PM's decision termination of reinstatement effects suspended pending merits ruling.

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra recursului de fată;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 31.03.2020, sub numărul x/2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI suspendarea Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 259/30.03.2020 astfel:

I. În prealabil, în regim de urgenţă şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, până la soluţionarea cererii de suspendare formulate conform art. 14 din Legea nr. 554/2004;

II. Suspendarea executării Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în fond.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 265 pronunţată în data de 14 mai 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI, ca neîntemeiată şi a admis cererea de intervenţie accesorie în sprijinul pârâtului formulată de MINISTERUL JUSTIŢIEI.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 265 pronunţată în data de 14 mai 2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii în sensul suspendării Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 259/30.03.2020.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut următoarele:

Conform art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, "în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept".

Potrivit acestor dispoziţii legale, chiar dacă suspendarea intervine de drept, pentru verificarea conţinutului actului administrativ dedus judecăţii, dar şi pentru a sancţiona comportamentul abuziv al emitentului, este necesară intervenţia instanţei de contencios administrativ, care, de această dată, nu va mai analiza existenta unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, ci doar va lua act de emiterea unui act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel anterior suspendat şi va constata suspendarea de drept a acestuia.

Prin Decizia prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, atacată în prezenta cauză, pârâtul a dispus într-o formă mascată, eliberarea din funcţie a recurentului reclamant, în condiţiile în care, decizia anterioară de eliberare din funcţie (Decizia prim-ministrului nr. 510/11.12.2019) era deja suspendată prin Hotărârea nr. 6/07.01.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Deşi cele două decizii emise de către pârât aparent au un conţinut diferit, în esenţă, între ele există o identitate de obiect (sub aspectul efectelor juridice concrete produse) şi anume încetarea exercitării funcţiei de preşedinte al ANC de către recurentul reclamant. În plus, dovada că actul administrativ atacat reprezintă, în realitate, o eliberare din funcţie mascată, este numirea imediată a doamnei B., cea care a fost schimbată din funcţie după pronunţarea Hotărârii nr. 6/07.01.2020. Aşadar, intenţia pârâtului de a eluda efectele unei hotărâri judecătoreşti şi a se reveni la situaţia anterioară este cât se poate de limpede.

Arată că în ceea ce priveşte sintagma "acelaşi conţinut", practica judiciară este unitară în interpretarea că aceasta se referă la identitatea sub aspectul efectelor juridice concrete produse.

De altfel, şi în doctrină s-a arătat că pentru a opera suspendarea de drept nu se impune ca cel de-al doilea act administrativ să fie identic cu primul. Este suficient ca efectele generate de actul administrativ secund să fie aceleaşi cu cele ale primului act, indiferent de modul de formulare a dispoziţiilor din acest act. Instanţa are obligaţia de a verifica în ce măsură conţinutul şi efectele noului act administrativ coincid cu cele ale primului.

În final, arată că, imediat după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, a solicitat un punct de vedere de la Direcţia contencios a ANC, care a fost de asemenea în sensul că acest act administrativ nu poate produce efecte juridice, fiind suspendat de drept.

În subsidiar, în ceea ce priveşte suspendarea la cerere a Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020 potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că în cauză sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a opera suspendarea executării, astfel:

1. Condiţia cazului bine justificat

a) Încălcarea unei hotărâri judecătoreşti executorii

Prin actul administrativ atacat s-a procedat la încetarea efectelor Deciziei prim-ministrului nr. 22/14.01.2020 dată în aplicarea Hotărârii nr. 6/07.01.2020 a Curţii de Apel Bucureşti. Or, singurul motiv legal care putea să justifice încetarea efectelor Deciziei nr. 22/14.01.2020 îl reprezenta încetarea efectelor hotărârii judecătoreşti în executarea căreia a fost emis actul administrativ, ceea ce nu este cazul în speţă.

Prin Decizia Prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, se tinde la nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti executorii şi la desfiinţarea/modificarea efectelor acesteia, printr-o altă cale decât cea prevăzută de lege, ceea ce constituie o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ.

b) Încetarea exercitării atribuţiilor nu echivalează cu eliberarea din funcţie

Din preambulul Deciziei Prim-ministrului nr. 192/30.03.2020 rezultă că temeiul legal al emiterii acestui act administrativ îl reprezintă O.U.G. nr. 57/2019, respectiv art. 31 lit. e), precum şi O.U.G. nr. 5/2010, respectiv art. 8 alin. (2).

Din interpretarea literală a prevederilor legale menţionate în preambulul deciziei atacate, rezultă că singurul mijloc prin care încetează mandatul preşedintelui ANC este eliberarea din funcţie şi nu prin alte forme mascate, uzitate cu exces de putere de către emitent. Cu toate acestea recurentul reclamant arată că i-a încetat mandatul de 4 ani, pentru care am fost numit prin Decizia Prim-ministrului nr. 24/08.03.2017, printr-o decizie a Prim-ministrului prin care încetează efectele prevederilor dintr-o altă decizie a pârâtului prin care i-au fost delegate atribuţiile funcţiei de preşedinte în aplicarea unei hotărâri judecătoreşti, nu printr-o decizie de eliberare din funcţie, aşa cum prevede în mod expres legea. Rezultă astfel intenţia pârâtului de a eluda efectele Hotărârii nr. 6/07.01.2020 a Curţii de Apel Bucureşti.

c) Neîntrunirea calităţii standardului minim de motivare a actului administrativ

Sub acest aspect recurentul reclamant arată că unicul motiv de fapt reţinut în motivarea Deciziei Prim-ministrului nr. 192/30.03.2020 îl reprezintă Raportul de Control al Ministerului Justiţiei nr. 77/57734/490/2019. Pârâtul nu a indicat în preambulul deciziei data emiterii acestui raport, şi anume 30.10.2019, pentru a evita să se poată constata că raportul nu este unul actual.

