Agricultural subsidy recovery legality under O.U.G. 125/2006: proof of land use via registration and possessory documents despite absence of formal lease contracts

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la nr. x/2018 din data de 03.01.2018 la Tribunalul Tulcea, declinată ulterior Curţii de Apel Constanţa, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin B. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 18 din 23.06.2017 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/07.12.2016, suspendarea executării acestora în baza art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea 554/2004.

II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

2. Prin sentinţa civilă nr. 114 din 22 iunie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a anulat Decizia nr. 18/23.06.2017 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/07.12.2016, a respins cererea de suspendare a executării actelor atacate.

III Recursul formulat de pârâtă

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, rejudecarea cauzei pe fond şj respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

4. În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea judecătorească trebuie sa fie justă şi nepărtinitoare, iar caracterul părtinitor poate fi dedus din felul in care instanţa a înţeles să se pronunţe şi de modalitatea în care a administrat şi interpretat probele şi susţinerile părţilor în cauză. Consideră ca soluţia pronunţată de instanţa de fond este eronată şi total criticabilă, având în vedere faptul că aceasta a pierdut din vedere aspecte evidente şi de relevanţă maximă în soluţionarea justă a cauzei, ce ţin de interpretarea strictă a unor prevederi legale incidente cauzei, în mod eronat a respins apărările formulate, pierzând din vedere interpretarea strictă a textelor de lege invocate prin întâmpinarea depusă.

5. Instanţa de fond în mod greşit a admis acţiunea, apreciind că, indiferent dacă persoanele enumerate în tabelul Primăriei Jurilovca au înţeles a acorda dreptul de folosinţă asupra terenului ce le aparţine prin intermediul unui înscris intitulat declaraţie, acesta întruneşte toate cerinţele legale pentru a fi considerat contract de arendare, nefiind relevantă denumirea pe care o poartă. Apreciază că şi în ipoteza in care o declaraţie poate fi asimilată unui contract, ceea ce este eronat, instanţa trebuia să verifice vocaţia succesorală a celui care eliberează respectiva declaraţie, întrucât poţi înstrăina folosinţa unui bun doar în măsura în care acesta iţi aparţine. Nu doar că în speţă nu a fost dezbătută succesiunea, însă persoanele "care au acordat dreptul de folosinţa aupra terenurilor" nu au arătat nici măcar un certificat de calitate de moştenitor care să probeze vocaţia succesorală a acestora.

6. Potrivit Noului C. proc. civ., arendarea este un contract prin care una dintre părţi, numită arendator, transmite bunuri agricole celeilalte părţi, numită arendaş, pentru a fi exploatate o perioadă de timp, în schimbul unui preţ numit arendă (a se remarca caracterul bilateral al contractului, ceea ce lipseşte unei simple declaraţii). Arendarea este un contract solemn. Potrivit art. 1838 alin. (1) Noul C. civ., ad validitatem "contractul de arendare trebuie încheiat în formă scrisă". Contractul de arendare se încheie, de regulă, în trei exemplare, câte un exemplar pentru fiecare parte şi un exemplar care se depune la consiliul local în a cărui rază teritorială se află bunurile arendate. Forma solemnă presupune, în principiu, contractul al cărui model este prevăzut de lege şi înregistrat la consiliul local. Ca excepţie, când obiectul arendării este un imobil, efectele fată de terţi se produc şi prin notarea dreptului arendaşului în cartea funciară (art. 902 Noul C. civ.). Nerespectarea formei solemne cerute de lege se sancţionează cu nulitatea absolută a contractului (art. 1838 alin. (1) Noul C. civ.). Contractul se înregistrează într-un registru special, ţinut de secretarul consiliului local, nedepunerea atrage sancţiunea unei amenzi civile stabilite de instanţa de judecată pentru fiecare zi de întârziere (art. 1838 alin. (2) Noul C. civ.).

7. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii romane, există diferenţe capitale între contractul de arendă şi noţiunea de declaraţie, astfel încât nici în cel mai abstract mod cu putinţă cele două nu pot fi asimilate, după cum o face instanţa de fond, care conchide în mod vădit eronat că înscrisul numit declaraţie întruneşte cerinţele legale pentru a fi considerat contract de arendare, nefiind relevantă denumirea pe care o poartă.

8. Pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, conform art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor administrat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească condiţii generale. Din cele expuse rezultă că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de folosinţă pentru suprafeţele în cauză, astfel încât Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare este temeinic, legal şi surprinde în mod just realitatea.

9. În continuare, recurenta pârâtă a reluat aspectele prezentate în procesul-verbal de constatare, preluate şi în întâmpinarea depusă la instanţa de fond.

IV Apărările formulate de intimata reclamantă

10. Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

11. Cu privire la forma acestuia, având în vedere că temeiul de drept indicat prin recurs este art. 488 pct. 8) C. proc. civ., arată că recurenta nu indică în mod clar care sunt prevederile legale încălcate sau aplicate greşit. Aproape în întregime, recursul constituie o reluare a celor reţinute în procesul-verbal de constatare contestat.

12. Sub un al doilea aspect, nu sunt criticate în mod direct raţionamentele avute de instanţa de fond la adoptarea hotărârii recurate, cu excepţia celor referitoare la existenţa dreptului de folosinţă asupra terenului constatat prin declaraţie/adeverinţă. Recursul este nefondat dacă are în vedere strict existenţa sau inexistenţa contractelor de arendare cu privire la teren, întrucât în cazul de faţă în discuţie trebuie luată nu existenţa contractului de arendare în mod neapărat, ci existenţa dreptului de folosinţă transmis, aşa cum a reţinut instanţa de fond, potrivit art. 1778 alin. (1) C. civ.

13. Prin urmare, chiar dacă potrivit art. 1838 alin. (1) se sancţionează cu nulitatea absolută încheierea contractului de arendare altfel decât în formă scrisă, totuşi nu poate fi luată în discuţie, din perspectiva probării dreptului de folosinţă asupra terenului, inexistenţa dreptului pretins.

14. Cu alte cuvinte, chiar dacă înscrisul prezentat şi analizat de instanţă nu constată existenţa unui contract de arendare, aşa cum pretinde recurenta, constată însă în mod indubitabil existenţa în patrimoniul societăţii a dreptului de folosinţă pe terenurile menţionate în înscrisurile depuse la APIA.

15. Pe de altă parte, chiar prin prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 se prevede că fermierul trebuie să prezinte documente care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea de sprijin financiar, la data formulării cererii de sprijin societatea a îndeplinit aceste condiţii, motiv pentru care recurenta a şi soluţionat cererea în mod favorabil la data respectivă.

16. A pretinde după 5 ani că nu a fost demonstrat dreptul de folosinţă asupra terenului reprezintă, în lipsa unui element nou care să conducă la justificarea unei asemenea acţiuni, o reapreciere asupra unui act juridic intrat în circuitul civil şi care şi-a produs efectele juridice pentru care a fost emis. În acest context apare şi nelegalitatea actului administrativ contestat iniţial, întrucât temeiul pe care acesta a fost emis este utilizat în mod incorect pentru restituirea sumelor, din moment ce art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 este edictat de legiuitor pentru aprecierea de la momentul solicitării sprijinului financiar şi nu pentru aprecierile de la momentul stabilirii corecţiilor financiare.

VI Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

17. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs care se circumscriu cazului de casare invocat, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., care se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, prin care se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate, Înalta Curte constată următoarele:

18. Reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 18/23.06.2017 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/07.12.2016.

19. Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/07.12.2016, s-a constatat că S.C. A. S.R.L. a solicitat în campania 2013, prin cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă înregistrată la APIA cu nr. 8775/12.05.2013, subvenţii pentru suprafaţa de 346,39 ha teren arabil situat pe raza comunei Jurilovca, judeţul Tulcea. La data de 09.12.2013 s-a emis decizia nr. x de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2013 pentru suma de 413.122,23 RON, iar prin decizia nr. x/09.04.2014 au fost stabilite diferenţe faţă de decizia nr. x/09.12.2013 în sumă de 109.602,54 RON.

