EU Rural Development Funding: Validity of Budgetary Claim Based on Artificial Conditions Created to Circumvent De Minimis Limits

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 22.05.2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei în procedura prealabilă nr. 446/06.01.2017 şi procesul-verbal de constatare nereguli şi stabilire creanţă bugetară înregistrat cu nr. x/31.11.2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 632/2017 pronunţată în data de 24 noiembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 632/2017 pronunţată în data de 24 noiembrie 2017 de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Întreprinderea Individuală A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii. Dezvoltând motivul de casare invocat a susţinut următoarele motive de nelegalitate:

1) Aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 45 alin. (4) O.U.G. nr. 66/2011 potrivit cărora: "În cazul în care existenţa creanţei bugetare depinde de existenţa unei fapte penale, respectiv a unei fraude, şi a fost sesizat/sesizată DLAF - Agenţia Naţională de Integritate - ANI, autorităţile competente prevăzute la art. 20 suspendă de drept emiterea titlului de creanţă până la obţinerea deciziei definitive a instanţei privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate şi dispun aplicarea măsurilor asigurătorii prevăzute la art. 40".

Astfel, arată că Întreprinderea Individuală A., a avut calitatea de Beneficiar în contractul de finanţare nr. x/12.07.2013, încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (devenită Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) pentru obiectivul de investiţii "Conversie casă familială în agropensiune turistică DP+P+M".

Proiectul recurentei reclamante a fost verificat şi aprobat, atât din punct de vedere al documentaţiei administrative cât şi din punct de vedere al achiziţiilor efective de către autoritatea contractantă, aceeaşi care ulterior a constat nereguli, după ce, declarând proiectul eligibil, a aprobat la plata sumele respective, făcând şi plata efectivă.

Urmare a verificării menţinerii eligibilităţii proiectului echipa de control a constatat că există o serie de coincidenţe şi suspiciuni de fraudă şi că există nereguli cu implicaţii financiare.

Baza controlului şi a întocmirii procesului-verbal de constatare a neregulilor a constituit-o nota de control a DLAF înregistrată sub numărul x/06.09.2016 precum şi raportul de control întocmit de către AFIR sub nr. x/21.10.2016.

Constatările celor două acte indicate mal sus sunt copiate în fundamentarea si justificarea procesului-verbal de nereguli.

Esenţa acestor concluzii constă în aceea că se face afirmaţia că beneficiarul s-a folosit de documente false, formulându-se în acest sens şi o plângere penală.

Astfel, se încheie un act ce are valenţa unui titlu de creanţă pe suspiciunea creării de condiţii artificiale de către beneficiar, care condiţii artificiale sunt întemeiate la rândul lor pe ceea ce constată nota de control şi raportul de control indicate mai sus, respectiv folosirea de documente false, documente care la momentul formulării recursului, dar şi la momentul controlului nu au fost constatate false de către nicio instanţă. În realitate, toate aceste înscrisuri sunt şi rămân în fiinţă până la momentul la care se va da o soluţie pe latura penală, ştiut fiind că nevinovăţia este prezumată până la proba contrarie şi până la momentul la care în mod definitiv instanţa penală va da o soluţie în caz.

De asemenea, o sesizare penală nu este urmată în mod obligatoriu şi de o trimitere în judecată.

În aceste condiţii consideră că este prematură şi nelegală emiterea procesului-verbal de constatare nereguli şi stabilire creanţă bugetară cu caracter executoriu pe baza unor documente supuse cercetării penale.

Invocă în acest sens prevederile art. 8 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Aceste dispoziţii legale, care stabilesc suspendarea de drept a emiterii titlului de creanţă până la obţinerea deciziei definitive a instanţei penale, sunt incidente speţei astfel încât nerespectarea lor conduce la nulitatea actelor emise. Aceste aspecte, deşi invocate, au fost ignorate de instanţa de fond.

Susţinerile pârâtei în sensul că ar avea dreptul şi obligaţia continuării verificărilor şi întocmirii/emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor este nesusţinută legal deoarece art. 45 alin. (4) invocat de reclamantă este aplicabil spetei: există sesizarea DLAF, există plângere penală pentru existenţa unor fapte de natură penală, aşa încât obligaţia pârâtei era a constata ca fiind suspendată de drept emiterea titlului de creanţă.

Astfel susţine că în ipoteza în care neregula constă explicit şi exclusiv într-o fraudă sau tentativă de fraudă, pentru care există obligaţia sesizării DLAF, aşa cum s-a întâmplat în cauză, rezultă că trebuie dat eficienţă prevederilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul suspendării de drept a emiterii titlului de creanţă până la obţinerea deciziei definitive a instanţei privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate, întrucât nu se poate concepe stabilirea existenţei fraudei sau a tentativei de fraudă de către autoritatea administrativă îndrituită cu chestiunea fondurilor de finanţare, câtă vreme frauda este întotdeauna o infracţiune, a cărei constatare este atributul exclusiv al instanţei de judecată în materie penală.

