Salary equalization ruling upheld: pay recalculation ordered from April 2015 despite later administrative reference value.

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 august 2017, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Ministerul Justiţiei, plângere împotriva adresei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie nr. x/25.07.2017 prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie nr. 49/06.03.2017, solicitând:

- admiterea contestaţiei formulate împotriva Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie nr. 51/06.03.2017, anularea acestui ordin şi obligarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie să emită un nou ordin de salarizare prin care să i se recalculeze drepturile salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON (care nu include majorarea de 10% prevăzută prin Legea nr. 293/2015), începând cu data de 09 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015);

- obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie la plata diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanta prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi venitul efectiv plătit, începând de la data de 09 aprilie 2015, actualizată cu rata inflaţiei;

- obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei menţionate la al doilea petit al cererii de chemare în judecată, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective a acestui debit;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, la alocarea fondurilor necesare, în bugetul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, pentru plata sumelor menţionate la cel de al doilea şi cel de al treilea petit al acţiunii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 176 din 22 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, invocată prin întâmpinare;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

- a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată;

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie;

- a anulat parţial Ordinul nr. 49/06.03.2017 şi adresa nr. x/25.07.2017 emise de pârâtă, în partea ce priveşte elementele componente ale venitului total brut al reclamantei ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege;

- a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie să emită ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, ulterior majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015;

- a obligat pârâta să plătească reclamantei diferenţele salariale rezultate, începând cu data de 09 aprilie 2015, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală;

- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 500 de RON, reprezentând onorariu avocaţial redus în măsura admiterii cererii;

- a dispus restituirea taxei judiciare de timbru plătite de reclamantă în prezenta cauză fără a fi datorată, în valoare de 50 de RON (chitanţa nr. x/24.08.2017).

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 176 din 22 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea tuturor capetelor de cerere din acţiunea introductivă formulată de intimata-reclamantă A..

Recurenta-pârâtă a reiterat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată şi la fondul cauzei, apreciind că respingerea acestei excepţii de către prima instanţă este eronată. Apreciază că reclamanta nu a respectat dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 284/2010, respectiv nu a depus contestaţie la sediul ordonatorului principal de credite, în termenul legal de 15 zile.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a susţinut că prima instanţă a aplicat în mod greşit prevederile art. 3 indice 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, ale O.U.G. nr. 43/2016 şi pct. 31 şi 34 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

S-a criticat astfel admiterea cererii reclamantei de acordare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015,începând cu data de 09 aprilie 2015, câtă vreme valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost acordată la nivelul Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie, începând cu data de 01 octombrie 2016, ca urmare a adoptării Ordinului Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 283/25.10.2016, astfel că doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupaţională.

S-a susţinut de către recurenta-pârâtă şi că nu sunt admisibile pretenţiile întemeiate pe considerentele Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, care a avut ca obiect aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, acestea neputând opera retroactiv.

În fine, recurenta-pârâtă a învederat că drepturile salariale nu pot fi cenzurate de către instanţa de judecată prin extinderea dispoziţiilor unei legi în afara sferei sale de reglementare, iar o interpretare în sens contrar contravine rolului şi funcţiei puterii judecătoreşti.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 mai 2018, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. În ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 - Anexa VI din Legea nr. 284/2010, Înalta Curte constată că aspectele de inadmisibilitate invocate de pârâtă prin cererea de recurs nu au corespondent în obiectul şi temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.

Astfel, prezentul litigiu nu este subsumat prevederilor Legii nr. 284/2010, întrucât reclamanta nu contestă un act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, ci urmăreşte înlăturarea inegalităţii de tratament, în privinţa indemnizaţiei de încadrare, existentă în raport cu alte categorii de personal din sistemul justiţiei, aflate în situaţii identice, inegalitate determinată de necorelarea dispoziţiilor legale privind salarizarea.

Chestiunea de drept dedusă judecăţii priveşte modalitatea de aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, prin raportare la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi la Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

Aşadar, reclamanta nu are obligaţia de a îndeplini procedura plângerii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) - Anexa VI din Legea nr. 284/2010 şi nici nu este ţinută de dispoziţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ, în ceea ce priveşte termenul de 30 de zile stabilit pentru formularea cererii de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica referitoare la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, pentru lipsa plângerii prealabile.