20. S-a reţinut în procesul-verbal contestat, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, că la dosarul fermierului se regăsesc următoarele documente: Adeverinţa nr. x/04.06.2013 eliberată de Primăria comunei Jurilovca, judelui Tulcea, în care se specifică faptul că S.C. A. S.R.L figurează înscrisă pe anul 2013 în Registrul agricol al comunei Jurilovca, poz. 37, vol. 1, tip 4, satul Vişina, cu suprafaţa agricolă primită de 332,3149 ha din care în arendă 306,8134 ha, în parte 24,5015 ha, în concesiune 1,00 ha, suprafaţa de 332,3149 ha teren agricol este situată în extravilanul comunei Jurilovca, din care 331,3149 ha arabil şi 1,00 ha păşune; Tabel centralizator cu terenul lucrat în parte de S.C. A. S.R.L. pe raza comunei Jurilovca, pentru suprafaţa de 24,5015 ha, vizat şi înregistrat sub nr. x/04.06.2013 la Primăria Jurilovca, care cuprinde un nr. de 26 poziţii, cu numele şi prenumele şi suprafaţa; de asemenea, s-a reţinut că prin adresa nr. x/08.07.2015 înregistrată la DACJS sub nr. x/13.07.2015, Primăria Comunei Jurilovca comunică despre fermierul S.C. A. S.R.L. că în anul 2013 figurează cu suprafaţa de 332,3149 ha teren arabil, din care 306,8134 ha teren primit în arendă şi 24,5015 ha teren lucrat în parte.

21. S-a apreciat că, pentru campania 2013, fermierul S.C. A. S.R.L. nu a prezentat documente, astfel cum prevede O.U.G. nr. 125/2006, care fac dovada dreptului de folosinţă pentru suprafaţa de 24,5015 ha, teren primit în parte, în consecinţă sprijinul financiar a fost acordat necuvenit pentru această suprafaţă.

22. S-a constatat că valoarea creanţei bugetare rezultate din nereguli, sumă plătită necuvenit, este de 66097,96 RON, s-a stabilit un termen de plată a sumei de 66097,96 RON, în cazul neplăţii urmând a se aplica prevederile O.U.G. nr. 66/2011 în vederea recuperării.

23. Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/06.12.2016 reclamanta a formulat contestaţie, respinsă prin Decizia nr. 2240/17.01.2017. S-a reţinut că pentru suprafaţa de 24,5015 ha nu s-au prezentat documente care să ateste dreptul de folosinţă potrivit O.U.G. nr. 125/2006, în concluzie, în campania 2013, fermierul S.C. A. S.R.L a primit sprijin financiar necuvenit pentru suprafaţa de 24,5015 ha

24. Împotriva acestor acte administrative a formulat reclamanta acţiunea admisă prin sentinţa recurată.

25. Instanţa de fond a subliniat că Procesul-verbal de constatare neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/06.12.2016 a constatat exclusiv lipsa documentelor care dovedesc dreptul de folosinţă, nefiind contestată utilizarea terenului în suprafaţă de 24,5015 ha şi plata arendei. A reţinut dispoziţiile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 şi faptul că, în ceea ce priveşte dovada dreptului de folosinţă al terenului în suprafaţă de 24,5015 ha, terenul este utilizat în modalitatea denumită "în parte", utilizată şi de către pârâtă în actele de control, care nu are un corespondent juridic, însă exprimă faptul că se utilizează terenul al cărui titular al contractului de arendă a decedat, contractul desfăşurându-se în folosul moştenitorilor care nu au dezbătut încă succesiunea. A reţinut tabelul centralizator, înregistrat la nr. x/04.06.2013 la Primăria Jurilovca, cu terenul în suprafaţă de 24,5015 ha, lucrat "în parte" de reclamantă, şi faptul că, deşi persoanele enumerate în tabelul Primăriei Jurilovca au înţeles a acorda dreptul de folosinţă asupra terenului ce le aparţine prin intermediul unui înscris intitulat "declaraţie", acesta întruneşte cerinţele legale pentru a fi considerat contract de arendare, iar instanţa nu este chemată să analizeze drepturile succesorale ale persoanelor care au acordat dreptul de folosinţă asupra terenurilor, în speţă nefiind, de altfel, contestat dreptul acestora, fiind semnalat doar faptul că nu a fost dezbătută succesiunea.

