Finality of appellate decisions on Judicial Inspection resolution dismissals bars further appeal

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 09.03.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, ]n contradictoriu cu pârâţii INSPECTIA JUDICIARA şi B., anularea rezoluţiilor de clasare nr. x/2015 din 06.11.2015, nr. x/2015 din 20.01.2016, şi nr. x/2015 din 19.01.2016.

]

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3653 din 21 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea reclamantei ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs A., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a precizat că în mod greşit instanţa a reţinut că procedura prealabilă a fost îndeplinită doar în cazul rezoluţiei de clasare nr. x/2015 din 06.11.2015, în condiţiile în care celelalte rezoluţii de clasare au fost date în continuarea primei cercetări, fiind vorba despre un şir de hotărâri date în baza aceleiaşi rezoluţii de abatere.

Recurenta a arătat că nu pot fi reţinute aprecierile Curţii de Apel referitoare la statutul constituţional al judecătorului, care îi conferă independenţă şi inamovibilitate. A precizat că judecătorul este într-adevăr independent şi inamovibil, însă nu poate fi în ceea ce priveşte respectarea procedurilor legale în vigoare în soluţionarea cauzelor şi nici în ceea ce priveşte respectarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor de judecată.

Recurenta a arătat că nu a reclamat aspecte referitoare la aplicarea normelor de drept material şi procesual, ci aspecte referitoare la abateri disciplinare.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând actele şi lucrările cauzei constată că hotărârea pronunţată de instanţa de primă jurisdicţie este definitivă, în sensul art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare şi extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti, prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuându-se că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Înalta Curte, văzând actele şi lucrările dosarului, constată că hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu este o hotărâre ce poate fi atacată cu recurs, întrucât în situaţia atacării rezoluţiei de respingere a sesizării, conform dispoziţiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este definitivă. Or, nu poate fi identificată nicio raţiune pentru care, în situaţia atacării unei rezoluţii de clasare, hotărârea curţii de apel să poată fi atacată.

Având în vedere dispoziţiile art. 634 C. proc. civ., care definesc noţiunea de hotărâre definitivă, dar şi pe cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, având caracter definitiv.

De altfel, Plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a adoptat soluţia de unificare a practicii judiciare, în şedinţa din data de 9 octombrie 2017, în conformitate cu care "în ipoteza în care contestaţia împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de CSM-Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluţionată pe fond de prima instanţă, prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil".

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că reclamanta nu a formulat recurs şi împotriva încheierii din 23.09.2016 prin care s-a admis excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile în privinţa capetelor de cerere privind anularea rezoluţiilor de clasare nr. x/2015 din 20.01.2016, comunicate cu adresa având acelaşi număr din data de 04.02.2016, şi nr. x/2015 din 19.01.2016, comunicate cu adresa având acelaşi număr din data de 04.02.2016, această soluţie nefiind deci atacată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 3653 din 21 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2020.