Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1564/2005 AI generated

Pension rights claim; failure to prove communication of administrative decision prevents dismissal for tardiness

Case Number Decizia nr. 1564/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice allowed the claimant's appeal, quashed the lower court's decision, and remanded the case for retrial, effectively ruling in favor of the claimant. The dispute concerned an administrative challenge to a decision by a county pension house that allegedly denied rights under specific legislation; the Court of Appeals had previously dismissed the action as time-barred. The decisive legal basis was Article 7(4) of Law No. 189/2000, which sets a 30-day filing period running from the date of communication of the administrative decision. The Court held that because the respondent failed to provide evidence that the decision had actually been communicated to the claimant, the burden of proof for timeliness could not be met, rendering the lower court's dismissal of the action for tardiness legally unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000; Pension rights claim; failure to prove communication of administrative decision prevents dismissal for tardiness: Potrivit prevederilor dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emise de Casa județeană de pensii, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

Keywords

AI generated
pension rights notification of the decision failure to provide evidence challenge of administrative decisions timeliness of filing social security disputes

Cited Legislation

AI generated
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000
Potrivit prevederilor dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emise de Casa județeană de pensii, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 6687 din 16 aprilie 2004, reclamantul G.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 10672 din 12 iunie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia, la recunoașterea pentru reclamant, a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 634 din 12 mai 2004, a respins ca tardivă, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G.G., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj, pentru anularea hotărârii nr. 10672 din 12 iunie 2003, emisă de pârâtă.

În motivarea soluției s-a reținut că reclamantul a înregistrat tardiv acțiunea, la 16 aprilie 2004, în raport cu data comunicării hotărârii contestate în martie 2003.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul G.G., susținând că în mod greșit acțiunea a fost respinsă ca tardiv formulată, întrucât a intrat în posesia hotărârii contestate, la data de 5 aprilie 2004, dată față de care acțiunea a fost formulată în termen.

Recursul este fondat.

Se reține că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada comunicării către reclamant, a hotărârii nr. 10672 din 12 iunie 2003, emisă de pârâtă.

De altfel, pârâta, în întâmpinarea formulată în dosarul de fond, invocă excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, fără a depune dovada acestei susțineri, doar afirmând că: „Hotărârea datează din iunie 2003”. Instanța, admițând această excepție, a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal.

Potrivit prevederilor dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emise de Casa județeană de pensii, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

Întrucât în dosarul cauzei nu se regăsește dovada comunicării hotărârii contestate, emisă de pârâtă, acțiunea poate fi apreciată, ca fiind formulată în termen.

În consecință, se va admite recursul declarat de reclamant, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza, aceleiași instanțe, pentru judecare în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de G.G., împotriva sentinței civile nr. 634 din 12 mai 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2005.