Salary equalization upheld: appeals by Ministry and Court of Appeal rejected, salary orders recalculated from 2015 with inflation and interest.

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 august 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova, au formulat plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiţiei de a soluţiona cererea privind emiterea, pentru fiecare reclamant în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015), a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei şi, pe cale de consecinţă, au solicitat:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să anuleze ordinul de salarizare nr. 1472C/24.05.2017 şi să emită, pentru fiecare dintre judecători în parte, dispoziţii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10%, începând cu data de 9 aprilie 2015;

- obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din acţiune, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la înlăturarea erorii de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară, a cuantumului sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii şi a sporului pentru doctorat;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la stabilirea unui termen limită până la care să se facă plata diferenţelor drepturilor salariale;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5165 din 22 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova;

(ii) a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamanţilor un nou ordin de salarizare, raportat la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia CCR nr. 794/2016, ţinând cont de vechimea în muncă, gradul profesional, funcţia, sporurile salariale şi să dispună plăţile aferente, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, majorare aplicabilă din 01.12.2015, prin ordonatorul de credite corespunzător, toate actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective, cu rectificarea tuturor erorilor de calcul referitoare la indemnizaţia brută şi sporuri.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5165 din 22 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a susţinut că soluţia instanţei de fond privind calcularea indemnizaţiilor salariale în raport de o valoare de referinţă de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, nu este legală, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 nu existau în plată indemnizaţii stabilite în raport de această valoare.

A susţinut recurentul-pârât că, la data de 21.12.2016, a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum şi ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamanţilor de la data de 09.04.2015 este nelegală, întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

Totodată, valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost utilizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Consiliul Superior al Magistraturii de la data de 1 octombrie 2016, astfel încât şi pârâtul a emis Ordinul nr. 219/01.02.2017, prin care s-a modificat OMJ nr. 4680/21.12.2016 şi s-a prevăzut că, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

În consecinţă, recurentul-pârât a apreciat că, doar ulterior datei de 1 octombrie 2016, s-a aflat în plată valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, astfel încât în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamanţilor privind calcularea indemnizaţiilor salariale în raport de această valoare, începând cu data de 09.04.2015.

3.2. Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Ploieşti a solicitat admiterea recursului declarat în cauză, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâta a învederat că a emis Decizia nr. 76/07.04.2017, prin care, începând cu data de 01.10.2016, salarizarea personalului auxiliar de specialitate şi a personalului conex din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti se face conform grilei de salarizare aplicate la nivelul parchetelor. Această decizie a fost emisă în temeiul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, a Legii nr. 284/2010, Legii nr. 71/2015, a adresei emisă de Ministerul Justiţiei sub nr. x/31.03.2017 şi a Hotărârii Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 8/30.03.2017, având în vedere nivelul de încadrare a personalului auxiliar de specialitate şi a personalului conex din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi şi intimatul-pârât Tribunalul Prahova nu au formulat întâmpinări faţă de recursurile declarate în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate de pârâtul Ministerul Justiţiei se referă, în esenţă, la greşita stabilire de către instanţa de fond a indemnizaţiilor de încadrare salarială cuvenite reclamanţilor, în raport de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. Recurentul-pârât a susţinut că această valoare de referinţă nu putea fi luată în considerare anterior datei de 01.10.2016, motivat de inexistenţa în plată, în sistemul justiţiei, la data de 09.04.2015, a unei indemnizaţii calculate în raport de această valoare şi de caracterul neretroactiv al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate.

În ceea ce priveşte argumentul aplicării retroactive a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Pe de altă parte, deciziile Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii unui text de lege sunt aplicabile, de la data publicării lor în Monitorul Oficial, tuturor litigiilor pendinte. Dreăt urmare, existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care se recunoaşte un anume nivel al salarizării, începând cu 09.04.2015, sunt relevante în stabilirea nivelului maxim al salariului/indemnizaţiei în plată.

Aşadar, argumentele recurentului-pârât sunt nefondate. În realitate, aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor şi prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Ministerul Justiţiei a înţeles să valorifice considerentele deciziei Curţii Constituţionale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari, în cuprinsul căruia indemnizaţia de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial. Aşadar, prin cererea de recurs, pârâtul îşi contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, Înalta Curte reţine, în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei (sentinţa civilă nr. 48/13.01.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal), dar şi de hotărârile judecătoreşti indicate în cuprinsul sentinţei de fond, că într-o serie de litigii au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistraţi, prin raportare la această valoare de referinţă sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015.

Totodată, prin dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorităţi/instituţii, dispoziţii care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică şi familiei ocupaţionale "Justiţie".

Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanţii din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizaţii brute de încadrare calculate în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau şi alţi magistraţi, în urma pronunţării unor hotărâri judecătoreşti definitive, fiind neîntemeiată susţinerea pârâtului în sensul că această indemnizaţie poate fi avută în vedere doar de la data de 01.10.2016, dată de la care a fost aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Consiliul Superior al Magistraturii în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocoteşte considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În acest context, Înalta Curte concluzionează în sensul că valoarea de referinţă sectorială calculată de pârât prin OMJ nr. 4680/C/2016 şi OMJ nr. 219/C/2017 nu respectă prevederile legale, fiind stabilită într-un cuantum inferior celui cuvenit magistraţilor reclamanţi, motiv pentru care sentinţa recurată va fi menţinută de instanţa de control judiciar, consecutiv respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Ploieşti, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta nu a încadrat calea de atac într-unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate se subsumează pct. 8 al acestui articol, vizând aplicarea greşită a legii.

Înalta Curte constată că pârâta a susţinut, în esenţă, că a respectat dispoziţiile legale în materia salarizării, precum şi considerentele Deciziei Curşii Constituţionale nr. 749/2016, dispunând recalcularea indemnizaţiilor de încadrare salarială, începând cu data de 01.10.2016, conform Deciziei nr. 76/07.04.2017.

Înalta Curte constată că decizia amintită nu a fost depusă nici în dosarul instanţei de fond, nici în cel al instanţei de recurs, însă, din cuprinsul cererii de recurs, rezultă că are ca obiect recalcularea drepturilor salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, iar nu celor aferente magistraţilor, categorie profesională distinctă, în care se încadrează reclamanţii din prezenta cauză. Aşadar, împrejurarea emiterii Deciziei nr. 76/07.04.2017 este nerelevantă în soluţionarea speţei de faţă, întrucât nu este aplicabilă în situaţia reclamanţilor magistraţi.

Pe de altă parte, argumentele Curţii de Apel Ploieşti converg cu cele expuse de pârâtul Ministerul Justiţiei, în sensul calculării drepturilor salariale în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON doar de la data de 01.10.2016, astfel încât i se opun aceleaşi argumente de respingere, ca nefondate, expuse anterior în cuprinsul prezentei decizii.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 5165 din 22 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2020.