Deşi prin întâmpinarea formulată, pârâta susţine că procesul-verbal s-a referit la nereguli şi că obligaţiile legale şi contractuale încălcate de către beneficiara finanţării au fost menţionate în cuprinsul acestuia, în acelaşi act se menţionează nota de control a DLAF în care se arată că se invoca aspecte de natură penală referitoare la modul de derulare a contractului de finanţare.

În concluzie susţine că este fondat motivul de nelegalitate a sentinţei de fond si implicit a actelor administrative referitoare la încălcarea, cu ocazia emiterii lor a prevederilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66-2011, aspect asupra căruia instanţa de fond dă o dezlegare greşită.

2) Consideră că în mod greşit instanţa de fond a înlăturat apărările sale privind încălcarea principiul legalităţii şi stabilităţii actelor administrative intrate în circuitul civil.

Susţine că prin stabilirea unor nereguli în perioada ulterioară acordării finanţării nerambursabile se încalcă principiul legalităţii şi stabilităţii actelor administrative intrate în circuitul civil pentru respectarea criteriilor de minimis şi evaluarea caracterului individual al desfăşurării activităţii Întreprinderii Individuale A. în raport cu investiţiile limitrofe realizate de către alte societăţi comerciale beneficiare de finanţare nerambursabilă precum B., C. şi D.- persoane juridice faţă de care în mod obiectiv nu se poate aprecia că Întreprinderea Individuală A. acţionează simultan, deoarece activităţile şi obiectul fiecăruia dintre proiectele finanţate cu fonduri nerambursabile sunt autonome şi au o individualitate suficientă pentru a activa fiecare independent şi autonom de conduita şi deciziile celorlalte societăţi. Acest aspect a fost deja evaluat şi stabilit prin act administrativ la data aprobării, acordării finanţării nerambursabile care a avut drept consecinţă încheierea Contractul de finanţare nr. x

Atât timp cât între data formulării cererii de finanţare, data achitării tranşelor de plată şi data încheierii procesului-verbal de constatare a neregulilor, condiţiile avute în vedere la accesarea sprijinului financiar nerambursabil nu s-au modificat, efectuarea plăţilor dovedeşte că reprezentanţii AFIR nu au constatat existenţa vreunei nereguli pe parcursul întregii activităţi administrative de evaluare a criteriilor de acordare a finanţării şi de evaluare a modalităţii de implementare a proiectului.

Prin urmare atâta timp cât s-a stabilit odată faptul că au fost respectate clauzele contractuale şi s-au acordat tranşele de plată, în absenţa unor elemente noi, necunoscute la data cererii de finanţare sau modificate după tranşa de plată devin incidente prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, potrivit cărora obligaţia de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil fiind îndeplinită şi condiţia prevăzută la paragraful II al textului legal, întrucât procesul-verbal ce constituie şi titlu de creanţă a fost încheiat la data de 4 noiembrie 2016, la un an de zile de la achitarea întregii finanţări.

Susţine că aceste prevederi au fost aplicate greşit de instanţa de fond.

3) În mod greşit instanţa de fond reţine că în cauza este respectat principiul proporţionalităţii şi că o asemenea apărare nu este incidentă spetei. Dimpotrivă, recurenta susţine că nu a fost aplicată regula proporţionalităţii potrivit căreia orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv. În aplicarea acestei reguli consideră că reprezentanţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale aveau obligaţia de a stabili, în urma unui probatoriu administrat în cadrul procesului de verificare a îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare, care este întinderea sumei obţinute în mod necuvenit în urma derulării circuitului financiar, deoarece nu poate fi primită o estimare generică a prejudiciului cuantificat la întreaga finanţare nerambursabilă.

O asemenea abordarea generică nu poate fi primită deoarece suma echivalentă finanţării nerambursabile nu a fost transferată integral în contul societăţii controlate de către dl E., mai ales că între această societate şi persoana juridică ce a realizat lucrările de construcţie a obiectivului F. S.R.L. nu există vreo relaţie de parteneriat sau un raport specific întreprinderilor legate iar, din perspectiva sumelor care au fost transferate de către Întreprinderea Individuală A. acestor societăţi, nici acestea nu pot constitui în integralitatea lor o creanţă bugetară deoarece suntem în prezenţa unui circuit financiar real generat de plăţi legitime către furnizorii săi de servicii şi materiale.

4) În mod greşit instanţa de fond a apreciat ca dovedită existenţa condiţiilor artificiale.

În sens contrar recurenta reclamantă apreciază că nu pot fi reţinute sub aspect obiectiv cât şi subiectiv condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării nerambursabile.

Astfel în cauză arată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, potrivit cărora "obligaţia de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil". Instanţa de fond face o aplicare greşită a acestor dispoziţii înlăturându-le ca nefiind incidente spetei.

