Insufficient proof of residual vehicle value bars claim for difference between market price and insurance payout
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court rejected the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to dismiss the claim and allowing the Insurance Guarantee Fund's refusal of the additional compensation to stand in force. The dispute concerned a request for the difference in insurance compensation for a vehicle declared a "total loss" following a traffic accident, where the plaintiff argued that the defendant erroneously applied a 75% value threshold instead of paying the full difference between the market value and the residual value obtained from selling the scrap vehicle. The court held that the appellant failed to prove the value of the undamaged, reusable parts through documents issued by a specialized dismantling and recycling company, a prerequisite for claiming the difference under Article 51(2) of ASF Norm 23/2014; consequently, the fund was legally obligated to calculate compensation based on the 75% of the market value for a major damage claim pursuant to Article 51(12) of the same Norm.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Insufficient proof of residual vehicle value bars claim for difference between market price and insurance payout: The dispute concerned a request for the difference in insurance compensation for a vehicle declared a "total loss" following a traffic accident, where the plaintiff argued that the defendant erroneously applied a 75% value threshold instead of paying the full difference between the market value and the residual value obtained from selling the scrap vehicle. The court held that the appellant failed to prove the value of the undamaged, reusable parts through documents issued by a specialized dismantling and recycling company, a prerequisite for claiming the difference under Article 51(2) of ASF Norm 23/2014; consequently, the fund was legally obligated to calculate compensation based on the 75% of the market value for a major damage claim pursuant to Article 51(12) of the same Norm.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain legal basis cited in the dispositive for rejecting the appeal as unfounded.
Procedural rule cited in the dispositive to effectuate the rejection of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 5907/19.05.2017 emisă de pârât cu consecinţa admiterii cererii de plată formulată şi înregistrată la FGA sub nr. x/13.09.2016 cu privire la suma de 3.619,93 RON reprezentând diferenţa de despăgubire datorată până la valoarea maximă de despăgubire conform art. 52 din Norma ASF 23/2014.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 861 din 27 februarie 2018, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că în mod greşit instanţa a reţinut dispoziţiile legale aplicabile în cauză, respectiv prevederile Normei ASF 23/2014.
Recurentul susţine că instanţa în mod greşit a reţinut că prin documentele justificative depuse nu a făcut dovada valorificării integrale a autoturismului avariat şi că valorificarea nu a fost făcută de o firmă specializată în dezmembrarea şi reciclarea vehiculelor ci de o firmă specializată în colectarea deşeurilor.
La dosarul cauzei există Certificatul de distrugere nr. x/07.10.2016 emis de SC adidrad com S.R.L. în calitate de agent economic care tratează vehiculul uzat şi de către S.C. B. S.R.L. în calitate de agent economic care colectează vehiculul uzat, precum si Borderoul de achiziţie deşeuri feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora nr. 692/26.09.2016 şi Dispoziţia de plată prin care a încasat în urma valorificării autovehiculului suma de 218,25 RON.
Ambele societăţi sunt operatori economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, în sensul dispoziţiilor legale.
Activitatea şi modalitatea de gestionare a vehiculelor scoase din uz este reglementată de Legea nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz şi de Hotărârea de Guvern nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz.
Recurentul mai arată că şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale, predând autovehiculul către operatori economici autorizaţi pentru colectarea vehiculelor scoase din uz şi de asemenea a făcut dovada radierii acesteia din evidenţele organelor de poliţie, prin Certificatul de radiere din data de 03.11.2016.
În opinia recurentului, intimatul trebuia să îi achite diferenţa de despăgubire dintre valoarea de piaţă stabilită în mod unilateral de către aceasta şi necontestată şi suma primită în urma valorificării autovehiculului. (15.352,18 RON - valoarea de piaţă - 218,25 RON - suma primită în urma valorificării = 15.133,93 RON.
Din această sumă a fost acceptată la plată în mod greşit suma de 11.514 RON, astfel că intimatul mai are de achitat suma de 3.619,93 RON.
În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 11.07.2016 a avut loc un accident de circulaţie, fiind avariat autovehiculul cu numărul de înmatriculare x, deţinut de reclamant, reţinându-se culpa în producerea accidentului a conducătorului autovehiculului cu numărul de înmatriculare x asigurat la data evenimentului cu poliţa R.C.A. nr. x, emisă de S.C. C. S.A.
Reclamantul a formulat cerere de plată a despăgubirilor, depunând un deviz estimativ întocmit de către unitatea reparatoare S.C. D. S.R.L.
Prin Decizia nr. 5907/19.05.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis cererea de plată pentru suma de 11.514 RON.
În motivarea deciziei, s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 51 alin. (9) şi (12) din Norma A.S.F. NR. 23/2014.
S-a mia constatat că valoarea de piaţă a acestui tip de autoturism este de 15.352,18 RON iar conform art. 51 alin. (12) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, valoarea despăgubirii se calculează astfel: 15.352,18 RON x 0,75% = 11.514 RON.
Instanţa de fond a reţinut că prin cererea de plată adresată Fondului, reclamantul nu a indicat valoarea despăgubirii solicitate, iar obligaţiile sunt instituite de Norma nr. 23/2014 în sarcina asigurătorului RCA şi nu în cea a Fondului de garantare a asiguraţilor.
Obligaţiile Fondului de garantare a asiguraţilor şi procedura de soluţionare de către acesta a cererilor de plată sunt reglementate prin Legea nr. 213/2015.
Conform art. 51 pct. 12 din Norma A.S.F. nr. 23/2014:
"se defineşte dauna majoră ca fiind dauna pentru care cuantumul despăgubirii stabilit de asigurător pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluare daunelor auto depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului."
Totodată, art. 52 alin. (1) din aceeaşi normă arată în mod expres faptul că:
"valoarea unui vehicul la data producerii accidentului se stabileşte pe baza valorilor de piaţă ale unor vehicule aceeaşi marcă, tip, model, caracteristici tehnice şi dotări, an de fabricaţie, având un parcurs în kilometri şi o stare de întreţinere comparabile".
Prin urmare, valoarea unui autoturism la data producerii accidentului se calculează de obicei plecând de la valoarea de nou, probată cu documente justificative sau preluată din cataloage specializate, din care se scade uzura valorică.
Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că doar în condiţiile în care reclamantul făcea dovada valorii rămase cu un document justificativ emis de către o societate specializată în dezmembrarea şi reciclarea vehiculelor, în condiţiile art. 51 alin. (2) din Norma nr. 23/2014, putea solicita plata diferenţei dintre valoarea de piaţă a vehiculului şi valoarea rămasă.
Pe de altă parte, în mod corect s-a reţinut că recurentul-reclamant nu a contestat valoarea de piaţă a autovehiculului reţinută de către pârât.
Astfel, în mod corect s-a constatat că în lipsa unui document care să ateste valoarea părţilor din vehicul rămase neavariate, demontabile şi valorificabile, emis de către o societate specializată în dezmembrarea şi reciclarea vehiculelor, în mod just Fondul de garantare a asiguraţilor a determinat valoarea despăgubirilor prin raportare la dispoziţiile art. 51 alin. (12) din Norma nr. 23/2014 privind dauna majoră.
De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 861 din 27 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.