În plus, apreciază că simpla menţionare a Raportului de Control al Ministerului Justiţiei nu întruneşte standardul minim de motivare a actului administrativ astfel cum acesta este reţinut în jurisprudenţa comunitară (cauza C-367/1995 Comisia v. Sytraval şi Brink's France).

Indicarea doar a Raportului de Control al Ministerului Justiţiei din data de 30.10.2019, ca temei al încetării exercitării de către recurentul reclamant a prerogativelor de preşedinte, în aplicarea unei hotărâri judecătoreşti executorii din data de 07.01.2020, ridică o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate a Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020.

Raportul de Control al Ministerului Justiţiei nr. 77/57734/490/2019 nu poate reprezenta temei pentru a justifica eliberarea sa din funcţie şi pentru că:

- Este datat cu o jumătate de an înainte de emiterea Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020. Aşadar, motivul demiterii nu este unul actual şi, deci, nici unul real. Dacă s-ar fi considerat oportun şi necesar, ar fi trebuit să fie eliberat din funcţie în urmă cu şase luni, la momentul 30.10.2019.

- Raportul este anterior primei decizii de eliberare din funcţie (suspendată de Curtea de Apel Bucureşti), deci este parte integrantă din ansamblul documentelor în baza cărora a fost luată măsura (CE 10 mai 1912, Abbe Bouteyre; 8 decembrie, Detle Pasteau etc). Or, măsura primei eliberări din funcţie face în prezent obiectul cercetări judecătoreşti de fond (dosar nr. x/2019), iar pârâtul, prin actul administrativ emis, tinde să înfrângă dreptul său de acces la justiţie.

- Raportul nu este ulterior revenirii sale în funcţia de preşedinte (după pronunţarea hotărârii de suspendare) pentru a putea constitui un element de noutate. În realitate, raportul reprezintă o suplinire extrinsecă a motivării Deciziei prim-ministrului nr. 510/11.12.2019, decizie suspendată tocmai pentru nemotivarea sa. Acesta prezintă motive anterioare prin care se încearcă justificarea primei revocări, care face deja obiectul unei analize judiciare.

- Raportul a fost respins de Prim-ministrul în funcţie de la acel moment în baza obiecţiunilor pe care conducerea ANC le-a formulat şi a audienţei pe care am avut-o la nivelul Guvernului. Aşadar, dacă în luna noiembrie 2019, pârâtul nu a considerat oportun şi necesar aprobarea Raportului, cu atât mai puţin pare credibil acest demers în martie 2020.

- Consideră că nu puteam fi demis pentru motivele cuprinse în Raport, întrucât s-a declarat avertizor de integritate, conform Legii nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi, prin adresa cu nr. x/28.10.2019, înregistrată cu nr. x/28.10.2019 la Cancelaria Prim-ministrului.

- În ceea ce priveşte fondul Raportului arată că acesta este netemeinic, pentru considerentele prezentate pe larg în obiecţiunile care fac parte integrantă din acesta, obiecţiuni însuşite de prim-ministrul de la acea dată prin neasumarea Raportului.

2. Condiţia pagubei iminente

Susţine că Decizia prim-ministrului nr. 192/30.03.2020 îi aduce un prejudiciu material.

Condiţia pagubei iminente din perspectiva prejudiciului material ce i-a fost cauzat a fost deja analizată de către Curtea de Apel Bucureşti în Hotărârea nr. 6/07.01.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Hotărârea mai sus menţionată are autoritate de lucru judecat fată de prezenta cerere de suspendare, deoarece nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o, ba, din contră, situaţia sa financiară s-a înrăutăţit. În plus fată de argumente valabile la momentul 07.01.2020, în prezent România se confruntă cu o criză economică fără precedent generată de pandemia de COVID-19, fiind, de altfel, decretată starea de urgenţa pe întreg teritoriul tarii. De aceea, găsirea unui nou loc de muncă este practic imposibilă, situaţia sa fiind cu atât mai gravă cu cât nu poate beneficia nici de măsurile sociale aferente.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul pârât Prim-ministrul României şi intimatul-intervenient Ministerul Justiţiei au depus întâmpinări şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

4.1. Intimatul pârât Prim-ministrul României, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a formulat următoarele apărări:

În ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant referitoare la suspendarea de drept a Deciziei Prim-ministrului nr. 192/2020, susţine că în mod corect instanţa de fond, după ce a verificat dacă noul act administrativ emis, în speţă Decizia nr. 192/2020, are acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, respectiv Decizia nr. 510/2019, a constatat intervenită în cauză o situaţie particulară, deoarece suspendarea executării primului act a fost dispusă de instanţă exclusiv în temeiul constatării unei aparenţe de nemotivare a actului, pe care aceasta a considerat-o suficientă pentru a reţine existenţa unui caz bine justificat care impune suspendarea actului administrativ până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond şi care nu are autoritate de lucru judecat în cadrul acţiunii pe fond.

Prin urmare, efectul suspendării primei decizii de eliberare din funcţie a recurentului-reclamant nu poate fi cel de a-i crea acestuia o imunitate absolută în sensul că intimatului-pârât nu i se poate impune să îl menţină pe recurentul-reclamant în funcţia de preşedinte al ANC până la soluţionarea pe fond a cauzei, indiferent de eventuale incidente care reclamă modificări adecvate.