Aşa cum şi jurisprudenţa Curţii Europene a stabilit cu titlu de reper în activitatea de evaluare a oportunităţii unui proiect beneficiar al unei finanţări nerambursabile şi de evaluare a respectării finalităţii programului de finanţare în cazul respectivului proiect, pentru reţinerea existentei unor condiţii artificiale este necesar că autorităţile naţionale să verifice în mod concret existenţa acestora şi să justifice măsura de limitare a finanţării nu pe simple indicii sau presupuneri, ci prin indicarea unor probe concrete, din care să rezulte două elemente cumulative şi anume: faptul că în realitate condiţiile pentru primirea ajutorului nu erau îndeplinite şi au fost create artificial de către beneficiar şi prin crearea condiţiilor artificiale beneficiarul a urmărit un avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Niciunul din cele două elemente care justifică atât în plan subiectiv dar şi in plan obiectiv existenţa unor condiţii artificiale nu a fost confirmat de către reprezentanţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în cadrul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilea a creanţelor bugetare nr. x din 03.11.2016.

Singurul motiv invocat pentru reţinerea unei nereguli, astfel cum este expus de către reprezentanţii autorităţii de management financiar, chiar dacă nu este indicat in terminis, îl constituie aparenta încălcare de către Întreprinderea Individuală A. a regulii de minimis care împiedică un agent economic să beneficieze de un ajutor mai mare de 200.000 Euro.

Caracterul autonom al celor patru proiecte poate fi în mod facil constatat şi prin observarea datei de implementare a fiecăruia dintre cele patru proiecte de investiţii cu deosebire în cazul D.. acesta finalizându-se. potrivit Procesului-verbal de terminare a lucrărilor nr. x la data de 10.11.2015. iar în cazul proiectelor finanţate cu fonduri nerambursabile derulate de celelalte societăţi toate erau finalizate la acea dată. În cazul B. S.R.L. respectiv în cazul D. se încheiase şi perioada de monitorizare.

Se poate discuta aici şi despre culpa exclusivă a autorităţii contractante şi despre faptul că reprezentanţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale puteau depista în mod rezonabil o eroare apărută pe parcursul decontării ori accesării fondurilor nerambursabile din moment ce raporturile comerciale ale beneficiarului Întreprinderea Individuală A. cu celelalte societăţi comerciale preexistau momentului depunerii cererii de finanţare şi momentului ulterior al încheierii contractului de finanţare.

Prin urmare susţine că în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 deoarece Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ar fi avut obligaţia să verifice anterior, cel mai târziu la efectuarea plăţilor, toate aspectele considerate nereguli ceea ce înseamnă că în situaţia în care. ulterior, sunt efectuate controale aprofundate, de către instituţii externe cu atribuţii de control, beneficiarul este exonerat de răspundere pentru documentele depuse sau acţiunile întreprinse. întrucât atribuţiile şi activităţile desfăşurate de serviciile din cadrul AF1R sunt clar definite iar nedepistarea neregulilor la momentul săvârşirii acestora de către beneficiat în diferitele etape procedurale de selecţie sau de implementare a proiectului, constituie un motiv care să atragă exonerarea acestuia de răspundere faţă de autoritatea contractantă.

Invocă şi practica C.J.U.E. în cauza C-434/12 Slancheva.

Nu poate fi reţinut un conflict de interese astfel cum este acesta definit atât în legislaţia internă, dar şi în cea europeană, deoarece nu poate fi identificat vreun interes particular în cadrul procedurilor de achiziţii publice lucrări sau de livrări de echipamente după cum nici crearea unui circuit financiar fictiv nu poate fi susţinută de probele şi argumentele reprezentanţilor AFIR. De altfel, pentru perioada verificată societatea petentă a avut relaţii de furnizare, respectiv aprovizionare de servicii cu multe societăţi comerciale, fapt ce relevă activitatea complexă pe care o are societatea, fiind în relaţii de colaborare cu mult mai mulţi agenţi economici, faţă de cei indicaţi în actele de control.

Ceea ce se invocă de către reprezentanţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale pentru reţinerea existenţei unei nereguli în implementarea proiectului Întreprinderii Individuale A. şi pentru stabilirea unei creanţe bugetare îl constituie persoana d-lui E. care deţine societatea comercială G. S.R.L..

Din succesiunea circuitului financiar prezentat de către reprezentanţii AFIR şi din împrejurările concrete semnalate nu se poate deduce existenţa unui conflict de interese care să fi corupt procedura de atribuire prin selecţie de oferte a lucrărilor de construcţii ale obiectivului şi care să fi avut drept finalitate implementarea proiectului în dezacord cu obiectivele schemei de ajutor şi în folosul persoanei amintite.

Faptul că anterior societatea comercială care a fost desemnată câştigătoare şi care a realizat atât lucrările de construcţii dar şi furnizarea de utilaje şi echipamente tehnologice respectiv furnizarea de dotări şi anume S.C. F. S.R.L. a implementat în cursul anului 2009 un proiect de asemenea finanţat cu fonduri nerambursabile iar la realizarea acestuia a participat în urma unei achiziţii publice de lucrări, necontestate de către reprezentanţii AFIR, S.C. G. S.R.L. deţinută de către E. - tatăl A. - nu poate constitui un indiciu serios că ar fi exista un interes particular în derularea procedurilor de achiziţii publice.

