Scope of administrative review of criminal procedure reinstatement requests in statutory insurance debt claims against the Insurance Guarantee Fund

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 04.09.2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 16423/14.08.2018 emisă de pârât, comunicată la domiciliul procesual ales în data de 24.08.2018, prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor (în continuare FGA) a dispus respingerea ca tardivă a cererii de plată a creanţei împotriva B. S.A. (în continuare B.) având în vedere data depunerii acesteia, 29.11.2016, reţinând depăşirea termenului de 90 zile calculat de la data deschiderii insolventei B., 28.04.2016.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 948 din data de 12.03.2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat decizia nr. 16423/14.08.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a obligat pârâtul să reanalizeze cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/03.01.2017, cu prioritate solicitarea de repunere în termen formulată de reclamantă prin intermediul acestei cereri, a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 948 din data de 12.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta A. arată că hotărârea a fost data cu aplicarea greşita a normelor de drept material - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanţa de fond deşi avea toate datele necesare soluţionării cererii de chemare în judecată, a admis în parte cererea dedusă judecăţii anulând decizia emisă de Fondul de Garantare, însă a lăsat tot acestuia posibilitatea de a reanaliza cererea, deşi s-a pronunţat o dată pe soluţia dată.

Atât timp cât instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tardivităţii cererii reclamantei, anulând Decizia contestată nu a făcut decât să retrimită la intimată, pentru o noua analiză asupra celor dispuse, cu aceeaşi finalitate.

Cu privire la modalitatea de motivare a hotărârii, C. proc. civ. nu conţine dispoziţii de detaliu, reglementând doar în art. 425 C. proc. civ. considerentele hotărârii, ca parte a conţinutului hotărârii cuprinde "obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". Prin urmare, motivarea hotărârii se regăseşte, printre altele, în cadrul considerentelor, iar din economia codului se înţelege că motivarea se realizează efectiv cu ocazia redactării hotărârii, legiuitorul neprevăzând pentru motivare un moment distinct în cadrul "tehnologiei hotărârii judecătoreşti".

Modalitatea de elaborare a motivării hotărârii judecătoreşti a fost analizat şi de către instanţe, dar numai din perspectiva conţinutului motivării.

Deşi dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 2013/2015 coroborate cu art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, îi dădeau posibilitatea să se pronunţe pe toate capetele de cerere formulate, având toate probele la dosar, instanţa de judecată a retrimis la instituţia pârâtă pentru o analiză care nu ar putea fi alta decât să dispună respingerea cererii reclamantei ca tardivă.

Aşa cum a arătat şi în faţa Curţii de Apel Bucureşti, în data de 29.11.2016, reclamanta a depus la FGA o cerere de plată a creanţei împotriva B. rezultată în urma producerii evenimentului rutier din data de 05.10.2013, în baza Contractului de asigurare obligatorie seria x încheiat cu B., cu valabilitate de la data de 26.04.2013 la data de 25.10.2013, eveniment rutier în urma căruia a fost format dosarul de urmărire penală nr. 9195/P/2013 instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, în care reclamanta are calitate de parte vătămată, dosar în care prin Rechizitoriul din data de 11.05.2016 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C., formându-se în acest sens dosarul penal nr. x/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Bacău, dosar ce se află în curs de soluţionare pe fond.

Prin cererea de plată menţionată mai sus, a solicitat aprobarea plaţii indemnizaţiei/despăgubirii în cuantum de 69.366 RON. formată din 1.680 RON reprezentând daune materiale şi 67.686 RON reprezentând daune morale.

Ulterior, a formulat o cerere precizatoare a cererii de plată către Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care a indicat faptul că a solicitat aprobarea plaţii sumei de 3920 RON daune materiale şi 67.686 RON reprezentând daune morale, rezultând un total de 71.606 Iei. Această precizare a fost formulată urmare a precizării similare depuse în dosarul penal nr. x/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Bacău.

Prin motivele de recurs formulate, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a arătat că, urmare a evenimentului rutier reclamat, s-a deschis la asigurător dosarul de dauna nr. RCA/B/12432 care a primit număr unic la FGA161866, iar în cadrul analizării acestei cereri, din analiza tuturor documentelor, prin Decizia nr. 16423/14.08.2018 s-a stabilit respingerea cererii de plată întrucât petenta a depus cererea după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plată la F.G.A. pentru asigurătorul B. S.A., în faliment, încălcându-se astfel prevederile art. 14 din Legea 213/2015, raportat la art. 20 din Norma ASF 16/2015.

Hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. deoarece instanţa de judecată a încălcat prevederile art. 13 din Legea 213/2015, omiţând faptul că FGA are căderea de a se pronunţa prin emiterea actului administrativ, numai asupra admiterii sau respingerii sumelor pretinse de petenţi. Astfel art. 13 alin. (4) prevede că:

"aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenţa comisiei speciale, constituite conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare", iar punctul (5) a aceluiaşi articol prevede că:

"în caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestaţie, în condiţiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare."

Instanţa de judecată face o greşeală gravă atunci când apreciază că:

"Instanţa nu va analiza în mod direct cererea de repunere în termen prin prisma îndeplinirii condiţiei existenţei unor "motive temeinic justificate" potrivit prev. art. 186 C. proc. civ., atât timp cât reclamanta a învestit pe pârât în procedura administrativă cu soluţionarea unei cereri de repunere în termen, iar instanţa de contencios administrativ verifică legalitatea actului administrativ contestat prin prisma respectării prevederilor legale în vigoare la data emiterii acestuia, raportat de soluţia dată tuturor solicitărilor formulate de reclamantă în procedura administrativă."

