Limitation of tax authority's suspension of objection proceedings pending criminal investigation under "decisive influence" requirement

Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L. B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii: anularea Deciziei nr. 2668/26.01.2017, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/19.07.2016 emisă de A.J.F.P. Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală în baza constatărilor din Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/19.07.2016, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 79/F/2018 din 14 mai 2018, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 2668/26.01.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii 1, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de S.C. A. S.R.L. B. împotriva Deciziei de impunere x/19.07.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţie fiscală emisă de A.J.F.P. Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii 1 să soluţioneze contestaţia formulată de S.C. A. S.R.L. B. împotriva Deciziei de impunere x/19.07.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţie fiscală emisă de A.J.F.P. Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa de fond a reţinut în mod neîntemeiat această situaţie, fără a avea în vedere apărările formulate şi probatoriul aflat la dosar.

Având în vedere faptul că S.C. A. S.R.L. şi furnizorii menţionaţi anterior nu pot demonstra desfăşurarea unei activităţi economice reale, organele de inspecţie fiscală au stabilit că facturile de achiziţie înregistrate în evidenţa contabilă de societatea verificată nu au calitatea de documente justificative, conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 82/1991 privind Legea contabilităţii, republicată şi nu pot sta la baza înregistrării în contabilitate a cheltuielilor şi a TVA aferenta bunurilor şi serviciilor achiziţionate.

Astfel, prin înregistrarea în evidenţa contabilă de înscrisuri prin care nu se poate susţine realitatea tranzacţiilor comerciale consemnate în facturile emise de furnizorii s-a creat aparenţa de legalitate a unor tranzacţii comerciale în vederea diminuării obligaţiilor fiscale.

Echipa de inspecţie fiscală a stabilit că înregistrarea şi deducerea de cheltuieli şi TVA, pentru care nu s-a făcut dovada realităţii acestora, este susceptibilă de a fi încadrată în prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

Recurenta mai arată că în stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/19.07.2016, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/19.07.2016, şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionare cauzei pe cale administrativă.

Astfel, organele de inspecţie fiscală din cadrul A.J.F.P. Braşov au înaintat Parchetului de pe Tribunalul Braşov, plângerea penală nr. 4450/25.07.2016 împreună cu Decizia de impunere nr. x/19.07.2016, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/19.07.2016 şi Procesul-verbal nr. x/25.07.2016, în vederea începerii cercetărilor în ceea ce priveşte săvârşirea de către contribuabil a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, iar Tribunalul Braşov a comunicat prin adresa nr. x/15.11.2016, faptul că urmare a înregistrării Plângerii penale a fost constituit Dosarul penal x/2016 care se afla în lucru la I.P.J. Braşov - Serviciul de investigare a Criminalităţii Economice.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 2668/26.01.2017, Serviciul Soluţionare Contestaţii 1 din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de S.C. A. S.R.L. B. împotriva Deciziei de impunere nr. x/19.07.2016 emisă de A.J.F.P. Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală în baza constatărilor din Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/19.07.2016. Prin aceeaşi decizie s-a dispus ca soluţionarea contestaţiei să fie reluată la data la care contestatorul sau organul de inspecţie fiscală sesizează organul de soluţionare competent cu privire la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că cele constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/19.07.2016 şi care au stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/19.07.2016, fac obiectul plângerii penale nr. 4450/25.07.2016, înregistrată în dosarul penal nr. x/2016 şi care se află în lucru la I.P.J. Braşov - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, astfel că, în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală se impune suspendarea soluţionării contestaţiei până la soluţionarea cauzei penale.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat, în raport de conţinutul actului de sesizare a organelor de cercetare penală dar şi de cele rezultate din raportul de inspecţie fiscală că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 277 din Legea nr. 207/2015 potrivit căruia: "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă".

În cauza de faţă, pârâta nu a justificat condiţionalitatea ca infracţiunea sesizată organelor de cercetare penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Înalta Curte apreciază că simpla sesizare a organelor de cercetare penală, în vederea constatării existenţei vreunei infracţiunii, nu justifică măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrativ fiscale.

