Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4640/2020 AI generated

Mootness of salary reference value dispute due to post-filing administrative correction of sectoral pay standards

Case Number Decizia nr. 4640/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the defendant appellate court, quashed the lower court's partial dismissal of the claim, and ruled on the merits by dismissing the plaintiffs' action as remaining without object (rămâsată fără obiect), thereby reversing the first-instance judgment that had ordered the issuance of a new salary decision and payment of back wages. The dispute involved auxiliary and connected staff of a Court of Appeal who challenged the establishment of their reference sectoral value for calculating gross monthly base salaries under specific legislation, seeking retroactive application of a higher reference amount and compensation for the resulting wage differences. The decisive legal basis for the final outcome was Article 194 lit. c) of the Civil Procedure Code, which deems a claim without object when it is resolved before the final termination of the proceedings; this exception was upheld because the defendant authority subsequently issued an administrative decision granting a higher reference sectoral value for the disputed period, thereby satisfying the plaintiffs' substantive request and rendering the judicial claim moot.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 194 lit. c) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Mootness of salary reference value dispute due to post-filing administrative correction of sectoral pay standards: Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Curtea de Apel Suceava, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
calculation of salary value in dispute Civil Procedure Code monthly pay action by staff administrative dismissal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.06.2017, reclamanţii A., B., C., D. şi E., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice, anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Suceava nr. 11 din 27 aprilie 2017 şi a Deciziei nr. 123 din 23 mai 2017 a Preşedintelui Curţii de Apel Suceava în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială care a fost avută în vedere la stabilirea salariilor de bază brute lunare ale reclamanţilor şi data de la care s-a dispus aplicarea pentru reclamanţi a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 şi obligarea secund pârâtei la emiterea unei noi decizii de încadrare pentru reclamante, personal conex din cadrul Curţii de Apel Suceava prin care să se dispună ca stabilirea salariilor de bază brute lunare în ceea ce le priveşte să se facă prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 pentru perioada 9 aprilie 2015 - 30 septembrie 2016 şi obligarea secund pârâtei la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea prevederilor Legii nr. 71/2005 şi a unei valorii de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, respectiv la plata despăgubirilor reprezentând diferenţele salariale între veniturile ce le-ar fi obţinut prin aplicarea corespunzătoare a Legii nr. 71/2015 şi a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 şi salariile efectiv încasate pentru perioada 9 aprilie 2015 - 30 septembrie 2016, sumă care să fie actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4215 din 08 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice.

A fost anulată Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Suceava nr. 11/27.04.2017 şi Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Suceava nr. 123/23.05.2017.

A fost obligată pârâta Curtea de Apel Suceava prin preşedinte să emită reclamanţilor decizie de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: - producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; - producătoare de efecte juridice în perioada 01.12.2015-30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON.

A fost obligată pârâta Curtea de Apel Suceava la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii.

A fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Curtea de Apel Suceava, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că din punct de vedere juridic, de la data de 9 aprilie 2015, personalul auxiliar de specialitate a dobândit dreptul de a avea salariile de bază şi sporurile egalizate cu cele în plată pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie şi aceleaşi condiţii de muncă.

Recurenta a precizat că intimaţii-reclamanţi nu au făcut dovada existenţei în plată la una dintre instanţele judecătoreşti ori unităţi de parchet a valorii de referinţă sectorială de 405 RON în perioada 9 aprilie 2015-30 noiembrie 2015, respectiv de 445,5 RON în perioada 1 decembrie 2015-30 septembrie 2016.

Ulterior, la data de 20.07.2018, recurenta a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea pretenţiilor reclamanţilor ca fiind rămase fără obiect, având în vedere că a fost emisă Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Suceava nr. 143 din 14 iunie 2018, prin care personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor aflate în raza teritorială a Curţii de Apel Suceava beneficiază de salarii brute stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Ca urmare a emiterii deciziei arătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii reclamanţilor, ca fiind rămasă fără obiect.

1.4. Apărările intimaţilor

Intimatul Ministerul Finanţelor Publice a depus la dosarul de recurs întâmpinare, prin care a arătat că nu a fost criticată prin motivele de recurs soluţia instanţei de fond privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a MFP, motiv pentru care apreciază că în această privinţă a intervenit puterea de lucru judecat.

Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului formulat, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii reclamanţilor.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de control judiciar va admite recursul, va casa sentinţa pronunţată de instanţa de primă jurisdicţie şi, rejudecând cererea, va respinge cererea reclamanţilor ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Recursul recurentei-pârâte urmează a fi admis în considerarea emiterii Deciziei Preşedintelui Curţii de Apel Suceava nr. 143 din 14 iunie 2018.

Instanţa de control judiciar constată că prin Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Suceava nr. 143 din 14 iunie 2018, personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor aflate în raza teritorială a Curţii de Apel Suceava beneficiază de salarii brute stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prin emiterea acestei decizii de către pârâtă este soluţionată cererea ce face obiectul cererii de chemare în judecată, soluţionare care a avut loc înainte de finalizarea definitivă a procesului, urmare a unor împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care Înalta Curte, în raport cu art. 194 lit. c) C. proc. civ., apreciază că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Prin decizia arătată a fost stabilită o valoare de referinţă sectorială mai mare decât cea solicitată de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată şi pentru aceeaşi perioadă solicitată, fiind astfel soluţionată cererea reclamanţilor.

De asemenea, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că este întemeiată excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, urmând ca în raport de soluţia admiterii excepţiei, să admită recursul formulat, să caseze sentinţa atacată şi, rejudecând cauza să respingă acţiunea reclamanţilor pentru acest motiv.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea reclamanţilor ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Curtea de Apel Suceava împotriva sentinţei civile nr. 4215 din 08 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza:

Respinge cererea reclamanţilor ca fiind lipsită de obiect.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2020.