Între cele patru societăţi comerciale invocate în special de către reprezentanţii AFIR ca reprezentând un grup de societăţi controlate şi anume D., C., B. şi I.I. A. nu există un raport de parteneriat sau o legătură prohibită de prevederile Legii 346/2004 deoarece indicarea d-lui E. în calitate de administrator al G. S.R.L. nu conduce la identificarea între cele patru societăţi a raporturilor prevăzute în cadrul Legii 346/2004.

În consecinţă susţine că instanţa de fond, prin respingerea cererii sale a încălcat dispoziţiile Legii 346/2004.

De asemenea nu poate fi reţinut un conflict de interes în cadrul derulării procedurilor de selecţie de oferte realizate de către ÎNTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ A. din perioada mai - noiembrie 2014 pentru achiziţiile de lucrări, echipamente şi utilaje respectiv dotări în urma căreia a fost desemnate drept câştigătoare ofertele prezentate de către S.C. F. S.R.L. deoarece împrejurarea că anterior această societate a beneficiat de servicii de lucrări de construcţie din partea S.C. G. S.R.L. administrată de către E. nu este de natură a conduce la o prezumţie de fraudă şi nici în măsură de a atesta o altă finalitate a cererii de finanţare decât cea impusă prin schema de ajutor.

Instanţa fondului a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1170, 1270 Cod. civil şi definiţia dată de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 noţiunii de neregulă care, face referire expresă la obţinerea unor avantaje nejustificate ca efect al abaterii de la legalitate, regularitate şi conformitate, precum si dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 2988/1995 potrivit cărora: "actele despre care se stabileşte că au avut drept scop obţinerea unui avantaj care contravine dreptului comunitar, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului, au drept consecinţă, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia", dar şi dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 potrivii cărora "fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul în care s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Aşa cum se desprinde din clauzele contractuale, prin formularea cereri de finanţare şi semnarea contractului de finanţare, reclamanta şi-a asumat obligaţia respectării condiţiilor contractuale, a criteriilor de eligibilitate şi selecţie menţionate în cererea de finanţare pe toată durata derulării acestuia, precum şi riscul încetării contractului În cazul intervenţiei unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea acestuia, astfel cum este definită de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 noţiunea de neregulă, face referire expresă la obţinerea unor avantaje nejustificate ca efect al abaterii de la legalitate, regularitate şi conformitate.

Or, prin modul de derulare a proiectului şi a aspectelor relevate de analiza comparativă a acestui proiect cu cele susţinute ca fiind similare de organul de control, se constată că beneficiarul nu a nesocotit termenii contractului de finanţare şi dispoziţiile legale naţionale şi comunitare aplicabile în cauză. În acest sens reiterează că nici dispoziţiile legale anterior citate, nici Ghidul solicitantului nu definesc noţiunea de condiţii artificiale.

Eludarea dispoziţiilor ce stabilesc criteriile de eligibilitate prin diverse procedee ce creează aparenţa întrunirii acestora, ca posibile condiţii artificiale, s-au apreciat la momentul acordării finanţării, astfel încât, ulterior acestui moment o revenire prin reaprecierea asupra aceloraşi elemente avute în vedere la acordarea finanţării nu este posibilă.

Cerinţa de îndeplinire a criteriilor de eligibilitate pe tot parcursul perioadei de derulare a contractului presupune menţinerea criteriilor de eligibilitate apreciate la aprobarea finanţării, nu posibilitatea reanalizării criteriilor deja verificate, în condiţiile în care nu a intervenit vreo schimbare.

Instanţa de fond a făcut o aplicabilitate greşită şi a încălcat dispoziţiile art. 1166, 1170 şi 1270 C. civ. privind contractul dintre părţi.

În acest sens sunt şi dispoziţiile din contract, care prevăd că, dacă Autoritatea Contractantă stabileşte că actele/faptele beneficiatului au drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor măsurii de sprijin aplicabile, în situaţia în cauză prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului, va proceda în consecinţă, după caz, fie la neacordarea avantajului respectiv, fie la retragerea acestuia.

Interpretarea textului conduce la concluzia aplicării alternative a neacordarii/retragerii, precum şi la concluzia că, odată acordat avantajul, acesta nu poate fi retras fără intervenţia unor cauze care să modifice condiţiile avute în vedere la acordare.

