Suspension of tax assessment contest during criminal investigation for lack of decisive link to tax base evidence

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta societatea A. S.R.L. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 245/26.09.2016 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea Deciziei nr. 245/26.09.2016, în ceea ce priveşte măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative pentru suma de 6.339.144 RON, cu obligarea intimatei de a soluţiona pe fond contestaţia fiscală formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.05.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.05.2016, contestaţie înregistrată la A.J.F.P. Argeş sub nr. x/27.06.2016.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 116/F-cont din 12 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor. A fost desfiinţată Decizia nr. 245/26.09.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/31.05.2016 şi a fost obligată pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.05.2016 şi a Raportului de Inspecţia fiscală nr. x/31.05.2016.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs principal pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi recurs incident reclamanta A. S.R.L.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a criticat sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că instanţa de fond a reţinut în esenă două aspecte de nelegalitate a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, respectiv că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 277/2015 şi faptul că sesizarea organelor de urmărire penală nu este o condiţie suficientă pentru suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.

Recurenta apreciază că în prezenta cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 277/2015.

Astfel, a arătat că prima condiţie a textului legal arătat este îndeplinită, întrucât organul care a efectuat activitatea de control a formulat o sesizare penală cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni de către reclamantă. A arătat că prevederea legală nu impune obligaţia ca organul fiscal să indice în concret faptele pentru care se efectuează cercetări, faptele ca atare sunt stabilite exclusiv de organele penale.

Cu privire la a doua condiţie impusă de textul legal, recurenta ANAF a arătat că a dovedit că faptele pentru care s-a formulat sesizarea penală au o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Această interdependenţă constă în faptul că în urma verificărilor efectuate, organele de inspecţie fiscală au stabilit că în cauză se pune problema înregistrării de achiziţii care nu au la bază operaiuni reale, cu scopul creării de avantaje fiscale, constând în TVA deductibilă, provocând astfel un prejudiciu la bugetul de stat în sumă totală de 6.339.144 RON.

A arătat recurenta că aspectele asupra cărora organul de soluţionare a contestaţiei administrative a fost învestit să se pronunţe fac obiectul verificării organelor de urmărire penală, fiind aspecte care ridică problema realităţii operaţiunilor derulate de reclamantă. A subliniat recurenta că organele fiscale nu deţin atribuţiuni specifice organelor de cercetare penală, neputând stabili dacă tranzacţiile efectuate de societatea contestatoare sunt sau nu reale.

A. S.R.L. a formulat recurs incident invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

A arătat recurenta-reclamantă că modalitatea în care instanţa de fond a procedat în sensul analizei unei singure critici de nelegalitate a deciziei, motivul II al contestaţiei, este vădit nelegală şi prejudiciabilă pentru societate, întrucât limitează posibilitatea de apărare în recurs a societăţii, limitează analiza legalităţii deciziei atacate numai la motivul reţinut de instanţa de fond în considerente.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul principal va fi respins ca nefondat, iar recursul incident ca fiind lipsit de interes, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond a dat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care constată nefondate criticile recurentei-pârâte întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a formulat contestaţie împotriva deciziei emisă de pârâtă, prin care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.

Prin sentinţa ce face obiectul controlului judiciar, instanţa de primă jurisdicţie a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat autoritatea fiscală să soluţioneze în fond contestaţia administrativă formulată de reclamantă.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă vizează interpretarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Or, din analiza sentinţei recurate rezultă că nu sunt întemeiate motivele invocate de recurentă, având în vedere următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Înalta Curte reţine că rezultă din textul indicat că măsura suspendării nu este obligatorie, ci reprezintă o opţiune a organului de soluţionare a contestaţiei şi se dispune numai în condiţiile în care au fost sesizate organele penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a constatat că în prezent cazurile în care se poate opta pentru suspendarea soluţionării contestaţiei sunt mai restrictive în reglementare actuală, conţinută de Legea 207/2015 faţă de reglementarea anterioară din O.G. nr. 92/2003.

Înalta Curte constată că recurenta nu a dus critici referitoare la argumentul esenţial al instanţei de fond cu privire la faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi condiţia privind constatarea existenţei indiciilor săvârşirii unei infracţiuni cu înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că decizia de impunere este emisă în anul 2016, iar în prezent, conform datelor obţinute de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Serviciul Teritorial Piteşti, dosar nr. x/2013, se efectuează urmărirea penală printre alţii faţă de suspecta S.C. A. S.R.L. Piteşti, sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală.

În adresa comunicată Înaltei Curţi, din data de 3.09.2020, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Serviciul Teritorial Piteşti a menţionat faptul că dosarul se află în faza de urmărire penală, nefiind finalizat încă.

Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise de pârâtă poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale, prin raportare la definiţia excesului de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

Înalta Curte constată că prin dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 au fost limitate faptele care pot fi imputate contribuabilului, iar organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când au fost sesizate organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Concluzia instanţei de fond este corectă, iar criticile aduse acestei sentinţe nu pot fi primite de instanţa de control judiciar, motiv pentru care sentinţa pronunţată de instanţa de fond va fi menţinută ca fiind legală.

Instanţa de control judiciar reţine, în deplin acord cu considerentele instanţei de fond, faptul că organul fiscal are sarcina de a verifica dacă prin sesizarea penală făcută au fost identificate indicii ale unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

Or, din actele dosarului rezultă că organul fiscal nu a identificat indiciile privind infracţiunea legată de mijloacele de probă, întrucât organul fiscal a reţinut faptul că societăţile furnizoare, de la care reclamanta a achiziţionat marfa, au un comportament neadecvat, pentru că nu şi-au îndeplinit obligaţiile fiscale declarative, fiind firme inactive, care nu deţin spaţii de depozitare şi nu au personal calificat.

Având în vedere soluţia dată recursului principal, Înalta Curte reţine că cererea de recurs incident este lipsită de interes şi va fi respins ca atare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal ca nefondat şi ca lipsit de interes recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei nr. 116/F-Cont din 12 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge ca lipsit de interes recursul incident formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2020.