Municipality's special tax on gas-well protection zones annulled; appeal rejected, partial annulment affirmed with costs.

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 11 martie 2016 la Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosar nr. x/2016 reclamanta A. S.A. - Târgu-Mureş, a chemat în judecată pârâtul Municipiul Târgu - Mureş prin Primar, solicitând anularea, în parte, ca nelegale şi netemeinice a următoarelor acte administrative: Dispoziţia nr. 47181/13754 din 01.09.2015, comunicată la data de 01.10.2015, privind soluţionarea contestaţiei prealabile; Decizia de impunere din oficiu nr. 79/04.08.2015, privind stabilirea diferenţei de taxă de folosinţă pentru anul 2013, în cuantum de 2.025.892 RON, cu titlu de zonă de protecţie sonde şi echipamente, aferentă terenurilor proprietatea municipiului Târgu Mureş; Decizia nr. 80/04.08.2015, privind obligaţiile de plată accesorii, în cuantum de 1.175.017 RON, aferente diferenţei de taxă de folosinţă teren proprietatea municipiului Târgu-Mureş cu titlu de zonă de protecţie sonde şi echipamente, cu consecinţa obligării pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal, cu acest titlu, în baza celor două decizii de impunere în cuantum de 3.273.610 RON (debit principal şi accesorii); obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale aferente sumei achitate nelegal pentru perioada cuprinsă între data plăţii (30.09.2015) şi data restituirii efective; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este o societate comercială ce are ca obiect de activitate principal înmagazinarea gazelor naturale, operând pe raza municipiului Târgu-Mureş 17 sonde. Terenul aferent acestor sonde se află, pe de-o parte, în proprietatea unor terţi (societăţi comerciale - B./persoane fizice), iar pe de altă parte, în proprietatea Municipiului Târgu-Mureş.

Prin Hotărârea Consiliului Local Târgu - Mureş nr. 138/20.12.2012 s-a instituit o taxă specială denumită "Taxe de folosinţă teren proprietatea municipiului Tg. Mureş cu titlu de zonă de protecţie sonde şi echipamente pentru persoane juridice private", în cuantum de 27.240 RON/ha, ce se va colecta anual, în două tranşe egale, la data de 31.03.2013, respectiv 30.09.2013.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 27 din 15 martie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu-Mureş, prin primar şi, în consecinţă:

A anulat Dispoziţia nr. 47181/13745/01.09.2015 emisă de Municipiul Târgu-Mureş privind respingerea contestaţiei reclamantei, precum şi Decizia de impunere nr. x/04.08.2015 pentru anul 2013 (perioada 01.01.2013-17.06.2013) pentru stabilirea diferenţei de taxă de folosinţă teren proprietatea municipiului Târgu-Mureş cu titlu de zonă de protecţie sonde şi echipamente şi Decizia de impunere nr. x/04.08.2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente diferenţei de taxă de folosinţă teren proprietatea municipiului Târgu-Mureş cu titlu de zonă de protecţie sonde şi echipamente, emise de Municipiul Târgu-Mureş.

A respins celelalte cereri ale reclamantei.

A obligat pârâtul Municipiul Târgu-Mureş, prin primar, la plata în favoarea reclamantei A. S.A. a sumei de 150 RON cheltuieli de judecată parţiale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs pârâtul Municipiul Târgu Mureş, criticând-o pentru nelegalitate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

A susţinut recurentul că intenţia clară a legiuitorului a fost de a stabili o taxă pentru terenurile aflate în proprietatea municipiului, indisponibilizate de sonde şi echipamente. Terenurile indisponibilizate sunt toate suprafeţele în care există atât zona de siguranţă, cât şi zona de protecţie a sondelor, aşa cum rezultă din prevederile art. 100 pct. 91-92 din Legea nr. 123/10 iulie 2012 Legea energiei electrice şi a gazelor naturale. O astfel de taxă este în măsură să acopere prejudiciul cauzat proprietarului Minicipiului Târgu Mureş, numai în măsura în care se referă la toată suprafaţa unde operează interdicţiile şi restricţiile prevăzute de lege.

