare - Tribunalul Gorj, împrejurare de natură a conduce la reformarea parţială a sentinţei recurate.

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata către reclamantă a diferenţelor salariale şi a dobânzilor legale aferente, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate (respectiv cele faţă de care s-a constatat caracterul nefondat al recursului şi cele care nu au făcut obiectul căii de atac).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1326 din 11 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, având ca obiect plata diferenţelor salariale şi a dobânzilor legale aferente, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2020.