Suspension of tax review for criminal referral mischaracterized as evidence-based under Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.02.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub numărul de dosar x/2018, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a solicitat anularea ca nelegale şi nefondate a următoarelor acte administrativ - fiscale: Decizia cu nr. A_SLP 1512/05.12.2017 emisă de ANAF-Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. MBR DRV 6667/24.04.2017, procesul-verbal de control nr. x/SSCV/24.04.2017, decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. MBR DRV 7633/08.05.2017 prin procesul-verbal de control nr. x/SSCV/08.05.2017 şi, în consecinţă, anularea obligaţiilor fiscale reţinute în sarcina societăţii reclamante în cuantum total de 29.677.214 RON (drepturi vamale şi accesorii şi TVA şi accesorii).

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 589 din 18 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de chemare în judecată, ca nefondată şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice-Agenţia Naţională de Adminsitrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs A. S.R.L., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond prin respingerea cererii a încălcat dreptul de acces la o instanţă, precum şi dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, a arătat că decizia ce face obiectul controlului judiciar este nemotivată, iar de la data emiterii deciziei contestate societatea a fost, ca urmare a conduitei fiscale, în imposibilitate de a demara măcar cenzura obligaţiilor stabilite prin actele administrative atacate.

Recurenta a arătat că la mai mult de doi ani de la data sesizării penale, în prezent, urmărirea penală, care a stat la baza suspendării procedurii prealabile, se găseşte într-o etapă incipientă, iar societatea recurentă nu are nicio calitate în dosar (suspect sau inculpat).

Recurenta a arătat că în conformitate cu dispoziţiile legale ipoteza pentru care organul de soluţionare a contestaţiei poate dispune suspendarea soluţionării pe cale administrativă este extrem de limitată şi vizează numai şi numai indicii referitoare la săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei impozabile.

A arătat recurenta-reclamantă că din actele dosarului nu rezultă că autoritatea fiscală ar fi identificat vreo infracţiune în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei impozabile, subliniind că sesizarea penală are ca obiect declararea eronată a încadrării tarifare a mărfurilor puse în liberă circulaţie în România şi a celor puse în liberă circulaţie în Slovenia cu livrarea ulterioară în România.

1.4. Apărările intimatelor

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a solicitat, de asemenea, prin întâmpinarea depusă la dosar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând cauza pe fond, va admite cererea reclamantei, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a formulat contestaţie împotriva deciziei emisă de pârâtă, prin care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal.

Prin sentinţa ce face obiectul controlului judiciar, instanţa de primă jurisdicţie a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunţa acestă hotărâre, instanţa de fond a reţinut că organele vamale au întocmit şi au transmis către DIICOT - structura centrală sesizarea penală nr. 6801- 1/SSCV/TA/RL/26.04.2017, iar prin Decizia de suspendare s-a reţinut că organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza cercetarea necesară pentru soluţionarea laturii penale, având în vedere că organele vamale au considerat că pentru operaţiunile în speţă se ridică problema declarării eronate a încadrării tarifare a mărfurilor puse în circulaţie în România şi a celor puse în liberă circulaţie în Slovenia, cu livrare ulterioară în România, pentru punerea în consum pe piaţa internă, în scopul diminuării cuantumul taxelor vamale datorate bugetului Uniunii Europene şi implicit în scopul diminuării bazei de impozitare TVA datorate bugetului naţional.

A reţinut instanţa de fond că situaţia de fapt, astfel cum este descrisă în procesul-verbal de control şi în decizia atacată, permite încadrarea în ipoteza legală. Astfel, din expunerea pe larg a elementelor care au condus echipa de control la măsura sesizării organelor de cercetare penală, reiese că pârâta a avut în vedere o serie de indicii ale comiterii unor infracţiuni legate de mijloacele de probă necesare pentru stabilirea bazei de calculare a creanţelor bugetare.