Recurentul a invocat principiul actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, potrivit căruia legea trebuie interpretată în sensul producerii efectelor ei şi nu în sensul neaplicării ei. Deşi există o hotărâre judecătorească definitivă, prin care a fost respinsă acţiunea intimatei-reclamante formulată împotriva hotărârii Consiliului Local al Municipiului Târgu Mureş nr. 138/2012(la care a făcut referire la instanţa de fond), această instanţă a interpretat prevederile hotărârii consiliului local incident în cauză în sensul în care nu produce niciun efect. Cu alte cuvinte, în interpretarea dată de instanţa de fond prevederilor hotărârii consiliului local, această hotărâre nu ar produce efecte, raza zonei de protecţie nefiind stabilită de actele normative menţionate. Astfel, nu se poate admite că s-a aprobat o hotărâre de consiliu local pentru stabilirea unei taxe pentru terenuri ale căror întindere nu se poate determina. Intenţia clară a legiuitorului a fost de a stabili taxă pentru compensarea prejudiciilor cauzate de indisponibilizarea terenurilor din cauza interdicţiilor şi restricţiilor, hotărâre care îşi atinge finalitatea numai dacă se aplică în sensul în care a interpretat organul fiscal local cu ocazia emiterii actelor administrative fiscale atacate.

Potrivit art. 100 pct. 92 din Legea nr. 123/2012; " zona de siguranţă cuprinde şi zona de protecţie", însă instanţa de fond a reţinut greşit că:

"... evident este faptul de cele două zone se suprapun doar parţial, iar nu total...ceea ce înseamnă că zona de protecţie este în interiorul zonei de siguranţă, având o suprafaţă mai mică decât aceasta din urmă "(pag. 8 alin. (3) din seninţa recurată).

Instanţa de fond a exclus varianta că zona de protecţie să fie egală cu zona de siguranţă, în condiţiile în care prevederile legale permit acest lucru. Nu rezultă din prevederile legale ca zona de protecţie trebuie să fie mai mică ca zona de siguranţă, legiuitorul rezumându-se la menţiunea ca"zona de siguranţă cuprinde şi zona de protecţie".

Instanţa de fond a anulat în totalitate deciziile de impunere emise de organul fiscal local, considerând că tot ce s-a stabilit în sarcina intimatului-reclamant este nelegal, în condiţiile în care a reţinut că întinderea zonei de protecţie nu rezultă din probele dosarului sau din acte normative, excluzând varianta anulării în parte a obligaţiilor fiscale.

Anulând în totalitate obligaţiile fiscale stabilite în sarcina intimatului reclamant, din hotărârea dată de instanţa de fond rezultă că zona de protecţie ar fi cea calculată cu raza de 50 de m, ceea ce nu rezultă din prevederile legale, aşa cum, de altfel a reţinut şi instanţa de fond în considerentele hotărârii atacate. Sub acest aspect, recurenta înţelegând să invoce şi dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., arătând că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Astfel, pe de o parte instanţa a reţinut că întinderea zonei de protecţie nu rezultă din probele administrate în dosar sau din prevederi legale, iar, pe de altă parte, a anulat toate obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal local, considerând că zona de protecţie ar avea raza de 50 de m.

Instanţa de fond a admis punctul de vedere la intimatei-reclamante potrivit căruia zona de protecţie s-ar calcula cu raza de 50 de m, în condiţiile în care Normativul aprobat prin Ordinul nr. 278/1986 şi invocat de reclamantă nu se referă la zona de protecţie, ci la zona de siguranţă.

Intenţia legiuitorului rezultă şi din faptul că în anii următori, în hotărârile consiliului local privind taxele speciale, expresia "zonă de protecţie" a fost înlocuită cu expresia "zonă de siguranţă".

Menţionarea zonei de protecţie în loc de zonă de siguranţă în hotărârea consiliului local se datorează numai unei erori de redactare, care nu schimbă intenţia legiuitorului şi finalitatea urmărită.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând motivele de recurs raportat la hotărârea instanţei de fond şi la probele administrate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 79/4 august 2015 emisă de pârâtul Municipiul Târgu-Mureş s-a stabilit, din oficiu, în sarcina reclamantei, obligaţia de plată a sumei de 2.025.892 RON reprezentând diferenţă taxă de folosinţă teren proprietatea municipiului Târgu-Mureş cu titlu de zonă de protecţie sonde şi echipamente, în cazul persoanelor juridice, pentru perioada 1 ianuarie 2013-17 iunie 2013 .

Prin Decizia nr. 80/4 august 2013 având acelaşi emitent s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii accesorii aferente diferenţei de plată stabilită prin Decizia nr. 79/2013, în cuantum de 1.175.017 RON cu titlu de majorări de întârziere, calculate pentru perioada 1 aprilie 2013-4 august 2015 .

Împotriva acestor decizii reclamanta a formulat contestaţie administrativă, respinsă prin Decizia nr. 47181/1 septembrie 2015 .