Prevederile art. 277 din Legea nr. 207/2015, pot constitui temei al suspendării soluţionării contestaţiei administrativ fiscale, însă nu este suficient ca organul fiscal să fi sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni ci este necesar ca dezlegarea dată de organele de cercetare penală cu privire la existenţa faptei, identitatea şi vinovăţia autorului să constituie în sine un temei pentru continuarea procedurii administrative, acesta fiind înţelesul noţiunii de "înrâurire hotărâtoare" asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Organele de cercetare penală nu pot înlocui analiza pe care trebuie să o efectueze organul fiscal învestit cu soluţionarea contestaţiei, care este pe deplin competent a verifica situaţia de fapt fiscală şi aspectele relevante în cauză.

Înalta Curte nu reţine ca fiind întemeiat argumentul în sensul că doar organele de cercetare penală ar avea posibilitatea de a stabili realitatea operaţiunilor derulate de reclamantă întrucât o astfel de interpretare ar conduce la concluzia eronată în sensul că organele fiscale învestite cu soluţionarea contestaţiilor nu ar putea stabili natura operaţiunilor economice în condiţiile în care există suficiente elemente în acest sens, iar pârâta avea posibilitate de a analiza răspunderea fiscală a recurentei-reclamante care poate fi antrenată chiar şi dacă fapta nu constituie în acelaşi timp infracţiune.

Pârâta are deplină competenţă în a-şi exercita dreptul de apreciere, în virtutea prevederilor art. 6 din Legea nr. 207/2015 potrivit căruia:

"(1) Organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege şi să adopte soluţia întemeiată pe prevederile legale, precum şi pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză raportat la momentul luării unei decizii".

De asemenea, art. 7 alin. (3) din acelaşi act normativ prevede că:

"Organul fiscal este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului/plătitorului. În analiza efectuată, organul fiscal este obligat să identifice şi să ia în considerare toate circumstanţele edificatoare fiecărui caz în parte".

De altfel, până la data pronunţării soluţiei în prezentul dosar, pârâta nu a depus nici o dovadă a modului de finalizare a sesizării penale, a stadiului în care se află dosarul penal, de la data sesizării trecând un interval de timp considerabil.

Deci, în tot acest timp nu există nici un element din care să se deducă modul de soluţionare al plângerii penale, situaţie ce conduce la concluzia că nicidecum nu este suficientă o simplă formulare a unei sesizări penale ca premisă a suspendării de plano a soluţionării contestaţiei, încălcându-se astfel accesul la justiţie al reclamantei, cu nerespectarea prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Nici principiul de drept potrivit căruia "penalul ţine în loc civilul", nu este reţinut în speţă, incidenţa acestuia fiind prevăzută de legiuitor doar în situaţia în care are loc o judecată în faţa instanţei civile.

Procedura de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de impunere, este una administrativ-jurisdicţională, care putea fi finalizată cu soluţionarea contestaţiei formulată de către reclamantă.

În funcţie de soluţionarea demersurilor în plan penal, legislaţia în materie prevede remedii pe care pârâta le are în continuare la îndemână, cum ar fi constituirea de parte civilă într-un potenţial proces penal pentru recuperarea daunelor produse de către reclamantă prin comiterea unei fapte de natură penală cauzatoare de prejudicii, astfel că dreptul reclamantei la rezolvarea contestaţiei, în sensul respectării garanţiilor dreptului la un proces echitabil, în componenta referitoare la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, regăsit în cuprinsul art. 6 CEDO, nu poate fi îngrădit, constituind o chestiune fundamentală în economia convenţiei şi a prevederilor Constituţionale, respectiv a celor regăsite in cuprinsul art. 21 din Legea fundamentală.

Prin soluţionarea contestaţiei fiscale anterior finalizării procesului penal nu se ignoră cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză, iar art. 277 din Legea nr. 207/2015 nu prevede obligaţia organelor fiscale să suspende soluţionarea contestaţiei cu care au fost învestite şi în a căror competenţă intră, textul având caracter dispozitiv, iar pe cale de consecinţă, suspendarea soluţionării contestaţiei nu este obligatorie, ci este facultativă.

Astfel fiind, se impune a analiza legalitatea actelor de control din perspectiva criticilor formulate de reclamantă pe calea contestaţiei administrative, fără ca soluţionarea acesteia să depindă de rezultatul anchetei penale care va statua dacă respectivele fapte îmbracă sau nu conţinutul constitutiv al vreunei infracţiuni.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 79/F/2018 din 14 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.