Suspension of administrative control note for imminent disciplinary harm: absence of dependency of disciplinary procedure on suspended act

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a formulat contestaţie şi cerere de suspendare împotriva Notei privind concluziile rezultate în urma controlului intern si administrativ nr. 872/17.12.2019, efectuat în baza Tematicii de Control nr. 265/04.04.2018 la CRFIR 4 S-V Craiova înregistrată la AFIR sub nr. x/17.12.2019, precum şi împotriva Adresei nr. x/24.02.2020 emisă de AFIR prin care i-a fost respinsă plângerea prealabilă prin care solicită:

1. Anularea Notei privind concluziile rezultate în urma controlului intern si administrativ nr. 872/17.12.2019 emisă de AFIR şi a Adresei nr. x/24.02.2020;

2. În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2005, suspendarea actelor administrative atacate până la soluţionarea cauzei pe fond.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 48/2020 din 31 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale având ca obiect suspendarea executării Notei privind concluziile rezultate în urma controlului intern şi administrativ nr. 872/17.12.2019 emisă de A.F.I.R., până la pronunţarea instanţei pe fond şi a dispus suspendarea Notei privind concluziile rezultate în urma controlului intern şi administrativ nr. 872 din data de 17.12.2019 întocmită de pârât până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că prezumţia de nelegalitate a actului administrativ este dovedită, întrucât aspectele invocate de intimatul-reclamant în susţinerea cazului bine justificat nu se pot încadra în categoria acelor situaţii de fapt sau de drept care se circumscriu acestei noţiuni. A arătat recurenta că, aşa cum rezultă din cuprinsul notei de control atacate, aceasta cuprinde atât motivele de fapt, cât şi motivele de drept care au condus la emiterea actului administrativ, care este temeinic motivat, cu indicarea în detaliu a dispoziţiilor legale şi procedurale incidente încălcate.

Recurenta a arătat că nici intimatul-reclamant şi nici judecătorul fondului nu indică vreo normă legală imperativă încălcată prin numirea echipei de control a cărei nerespectare să atragă anularea notei de control, situaţie în care acest motiv nu poate constitui motiv de aparenţă de nelegalitate a Notei SCIA nr. 872/17.12.2019.

A doua critică adusă sentinţei atacate de către recurentă vizează aprecierea instanţei de fond cu privire la paguba iminentă. A arătat recurenta că împrejurarea că intimatului-reclamant i-au fost solicitate note explicative, în vederea demarării procedurii de cercetare disciplinară, nu este de natură să dovedească paguba iminentă produsă prin nota de control atacată, în condiţiile în care prin actul administrativ atacat nu s-a dispus nicio măsură faţă de acesta.

1.4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond.

Prin concluziile scrise depuse la dosarul de recurs, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, arătând că măsura suspendării s-a prelungit de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei, întrucât prin sentinţa nr. 145/30.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2020 a fost admisă acţiunea reclamantului şi s-a constatat nulitatea Notei privind concluziile rezultate în urma controlului intern şi administrativ cu nr. 872/17.12.2019 şi a Adresei nr. x/24.02.2020, ambele emise de pârât.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge cererea reclamantului pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea introductivă, reclamantul a supus controlului judiciar actele administrative emise de pârâtă şi a solicitat anularea acestora şi, în temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării acestora până la soluţionarea cauzei pe fond.

Instanţa de primă jurisdicţie prin sentinţa atacată a suspendat executarea actelor administrative atacate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut referitor la cazul bine justificat că acesta este întrunit în prezenta cauză, deoarece aspectele privitoare la calitatea persoanei care a aprobat actul contestat (nota nr. x/17.12.2019) şi "competenţa profesională, a membrilor echipei de control - prin raportare la specificul activităţii instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea reclamantul, reprezintă împrejurări de fapt şi de drept care pot crea o serioasă suspiciune în privinţa legalităţii acestui act administrativ.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că există întrunită şi condiţia pagubei iminente, întrucât pentru reclamant prejudiciul material viitor şi previzibil este reprezentat de menţiunile din cuprinsul actului contestat în care se precizează expres că împrejurările identificate pot fi apreciate ca fiind "abateri disciplinare, în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către acesta, existând astfel riscul real ca împotriva sa să se declanşeze o procedură disciplinară care să-i afecteze activitatea profesională în funcţia pe care o ocupă la acest moment, cu consecinţe atât în planul coordonării instituţiei unde ocupă în prezent o funcţie de conducere, cât şi al drepturilor salariale de care beneficiază.