Ca o consecinţă, reclamanta s-a adresat instanţei cu prezenta acţiune.

Instanţa de fond a analizat motivele de nelegalitate ale actelor administrativ fiscale atacate invocate, reţinând că decizia nr. 79/2013 a fost emisă de pârât având în vedere prevederile legii nr. 571/2003 şi ale H.G. nr. 44/2004, ale O.G. nr. 92/003 precum şi cele cuprinse în Anexa 1 pct. 8 din HCL nr. 138/2012.

Obligaţiile fiscale principale au fost calculate prin raportare la suprafaţa rezultată din măsurătorile topografice efectuate, cu o rază de 450 calculată în jurul sondelor nr. 101, 141, 147, 149, 400, 405, 407, 408 şi 410, sonde operate de reclamanta A. (acest din urmă aspect nefiind necontestat de reclamantă). S-a avut în vedere faptul că reclamanta a declarat în vederea impunerii suprafaţa de 6,4561 ha., diferenţa de taxă fiind stabilită de pârât prin deducerea acestei suprafeţe din cea rezultată din măsurătorile topografice efectuate de pârât. Curtea reţine că iniţial reclamanta a depus declaraţia fiscală din data de 31 ianuarie 2013 şi ulterior, urmare a adresei nr. x/17.02.2014 emisă de pârât prin care i s-a adus la cunoştinţă că declaraţia amintită cuprinde doar suprafeţele de teren utilizate strict şi efectiv de instalaţii A., aceasta a depus declaraţia fiscală din data de 18.12.2014 .

Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Târgu-Mureş nr. 138/20 decembrie 2012, anexa 1 pct. 8, s-a hotărât aprobarea taxei de folosinţă teren proprietatea Municipiului Târgu-Mureş cu titlu de zonă de protecţie sonde şi echipamente pentru persoane juridice private, pentru anul 2013, în cuantum de 27.240 RON/hectar, taxă care se va achita în două rate egale, la termenele de plată din 31 martie 2013 şi 30 septembrie 2013 .

Disputa procesuală este legată de modalitatea de interpretare de către fiecare parte a noţiunii de "zonă de protecţie" pentru a cărei folosire s-a stabilit taxa amintită.

Reclamanta a susţinut că "zona de protecţie" în perioada vizată de actele administrativ fiscale atacate era reprezentată de suprafaţa de teren din jurul sondelor cu o rază de 50 metri, în timp de pârâtul a susţinut că această suprafaţă se calculează prin raportare la o rază de 450 metri.

Instanţa de fond nu a împărtăşit susţinerea pârâtului.

Cu privire la cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea este elementul esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti reprezintă o condiţie a procesului echitabil, exigenţă prevăzută atât de Constituţia României (art. 21 alin. (3) cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 paragraf 1).

Înalta Curte nu poate primi critica recurentului în ceea ce priveşte faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, arătând recurentul că instanţa a reţinut că întinderea zonei de protecţie nu rezultă din probele dosarului sau din acte normative, dar în egală măsură, instanţa a reţinut că zona de protecţie ar fi cea calculată cu raza de 50 de m.

Instanţa de fond a reţinut însă foarte explicit, conform actelor normative în vigoare, distincţia dintre zona de protecţie şi zona de siguranţă.

Astfel, a reţinut prima instanţă următoarele:

"Singura zonă adiacentă obiectivelor din sectorul gazelor naturale şi a cărei suprafaţă a fost stabilită pentru perioada vizată de actele administrativ fiscale a fost zona de siguranţă; instanţa are în vedere documentaţia elaborată de reclamantă în acord cu prevederile H.G. nr. 804/2007 din care rezultă că această zonă a fost stabilită la o suprafaţă cu o rază de 450 metri în jurul sondelor. În cuprinsul acesteia s-a arătat că distanţele precizate în "Normativul departamental pentru stabilirea distanţelor din punct de vedere al prevenirii incendiilor dintre obiectivele componente ale instalaţiilor tehnologice din industria extractivă de petrol şi gaze" emis de către Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei prin Ordinul nr. 248//1986 "sunt perimate şi insuficiente pentru asigurarea vecinătăţilor (la data publicării acestora nu se punea problema incidenţei SEVESO II care necesită o implicare mult mai complexă a tuturor părţilor)" , astfel că au fost stabilire zonele de risc la care instanţa a făcut referire anterior, zona de siguranţă fiind stabilită la suprafaţă cu o rază de 450 metri.