26. Cu privire la apărările intimatei reclamante privind faptul că recurenta nu indică în mod clar prevederile legale încălcate sau aplicate greşit prin hotărârea recurată, se observă că prin cererea de recurs recurenta pârâtă a reluat, într-adevăr, aspectele prezentate în procesul-verbal de constatare, preluate şi în întâmpinarea depusă la instanţa de fond, şi sunt formulate susţineri generice privind faptul că soluţia pronunţată este eronată, că instanţa a pierdut din vedere aspecte ce ţin de interpretarea strictă a unor prevederi legale incidente cauzei invocate prin întâmpinarea depusă, a respins apărările formulate, fără ca acestea să fie indicate în concret, pentru a fi analizate în recurs.

27. Motivele de recurs care pot fi circumscrise şi analizate în cadrul cazului de casare invocat, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., sunt criticile concrete care privesc contractul de arendare şi asimilarea eronată a declaraţiei cu un contract de arendare, în raport de care vor fi examinate susţinerile privind faptul că nu s-a făcut dovada dreptului de folosinţă pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată, în baza dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006.

28. Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că înscrisurile intitulate "declaraţie" întrunesc cerinţele legale pentru a fi considerate contracte de arendare.

29. Contractul de arendare este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, solemn, este o varietate a contractului de locaţiune, având ca obiect bunuri agricole, reglementat de Noul C. civ. prin dispoziţiile art. 1836-1850, care prevăd încheierea contractului de arendare în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, şi faptul că, sub sancţiunea unei amenzi civile stabilite de instanţa de judecată pentru fiecare zi de întârziere, arendaşul trebuie să depună un exemplar al contractului la consiliul local în a cărui rază teritorială se află bunurile agricole arendate, pentru a fi înregistrat într-un registru special. Aceste condiţii nu sunt îndeplinite de declaraţiile reţinute în cauză de instanţă ca fiind contracte de arendare, prin care persoane fizice declară că dau reclamantei spre exploatare, pe o perioadă de 10 ani, în parte, suprafeţe de teren identificate prin titlu de proprietate.

30. Faptul că declaraţiile în cauză nu constituie contracte de arendare nu conduce, însă, la concluzia că actele administrative, prin care s-a apreciat că nu s-a făcut dovada dreptului de folosinţă, sunt legale, raportat la situaţia de fapt concretă, astfel cum a fost prezentată anterior, din care rezultă documentele privind exploatarea de către reclamantă a suprafeţei de 24,5015 ha.

31. Examinarea legalităţii actului administrativ contestat impune analiza documentelor prezentate de beneficiar în dovedirea dreptului de folosinţă în sensul dispoziţiilor legale incidente în cauză, în vigoare la data depunerii cererii de plată, iar existenţa acestora în sensul dispoziţiilor legale menţionate conduce la concluzia că în mod greşit s-a stabilit că sprijinul financiar a fost acordat nelegal, contrar susţinerilor recurentei pârâte.

32. Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, în vigoare la data depunerii cererii de plată în cauză, ulterior abrogată prin O.U.G. nr. 3/2015, beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de "proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea".