Analizând criticile formulate de recurentă în raport cu sentinţa atacată, Înalta Curte constată că aceste critici sunt întemeiate, fiind incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., având în vedere următoarele argumente:

Dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cuprind condiţiile de fond ce trebuie întrunite pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Instanţa de recurs reţine că potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin caz bine justificat se înţelege - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş), prin pagubă iminentă se înţelege-prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Cele două condiţii de fond trebuiesc îndeplinite cumulativ.

Atat doctrina, cat si jurisprudenta au reţinut faptul ca suspendarea executării unui act administrativ este o măsură prevăzută expres de lege, fiind o suspendare ope legis intervenita în condiţiile prevăzute de art. 14 din lege.

Înalta Curte reţine că prin sentinţa nr. 145 din 30.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr. x/2020, instanţa care a soluţionat fondul cererii de chemare în judecată a admis acţiunea reclamantului, considerent pentru care Înalta Curte reţine că este conturată condiţia cazului bine justificat.

Însă, deşi condiţia cazului bine justificat se poate aprecia ca fiind îndeplinită, instanţa de control judiciar constată că nu este întrunită condiţia pagubei iminente.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că notele explicative solicitate intimatului-reclamant, în vederea demarării procedurii de cercetare disciplinară, nu sunt în măsură să dovedească paguba iminentă produsă prin nota de control atacată, întrucât declanşarea procedurii privind răspunderea disciplinară a intimatului-reclamant urmează regulile prevăzute de Legea nr. 188/1999 şi nicidecum nu sunt condiţionate de menţinerea în fiinţă a actului administrativ atacat.

Nota ce face obiectul cererii de suspendare de faţă nu constituie temei pentru cercetarea disciplinară a intimatului-reclamant, nefiind un act care să stea exclusiv la baza acestei cercetări, ci procedura de cercetare disciplinară urmează regulile prevăzute de Legea nr. 188/1999. Altfel spus, cercetarea disciplinară nu este condiţionată de menţinerea efectelor actului a cărui suspendare se solicită.

Ca atare, deşi avem la nivel de aparenţă îndeplinită condiţia cazului bine justificat, Înalta Curte constată că în cazul de faţă nu este întrunită condiţia pagubei iminente, situaţie în care cererea de suspendare a actului administrativ atacat nu poate fi admisă. Constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ, Înalta Curte va proceda la casarea hotărârii instanţei de fond şi rejudecând cauza pe fond, va respinge cererea de suspendare a executării actului atacat, ca neîntemeiată.

De asemenea, Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de intimatul-reclamant, în sensul că măsura suspendării actului administrativ a fost prelungită de drept.

Conform art. 15 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ "În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei. Chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)."

Or, dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecăţii, având în vedere faptul că măsura suspendării nu a fost dispusă în temeiul art. 14 alin. (1) (care prevede suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond), fiind expres menţionat de textul legal situaţia sesizării instanţei după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul.

În cazul de faţă, reclamantul a sesizat instanţa cu cererea de suspendare odată cu cererea de anulare a actului, în condiţiile art. 15 din Legea contenciosului administrativ, situaţie de fapt şi de drept care nu face posibilă aplicarea art. 15 alin. (4), întrucât măsura prelungirii suspendării de drept vizează o situaţie expres reglementată, nefiind posibilă extinderea aplicării dispoziţiilor legale unor alte situaţii.

Oricum, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 erau aplicabile în situaţia în care măsura suspendării este definitivă, ceea ce nu este cazul în speţă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge cererea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 48/2020 din 31 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza:

Respinge cererea reclamantului, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2020.