Cât priveşte acuzaţia cum ca lucrările la obiectivul realizat de reclamanta ar fi fost în fapt edificate cu lucrătorii aparţinând societăţii G. S.R.L. şi nu societăţii F. S.R.L. nu poate fi reţinută deoarece angajaţii aparţin societăţii F. S.R.L. în baza unor contracte individuale de muncă iar în ideea că unii dintre angajaţii participanţi la edificarea proiectului au fost şi angajaţii G. S.R.L. nu constituie identificarea unei condiţii artificiale pentru că a concluziona astfel ar însemna îngrădirea dreptului la muncă, reţinut de Constituţia României ca drept fundamental şi ar însemna că orice persoană din România să nu poată lucra în unul sau două locuri de muncă la angajatorii la care doreşte.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus note scrise şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizându-se recursul formulat în cauză prin prisma motivelor de nelegalitate invocate în raport cu actele şi lucrările dosarului se reţine că aceasta este nefondat pentru următoarele considerente:

1) Relativ la critica adusă de recurenta reclamantă sentinţei prin prisma interpretării şi aplicării art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 în speţa dedusă judecăţii, se reţine că:

Potrivit art. 8 alin. (1) şi (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011:

"Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia să sesizeze de îndată DLAF şi organele de urmărire penală în cazul constatării unor indicii de fraudă sau de tentativă de fraudă.

(2) În cazul în care, ca urmare a sesizării menţionate la alin. (1), organul de urmărire penală transmite cazul spre soluţionare instanţelor de judecată, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene are obligaţia luării următoarelor măsuri până la pronunţarea deciziei definitive a instanţei privind caracterul penal sau nepenal al faptei încriminate:

a) pentru beneficiarii privaţi suspendă aplicarea prevederilor contractului/deciziei/ordinului/acordului de finanţare şi în mod subsecvent suspendă plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar;".

În acelaşi sens art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 în forma sa la data întocmirii procesului-verbal de constatare nereguli şi stabilire creanţă bugetară contestat în cauză prevedea că: "În cazul în care existenţa creanţei bugetare depinde de existenţa unei fapte penale, respectiv a unei fraude, şi a fost sesizat/sesizată DLAF/Agenţia Naţională de Integritate - ANI, autorităţile competente prevăzute la art. 20 suspendă de drept emiterea titlului de creanţă până la obţinerea deciziei definitive a instanţei privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate şi dispun aplicarea măsurilor asiguratorii prevăzute la art. 40 alin. (1), cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)."

Din toate aceste dispoziţii legale instanţa de recurs reţine că suspendarea de drept a emiterii titlului de creanţă (în speţă procesul-verbal de constatare nereguli şi stabilire creanţă bugetară) reglementată de art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 intervine în situaţia în care autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene (în speţă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) în exercitarea competenţelor sale legale, ar fi constatat indicii de fraudă, tentativă de fraudă sau fapte de natură penală şi, pentru elucidarea acestora, ar sesizat DLAF/ANI.

În speţă însă nu se regăseşte această ipoteză, dimpotrivă, activitatea de control desfăşurată de AFIR în cauză este urmarea notei de control a DLAF nr. 508/06.09.2016 prin care se propunea, pe lângă sesizarea DNA - Serviciul Teritorial Craiova în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, art. 48 C. pen. raportat la art. art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 326 C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea 656/2002, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului şi sesizarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - AFIR, pentru a lua măsurile legale care se impun.

Se are în vedere şi că potrivit art. 21 alin. (13) din O.U.G. nr. 66/2011, ca regulă, verificările efectuate de către echipele de control din cadrul autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, suspendarea de drept reglementată de art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 constituind o situaţie de excepţie, ca urmare, fiind aplicabilă limitativ numai la ipoteza reglementată prin aceasta, care la cazul concret în speţă ar fi presupus sesizarea DLAF de către AFIR iar nu un control efectuat de AFIR la sesizarea DLAF.

2) Relativ la susţinerea recurentei reclamante referitoare la încălcarea principiul legalităţii şi stabilităţii actelor administrative intrate în circuitul civil se reţine că se invocă în principal de către recurentă dispoziţiile art. 5 alin. (3) Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei, de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală.

Potrivit acestei dispoziţii din dreptul Uniunii: "Obligaţia de rambursare prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil."

Pentru a fi incidentă această dispoziţie legală este necesar a se putea reţine o eroare a autorităţii competente (în speţă AFIR) care nu ar fi putut fi depistată în mod rezonabil de către beneficiar.

Or, în speţă, nu se supune analizei o astfel de eroare a AFIR, ce nu trebuie să fie provocată prin fapta beneficiarului, ci crearea de către beneficiara finanţării a unor condiţii artificiale, preexistente acordării finanţării, care însă nu au putut fi identificate decât după perioada de evaluare, selectare şi contractare a proiectului, respectiv după analiza coroborată a activităţii desfăşurate de beneficiară, când s-a constatat că între aceasta şi alte trei societăţi există o serie de legături care au conduc la concluzia că întreprinderea beneficiară a fost înfiinţată artificial, în vederea îndeplinirii aparente a condiţiilor de eligibilitate.

În această situaţie speţa dedusă judecăţii se impune a se analiza prin prisma regulii statuate prin alin. (1) al art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, potrivit căruia: "În cazul efectuării unei plăţi necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă acesteia, calculată în conformitate cu alin. (2).", iar nu prin prisma excepţiei de la această regulă statuată prin alin. (3) al aceleiaşi dispoziţii legale.