Reclamanta nu putea învesti Fondul cu o cerere prevăzută de art. 186 C. proc. civ. întrucât soluţionarea acesteia este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată, nefiind de competenţa autorităţii administrative.

Art. 186 C. proc. civ. pct. 3 prevede că:

"Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Pe de altă parte, instituţia repunerii în termen se referă exclusiv la actele procedurale, astfel cum precizează pct. 2 al art. 186 C. proc. civ. "partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac."

În situaţia în care se va analiza cauza prin prisma dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea 554/2004, pe fondul cauzei, recurentul-pârât solicită să se aibă în vedere că termenul de 90 de zile pentru depunerea cererilor de plată, este un termen de decădere, ce nu poate fi lăsat la aprecierea uneia dintre părţi, intenţia legiuitorului fiind aceea de a nu se amâna sine die primirea de către FGA a cererilor de plată a asiguraţilor. Termenul de decădere din dreptul substanţial nu este susceptibil de repunerea în termen - pentru că sancţiunea decăderii are ca efect chiar pierderea dreptului subiectiv. FGA a apreciat că acest termen este unul imperativ, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai solicita despăgubiri. Cu alte cuvinte, nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuţie (art. 2545 alin. (2) C. civ.). Aşadar termenul în discuţie nu este un termen de prescripţie, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Drept urmare, FGA a analizat în mod corect cererea, ţinând cont de prevederile art. 14 din Legea nr. 213/2015, în sensul că termenul de 90 de zile este un termen de decădere, imperativ, a cărui depăşire conduce la respingerea cererii de plată şi la neanalizarea acesteia pe fond.

Termenul de 90 de zile, fiind un termen legal de decădere, nu îi sunt aplicabile regulile prescripţiei extinctive prevăzute de art. 2522 C. civ. prin care cererea de repunere în termen se poate face în 30 de zile socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului de prescripţie şi nici cele prevăzute de art. 186 C. proc. civ. care se referă la termenele procedurale şi la care repunerea în termen se face în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare cu privire la recursul declarat de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19 septembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 11 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate atât de recurenta-reclamantă, cât şi de recurentul-pârât, a apărărilor menţionate în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse.

Controlul jurisdicţional declanşat de către recurenta-reclamantă are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. 16423/14.08.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care s-a dispus respingerea ca tardivă a cererii de plată a creanţei împotriva B. S.A., reţinându-se depăşirea termenului de 90 zile calculat de la data deschiderii insolventei B., 28.04.2016.

Prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată, a anulat decizia nr. 16423/14.08.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a obligat pârâtul să reanalizeze cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/03.01.2017, cu prioritate solicitarea de repunere în termen formulată de reclamantă prin intermediul acestei cereri, a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, reţinând că deşi reclamanta s-a adresat pârâtului FGA cu o cerere de plată prin care a solicitat şi repunerea în termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, pârâtul a ignorat cererea formulată şi fără o minimă analiză a argumentelor reclamantei a respins cererea de plată ca tardivă.

Învestită cu soluţionarea cererilor de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la recursul declarat de către reclamanta A., Înalta Curte constată că deşi nu a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin criticile formulate a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că atât timp cât cererea de plată a fost respinsă ca tardiv formulată, admiterea acţiunii deduse judecăţii nu poate impune analizarea acestei cereri pe fondul său de către instanţa de judecată.

Cu privire la motivul de recurs formulat de recurentul-pârât prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este legală întrucât constatarea neanalizării cererii de repunere în termen corespunde realităţii.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 statuează ca:

"În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

De asemenea, dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor menţionează două momente în funcţie de care poate fi formulată cererea pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor: 1) cererea de plată se poate depune în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment; 2) Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.

Pe de o parte, Înalta Curte constată că din cuprinsul Deciziei nr. 16423/14.08.2018 rezultă fără putinţă de tăgadă că Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată nr. x transmisă la data de 29.11.2016 şi înregistrată la data de 03.01.2017, fără a analiza cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de plată a despăgubirilor ce i s-ar cuveni recurentei-reclamante în baza Contractului de asigurare obligatorie seria x încheiat cu B. S.A., cu valabilitate de la data de 26.04.2013 la data de 25.10.2013 şi fără a avea în vedere considerentele încheierii de şedinţă din data de 03.04.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă din cuprinsul căreia rezultă că s-au admis cererile de repunere în termen formulate de creditorii Municipiul Târgu Mureş, D., E. S.R.L., F., G. S.R.L., A., H. şi I. şi, în consecinţă s-a dispus repunerea acestora în termenul de înregistrare a cererii de admitere a creanţei.

Pe de altă parte, prin încheierea de şedinţă din data de 03.12.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, definitivă la data de 28.04.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva B. S.A., însă termenul de 90 de zile termen care s-a împlinit la data de 28.07.2016 este valabil pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive a acestei hotărâri.

Referitor la natura juridică a termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, Înalta Curte contată că acesta este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere asemenea termenului de prescripţie şi începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.

Însă, deşi prima instanţă a anulat Decizia nr. 16423/03.01.2017 pe considerentul că recurentul-pârât nu a avut în vedere conţinutul cererii de repunere în termenul de contestare, întemeiată pe dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât sunt nefondate şi vor fi respinse având în vedere că verificarea cererii de plată şi stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de 90 de zile trebuia făcută prin prisma motivelor invocate în cererea de repunere în termen, raportat la împrejurările care au condus la depunerea cererii după împlinirea termenului de 90 de zile.

Având în vedere că recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor este obligat să verifice termenul legal de formulare a cererii de plată, existenţa tuturor înscrisurilor justificative, precum şi condiţiile stipulate în contractele de asigurare încheiate de petenţi, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. şi recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 948 din 12 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.