Reserve annulment claim denied for lack of interest; no practical remedy after 19-year delay.

Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la data de 27.04.2000 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Direcţia Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei a solicitat anularea Ordinului x/01.04.2000 prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, iar ca o consecinţă a anulării ordinului menţionat reîncadrarea sa în funcţie conform prevederilor legale cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 833/2020 din 18 septembrie 2020, a admis excepţia lipsei de interes şi a respins acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Penitenciarelor din Ministerul Justiţiei, ca fiind lipsită de interes.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

În motivarea recursului recurentul susţine că nu este culpa sa pentru faptul că dosarul a fost pierdut vreme de 19 ani de zile. De vreme ce a învestit instanţa cu soluţionarea unei cereri era şi este necesar să fie judecat pe situaţia de fapt expusă, indiferent de momentul la care se întâmplă acest lucru.

În ceea ce priveşte excepţia invocată din oficiu, urmează a se aprecia în contextul dat, avându-se în vedere şi termenul scurs de la momentul depunerii cererii la instanţă şi raportându-ne la actualitatea dreptului.

Recurentul apreciază că, în ipoteza admiterii acţiunii există posibilitatea obţinerii anumitor privilegii de natură pecuniară inclusiv prin raportare la calitatea de pensionar pe care o are în prezent şi prin raportare la drepturile ce i-au fost retrase la momentul respectiv prin trecerea în rezervă.

De asemenea, recurentul mai susţine că a solicitat şi obligarea părţii adverse la plata drepturilor ce i s-ar fi cuvenit în măsura anulării actului.

În opinia recurentului, interesul nu trebuie raportat în mod singular doar la foloasele pecuniare ce ar putea fi asigurate ci şi la stabilirea fără echivoc a adevărului şi restabilirea eventual a probităţii sale profesionale. Este necesar a se stabili dacă trecerea în rezervă a fost bazată pe un suport legal. Într-o ipoteză negativă sancţiunea este anularea actului întocmit defectuos, fără a se purta discuţii pe folosul material existent sau nu, actual sau nu după caz.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurentul-reclamant a solicitat anularea Ordinului x/01.04.2000 prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, iar ca o consecinţă a anulării ordinului, reîncadrarea sa în funcţie conform prevederilor legale.

Înalta Curte constată că, instanţa de fond, în mod corect a constatat că, la data formulării cererii de anulare a Ordinului nr. x/01.04.2000, prin care s-a dispus trecerea recurentului-reclamant în rezervă, acesta nu mai avea niciun interes, din moment ce, după aproximativ 19 ani, anularea acestui act administrativ nu ar mai putea avea niciun fel de consecinţe juridice.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că existenţa interesului nu ar putea fi justificată nici de posibilitatea obţinerii unor privilegii de natură pecuniară, astfel cum susţine recurentul, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată nu a avut un capăt de cerere care să privească obligarea fostului angajator la acoperirea eventualului prejudiciu cauzat, respectiv acordarea drepturilor salariale aferente perioadei dintre data trecerii în rezervă şi data eventualei anulări a ordinului contestat.

Astfel, prima instanţă, în mod corect a arătat că "nu mai subzistă interesul reclamantului în continuarea demersului procesual de anulare a Ordinului x/01.04.2000 prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, acesta nemaifiind unul de actualitate".

De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că în mod corect s-a reţinut că, în cauză, chiar dacă a existat un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 care nu a mai fost transmis Curţii de Apel Bucureşti spre soluţionare, orice demers este tardiv. Acest lucru s-a datoratşi recurentului-reclamant care nu a făcut niciun demers, timp de 19 ani, pentru repunerea pe rol a cauzei sau formularea unei noi cereri în termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., potrivit cărora: justificarea unui interes este o condiţie de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

Pe de altă parte, conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Practica judiciară a statuat că interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Condiţia interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Înalta Curte constată că recurentul nu mai justifică un folos practic, legitim, şi actual în obţinerea unei soluţii de admitere a recursului.

Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 833/2020 din 18 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.