În acest sens se reţin ca relevante şi dispoziţiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, care, reglementând prescripţia extinctivă în materie statuează că: "Dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare."

Cu această limitare, în materie nu se poate opune în mod eficient autorităţi cu competenţe în gestionarea fondurilor europene o altă limitare în timp a dreptului său de a constata şi stabili creanţe bugetare rezultate din eventuale nereguli, în sensul definit prin art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care ar deriva din principiul legalităţii şi stabilităţii actelor administrative, întrucât normele incidente în materie au fost edictate tocmai în vederea respectării acestui principiu în echilibru cu necesitatea respectării condiţiilor de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi unionale în vigoare, în materia obţinerii şi utilizării fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

În acest sens art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 precizează expres că: "Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor." Această dispoziţie din regulament trebuie coroborată cu aceea a art. 5 alin. (1) din Regulament, anterior citată, dar şi cu art. 4 alin. (1) din Regulamentul CE 2988/1995, privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, care arată, ca regulă generală, că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat.

3) Relativ la crearea unor condiţii artificiale de către beneficiar în vederea obţinerii finanţării în cauza dedusă judecăţii se reţine că, prin Hotărârea din 12 septembrie 2013 în cauza C-434/12, Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, Curtea de Justiţie a Uniunii europene a arătat că "aplicarea regulamentelor Uniunii nu poate fi extinsă până la acoperirea anumitor practici abuzive ale operatorilor economici" (paragraf 27).

Astfel, chiar dacă un proiect de investiţii îndeplineşte criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea unui ajutor, se poate face dovada existenţei acestor practici abuzive.

Proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins şi, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea acestuia.

Într-adevăr, simpla existenţă a unor elemente comune mai multor proiecte nu este suficientă pentru a dovedi crearea artificială a condiţiilor necesare pentru plata unui ajutor, însă, în cauză, s-a făcut dovada unei coordonări intenţionate de către dl. E., împreună cu membrii familiei sale, în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile în cadrul PNDR 2007- 2013 cu încălcarea regulii de minimis a Programului potrivit căreia un agent economic nu poate beneficia de o finanţare nerambursabilă mai mare de 200.000 euro pe perioada a 3 ani fiscali consecutivi.

Astfel, în speţă, s-a reţinut şi este demonstrat că dl. E., tatăl A., titulară a întreprinderii individuale recurentă reclamantă în cauză şi administrator al S.C. G. S.R.L. a fost beneficiar al unui proiect finalizat la 17.09.2007 în cadrul Măsurii 3.4 Program SAPARD.

În data de 16.05.2012, A. a depus cererea de finanţare pentru proiectul "Reconversie casă familială în agropensiune DP+P+M".

În data de 12.07.2013 a fost încheiat contractul de finanţare nr. x pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), între APDRP (actual AFIR) în calitate de Autoritate Contractantă şi Întreprinderea Individuală A. în calitate de Beneficiar prin care s-a acordat o finanţare nerambursabilă de maxim 427.043 RON din valoarea totală eligibilă a proiectului, echivalentul a maxim 97.726 euro.

Pe de altă parte se reţine că:

- S.C. D. S.R.L. cu asociat unic H. (soţia d-lui E.) este beneficiara unui contract de finanţare pentru proiectul nr. x "Construire piscină şi pavilion vestiare Comuna Runcu, judeţul Gorj"

- S.C. C. S.R.L., asociat unic I. (fiica d-lui E.) este beneficiara unui contract de finanţare pentru proiectul nr. x "Construire imobil restaurant cu regim de înălţime DP+P cu capacitatea de 135 locuri, Comuna Runcu, judeţul Gorj"

- S.C. B. S.R.L. asociat unic de A. (fiica d-lui E.) deţinător şi al Întreprinderii Individuale A., recurenta reclamantă în cauză, este beneficiara unui contract de finanţare pentru proiectul nr. x tot în cadrul Măsurii 313 - Încurajarea activităţilor turistice - "Pensiune turistică teren sport multifuncţional, comuna Runcu, sat Răchiţi, jud. Gorj" derulat în perioada 2009 - 2012. În cadrul acestui proiect APDRP s-a angajat să finanţeze cu suma maximă de 753.000 RON, echivalentul a 200.000 euro.

Toate cele trei societăţi anterior precizate au acelaşi sediu social, respectiv sat Runcu, nr. 251, jud. Gorj iar recurenta reclamantă are sediul în vecinătatea acestora, la nr. 205.

Implementarea celor trei proiecte S.C. D. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L. are loc pe terenuri învecinate (fosta proprietate a soţilor Iubişi) situate în sat Runcu, comuna Runcu, nr. 251, jud. Gorj, iar cel de-al patrulea, ce face obiectul prezentei cauze, este implementat în vecinătate la nr. 205, conform contractului de vânzare nr. x/2.11.2009.

Toate cele patru proiecte au acelaşi consultant S.C. J. S.R.L. al cărui administrator este dl. K..