Astfel, instanţa de fond, în mod corect, a constatat că intimatul-pârât şi-a exercitat atribuţia legală de eliberare din funcţie a recurentului-reclamant, emiţând un nou act administrativ în acest scop, care are un conţinut diferit de primul act a cărui executare a fost suspendată.

Referitor la critica recurentului-reclamant, având ca obiect suspendarea la cerere a Deciziei prim-ministrului nr. 192/2020 susţine:

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unui caz bine justificat, instanţa de fond în mod corect a arătat că nu orice dubiu în privinţa legalităţii actului administrativ are semnificaţia unui "caz bine justificat", ci doar îndoielile serioase, care apar cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, şi care sunt determinate, de exemplu, de nemotivarea actului, necompetenţa organului emitent, invocarea în act a unor norme neconstituţionale sau abrogate etc.

Determinarea existenţei cazului bine justificat nu presupune analiza în fond a legalităţii actului administrativ, ci doar o analiză sumară a acestuia, prin raportare la motivele de fapt şi de drept invocate, analiză care nu trebuie să conducă la prejudecarea fondului.

Recurentul-reclamant a invocat drept motive de nelegalitate: încălcarea unei hotărâri judecătoreşti executorii, faptul că încetarea exercitării atribuţiilor nu echivalează cu eliberarea din funcţie şi neîntrunirea standardului minim de motivare a actului administrativ.

Mai mult, recurentul-reclamant susţine în esenţă faptul că Decizia nr. 192/2020, de încetare a exercitării atribuţiilor de preşedinte al ANC, reprezintă de fapt o formă mascată de eliberare din funcţie a acestuia, care s-a realizat de intimatul-pârât cu exces de putere, scopul fiind acela de a eluda efectele hotărârii judecătoreşti de suspendare a executării deciziei anterioare de eliberare din funcţie.

În acest sens, instanţa de fond a arătat că acest motiv, respectiv emiterea Deciziei nr. 192/2020 cu exces de putere, nu poate fi analizat decât în cadrul unui acţiuni în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, critica formulată neflind de natură a naşte, la o analiză sumară a actului, un dubiu serios cu privire la legalitatea acestuia. Pentru a se putea statua asupra susţinerii reclamantului este nevoie de o cercetare aprofundată a fondului, cercetare care nu poate fî făcută cu ocazia soluţionării cererii de suspendare a executării deoarece s-ar prejudeca fondul.

Cu privire la acest aspect însă, s-a reţinut deja faptul că, la o cercetare sumară, apare ca legală acţiunea întimatului-pârât de a emite un nou act, având efecte similare, însă de data aceasta cu respectarea condiţiei motivării actului. Mai mult, instanţa de fond a reţinut că a fost deja emisă o decizie de eliberare din funcţie a recurentului-reclamant, decizie care, deşi nu este în prezent executorie, îşi va produce efectele în cazul în care va fi respinsă definitiv acţiunea în anulare, astfel că apare de asemenea justificată soluţia emiterii unei decizii de încetare a exercitării funcţiei şi nu de eliberare din funcţie.

În ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant faţă de neîndeplinirea standardului minim de motivare a actului administrativ, instanţa de fond a reţinut, în mod legal, faptul că motivarea unui act administrativ are două laturi esenţiale, respectiv, indicarea textelor legale aplicabile situaţiei date, şi, în al doilea rând, indicarea împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reţinut aplicabilitatea acelor texte legale.

În acest sens, instanţa de fond a arătat că Decizia nr. 192/2020 a fost emisă în baza raportului de control nr. x/30.10.2019 emis de Ministerul Justiţiei, raport prin care se propusese sesizarea Prim-ministrului României în vederea revocării din funcţia de secretar de stat a recurentului-reclamant A., preşedinte al ANC. Astfel, se justifică lipsa unei motivări ample în fapt a deciziei contestate în condiţiile în care motivele de fapt se regăsesc expuse în cadrul raportului de control, pe care se fundamentează şi la care face trimitere expresă decizia.

În acelaşi sens s-a decis în mod constant de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, aceasta stabilind faptul că este îndeplinită cerinţa motivării actului administrativ şi atunci când în conţinutul acestuia nu sunt reluate in extenso toate temeiurile de fapt şi de drept care au fost reţinute într-un alt înscris pe care actul administrativ s-a fundamentat şi pe care îl înglobează.

Pentru acest motiv, având în vedere că raportul de control ce stă la baza emiterii deciziei a cărei suspendare se solicită este amplu motivat, fiind detaliate motivele pentru care se justifică revocarea/eliberarea din funcţia de preşedinte al ANC a recurentului-reclamant, aspect de altfel necontestat de recurentul-reclamant, instanţa de fond, în mod corect, a respins ca neîntemeiată această critică de nelegalitate.

Susţinerea recurentului-reclamant în sensul că raportul de control nu reprezintă un act nou, fiind emis anterior chiar Deciziei nr. 510/2019, deşi dovedită, nu prezintă relevanţă în cauză. Astfel susţine că nu are relevanţă în cadrul analizei cazului bine justificat, din perspectiva lipsei motivării actului, dacă raportul de control a existat şi a reprezentat fundamentul primei decizii, relevant fiind doar dacă acesta cuprinde motivarea pe care se fundamentează Decizia nr. 192/2020.

De asemenea, nu este relevant, raportat la obiectul pricinii, motivul pentru care fostul prim-ministru nu ar fi dat eficienţă propunerilor Ministerului de Justiţie din 30.09.2019, aceasta putând reprezenta cel mult o apărare de fond în cererea de anulare a actului.

În ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant faţă de îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, menţionează că suspendarea executării reprezintă o măsură de excepţie care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror punere în executare ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anularii actului, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.

Executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăşi producătoare a unei pagube iminente în lipsa probării altor elemente care să ducă la această concluzie.

Or, în cauza de faţă recurentul-reclamant nu a probat iminenţa producerii unui prejudiciu material în patrimoniul său, susceptibil să atragă temporizarea efectului actului administrativ.

În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat la care face referire recurentul-reclamant, instanţa de fond a arătat că aceasta nu este aplicabilă în cauză din două motive: 1. obiectul celor două pricini este diferit - se solicită suspendarea executării pentru acte administrative diferite, astfel că probatoriul poate fi şi el diferit, determinând implicit o situaţie de fapt distinctă; 2. hotărârea primei instanţe nu este definitivă (caz în care ar putea exista cel mult o autoritate de lucru judecat provizorie).

Nefiind deci într-o situaţie de identitate de obiect (se solicită suspendarea unui alt act administrativ), considerentele instanţei care a dispus suspendarea deciziei de eliberare din funcţie nu pot fi opuse ca autoritate de lucru judecat intimatului-pârât decât în cazul în care s-ar constata aceeaşi situaţie de fapt pe baza probatoriului administrat.

În cauza de faţă a fost dovedit faptul că recurentul-reclamant are mai multe surse de venit, astfel cum rezultă din declaraţia de avere ataşată, acesta desfăşurând activitate de lector universitar în cadrul Universităţii Titu Maiorescu şi obţinând venituri substanţiale din cedarea folosinţei bunurilor în anul precedent.

Nu este dovedită, astfel, în cauza de faţă, în raport de probatoriul administrat, susţinerea recurentului-reclamant în sensul că şi-ar fi pierdut unicul venit în condiţiile existenţei incompatibilităţilor prevăzute de art. 10 din O.U.G. nr. 5/2010, care ar fi atras implicit imposibilitatea îndeplinirii obligaţiei de întreţinere a copiilor minori ori a plăţii obligaţiilor contractuale, chiar şi în contextul existent la data emiterii actului, respectiv al decretării stării de urgenţă pe teritoriul României.

Arată şi că în cererea recurentului-reclamant nu se regăsesc critici concrete la adresa soluţiei contestate, în sensul indicării punctuale a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată, având în vedere dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., invocate. Recurentul nu face altceva decât să reitereze motivele expuse în cererea de chemare în judecată.

Solicită judecarea cauzei şi în conformitate cu prevederile art. 223 alin. (3) şi art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală C. proc. civ.

4.2. Prin întâmpinarea formulată intimatul intervenient Ministerul Justiţiei, susţine următoarele apărări:

În mod corect a stabilit instanţa de fond că Decizia prim-ministrului nr. 192/2020 nu este un act cu acelaşi conţinut pe care îl are Decizia prim-ministrului nr. 510/11.12.2019, a cărei suspendare s-a dispus de către Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6/07.01.2020, exclusiv în temeiul constatării unei aparenţe de nemotivatre a actului pe care instanţa a considerat-o suficientă pentru a reţine existenţa unui caz bine justificat.

Decizia nr. 192/2020 are un conţinut diferit de cel al Deciziei nr. 510/11.12.2019, iar autoritatea pârâtă avea posibilitatea de a emite un nou act, chiar şi după suspendarea celui dintâi, în condiţiile în care şi-a adaptat conduita în raport de considerentele instanţei care a dispus suspendarea executării celui dintâi act. În mod corect s-a concluzionat, în raport de acest context, că este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia s-ar încălca hotărârea de suspendare a executării Deciziei nr. 510/11.12.2019.

Cu toate că din punct de vedere teoretic consecinţele juridice ale celor două decizii, Decizia nr. 510/11.12.2019 şi respectiv Decizia nr. 192/30.03.2020, sunt aceleaşi, suntem în prezenţa a două acte distincte prin conţinut şi prin motivele care se află la baza emiterii acestora, instanţa de fond stabilind corect că nu există ipoteza reglementată la art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, suspendarea Deciziei nr. 510/11.12.2019 nu creează o imunitate absolută, astfel încât să se pretindă că, ulterior acestui moment, autoritatea nu ar mai putea să dispună eliberarea din funcţia de demnitate publică până la soluţionarea pe fond a cauzei. În cazul de faţă, măsura administrativă temporară de exercitare a atribuţiilor funcţiei de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a încetat prin Decizia nr. 192/2020, act administrativ întemeiat pe elemente noi care nu au fost avute în vedere la emiterea Deciziei nr. 510/11.12.2019.

Decizia nr. 192/2020 este un act nou prin care se dispune eliberarea din funcţie, iar condiţile în care a fost emis nu reprezintă premise ale concluziei potrivit căreia ar fi vorba despre repunerea în executare a Deciziei nr. 510/11.12.2019 şi despre nerespectarea sentinţei civile nr. 6/07.01.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019.

Aşadar, nefiind îndeplinită condiţia premisă prevăzută de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, privind identitatea de conţinut a celor două acte administrative, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit în mod just că este neîntemeiată cererea privind constatatea suspendării de drept a Deciziei Prim-ministrului nr. 192/30.03.2020.