A stabilit instanţa de fond că în mod corect organul de soluţionare a contestaţiei a reţinut că în lipsa verificării caracterului ilicit al conduitei reclamantei nu poate fi soluţionată contestaţia fiscală, pentru că această conduită se reflectă asupra mijloacelor de probă privind stabilirea bazei de calcul pentru taxele vamale şi TVA, iar constatarea comiterii unei infracţiuni în legătură cu aceste declaraţii având o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă vizează interpretarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Înalta Curte reţine, din analiza sentinţei recurate, că sunt întemeiate motivele invocate de recurentă, având în vedere următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Înalta Curte reţine că rezultă din textul indicat că măsura suspendării nu este obligatorie, ci reprezintă o opţiune a organului de soluţionare a contestaţiei şi se dispune numai în condiţiile în care au fost sesizate organele penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Înalta Curte reţine că potrivit textului de lege indicat cazurile în care se poate opta pentru suspendarea soluţionării contestaţiei sunt mai restrictive în reglementare actuală, conţinută de Legea nr. 207/2015 faţă de reglementarea anterioară din O.G. nr. 92/2003.

Înalta Curte constată că recurenta a adus critici referitoare la faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi condiţia privind constatarea existenţei indiciilor săvârşirii unei infracţiuni cu înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că decizia pentru regularizarea situaţiei este emisă în anul 2017, iar în prezent, conform datelor prezentate de Ministerul Afacerilor Interne-Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, referitoare la dosarul penal nr. x/2017, se arată că dosarul penal se află sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi instrumentat de Poliţia Sectorului 2 -Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, fiind începută urmărirea penală "in rem" sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 272 din Legea nr. 86/2006 (art. 272 din Codul vamal - Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă constituie infracţiunea de folosire de acte nereale şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi).

Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise de pârâtă poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale, prin raportare la definiţia excesului de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

Înalta Curte constată că prin dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 au fost limitate faptele care pot fi imputate contribuabilului, iar organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când au fost sesizate organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Instanţa de control judiciar reţine faptul că organul fiscal are sarcina de a verifica dacă prin sesizarea penală făcută au fost identificate indicii ale unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

Or, din actele dosarului rezultă că nu au fost identificate indiciile privind infracţiunea legată de mijloacele de probă, întrucât organele vamale au considerat că pentru operaţiunile avute în vedere se ridică problema declarării eronate a încadrării tarifare a mărfurilor puse în circulaţie România şi a celor puse în liberă circulaţie în Slovenia cu livrare ulterioară în România pentru punerea în consum pe piaţa internă.

Înalta Curte reţine însă corecta soluţionare de către instanţa de primă jurisdicţie a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii invocată de către pârâtă, pe care o va menţine ca legală.

Instanţa de control judiciar va respinge cererea recurentei-reclamante ce vizează anularea deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. MBR DRV 6667/24.04.2017, procesului-verbal de control nr. x/SSCV/24.04.2017, a deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. MBR DRV 7633/08.05.2017, procesului-verbal de control nr. x/SSCV/08.05.2017, şi anularea obligaţiilor fiscale reţinute în sarcina societăţii reclamante în cuantum total de 29.677.214 RON.

Înalta Curte va respinge acţiunea ce vizează actele fiscale mai sus indicate, întrucât pârâta nu a soluţionat fondul acestor cereri, ci prin decizia de soluţionare a plângerii prealabile formulată de reclamantă a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei.

Având în vedere soluţia de anulare a deciziei prin care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei administrative formulate de reclamantă, instanţa va obliga autoritatea pârâtă să soluţioneze cererea reclamantei ce vizează contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. MBR/DRV nr. 7633/08.05.2017 emisă de către Direcţia Regională Vamală Bucureşti.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând cauza pe fond, va admite cererea reclamantei, va anula decizia nr. 466/2017 emisă de pârâtă şi va obliga pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei pentru regularizarea situaţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 589 din 18 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând cauza:

Admite în parte acţiunea.

Anulează Decizia nr. 466/05.12.2017 emisă de pârâta ANAF-DGSC.

Obligă pârâta ANAF-DGSC să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. MBR/DRV nr. 7633/08.05.2017 emisă de către Direcţia Regională Vamală Bucureşti.

Respinge în rest acţiunea.

Menţine sentinţa atacată în privinţa respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2020.