În vederea realizării proiectului analizat în cauză s-au organizat trei proceduri de achiziţie toate acestea câştigate de S.C. F. S.R.L..

În cadrul acestor proceduri membrii comisiei de evaluare au fost A., E. şi L., soţul d-nei A., care au dat declaraţii în sensul că nu au nici un interes care să afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a ofertelor.

De asemenea reprezentantul legal al proiectului, d-na A. a dat declaraţii în sensul că achiziţiile au fost efectuate în mod corect şi nu există un conflict de interese de natură să influenţeze decizia de atribuire a contractelor de achiziţie.

Caracterul simulat al procedurilor de achiziţie organizate de recurenta reclamantă a fost probat prin legăturile economico-financiare existente între aceasta şi operatorul economic câştigător al procedurilor de achiziţii S.C. F. S.R.L., precum şi prin implicarea directă a reprezentantului legal al S.C. G. S.R.L., dl. E., în conceperea şi realizarea activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului.

Astfel, S.C. F. S.R.L. este o societate controlată de dl. E., prin relaţia apropiată dintre acesta şi administratorul şi asociatul unic al societăţii, M..

Aceasta rezultă din faptul că anterior desfăşurării procedurilor de achiziţie de către recurenta reclamantă, S.C. F. S.R.L. a fost furnizor de utilaje, echipamente tehnologice şi dotări pentru beneficiarul S.C. B. S.R.L., care aparţine d-nei A., responsabil legal şi al proiectului care face obiectul prezentei cauze.

De asemenea S.C. F. S.R.L. este la rândul său beneficiar de fonduri FEADR pentru proiectul nr. x/11.12.2009 "Construire pensiune cu regim de înălţime DP+P+E, comuna Malu-Mare, judeţul Dolj", în cadrul acestui proiect executantul lucrărilor şi furnizorul de utilaje şi dotări fiind S.C. G. S.R.L., societate deţinută de dl. E..

În urma identificării angajaţilor S.C. F. S.R.L. care au ocupat posturi specifice lucrărilor de construcţii, echipa de control a DLAF a constatat că aceştia au provenit de la S.C. G. S.R.L. sau S.C. N. S.R.L., fie au avut raporturi de muncă concomitente cu S.C. G. S.R.L..

SC N. S.R.L. a executat lucrările la proiectele S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., asociatul unic al acestei societăţi fiind dl. L., soţul d-nei A., care l-a împuternicit de dl. E. să reprezinte societatea cu puteri depline, conform procurii nr. 5698/23.12.2010.

D-na M., asociat şi administrator al S.C. F. S.R.L. în cadrul declaraţiei dată în faţa echipei de control a DLAF a precizat că nu a mai derulat lucrări de construcţii cu excepţia proiectului implementat de recurenta reclamantă, în schimb a furnizat pentru mai multe persoane juridice materiale de construcţii.

D-l E. cu ocazia audierii a precizat că lucrările au fost executate de către S.C. F. S.R.L. cu forţa de muncă proprie, utilaje şi echipamente proprii. S.C. G. S.R.L. a fost furnizor parţial de materiale pentru S.C. F. S.R.L..

Dirigintele de şantier în cadrul lucrărilor, audiat de DLAF, a declarat că nu a cunoscut-o pe d-na M., administrator S.C. F. S.R.L., deciziile cu privire la lucrări aparţinându-i d-lui E..

Din cele mai sus prezentate rezultă că S.C. F. S.R.L. nu a dispus de mijloacele necesare realizării lucrărilor de construcţii şi nu avea experienţă anterioară în acest domeniu. Această societate a participat la procedura de achiziţie organizată de recurenta reclamantă în urma unei înţelegeri anterioare între administratorul acestei societăţi şi dl. E., fără a avea intenţia reală de a executa lucrările de construcţii, în scopul respectării doar ca formă a cadrului legal în materie.

Astfel s-a urmărit să se contracteze lucrările de construcţii cu o societate apropiată, în vederea creării aparenţei realizării lucrărilor de către această societate, lucrările fiind executate în fapt de S.C. G. S.R.L..

În urma analizării operaţiunilor bancare efectuate de recurenta reclamantă cu societăţile controlate de dl. E., echipa de control din cadrul DLAF a identificat plăţi succesive, aferente unor facturi emise între aceste societăţi, care aveau drept scop întoarcerea sumelor de bani către S.C. G. S.R.L. sau alte societăţi controlate de dl. E.. Acest aspect de altfel nu este contestat nici de recurenta reclamantă care arată prin motivele de recurs faptul că nu toate sumele utilizate în cadrul proiectului au revenit d-lui E. sau societăţii aparţinând acestuia.