Din analiza hotărârii recurate rezultă că instanţa de fond a verificat temeinic măsura în care cele două acte administrative în discuţie sunt sau nu identice prin conţinut şj prin efecte. Nu există nicio îndoială că recurentul pune în discuţie două acte administrative distincte prin conţinutul lor şi, de asemenea, distincte prin efectele produse în timp.

Cu privire la punctul de vedere atribuit de recurent Direcţiei contencios din ANC, neidentificat prin număr de înregistrare, invocă faptul că ANC nu are printre atribuţii şi pe aceea de a oferi, la cererea petenţilor, puncte de vedere referitoare la interpretarea şi aplicarea actelor normative, iar astfel de puncte de vedere, dacă sunt oferite, nu au valoare juridică în faţa organelor administrative sau cu atribuţii juridicţionale. Cu atât mai puţin, un astfel de punct de vedere nu poate reprezenta un motiv de nelegalitate a hotărârii judecătoreşti recurate.

Constatând că Decizia nr. 192/2020 reprezintă un act distinct, emis în condiţii care nu puteau fi însă decelate din conţinutul actului în raport de care recurentul afirmă identitatea, Decizia nr. 510/11.12.2019, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare a procedat în mod corect la analiza condiţiei cazului bine justificat şi a celei privind necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

În opina recurentului, condiţia cazului bine justificat este dată de încălcarea sentinţei civile nr. 6/0 7.01.2020 şi de efectele pe care le are dispoziţia/actul prin care se dispune cu privire la încetarea exercitării funcţiei de preşedinte al ANC.

În temeiul principiului simetriei actelor juridice, exprimat prin faptul că organul care numeşte o persoană într-o funcţie are dreptul de a o elibera din acea funcţie pe aceleaşi considerente avute în vedere la numire, recurentul reclamant a fost numit şi eliberat din funcţie prin decizie a Prim-ministrului. Celelalte critici referitoare la emiterea Deciziei nr. 192/2020 cu exces de putere, în mod abuziv, susţinerile referitoare la calitatea de avertizor de integritate, la netemeinicia şi nelegalitatea Raportului de control presupun o cercetare aprofundată a fondului, care nu ar putea să fie realizată cu ocazia soluţionării cererii de suspendare a executării actului administrativ deoarece s-ar prejudeca fondul.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea Deciziei nr. 192/2020, aceasta este nesusţinută. Astfel, se poate constata că Decizia nr. 192/2020 este un act motivat, fiind evidenţiate împrejurările de fapt şi de drept care justifică măsura dispusă, prin indicarea Raportului de control al Ministerului Justiţiei nr. 77/57.734/490/2019, precum şi a dispoziţiilor legale care stabilesc competenţa prim-ministrului în sensul numirii şi eliberării din funcţie a preşedintelui A.N.C.

Ca atare, există o documentaţie prealabilă aflată la baza emiterii actului care justifică în fapt şi în drept măsurile dispuse de autoritate prin decizia contestată, de care recurentul reclamant are cunoştinţă. Actul este motivat într-o măsură suficientă, permiţând instanţei controlul său jurisdicţional asupra elementelor de fapt şi de drept care care au stat la baza exercitării puterii de apreciere.

În acest sens, Raportul de control nr. 77/57.734/490/2019/30.10.2019, un act amplu motivat, privind controlul efectuat la A.N.C., aprobat de ministrul justiţiei, propunea prim-ministrului revocarea din funcţia de secretar de stat a reclamantului, preşedinte al ANC, acest document cuprinzând constatările pe larg făcute de Corpul de control, inclusiv motivele de fapt şi de drept care stau la baza propunerii de revocare/eliberare din funcţia de preşedinte al A.N.C. a recurentului reclamant şi implicit a emiterii deciziei contestate.

Aşadar, dacă prin art. 2 din Decizia prim-ministrului nr. 22/2020 s-a pus în aplicare o hotărâre judecătorescă, Decizia nr. 192/2020 a fost emisă dându-se astfel eficienţă constatărilor şi concluziilor cuprinse în raportul de control, fiind fără relevanţă împrejurarea că acest act este anterior emiterii Deciziei prim-ministrului nr. 510/11.12.2019. Raportul de control este un act valid, însuşit de către ministrul justiţiei, aflat la baza unor demersuri legale întreprinse în temeiul său, unele dintre acestea aflate în derulare chiar în prezent, iar dacă motivul demiterii exista sau nu la momentul emiterii Deciziei nr. 192/2020, acesta reprezintă un aspect care poate să fie verificat numai cu prilejul dezlegării fondului cauzei, iar nu în cadrul cererii de suspendare.

Din perspectiva celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, intimatul intervenient arată că deoarece îndeplinirea celor două condiţii legale este cumulativă şi interdependentă, un prejudiciu în sine nu are relevanţă, câtă vreme nu este grefat pe un caz bine justificat.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Bucureşti, în urma analiziei efectuate, a stabilit că nici condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită. În acest sens, în raport de probatoriul administrat, susţinerea recurentului reclamant potrivit căreia şi-ar fi pierdut unicul venit prin existenţa incompatibilităţilor prevăzute de art. 10 din O.U.G. nr. 5/2010 este contrazisă de declaraţia de avere din care reiese existenţa mai multor surse de venit. Suspendarea executării administrativ reprezintă o măsură de excepţie care se justifică numai dacă actul adminitrativ conţine dispoziţii a căror punere în executare ar produce recurentului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiţie cu privire la care în mod just s-a apreciat că nu este îndeplinită în cauză.

