Validity of email petition receipt and liability for court costs when administrative authority fails to respond within statutory deadline

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 septembrie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, a solicitat obligarea pârâtei să răspundă la petiţia trimisă prin poştă electronică la data de 28 februarie 2017, de la adresa electronică av@avocat-popescu.eu către adresa electronică x@x.ro, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 145 din 19 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi excepţia prematurităţii acţiunii privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, ca neîntemeiate şi a admis excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, obligând pârâtul la plata către reclamant a sumei de 62 RON cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru în sumă de 50 RON şi cheltuieli poştale 12 RON.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 145 din 19 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, prin care a solicitat admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, după cum în mod neîntemeiat a decis instanţa de fond.

Recurentul-pârât apreciază că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este vădit neîntemeiată în ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 453 şi art. 454 din C. proc. civ., precum şi faptul că autoritatea pârâtă nu a căzut în pretenţii, întrucât acţiunea a rămas fără obiect, Direcţia Naţională Anticorupţie răspunzând solicitării reclamantului în termen, după luarea la cunoştinţă de conţinutul cererii sale.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 aprilie 2018, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, a învederat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., iar cheltuielile de judecată acordate sunt modice, reprezentând taxa judiciară de timbru şi cheltuielile poştale efectuate cu expedierea cererii de chemare în judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând obligarea pârâtului să răspundă la petiţia trimisă prin poştă electronică la data de 28 februarie 2017, de la adresa electronică av@avocat-popescu.eu către adresa electronică x@x.ro, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa recurată s-a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi excepţia prematurităţii acţiunii şi s-a admis excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie fiind obligat la plata sumei de 62 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin memoriul de recurs, pârâtul a criticat hotărârea doar în ceea ce priveşte soluţia privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 453 şi art. 454 din C. proc. civ., precum şi faptul că autoritatea pârâtă nu avea cum să cadă în pretenţii, întrucât acţiunea a rămas fără obiect, Direcţia Naţională Anticorupţie răspunzând solicitării reclamantului în termen, după luarea la cunoştinţă de conţinutul cererii sale.

Analizând criticile formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că acestea se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care instanţa de control juridiciar îl apreciază ca nefondat, argumentele de ordin critic invocate de către recurent nefiind în măsură să conducă la reformarea sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că reclamantul a transmis pârâtului o petiţie la data de 28 februarie 2017, de la adresa sa electronică, av@avocat-popescu.eu, către adresa electronică oficială a pârâtului, x@x.ro, postată pe site-ul de internet oficial al acestuia, prin care a solicitat rectificarea unui comunicat de presă, postat pe site-ul pârâtului la data de 27 februarie 2017, în care Consiliul Legislativ şi Consiliul Superior al Magistraturii erau calificate ca fiind "ministere".

La data de 10 noiembrie 2017, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat reclamantului, prin Adresa nr. x/2017, răspunsul la petiţia transmisă la data de 28 februarie 2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată.

Înalta Curte constată că instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere care priveşte comunicarea unui răspuns la o petiţie, în sensul dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, astfel că în cauză, sunt incidente prevederile O.G. nr. 27/2002.

Prin Adresa nr. x/2017, pârâtul a comunicat reclamantului un răspuns la petiţia sa, cererea de chemare în judecată privind obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns cu privire la petiţia transmisă în 28 februarie 2018 rămânând fără obiect, însă pârâtul nu a comunicat răspunsul în termenul de 30 zile prevăzut de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, Adresa nr. x/2017 fiind emisă după introducerea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond, în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 454 C. proc. civ., constată că recurentul-pârât se afla de drept în întârziere, ca urmare a expirării termenului legal de comunicare a răspunsului la petiţie, iar aspectele tehnice referitoare la modalitatea de recepţie de către autoritatea pârâtă a petiţiilor transmise prin intermediul poştei electronice şi modul în care aceasta înţelege să se organizeze intern în ceea ce priveşte managementul corespondenţei electronice, nu sunt de natură să o exonereze de la obligaţia de a respecta termenele legale prevăzute de O.G. nr. 27/2002.

În consecinţă, Înalta Curte nu va avea în vedere ca moment de raportare al curgerii termenului de răspuns momentul indicat de intimatul-pârât, ci data la care reclamantul a transmis prin poştă electronică petiţia sa, respectiv data de 28 februarie 2017.

În aceste condiţii, în mod judicios s-a apreciat că cererea intimatului-reclamant de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar este întemeiată, întrucât recurentul-pârât nu i-a comunicat un răspuns în termenul prevăzut de lege.

Chiar dacă recurentul-pârât a emis Adresa nr. x/2017, prin care i-a comunicat intimatului-reclamant un răspuns la petiţia sa, acest aspect nu prezintă relevanţă, după cum s-a reţinut anterior, pârâtul fiind în culpă procesuală atunci când îşi execută obligaţiile pe parcursul procesului şi cererea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în mod corect judecătorul fondului a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, hotărârea recurată fiind dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute.

Pentru argumentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei civile nr. 145 din 19 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2020.