II.2. În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3 indice 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, ale O.U.G. nr. 43/2016 şi pct. 31 şi 34 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, respectiv data de la care s-a dispus acordarea valorii de referinţă sectorială, Înalta Curte le consideră a fi, de asemenea, nefondate, reţinând că instanţa de fond a apreciat în mod corect data de la care se aplică dispoziţiile hotârării pronunţate de instanţa de contencios constituţional, cu privire la acordarea valorii de referinţă sectoriale de 405 RON.

Astfel, în mod corect, au fost avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti dispoziţiile Legii nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 09 aprilie 2015.

Înalta Curte reţine că potrivit actului normativ menţionat:

"Art. I. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins:

(5ind. 1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că:

"6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) şi (1ind. 2), cu următorul cuprins:

(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei".

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, instanţa de fond a constatat în mod corect că egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 09 aprilie 2015.

Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Aşadar, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 09 aprilie 2015. Instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor.

Aşa fiind, va fi înlăturată apărarea recurentului că egalizarea indemnizaţiilor se putea face numai după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicare a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordrea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 09 aprilie 2015, sens în care, critica pârâtei apare ca nefondată.

Cu privire la valoarea sectorială de referinţă de 405 RON, Înalta Curte reţine că este nefondată critica pârâtei privind aplicarea acesteia numai după data de 01 octombrie 2016, dată la care ordonatorii de credite au stabilit că aceasta este valoarea avută în vedere pentru familia ocupaţională "Justiţie".

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferenţele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad.

Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015.

Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.

În cuprinsul deciziei s-a statuat că:

"Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă,gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. de la 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ., republicat), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim."

Instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 şi la ordonatorii principali de credite indicaţi în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii recurate.

Astfel, în cadrul pârâtului Ministerul Justiţiei în luna decembrie 2014 nivelul maxim de salarizare în plată era unul ce aduna la valoarea de referinţă sectorială de 291,98 RON majorările de 5%, 2% şi 11% obţinute de unii judecători prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, rezultând deci o valoare de referinţă sectorială totală de 347,10 RON, confirmată de altfel şi de Ordinul ministrului justiţiei nr. 4680/C/12.12.2016, în luna decembrie 2014 (deci inclusiv la 09 aprilie 2015), la ordonatorul principal de credite Ministerul Justiţiei existând un nivel maxim de 347,10 RON al valorii de referinţă sectorială de care beneficiau judecătorii, asa cum acesta recunoaşte inclusiv prin motivele de recurs.

Deşi valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost acordată la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ordonator principal de credite), începând cu data de 01 octombrie 2016, ca urmare a adoptării Ordinului Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 283/25.10.2016, prin sentinţa civilă nr. 48/13.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 (definitivă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin decizia din data de 22 iunie 2017) Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat «să emită dispoziţii de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015», această sentinţă producând efecte juridice, atestând astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, o valoare maximă de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupaţională "Justiţie".

În acelaşi sens este de altfel şi jurisprudenţa constantă a celorlalte instanţe, prin care s-a reţinut data de 09 aprilie 2015 pentru acordarea valorii de referinţă de 405 RON, de exemplu sentinţa civilă nr. 3706 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj şi sentinţa civilă nr. 2194 din 15 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

II.3. Nu în ultimul rând, Înalta Curte va respinge ca nefondate şi criticile formulate de către recurenta-pârâtă referitoare la faptul că instanţa de fond, în interpretarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, ar fi procedat la cenzurarea drepturilor salariale prin extinderea dispoziţiilor legale în afara sferei lor de reglementare.

Astfel, judecătorul fondului are dreptul, dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5 indice 1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, aprecierea recurentei că în mod nelegal a fost admisă cererea intimatei-reclamante de acordare a valorii de referinţă sectorială începând cu 09 aprilie 2015 nu poate fi reţinută.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie împotriva sentinţei civile nr. 176 din 22 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2020.