Judicial doctor's title allowance replacing 15% salary surcharge under Law No. 153/2017

Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, a solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2687/C/1010.2017 şi emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde sporul de doctor în drept, începând cu data de 1.07.2017, în procent de 15%, în cuantumul avut în plată până la emiterea ordinului contestat, precum şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea sporului de doctorat, de la data de 1.07.2017, actualizate cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 134 din 05 iulie 2018, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale, a respins capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, a respins, în rest, ca fiind neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că sentinţă este nelegală în privinţa soluţiei dată fondului cererii, cu privire la interpretarea art. 38 alin. (1) şi (2) precum şi art. 39 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

Instanţa de fond arată, în motivare, că dispoziţiile art. 39 alin. (3) din legea menţionată au caracter special în raport cu cele din art. 38 alin. (2), motiv pentru care se aplică cu prioritate.

Această interpretare este contrară voinţei legiuitorului, fiind, în consecinţă, nelegală.

Potrivit art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 1 iulie 2017, se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al indemnizaţiilor, de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din indemnizaţia brută de încadrare, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Această din urmă dispoziţie legală trebuie coroborată cu prevederile O.U.G. nr. 9/2017, act normativ în vigoare până la 31 decembrie 2017, şi în virtutea căruia sporul anterior menţionat este acordat într-un cuantum de 15% din indemnizaţia de încadrare. Astfel, art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017 a ţinut cont de realitatea normativă consacrată prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017, respectând-o. De aceea, cele două acte normative trebuie aplicate şi interpretate în mod coroborat.

Prin urmare, intenţia legiuitorului exprimată în art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017 a fost aceea ca, menţinând în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017 indemnizaţia de încadrare/sporurile aferente, să nu aducă atingere nivelului salarial aflat în plată, sens în care a menţinut în fondul activ al legislaţiei şi O.U.G. nr. 9/2017. Or, acest din urmă act normativ reglementează aplicarea sporului de doctorat într-un cuantum de 15% din indemnizaţia de încadrare.

Legea nr. 153/2017 se aplică etapizat, astfel încât apare clar că, dacă legiuitorul a dorit menţinerea cuantumului indemnizaţiei/sporurilor aflate în plată la nivelul lunii iunie 2017, dispoziţiile art. 39 alin. (3) din lege nu pot fi aplicate în această etapă.

În plus, argumentul instanţei de fond că dispoziţiile art. 39 alin. (3) din legea menţionată au caracter special în raport cu cele din art. 38 alb. (2), aplicându-se de aceea cu prioritate, este nelegal deoarece excepţiile de la aplicarea art. 38 alin. (2) lit. a) din lege sunt expres prevăzute la lit. b)-d) din acelaşi alineat, printre acestea neregăsindu-se înlocuirea sporului pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor de 15% cu indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor.

Se mai susţine că în mod greşit a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei faţă de capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale rezultate din recalcularea sporului de doctorat, de la data de 01.07.2017, Înalta Curte constată că potrivit art. 36 şi art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată, "Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică (…), iar Preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite".

Atribuţia ministrului justiţiei este de a stabili indemnizaţia de încadrare potrivit art. 8 alin. (2) din Anexa VI a legii nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, concretizată prin emiterea de ordine de salarizare, iar a pârâtului este de a vira banii în conformitate cu dispoziţiile art. 6 punctul VII subpunctul 3 din cuprinsul H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei şi nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate.

Prin urmare, în mod temeinic şi legal s-a reţinut că în cauza de faţă nu este justificată calitatea procesuală pasivă în ceea ce priveşte Ministerul Justiţiei relativ la capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că reclamantul este judecător la Curtea de Apel Bucureşti. Prin ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2687/C/1010.2017 a fost modificat Ordinul nr. 2240/C din 31.08.2017 emis de Ministrul Justiţiei şi s-a stabilit că începând cu data de 1.07.2017, reclamantul va beneficia de o indemnizaţie lunară pentru titlu de doctor în drept de 725 RON.

S-a reţinut că Ordinul ministrului justiţiei nr. 2687/C/10.10.2017 a fost emis în baza art. 39 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, care prevede ca: "Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14."

Potrivit art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ: "(1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25."

Conform art. 38 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 "Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017".

De asemenea, potrivit art. 38 alin. (2) lit. a), începând cu data de 1 iulie 2017 "se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii", însă art. 39 alin. (3) instituie o excepţie de la dispoziţiile respective.

Aşadar, aplicarea etapizată a legii a început la data de 1 iulie 2017 şi a vizat în primul rând stabilirea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor sub forma indemnizaţiei lunare în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plata.

Prin urmare, în baza art. 39 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 care prevede în mod expres că sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor, nu se mai acordă de la data aplicării acestei legi, a fost emis OMJ nr. 2687/C/10.10.2017.

Instanţa de fond, la pronunţarea hotărârii, a avut în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, conform căreia s-a reţinut că "Instituirea şi diminuarea acestora, ori acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca şi a altor condiţii şi criterii de acordare ţin de competenţa şi de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiţie de ordin constituţional ca măsurile dispuse sa vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situaţie identică".

Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 134 din 05 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.