În drept a invocat dispoziţiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

4.3 Recurentul reclamant A., formulând răspuns la întâmpinări prin care arată că de la pronunţarea sentinţei recurate în prezenta cauză au fost pronunţate o serie de hotărâri judecătoreşti cu incidenţă în cauza dedusă judecăţii. Astfel:

1) Decizia din 30.07.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, care a menţinut soluţia soluţia instanţei de fond, de suspendare a Deciziei prim-ministrului nr. 510/11.12.1019, prin care a fost eliberat din funcţie;

2) Hotărârea nr. 388/09.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a XI-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, care a dispus anularea Deciziei prim-ministrului nr. 510/11.12.2019, prin care recurentul reclamant a fost demis;

3) Cei doi vicepreşedinţi ai ANC au obţinut suspendarea deciziilor de eliberare din funcţie, emise în condiţii şi pe temeiuri identice cu cele emise cu privire la recurentul reclamant din prezenta cauză. Îndică astfel Hotîrârea nr. 300/20.05.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020 şi sentinţa civilă nr. 460/24.06.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020 (rămasă definitivă).

Arată că toate aceste hotărâri judecătoreşti, perte din ele chiar definitive, vin în sprijinul tezei că este nelegală cea de-a doua eliberare din funcţie a recurentului reclamant şi, în consecinţă, şi sentinţa recurată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul formulat în cauză prin prisma motivelor de nelegalitate invocate şi apărărilor formulate cu privire la acestea prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului se reţin ca relevante în soluţionarea cauzei următoarele aspecte:

În primul rând se reţine că prin recursul formulat în cauză de se invocă de reclamant două motive de casare dintre cele expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cazurile de casare prevăzute de pct. 6 şi 8 din cuprinsul acestei dispoziţii legale.

Relativ la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. instanţa de recurs reţine că nu este incident în cauză.

Astfel, potrivit dispoziţiei legale ce reglementează motivul de casare invocat, acesta devine incident în situaţia în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie un temei de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină "decizia" judecătorului. Motivele contradictorii şi cele străine de obiectul sau natura cauzei echivalează, astfel cum se consideră în mod constant în doctrină, cu o nemotivare.

Ipotezele în care se poate reţine nemotivarea hotărârii judecătoreşti în sensul motivului de casare analizat sunt, potrivit dispoziţiei legale ce îl reglementează: existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este întemeiată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi al justificării în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluţiei din dispozitiv ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii. De asemenea, jurisprudenţa a mai stabilit că motivarea sumară şi confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare.

Niciuna din aceste ipoteze nu se regăseşte în speţa dedusă judecăţii, hotărârea instanţei de fond supusă controlului judiciar îndeplinind cerinţele motivării hotărârii judecătoreşti, aşa cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând prin considerentele sale, în mod clar şi neechivoc, raţionamentul juridic care a condus la pronunţarea soluţiei reflectate prin dispozitivul sentinţei, ca urmare a analizei stării de fapt şi a dispoziţiilor legale incidente, a susţinerilor şi apărărilor părţilor formulate cu privire la acestea.

De altfel şi recurentul, deşi în mod formal precizează în cuprinsul cererii de recurs cazul de casare analizat, nu aduce argumente în susţinerea acestuia, ci numai motive de nelegalitate în sprijinul celuilalt motiv de casare invocat, respectiv cel reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Trecând la analiza speţei deduse judecăţii prin prisma acestui din urmă motiv de casare instanţa de recurs consideră necesar a face, în prealabil, câteva referiri punctuale la starea de fapt existentă în speţă. Astfel:

Prin Raportul de control nr. 77/57.734/490/2019/30.10.2019 al Ministerului Justiţiei privind controlul efectuat la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (A.N.C.) aprobat de ministrul justiţiei, s-a propus Prim-ministrului României revocarea recurentului reclamant din funcţia de preşedinte al ANC, cu rang de secretar de stat.

Ulterior, prin Decizia nr. 510/11.12.2019 emisă de intimatul pârât s-a dispus eliberarea din funcţie a reclamantului.

Ca urmare a cererii adresată instanţei de către reclamant, prin sentinţa civilă nr. 6/07.01.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 510/11.12.2019, anterior precizată, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a aceleiaşi decizii, ce face obiectul dosarului nr. x/2019, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

În executarea acestei hotărâri judecătoreşti, intimatul pârât Prim-ministrul României a emis Decizia nr. 22/14.01.2020 prin care a eliberat din funcţie noul preşedinte al ANC, d-na B., şi a stabilit prin art. 2 că începând cu această dată, reclamantul exercită atribuţiile funcţiei de preşedinte al ANC.

Ulterior, prin Decizia nr. 192/30.03.2020, ce face obiectul prezentei cauze, intimatul pârât a dispus ca la data intrării în vigoare a acesteia, să înceteze efectele prevederilor art. 2 din Decizia nr. 22/14.01.2020, privind unele măsuri pentru exercitarea funcţiei de preşedinte al ANC.

Este de precizat şi faptul că sentinţa civilă nr. 6/07.01.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 prin care anterior se dispusese suspendarea executării Deciziei nr. 510/11.12.2019, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a aceleiaşi decizii, ce face obiectul dosarului nr. x/2019, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, a rămas definitivă prin decizia nr. 4039/30.07.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respins recursul formulat de pârâtul Prim-ministrul României şi cererea de intervenţie accesorie în interesul acestuia formulată de Ministerul Justiţiei.

În raport de această stare de fapt instanţa de recurs nu poate reţine ca fondate argumentele recurentului reclamant întemeiate pe cazul de suspendare de drept a executării actului administrativ, reglementat de art. 14 alin. (5) din Legea 554/2004, potrivit căruia: "În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept."