În schimb, întinderea zonei de protecţie nu rezultă din probele dosarului sau din acte normative. Ceea ce este evident este faptul că cele două zone se suprapun doar parţial, iar nu total, concluzie care rezultă din dispoziţia legală amintită anterior - "zona de siguranţă cuprinde şi zona de protecţie" -, ceea ce înseamnă că zona de protecţie este în interiorul zonei de siguranţă, având o suprafaţă mai mică decât aceasta din urmă..."

"...Aşadar, prin documentaţia amintită a fost stabilită zona de siguranţă şi care, astfel cum s-a reţinut anterior - art. 100 pct. 92 din Legea nr. 123/2012, cuprinde şi zona de protecţie.

Revenind la analiza întinderii zonei de protecţie, se observă, în primul rând, că pârâtul nu a indicat care ar fi actul normativ care stabileşte întinderea acesteia ca fiind o suprafaţă cu o rază de 450 metri în jurul sondelor, astfel cum s-a avut în vedere la emiterea deciziei de impunere a obligaţiilor fiscale contestată. În acest sens, se impune a se sublinia faptul că la termenul de judecată din data de 16 decembrie 2016 instanţa a dispus emiterea unei adrese către pârât solicitându-i să precizeze în concret care este temeiul juridic în baza căruia a calculat taxa stabilită prin decizia de impunere contestată în prezentul dosar, prin raportare la o rază de 450 metri în jurul sondelor, aceasta în contextul în care în decizia de impunere s-a făcut referire exclusiv la HCL 138/2012. Pârâtul nu a răspuns solicitării instanţei..."

Prin urmare, sunt neîntemeiate susţinerile recurentului, întrucât prin considerentele sentinţei sunt evidenţiate în concret noţiunile de zonă de siguranţă şi zonă de protecţie .

În plus, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei, recurentul nu a dat curs solicitării instanţei de fond în sensul de a preciza temeiul juridic în baza căruia a stabilit, prin decizia de impunere, în sarcina reclamantei taxa în discuţie, raportată la suprafaţa de 450 de metri în jurul sondelor.

De asemenea, nu se poate reţine vreo omisiune a instanţei de fond de a cerceta şi analiza în mod efectiv cererea de chemare în judecată, raportat la obiectul acesteia, hotărârea permite instanţei de control judiciar analiza acesteia în recurs, fiind îndeplinite exigenţele desfăşurării unui proces echitabil.

Prin urmare, nu se poate reţine nici că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre în baza unor motive străine de natura cauzei, sau contradictorii, criticile recurentului sunt nefondate şi nu atrag incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat

Critica recurentului pentru acest motiv de recurs vizează greşita interpretare a instanţei a dispoziţiilor art. 100 pct. 92 din Legea nr. 123/2012; " zona de siguranţă cuprinde şi zona de protecţie", însă instanţa de fond a reţinut greşit că:

"... evident este faptul de cele două zone se suprapun doar parţial, iar nu total...ceea ce înseamnă că zona de protecţie este în interiorul zonei de siguranţă, având o suprafaţă mai mică decât aceasta din urmă "(pag. 8 alin. (3) din seninţa recurată).

A mai arătat recurentul că instanţa de fond a exclus varianta că zona de protecţie să fie egală cu zona de siguranţă, în condiţiile în care prevederile legale permit acest lucru. Nu rezultă din prevederile legale ca zona de protecţie trebuie să fie mai mică ca zona de siguranţă, legiuitorul rezumându-se la menţiunea ca"zona de siguranţă cuprinde şi zona de protecţie".

Instanţa de fond a anulat în totalitate deciziile de impunere emise de organul fiscal local, considerând că tot ce s-a stabilit în sarcina intimatului-reclamant este nelegal, în condiţiile în care a reţinut că întinderea zonei de protecţie nu rezultă din probele dosarului sau din acte normative, excluzând varianta anulării în parte a obligaţiilor fiscale.

Toate aceste critici nu sunt fondate.

Instanţa de fond a stabilit corect problema de drept care a făcut obiectul cauzei prezente, şi anume lămurirea noţiunii de zonă de protecţie pentru a putea stabili domeniul de aplicare a taxei speciale.

În ceea ce priveşte principiul actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, Înalta Curte reţine că acesta nu are legătură cu situaţia din prezenta cauză, întrucât instanţa de fond nu a lipsit de efecte Hotărârea Consiliului Local nr. 138, ci doar a stabilit cadrul corect de aplicare a acestui act normativ. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 138 s-a aplicat în concret în cazul de faţă, prin stabilirea în sarcina destinatarilor a taxei speciale pe folosinţă, pentru terenurile aferente zonei de protecţie.

