Accessory tax claims must follow principal: suspension of interest/penalty review annulled, merits resolution ordered
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) admitted the taxpayer's appeal, quashed the lower court judgment, and partially upheld the tax claim: it annulled the tax authority's decision suspending the administrative review of the challenge to the interest/penalties assessment and ordered the tax authority to resolve that challenge on the merits, awarding the taxpayer 200 RON in appeal costs. The dispute concerned an administrative ruling that suspended resolution of the taxpayer's contestation against an accessories (interest/penalties) decision, on the ground that resolution depended on the still-pending principal tax debt challenge. The court held that, because a final judgment had already annulled the suspension of the principal-debt contestation and required the tax authority to resolve it, the accessory obligations must follow the principal under the *accessorium sequitur principale* principle, so the continued suspension of the accessories contestation was unlawful; the decisive norms were Articles 277(1)(b) and related procedural fiscal provisions, together with the res judicata effect of the prior final administrative-court decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Accessory tax claims must follow principal: suspension of interest/penalty review annulled, merits resolution ordered: The dispute concerned an administrative ruling that suspended resolution of the taxpayer's contestation against an accessories (interest/penalties) decision, on the ground that resolution depended on the still-pending principal tax debt challenge. The court held that, because a final judgment had already annulled the suspension of the principal-debt contestation and required the tax authority to resolve it, the accessory obligations must follow the principal under the *accessorium sequitur principale* principle, so the continued suspension of the accessories contestation was unlawful; the decisive norms were Articles 277(1)(b) and related procedural fiscal provisions, together with the res judicata effect of the prior final administrative-court decision.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedTemeiul legal pentru admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea cauzei.
Temei pentru obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti-Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti- Serviciul Soluţionare Contestaţii a solicitat anularea Deciziei nr. 2274/19.12.2016 privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/06.07.2016 emisă de DGRFP Ploieşti-Serviciul Contribuabili Mijlocii şi, în principal, soluţionarea pe fond a contestaţiei şi anularea deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/06.07.2016, iar, în subsidiar, obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de accesorii.
1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa nr. 187 din 20 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs S.C. A. S.R.L., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6,8 din C. proc. civ.
Recurenta a arătat că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cu referire concretă la lipsa unor argumente care să justifice, chiar şi la nivel de aparenţă, motivele pentru care instanţa de fond a înlăturat argumentele reclamantei expuse în cererea de chemare în judecată.
De asemenea, recurenta a criticat sentinţa atacată pentru aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 277 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală. A arătat recurenta că decizia de suspendare contestată în dosarul de faţă reţine ca unic temei al suspendării, formularea unei contestaţii administrative împotriva Deciziei privind principalul debit, nu însă şi existenţa unui dosar aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti.
A apreciat recurenta că judecata care afectează dreptul fiscal trebuie să fie o procedură judiciară, desfăşurată în faţa instanţelor judecătoreşti, situaţie în care condiţia judecăţii nu este îndeplinită în cazul existenţei unei simple contestaţii administrativ-fiscale.
Recurenta a precizat că, în prezent, Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. x/2017, învestită cu soluţionarea Deciziei privind debitul principal a decis că suspendarea soluţionării contestaţiei administrative privind debitul principal este nelegală şi a obligat autoritatea fiscală să soluţioneze contestaţia reclamantei ce vizează debitul principal. Ca atare, fiind anulată decizia de suspendare ce vizează debitul principal a fost deblocată procedura administrativă, astfel că nu mai există în prezent niciun impediment care să afecteze soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei privind accesoriile.
Recurenta a susţinut aplicarea greşită a prevederilor art. 277 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, întrucât dispoziţiile arătate nu au un caracter imperativ, ci lasă o marjă de apreciere autorităţii învestite cu soluţionarea unei contestaţii, solicitând instanţei de recurs să evalueze decizia atacată şi din perspectiva modului în care autoritatea fiscală şi-a exercitat dreptul de apreciere prin raportare la definiţia excesului de putere, a proporţionalităţii măsurii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare.
1.4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a depus la dosarul de recurs întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând cauza pe fond, va admite în parte acţiunea reclamantei, va anula Decizia nr. 2274/19.12.2016 emisă de pârâta DGRFP Ploieşti şi va obliga pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/06.07.2016 emisă de DGRFP Ploieşti-Serviciul Contribuabili Mijlocii, pentru considerentele ce urmează.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Prin cererea introductivă reclamanta a supus controlului judiciar decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative dispusă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti.
Instanţa de primă jurisdicţie a respins acţiunea reclamantei, reţinând faptul că soluţionarea contestaţiei administrative împotriva deciziei prin care au fost stabilite obligaţii de plată accesorii în sarcina reclamantei depinde de existenţa obligaţiilor fiscale principale, întrucât stabilirea accesoriilor depinde de existenţa debitului principal, iar stabilirea accesoriilor nu poate fi realizată decât prin raportare la debitul principal.
Înalta Curte reţine că rezultă din actele dosarului faptul că accesoriile de plată în sumă de 3.172.647 RON sunt aferente impozitului pe profit şi taxei pe valoarea adăugată stabilite prin Decizia de impunere nr. x/16 iunie 2016 şi au fost calculate pentru perioada 25 mai 2012- 19 mai 2016.
Este evident că soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii este strâns legată şi nici nu ar trebui să fie separată de soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere ce vizează obligaţiile fiscale principale, conform principiului de drept accesorium sequitur principale.
Prin sentinţa nr. 4204 din 8 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2017, a fost anulată Decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei nr. 253/04.10.2016 emisă de DGSC şi a fost obligată pârâta să soluţioneze contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/04.07.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/04.07.2016 emise de AJFP Dâmboviţa. Sentinţa este definitivă prin decizia nr. 1849 din 14 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte. Înalta Curte reţine că prin hotărârea sus arătată a fost obligată autoritatea fiscală să soluţioneze contestaţia ce vizează obligaţiile fiscale principale ale recurentei-reclamante, situaţie în care şi accesoriile trebuie să urmeze aceeaşi cale, nefiind posibilă o altă soluţie. Ca atare, Înalta Curte va rejudeca cererea reclamantei şi va anula decizia emisă de pârâtă prin care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei ce priveşte accesoriile la debitul principal.
Având în vedere soluţia dată cererii de recurs, precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de calea de atac formulată, instanţa de control judiciar, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., va dispune obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată în calea de atac a recursului.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând cauza pe fond, va admite în parte acţiunea reclamantei, va anula Decizia nr. 2274/19.12.2016 emisă de pârâta DGRFP Ploieşti şi va obliga pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/06.07.2016 emisă de DGRFP Ploieşti-Serviciul Contribuabili Mijlocii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 187 din 20 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza:
Admite în parte acţiunea reclamantei.
Anulează Decizia nr. 2274/19.12.2016 emisă de pârâta DGRFP Ploieşti.
Obligă pârâta DGRFP Ploieşti să soluţioneze pe fond contestaţia împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/06.07.2016 emisă de DGRFP Ploieşti-Serviciul Contribuabili Mijlocii.
Respinge în rest acţiunea.
Obligă intimata DGRFP Ploieşti la plata sumei de 200 RON către recurenta A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2020.