Or, aşa cum se observă din starea de fapt anterior prezentată, decizia anterioară, nr. 510/11.12.2019 şi Decizia nr. 192/30.03.2020, ce face obiectul prezentei cauze, nu au acelaşi conţinut, deoarece prin prima decizie s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de preşedinte al ANC, iar prin a doua decizie s-a dispus încetarea efectelor prevederilor art. 2 din Decizia nr. 22/14.01.2020 prin care se dispusese ca reclamantul să exercite din nou atribuţiile funcţiei de preşedinte al ANC, din care fusese eliberat prin Decizia nr. 510/11.12.2019.

Instanţa de recurs, nu poate să nu observe că, în realitate, ceea ce s-a urmărit prin emiterea Deciziei nr. 192/30.03.2020 a fost de fapt o nouă eliberare din funcţie a recurentului reclamant, aspect afirmat de altfel în esenţă de toate părţile litigiului şi care rezultă chiar din temeiurile de drept avute în vedere la adoptarea actului ce face obiectul prezentului litigiu, însă, formal, din punctul de vedere al consecinţelor juridice, cele două acte administrative nu sunt identice. Astfel, dacă primul act, constând în Decizia nr. 510/11.12.2019, avea ca efect direct eliberarea recurentului reclamant din funcţie, actul administrativ a cărui suspendare se solicită în cauză, este în primul rând un act de revocare a Deciziei nr. 22/14.01.2020 prin care, ca urmare a caracterului executoriu al sentinţei civile nr. 6/07.01.2020 (art. 14 alin. (4) din Legea 554/2004) reclamantul îşi relua exercitarea atribuţiilor funcţiei de preşedinte al ANC, doar indirect, actul analizat având ca efect eliberarea recurentului reclamant din funcţie.

În raport de aceste considerente nu se pot reţine ca incidente în cauză dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea 554/2004 privind suspendarea de drept a executării deciziei ce face obiectul prezentei cauze.

Se vor reţine însă ca întemeiate criticile formulate de recurentul reclamant privind greşita interpretare şi aplicare în speţa dedusă judecăţii a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea 554/2004.

Potrivit art. art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ se cer întrunite cumulativ două condiţii de fond, respectiv, existenţa unor cazuri bine justificate şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Noţiunile de "cazuri bine justificate" şi "pagubă iminentă" sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea 554/2004.

Astfel constituie cazuri bine justificate, împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În speţă, contrar celor reţinute de instanţa de fond, instanţa de recurs reţine existenţa unor cazuri bine justificate care să conducă la necesitatea de a dispune executarea actului administrativ contestat, care rezultă din modul şi circumstanţele în care acesta a fost emis.

În acest sens instanţa de recurs are în vedere în primul rând contradicţia existentă, cel puţin la nivel de aparenţă, între temeiurile de drept precizate în preambulul Deciziei nr. 192/30.03.2020 şi măsura adoptată prin aceasta.

Astfel preambulul deciziei a cărei suspendare a executării se solicită în cauză face trimitere la dispoziţiile art. 31 lit. e) din O.U.G.. Nr. 57/2019 potrivit cărora, prim-ministrul numeşte şi eliberează din funcţie alte persoane pentru care are competenţa de numire, în cazurile prevăzute de lege, precum şi al dispoziţiile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 5/2010, potrivit cărora: "Preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii (Naţionale pentru Cetăţenie n.n.) sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a primului-ministru"

După cum se observă dispoziţiile legale pe care se întemeiază decizia contestată în cauză au în vedere eliberarea din funcţie a preşedintelui ANC, pe când măsura dispusă prin decizie se referă la încetarea efectelor deciziei prin care se dispusese, ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 6/07.01.2020 de către Curtea de Apel Bucureşti, ca recurentul reclamant să exercite atribuţiile funcţiei de preşedinte al ANC.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, deşi cele două măsuri, cea de eliberare din funcţie şi cea de încetare a efectelor unei decizii anterioare prin care se dispusese exercitarea atribuţiilor funcţiei de preşedinte al ANC de către recurentul reclamant, au în esenţă aceeaşi finalitate, respectiv încetarea exercitării funcţiei de preşedinte al ANC, ele, din punct de vedere teoretic nu se pot întemeia decât pe situaţii de fapt şi temeiuri de drept diferite.

Astfel, temeiurile de drept reţinute ca incidente la emiterea Deciziei nr. 192/30 martie 2020, supusă controlului judecătoresc în prezenta cauză, nu pot justifica o măsură precum cea de încetare a efectelor prevederilor unei decizii anterioare prin care fusese luată în aplicarea unei hotărâri judecătoreşti, aşa cum rezultă expres din art. 2 al Deciziei nr. 22/14 ianuarie 2020, cu privire la care s-a dispus încetarea efectelor prin prezenta decizie, ci puteau conduce eventual adoptarea unei noi decizii de eliberare din funcţie a reclamantului, ceea ce însă nu este permis de dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea 554/2004.

Din acest punct de vedere instanţa de recurs reţine ca fiind pe deplin justificat argumentul recurentului reclamant în sensul că o măsură precum cea analizată în cauza dedusă judecăţii, de încetarea efectelor unei decizii anterioare dată în aplicarea unei hotărâri judecătoreşti, nu putea fi justificată în drept decât prin încetarea efectelor hotărârii judecătoreşti în baza căruia fusese adoptat art. 2 al Deciziei nr. 22/14 ianuarie 2020. În speţă s-a dovedit însă că la momentul adoptării Deciziei nr. 192/30 martie 2020, efectele Hotărârii nr. 6/2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, nu încetaseră, ele producându-se de altfel şi în prezent, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2019, înregistrat iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi în care nu s-a pronunţat încă o soluţie definitivă, cauza aflându-se în etapa de soluţionare a recursului.