Prin criticile formulate recurenta pretinde lipsirea de efecte a Hotărârii Consiliului Local nr. 138 în ceea ce priveşte terenurile aferente zonei de siguranţă, pentru care acest act normativ nu ar produce efecte.

Or, din moment ce prin nicio dispoziţie cuprinsă în acest act nu s-a reglementat un atare domeniu de aplicare (taxă specială asupra zonei de siguranţă), este evident caracterul nefondat al susţinerii recurentei.

Totodată, Înalta Curte observă că recurentul-pârât nu a dat curs solicitării instanţei de fond(împrejurare analizată şi în cadrul primul motiv de casare invocat de recurentă), în sensul de a preciza care este temeiul juridic ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere din prezenta cauză, stabilind o obligaţie fiscală în sarcina reclamantei, lipsind-o pe aceasta de posibilitatea de a aprecia asupra legalităţii actului emis, încălcându-i astfel dreptul la apărare.

Astfel, corect a reţinut instanţa de fond că obligaţia indicării temeiurilor juridice care să susţină legalitatea deciziei de impunere cu privire la întinderea zonei de protecţie la o suprafaţă având o rază de 450 metri în jurul sondei îi revenea emitentului actului, însă, în egală măsură nici prima instanţa nu a identificat astfel de dispoziţii legale.

Astfel, H.C.L. nr. 138 a produs efecte juridice în cadrul şi în limitele reglementate explicit de legiuitorul local iar intimata-pârâtă s-a conformat şi a plătit voluntar taxa specială datorată. Faptul că recurenta a dorit să aplice această taxă şi asupra unor zone de siguranţă la care H.C.L. nr. 138 nu s-a referit iar instanţa de fond a cenzurat o atare măsură nu demonstrează o încălcare a principiului principiul actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, ci doar o măsură de aplicare corectă a legii.

În ceea ce priveşte critica recurentei potrivit căreia instanţa de fond a omis de a considera că zona de protecţie ar fi egală cu zona de siguranţă, Înalta Curte constată că aceste zone nu pot fi egale, împrejurare care rezultă fără echivoc din perspectiva definiţiei legale care stabileşte că cea din urmă o include pe cea dintâi, prin urmare interpretarea literală a textului denotă caracterul nefonat al criticii recurentului.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului în sensul că reclamanta ar fi recunoscut întinderea zonei de protecţie câtă vreme acţiunea din dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Mureş (ataşat la prezentul dosar) a fost respinsă, nu poate fi primită. Aceasta deoarece în dosarul amintit s-a analizat legalitatea pct. 8 anexa 1 din HCL nr. 138/2012 referitoare la stabilirea taxei de folosinţă teren proprietatea Municipiului Târgu-Mureş cu titlu de zonă de protecţie sonde şi echipamente pentru persoane juridice private cu privire la alte motive decât cele invocate de reclamanta din prezentul dosar, în dosarul amintit nefiind discutat nici măcar incidental aspectul adus în atenţia instanţei de fond (de altfel, prin hotărâre de consiliu local s-a prevăzut doar cuantumul taxei amintite, fără a se face vreo menţiune cu privire la întinderea zonei de protecţie).

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentului în sensul că:

"Menţionarea zonei de protecţie în loc de zonă de siguranţă în hotărârea consiliului local se datorează numai unei erori de redactare, care nu schimbă intenţia legiuitorului şi finalitatea urmărită".

Pe tot parcursul desfăşurării prezentului proces, pârâta nu a susţinut acest aspect, susţinând în faţa instanţei de recurs această interpretare care nu justifică prin nicico probă evidentă că este vorba de o eroare de redactare.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.

Înalta Curte, va avea în vedere cererea intimatei-reclamante privind cheltuielile de judecată şi constată că raportat la complexitatea cauzei şi activitatea juridică depusă de avocat în apărarea reclamantei, având în vedere că obiectul cererii îl reprezintă anularea unor acte administrative se constată că suma de 8,269.37 ron este rezonabilă având în vedere particularităţile cauzei, care au impus o dezvoltare mai nuanţată a apărărilor formulate de apărător.

Astfel, cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit porţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei, Înalta Curte va avea în vedere factura din data de 08.12.2017 emisă de C. în baza serviciilor avocaţiale conform actului adiţional nr. x/07.03.2016 la contractul de asistenţă juridică nr. x/05.01.2015, pentru prezentul dosar în recurs.

Respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, care a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru acest motive, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Municipiul Târgu Mureş împotriva sentinţei nr. 27 din 15 martie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 8.269,37 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.