Prin înscrisul nou depus în recurs, constând în Ordonanţa de clasare din 18 februarie 2019, dată în dosarul nr. x/2014 al DNA - Serviciul teritorial Craiova s-a dispus clasarea cauzei privind comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 314 alin. (1) lit. a) şi art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. rap la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât faptele reclamante nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin această ordonanţă, cu relevanţă în speţa dedusă judecăţii, s-a reţinut în esenţă că declaraţiile vizate de controalele DLAF (printre care şi cele vizând achiziţiile derulate în cadrul proiectului analizat în cauză) nu sunt de natură, prin ele însele, să conducă la fraudarea fondurilor UE. S-a mai reţinut că nu există suspiciuni cu privire la îndeplinirea obiectivelor contractuale sau existenţa unor lucrări supraevaluate.

Cele statuate prin Ordonanţa anterior precizată nu sunt de natură însă a împiedica autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene să constate, coroborând toate elementele factuale relevante într-o anumită situaţie, aşa cum au fost anterior prezentate, crearea unor condiţii artificiale în sensul art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011.

În cauza C-434/12, Slancheva sila EOOD, CJUE a precizat (paragraful 32) că "în ceea ce priveşte elementul obiectiv, trebuie amintit că, în temeiul considerentului (46) al Regulamentului nr. 1698/2005, schema de sprijinire a dezvoltării rurale prin FEADR urmăreşte în special să ajute "pentru diversificarea activităţilor, favorizând activităţile neagricole, precum şi pentru dezvoltarea altor sectoare decât agricultura, pentru promovarea ocupării forţei de muncă [...] şi pentru realizarea de investiţii care să facă zonele rurale mai atractive în scopul inversării tendinţei de declin economic şi social şi de depopulare a zonelor rurale".

Articolul 55 din Regulamentul nr. 1698/2005 în baza căruia a fost acordată finanţarea are ca obiectiv promovarea activităţilor turistice prin:

(a) infrastructurile de mici dimensiuni, cum ar fi centrele de informare, precum şi semnalizarea siturilor turistice;

(b) infrastructurile de recreere, de exemplu cele care asigură accesul la zone naturale, şi spaţiile de cazare de capacitate mică;

(c) dezvoltarea şi/sau comercializarea de servicii turistice aferente turismului rural.

Prin urmare scopul Programului este acela de a crea spaţii de cazare de capacitate mică care să ofere servicii turistice specifice turismului rural.

Or, prin proiectele analizate mai sus, care deservesc un interes comun al unei singure familii se neagă în fapt scopul Programului în baza căruia a fost acordată finanţarea, creându-se un avantaj necuvenit prin obţinerea mai multor finanţări, fără respectarea regulii de minimis impusă prin PNDR pentru măsura analizată, pentru proiecte care funcţionează unul în sprijinul celuilalt.

Nu se poate astfel contesta că acordarea unui ajutor nerambursabil de o valoare mai mare decât plafoanele impuse tuturor solicitanţilor creează grupului de persoane care acţionează de comun acord un avantaj nejustificat în raport cu ceilalţi beneficiari.

Referitor la elementul subiectiv tot în cauza C-434/12, Slancheva sila EOOD, CJUE a precizat (paragraful 40) că fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanţa naţională pentru a stabili caracterul artificial al creării condiţiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică şi/sau personală dintre persoanele implicate în operaţiunea de investiţii respectivă.

Or, în speţă, raportat la starea de fapt anterior prezentată instanţa de recurs, similar instanţei de fond va reţine existenţa între cele patru proiecte analizate a legăturilor de natură juridică, economică şi personală dintre persoanele implicate în operaţiunile de investiţii care conturează concluzia existenţei unor condiţii artificiale.

4) Relativ la principiul proporţionalităţii Înalta Curte subliniază că potrivit art. 4 din Regulamentul CE 2988/1995, privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene:

(1) Ca regulă generală, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat:

- prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat;

- prin pierderea totală sau parţială a garanţiei constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans.

(2) Aplicarea măsurilor menţionate la alin. (1) se limitează la retragerea avantajului obţinut, la care se adaugă, dacă acest lucru este prevăzut, dobânda care poate fi calculată pe bază forfetară.

(3) Actele despre care se stabileşte că au drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situaţia în cauză, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului, au drept consecinţă, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia.

De asemenea art. 60 Regulamentul (UE) NR. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului - Clauza de eludare - prevede că: "Fără a aduce atingere dispoziţiilor specifice, nu se acordă niciun avantaj prevăzut în cadrul legislaţiei agricole sectoriale persoanelor fizice sau juridice în privinţa cărora s-a stabilit că au fost create în mod artificial condiţiile cerute în vederea obţinerii acelor avantaje, contrar obiectivelor legislaţiei respective."

Prin urmare principiul proporţionalităţii, aşa cum a arătat şi prim instanţă, nu este aplicabil în situaţia, cum este aceea din speţa dedusă judecăţii, în care se reţine crearea unor condiţii artificiale în baza cărora s-a acordat finanţarea proiectului în sine. În această situaţie avantajul necuvenit constă în integralitatea finanţării acordate iar nu numai în sumele de care a beneficiat dl. E., prin societatea deţinută de acesta aşa cum se susţine de recurentă.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. (succesoare a Întreprindere Individuală A.) împotriva sentinţei nr. 632/2017 din data de 24 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2020.