Pe de altă parte Înalta Curte nu poate reţine ca fondate argumentele intimaţilor în sensul că în contextul speţei prim-ministrul era îndreptăţit să emită o nouă decizie de eliberare din funcţie a recurentului reclamant prin care se complineau lipsurile deciziei de eliberare din funcţie iniţială, reţinute ca determinante la pronunţarea Hotărârii nr. 6/2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, întrucât această hotărâre judecătorească nu creează o imunitate absolută, astfel încât să se pretindă că, ulterior acestui moment, autoritatea nu ar mai putea să dispună eliberarea din funcţia de demnitate publică până la soluţionarea pe fond a cauzei, deoarece oportunitatea privind menţinerea unei persoane într-o anumită funcţie de demnitate publică nu se poate opune legalităţii şi necesităţii respectării hotărârilor judecătoreşti, chiar temporare, pe durata cât acestea îşi produc efectele.

Din acest punct de vedere instanţa de recurs nu împărtăşeşte nici cele reţinute de instanţa de fond în sensul că "decizia nr. 192/2020 are un conţinut diferit de cel al deciziei nr. 510/2019, iar autoritatea pârâtă avea posibilitatea de a emite un nou act, chiar şi după suspendarea celui dintâi, în condiţiile în care şi-a adaptat conduita în raport de considerentele instanţei care a dispus suspendarea executării celui dintâi act".

Dimpotrivă, instanţa de recurs reţine că este caz bine justificat în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004 împrejurarea că temeiurile de drept prezentate în preambulul Deciziei nr. 192/30.03.2020 nu concordă şi nu pot justifica măsura adoptată prin aceasta şi, mai mult, încetarea măsurii anterioare, luată în aplicarea unei hotărâri judecătoreşti, nu poate fi justificată decât prin încetarea efectelor hotărârii judecătoreşti ce a stat la baza adoptării sale.

Din acest punct de vedere instanţa reţine ca lipsit de relevanţă şi faptul că măsura luată prin Decizia nr. 192/30.03.2020 a avut în vedere raportul de control al Ministerului Justiţiei nr. 77/57734/490/2019, deoarece acest raport ar fi putut teoretic justifica o nouă eliberare din funcţie a recurentului reclamant, ce ar fi intrat însă sub incidenţa dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea 554/2004 privind suspendarea de drept, însă nu poate justifica o măsură ca aceea adoptată prin Decizia nr. 192/30.03.2020 de încetare a efectelor unei măsuri anterioare adoptate în aplicarea unei hotărâri judecătoreşti, cu atât mai mult cu acest raport este anterior Deciziei nr. 22/14 ianuarie 2020 cu privire la care s-a dispus încetarea efectelor şi chiar deciziei iniţiale de eliberare din funcţie a recurentului reclamant.

Faţă de cele anterior prezentate, instanţa de recurs, contrar celor avute în vedere de instanţa de fond, reţine în speţă îndeplinirea condiţiei privind existenţa unor cazuri bine justificate care să determine suspendarea executării Deciziei nr. 192/30.03.2020 în condiţiile art. 14 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004.

Referitor la condiţia privind existenţa unei pagube iminente, Înalta Curte, în raport de elementele speţei deduse judecăţii, subliniază în primul rând legătura existentă între cele două condiţii de fond prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, aşa cum aceasta a fost prezentată în mod constant în doctrină şi practica judiciară, în sensul că existenţa anumitor cazuri bine justificate pot determina existenţa unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea 554/2004.

Astfel, în speţa dedusă judecăţii se reţine că s-a constatat relativ la cazurile bine justificate, adoptarea actului administrativ supus controlului judecătoresc în lipsa, cel puţin la nivelul aparenţei, a oricăror elemente de fapt şi de drept care să îl susţină.

Or, adoptarea actului administrativ în aceste condiţii este de natură a crea în sine o pagubă iminentă persoanei căreia i se adresează, în sensul de prejudiciu material prezent, viitor şi previzibil care ar fi greu de înlăturat în situaţia în care efectele deciziei supuse controlului judecătoresc nu ar fi suspendate.

Pe de altă parte în speţă se are în vedere şi faptul că aceeaşi condiţie privind paguba iminentă a fost analizată şi prin sentinţa civilă nr. 6/2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal pusă în aplicare prin Decizia nr. 22/14.01.2020 şi a cărei efecte, în ceea ce-l priveşte pe recurentul reclamant, s-a dispus să înceteze prin decizia ce face obiectul prezentului litigiu, iar, de la acel moment nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit modificări esenţiale în ceea ce priveşte starea materială a acestuia care să justifice o altă soluţie.

Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamant, se va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, se va admite cererea formulată de acesta.

Se va suspenda executarea Deciziei prim-ministrului nr. 192/30.03.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 259/30.03.2020, până la pronunţarea instanţei de fond.

Se va respinge cererea de intervenţie accesorie în sprijinul pârâtului, formulată de intervenientul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 265 din data de 14 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi rejudecând cauza:

Admite cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI.

Suspendă executarea Deciziei Prim-Ministrului nr. 192/30.03.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 259/30.03.2020, până la pronunţarea instanţei de fond.

Respinge cererea de intervenţie accesorie în sprijinul pârâtului, formulată de intervenientul Ministerul Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2020.