33. Conform art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 (forma în vigoare la data depunerii cererii de plată), pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor, administrat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi "să îndeplinească următoarele condiţii generale: (…) f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea", iar potrivit art. 7 alin. (5) din acelaşi act normativ (forma în vigoare la data depunerii cererii de plată), documentele care dovedesc dreptul de folosinţă şi documentele din care reiese utilizarea terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi se prezintă la solicitarea reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

34. În acest sens a fost emis Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, în vigoare la data depunerii cererii de plată în cauză, abrogat ulterior prin Ordinul nr. 234/2016, care prevede la art. 4 (forma în vigoare la data depunerii cererii de plată) că "(1) Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare, privind dreptul de folosinţă a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată şi alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverinţa eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol. (2) Contractele de arendare menţionate la alin. (1) vor respecta prevederile art. 1836-1850 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare. Contractele de arendare încheiate înaintea intrării în vigoare a noului C. civ. continuă să îşi producă efectele până la data încetării de drept".

35. Situaţia de fapt reţinută chiar de recurenta pârâtă prin procesul-verbal de constatare încheiat şi de instanţa de fond din probele administrate confirmă nelegalitatea actelor administrative contestate şi faptul că sprijinul financiar a fost legal acordat de către recurenta pârâtă, raportat la dispoziţiile O.U.G. nr. 125/2006 şi ale Ordinului MADR nr. 246/2008.

36. Atât în ceea ce priveşte beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă, care pot fi, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea, cât şi în ceea ce priveşte documentele care dovedesc dreptul de folosinţă şi utilizarea terenului, conform dispoziţiilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2006, care prevăd documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, enumerările nu sunt limitative, au caracter exemplificativ, din modalitatea de reglementare rezultând faptul că scopul urmărit de legiuitor a fost acela ca sprijinul financiar pentru dezvoltare rurală, finanţat din Fondul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, să fie acordat producătorilor agricoli care fac dovada că au folosinţa licită a terenurilor agricole, în raport şi de situaţia juridică a acestora, nu le folosesc în mod nelegal sau abuziv şi le utilizează în mod efectiv.

37. În acest sens, trebuie avut în vedere şi scopul precizat al Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, acela de "a se evita ca terenurile agricole să fie abandonate şi pentru a se asigura menţinerea lor în bune condiţii agricole şi de mediu".

38. De asemenea, acest fapt rezultă chiar din modificările succesive ale dispoziţiilor care reglementează modalitatea de dovedire a dreptului de folosinţă şi de utlizare a terenurilor agricole, în cursul perioadei în care O.U.G. nr. 125/2006 şi Ordinul MADR nr. 246/2008 au fost în vigoare, ceea ce impun dispoziţiile legale fiind ca beneficiarii să probeze existenţa unui raport juridic care să justifice dreptul de folosinţă, esenţială fiind exploatarea agricolă legitimă şi concretă a terenului ce face obiectul unei cereri de ajutor financiar, aspecte care rezultă în cauză din situaţia de fapt.

39. De altfel, este de observat faptul că atât prin actele administrative contestate, cât şi prin cererea de recurs, recurenta pârâtă face trimitere la condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească un solicitant pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă prevăzute la art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 şi nu analizează situaţia de fapt raportat la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 şi art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2006, care reglementează în concret beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă şi documentele doveditoare solicitate acestora.

40. Pentru toate aceste motive, în mod greşit s-a apreciat de către pârâtă prin actele administrative contestate că sprijinul financiar în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă a fost acordat necuvenit în anul 2013 pentru suprafaţa de 24,5015 ha, întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de folosinţă, fiind îndeplinite condiţiile generale de eligibilitate impuse de normele de drept material care reglementează acordarea schemelor de plăţi directe în agricultură, dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) lit. f) şi alin. (5) din O.U.G. nr. 125/2006 şi art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008, considerente pentru care Procesul-verbal de constatare neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/06.12.2016, prin care s-a stabilit că reclamanta nu are dreptul la acordarea sprijinului financiar, şi Decizia nr. 2240/17.01.2017, de soluţionare a contestaţiei, sunt nelegale.

VI Soluţia instanţei de recurs

41. Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocate de recurenta pârâtă, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei civile nr. 114/CA din 22 iunie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2020.